joi, 28 august 2014

Thasos în doi (1)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Aşa cum am şi ne-am promis, iată că a venit luna august şi noi trebuie să plecăm în Thasos. Trebuie pentru că, ocupat cu rezolvarea concediului cu grupul, nu am mai putut să mă ocup temeinic de alte variante. Dar, de data asta plecăm doar noi doi, eu şi soţia, doi porumbei cu plăceri de grecotei, dacă îmi este permisă o rimă simplă.
Mare pregătire nu am avut a face deoarece nu e mult de când ne întorsesem din călătoria făcută cu colegii. Doar ceva sucuri şi sărăţele de ronţăit pe drumul de costişă. Şi am plecat.
Am plecat pe la 3.50, mai târziu decât aveam planificat şi am ajuns în dreptul Cimitirului Eroilor la fix ca să fiu oprit de un echipaj de poliţie care a ţinut să mă atenţioneze la modul civilizat că nu folosesc corect luminile de drum deoarece aveam aprinse proiectoarele de ceaţă. Iar afară nu era nicio ceaţă. Discuţia dovedindu-se prietenoasă, a fost prelungită pe durata unui sfert de oră, ceea ce a făcut ca să trec şina de tren de la Progresul (punctul nostru de reper şi de întâlnire atunci când suntem cu un grup) pe la ora 4.40. În benzinăria din vamă nu erau decât două perechi de motociclişti dârdâind de frig, dar lăudându-se cât puteau de tare ce bine e să mergi cu două sute la oră... Am alimentat ultimii centimetri cubi de benzină, iar formalităţile vamale au fost rapide, la fel şi achiziţionarea vignietei pe o lună, pe care am plătit-o cu lei româneşti. Aşa că am intrat în Bulgaria abia pe la 5.50.
Am intrat pe acelaşi traseu pe care îl încercasem în iunie, cu speranţa că, de data asta nu vom mai fi deviaţi. După ieşirea din Byala am ţinut stânga, pe şoseaua 5, prin Polsko Kosovo, Polikraishte şi, în continuare spre sud, prin Veliko Târnovo. La ieşirea de sub oraş trebuie să aveţi în vedere şoseaua care merge spre stânga, nu cea spre Svilengrad, pentru a vă menţine pe drumul cel mai scurt. În plus, la ieşirea de sub oraş există o reţea de bretele destul de complexă care face ca o dată ce ai ratat o bretea, greu să mai poţi reveni. În continuare, drumul comportă intersectarea cu o serie de şosele importante, ceea ce impune o atenţie mărită la abordarea bretelelor de legătură. Iar două sunt chiar după Veliko Târnovo. Şoseaua devine 55 şi continuă pe centura Kilifarevo, drumul fiind mult mai accesibil, oarecum asemănător cu drumul Bucureşti – Câmpulung, dar în niciun caz nu are serpentinele, dificultăţile şi lungimea celui prin Pasul Şipka. Înainte de Gurkovo (atenţie, nu confundaţi cu Gabrovo, că e jale) facem stânga, şi mergem până la întâlnirea cu şoseaua 6, în Nikolaevo. Aici, avem de făcut o alegere: mergem pe un drum judeţean, 5007, sau ţinem şoseaua 6. Deşi prima variantă este mult mai scurtă, o preferăm pe cea de a doua din cauza calităţii drumului. Mergem pe 6 până trecem de Maglizh pe centură şi, după câţiva kilometri întoarcem aproape la 180 de grade spre Tulovo, mergând în continuare pe 5 până la centura oraşului Stara Zagora şi, la a treia ieşire pe dreapta, continuăm drumul spre sud pe 5. La final se va dovedi că alegerea drumurilor de centură, deşi a condus la un parcurs mai lung cu câţiva kilometri, a fost cea mai bună opţiune deoarece am scăpat de stopuri, treceri de pietoni, cedări de treceri şi alte necazuri impuse de traversarea unui oraş. Continuăm până la Dimitrovgrad, primul oraş pe care nu l-am putut evita din cauza lipsei unei şosele de centură. De aici mergem spre Haskovo, până întâlnim E 80 (atenţie şi aici la alegerea bretelelor de ieşire) pe care mergerm câţiva kilometri, ocolind oraşul pe centură şi continuăm pe 5 spre Kardzali. Din Kardzali o luăm spre Makaza fără posibilitatea de eroare (deşi este cel de al doilea oraş care trebuie traversat) deorece sunt indicatoare peste tot, iar drumul intră în regim de autostradă.
Ajungem În Makaza la 11.03 şi ieşim la 11.05 pe un drum la fel de bun. Suntem în Grecia după o călătorie fără nicio oprire începută în vama Giurgiu al ora 5.50, deci după vreo cinci ore şi un sfert, ceea ce spulberă orice teorie privind dificultatea traversării Bulgariei. În Grecia, drumul nu mai comportă niciun risc de rătăcire deoarece, deşi există unele zone întortocheate (mai ales la intrarea în Komotini), există la fel de bine şi panouri indicatoare şi tot ce ai de făcut e să le urmezi. Dacă am intrat pe autostradă ce puteam face decât să mergem cu viteza de autostradă? Asta cale de vreo 60 de kilometri, până la breteaua spre Chrysoupoli şi apoi, ţinem drumul spre Keramoti, unde ajungem la casa de bilete a ferry-boat-ului fix la orele 12.38. Deci, după opt ore şi patruzeci de minute, timp în care se include şi conversaţia amabilă cu poliţiştii români, alimentarea în vama Giurgiu şi formalităţile din cele două vămi. Făcând o socoteală rotundă, ajung la concluzia că, din poarta casei până la ferry am avut nevoie de vreo opt ore de drum întins.
Imediat luăm bilete şi ne îmbarcăm pe un ferry care, spre deosebire de cel din iunie, pleacă pe jumătate gol. Şi tot ca o notă particulară este lipsa pescăruşilor cerşetori, ocupaţi acum cu cine ştie ce probleme. Poziţia în care mi s-a impus să parchez la urcarea pe ferry face ca, la coborâre, maşina noastră să fie printre ultimele care părăsesc vasul, dar nu ne mai grăbim. Suntem în Grecia, suntem în Thasos, iar la hotel avem parte de cea mai călduroasă primire.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!