Asta e România!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

După cum v-am mai spus, mă feresc de informaţiile oferite de mass media românească atât cât pot de mult, iar atunci când nu am încotro, le analizez cât mai temeinic. Nu pentru că nu am nevoie de informaţie, ci pentru că cea oferită este cât se poate de falsă sau comunicată de persoane care nu au nimic în comun cu meseria practicată.

De exemplu, nu mai departe de zilele trecute, când mass media românească, uitând că de când e lumea preţurile cresc, nu scad, intoxica şi alarma lumea cu ştiri aberante despre scumpiri şi mai aberante, îmi este dat să văd cum o moderatoare, deşi un şef al patronatelor din industria alimentară explica faptul că preţurile la lapte nu vor creşte şi nu au de ce să crească, o ţinea ca gaia maţul cu „dar, totuşi, preţurile vor creşte, nu?”.

Ei bine, printre aceste ştiri făcute sau răstălmăcite, văd un reportaj în care corespondenta unui post de televiziune întreba şoferii ce părere au despre aglomeraţia pe DN 1 cu ocazia întoarceriii turiştilor de pe la petrecerile de Crăciun.

Deşi este o situaţie fortuită (le reamintesc amatorilor de senzaţii tari că fortuit înseamnă întâmplător şi nu forţat) care apare de maximum două sau trei ori pe an (îndeobşte la Paşte şi la Crăciun), întrebarea prostească a corespondentei primea răspunsuri la fel de prosteşti finalizate cu exclamaţia dispreţuitoare “Asta e România!”.

Ca să vedem dacă asta e România, le recomand şoferilor parveniţi şi corespondentei lipsită de inspiraţie să facă împreună o vizită în Los Angeles la momentul unei ore de vârf (sau rush hour, cum îi zic ei pe acolo), oraşul aparţinând unei ţări care numai de lipsa autostrăzilor nu poate fi acuzată. Coloane kilometrice pe câte patru benzi nemişcate cu orele sunt imagini obişnuite pentru cetăţenii aborigeni, care nu se apucă însă să strige dispreţuitor la televizor “Asta e America!”.

Dacă acolo li se pare prea departe, le recomand o vizită similară în Franţa, vara, în perioada concediilor, Franţa fiind o ţară care chiar se poate lăuda cu autostrăzile ei. Mii şi mii de maşini blocând toate firele nu uneia, ci mai multor autostrăzi sau celebrele embouteillages din Paris, unde participanţii la trafic au timp să tricoteze sau să citească ziarul sunt lucruri curente pentru locuitorii respectivei ţări, fără ca aceştia să exclame cu năduf la televizor “Asta e Franţa!”.

Vizite similare se pot face şi în Germania, în Roma cea italiană sau în îndepărtata Japonie, ţări în care educaţia primită i-a luminat că nu poate exista o autostradă pentru fiecare şofer, că o şosea aglomerată de două ori pe an nu înseamnă nimic, că asemenea întâmplări sunt insignifiante pentru ca un om normal să-şi ia în băşcălie propria ţară.

Să auzim de bine!