joi, 8 octombrie 2015

Concediu de criză în Grecia – A şasea zi în Thasos

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Azi e ultima zi de concediu a prietenilor noştri. Nu ne grăbim, averm un singur obiectiv de atins pentru toată ziua, aşa că ne îmbuibăm pe îndelete la micul dejun.
Plecăm tot cu maşina noastră şi, acum ştiind drumurille, ajungem imediat la autostrada cea cu numeroase restricţii criminale. Nu avem altceva de făcut decât să urmărim şoseaua, pentru că vom fi anunţaţi din vreme de panourile indicatoare când va trebui să facem dreapta, spre Keramoti.
Întrucât avem timp destul la dispoziţie, ajunşi în dreptul Kavalei, ieşim spre stânga pe bretea, spre Amigdaleonas. Nu pentru că ar fi vreun obiectiv interesant de vizitat, ci pentru că aici se află un magazin Jumbo, de unde vom putea achiziţiona cănile cu pereţii dubli. Magazinul se află pe partea dreaptă a şoselei, imediat ce ieşi prin nordul localităţii. Parcăm şi intrăm. O hală uriaşă ne oferă tot ce ne-am putea imagina în materie de turism sau jucării. Găsim imediat stiva de căni şi ne umplem căruciorul. La casă plătim cu cardul şi, la întrebarea mea generată de informaţiile aiuritoare din mass-media românească, casiera îmi spune că niciodată nu au fost probleme cu cardurile.
Ne întoarcem spre autostradă şi reluăm drumul spre Keramoti. Ne ajută Dumnezeu şi ajungem pe platforma de îmbarcare pe ferry exact când se deschidea accesul maşinilor. Deşi am parcurs acest traseu de nenumărate ori, preferăm să stăm pe punte şi să ne bucurăm de soare şi peisaj, în timp ce soţia prietenului meu hrăneşte pescăruşii cerşetori.
Pentru că am intrat printre primii pe ferry, tot printre primii ieşim şi pornim spre Golden Beach. Peisajul pe care îl oferă acest drum este atât de frumos, încât e imposibil să nu ne oprim ca să-l admirăm în linişte. Găsim loc de parcare dar, surpriză, nu găsim niciun şezlong disponibil. Este incredibil cât de aglomerată este plaja. După vreo jumătate de oră de alergat şi de interogat administratorii de plajă, reuşim să obţinem numărul corespunzător de şezlonguri într-o zonă din nordul plajei.
Spre deosebire de zonele colindate până acum, aici marea este cât se poate de liniştită. Iar această plajă este cunoscută pentru faptul că intarea în apă se face lin, pe distanţe de câteva zeci de metri. Şi nici atunci nu este vreun pericol pentru că apoi, urmează un prag de nisip care prelungeşte intrarea cu alte câteva zeci de metri.
Apa este foarte limpede, mai limpede ca în staţiunile vizitate până acum şi deosebit de caldă: aproape că nu simţi când ieşi din mare. Bălăcitul în apă ne dă prilejul reîntâlnirii cu peştişorii pupăcioşi, care vin grupuri-grupuri să ne ciugulească picioarele.
Nu putem sta cât am dori pentru că ne aşteaptă un drum destul de lung până acasă, plus că nu ştim programul de circulaţie al ferry-boat-ului.
În Panaghia facem o scurtă haltă. Eu rămân la maşină la fântâna din piaţa principală, iar ceilalţi se duc la fabrica de ulei pentru a face o achiziţie serioasă din acest produs. Într-o jumătate de oră se întorc cocoşaţi de bidoane cu ulei de măsline, suficient până la vara viitoare.
Ajunşi pe pista de îmbarcare, prindem un ferry care tocmai se pregăteşte de plecare. Ne îmbarcăm urgent şi, într-o jumătate de oră suntem în Keramoti.
Drumul spre autostradă îmi este cunoscut, aşa că nu mai stăm pe gânduri şi pornim. Pe la jumătatea drumului ne este dat să vedem ce face un neamţ în Grecia, atunci când face ce vrea el să facă. Pe partea dreaptă a drumului, la doar vreo cincizeci de metri de o pădurice, un gipoi cât toate zilele cu o rulotă la remorcă este tras pe dreapta. După număr este din Germania, dar după comportarea şoferului neamţ, se pare că este din mijlocul celui mai primitiv trib de pe Amazon. Pentru că, fără nicio jenă sau remuşcare, şoferul s-a proptit pe marginea drumului şi urinează.
Trecem mai departe scârbiţi şi cu regret că nu am oprit să-l întrebăm dacă aşa l-a învăţat nemţoaica de mă-sa.
Ajunşi pe continent nu mai avem de ce să ne grăbim, aşa că parcurgem drumul până în Stavros la pas, urmărind în voie peisajul superb oferit de litoralul şi marea care se derulează în stânga noastră.
Şi vine şi masa de rămas bun. Unul dintre membrii administraţiei hotelului vine să ne anunţe că vinul va fi din partea casei. Aşa că nu ne rămâne altceva decât să ne punem pe petrecut. La început suntem puţin stresaţi pentru că, din experienţa noastră de până acum, restaurantele hotelurilor nu excelează în calitatea preparatelor. Ei bine, aici, la Arhondiko, bucătarul este unul de excepţie. Rar am mâncat preparate atât de bine făcute ca aici. Iar vinul merită toată atenţia, aşa că nu băgăm de seamă când terminăm două butelci.
Ne retragem târziu la camere, mai mult din grijă ca prietenii noştri să nu fie obosiţi mâine, decât din dorinţa de a termina masa. Ei vor pleca dimineaţă, devreme, aşa că ne luăm rămas bun şi mergem la culcare.
De mâine suntem doar noi doi, singuri, singurei. Să vedem unde vom merge.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!