Orientarea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Recunosc faptul că privesc cu mare precauţie ştirile din mass media românească Şi recunosc la fel de bine că nu am urmărit toate emisiunile legate de recentul accident aviatic ca să ştiu dacă a existat vreuna în care victimele să povestească minut cu minut ce s-a întâmplat din momentul când au văzut că se prăbuşesc până au venit salvatorii. Aşa că, rândurile de mai jos au caracterul unei ipoteze strict personale.

Multe din telefoanele moderne, aşa-numitele telefoane inteligente sau smart phones cum li se spune prin Drumul Taberei, au în dotarea lor un modul numit GPS. Ca să fie clar de la început, între acest modul şi operatorul de reţea nu există nicio legătură. Poţi să nu ai semnal deloc în reţea, dar GPS-ul funcţionează la fel de bine, comunicarea lui fiind între telefon şi sateliţi, nu între telefon şi operator. Că să comunice, acest modul trebuie activat printr-o comandă umană. Dar funcţionarea lui este inutilă dacă pe aparat nu sunt descărcate hărţi, cuprinzânâd cel puţin locul în care se află persoana în acel moment. Degeaba ai descărcat hărţi cu Mozambic, dacă tu te afli în Guatemala; aparatul nu va indica nimic concret. Dar mai este nevoie de ceva, este nevoie de o aplicaţie software (un program) care să gestioneze funcţionarea modulului GPS.

Aceste aplicaţii pot fi felurite: unele îţi indică doar poziţia în care te afli, altele îţi permit căutarea unei anumite adrese, altele indică şi poziţionarea şi permit căutarea unei adrese, iar altele, mai perfecţionate, permit stabilirea unui punct ţintă şi a unui traseu din punctul în care te afli până la punctul ţintă. Cele mai harnice permit chiar obţinerea coordonatelor geografice ale locului. Coroborând toate acestea cu declaraţiile victimelor pe care am apucat să le aud, putem concluziona fără dubiu:

1. Aveau în dotare un telefon inteligent,

2. Telefonul avea modul GPS şi program de gestionare,

3. GPS-ul era deschis, funcţional, iar persoana ştia să-l folosească din moment ce a trimis coordonatele locului.

În acestă situaţie, mi-am luat teleofonul în mână şi am încercat să mă pun într-o situaţie similară, aceea de a cere ajutor. În opinia mea, convorbirea ar fi trebuit să se deruleze astfel:

- Alo! Bună ziua! 112?

- Da, bună să vă fie inima. Ce s-a întâmplat?

- Iaca, avionul în care ne aflam s-a prăbuşit într-o pădure.

- Nasol moment. Şi cu ce vreţi să vă ajutăm?

- Păi, să trimiteţi o echipă de salvare.

- În regulă. Imediat. Vă rugăm doar să ne daţi niscai coordonate sau elemente de referinţă.

- Păi, citesc pe GPS-ul telefonului că suntem la 46,771379 latitudine nordică şi 23,498039 grade longitudine estică.

- Excelent! Văd că le aveţi cu orientarea. Doar că mi-aţi furnizat coordonatele în format zecimal şi noi nu avem niciun inginer pe aici care să ştie să le convertească în format sexagesimal. Îmi pare rău. Dar pe ecran nu se vede niciun reper de orientare?

- O, ba da! Văd în josul ecranului un semn de localitate lângă care scrie Mărginimea Sibiului.

- Perfect! Vasile, notează, epava este la nord de Mărginimea Sibiului. Altceva mai vedeţi? Mai micşoraţi olecuţă imaginea ecranului.

- Da, acum a apărut în partea de sus a ecranului o apă lângă care scrie Ozana.

- Minunat! Vasile, notează că sunt la sud de Ozana. Deci, sunteţi eşuaţi între Ozana la nord şi Mărginimea Sibiului la sud. Mai vedeţi şi alte detalii? Ia mai încercaţi să măriţi olecuţă imaginea.

- Opa! A apărut un punct la un de’şt de locul unde e indicată poziţia noastră şi scrie lângă el Dealu Popii.

- Cât se poate de bine. Vasile, ai notat? Supravieţuitorii se află într-o zonă cu Ozana la nord, Mărginimea Sibiului la sud, lângă punctul Dealu Popii. În cinci minute venim, poziţionarea este cât se poate de clară, staţi liniştiţi!

Cam aşa ar fi trebuit să fie dialogul meu imaginar, cu toponimice, sper că aţi observat, la fel de imaginare. Şi totuşi căutarea a durat enorm, iar indicaţiile nu au fost de niciun folos.

Ceva îmi scapă, cineva nu a ştiut ce şi cum să întrebe, ceva ce trebuia să se întâmple nu s-a întâmplat, cineva nu a ştiut să comunice.

Să auzim de bine!
P.S. Azi, 24 ianuarie, vin cu o completare de toată lauda. În dialogul meu imaginar am folosit termenul "nasol". Într-una dintre stenogramele convorbirilor cu turnul de control în care se semnala dispariţia avionului şi pe care am citit-o azi, un personaj a folosit termenul "naşpa" referindu-se la acelaşi lucru. Se pare că imaginaţia mea e foarte aproape de realitate...
P.P.S. Dumnezeule, mă doare când am dreptate la lucruri rele. Azi aflu că Măruţă a făcut în emisiunea lui un experiment pornind exact de la cele enunţate de mine mai sus: poziţionare în funcţie de reperele geografice. A identificat locul în 5 minute. Ce vă spuneam? Cineva nu a nu a ştiut ce şi cum să întrebe, cineva nu a ştiut să comunice.

Transformarea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Inginerii erau la mare căutare pe vremea lui Ceauşescu. Era deja o politică de stat ca directorii să fie musai ingineri. Nu se puteau concepe creiere mai luminate în alte meserii decât inginerii. Ce să caute un economist în funcţia de director? Are el habar de cum se fabrică o şaibă? Inginerul, el e creierul luminat care le rezolvă pe toate, indiferent că erau probleme economice sau de altă natură.

„Ia-ţi, mamă, şi tu un inginer acolo, ca toată lumea” era îndemnul clasic. Ce faci cu amărâtul ăla de profesor? N-are niciun viitor, nu-ţi dai seama? Inginerii, ei sunt mândria ţării, ei sunt viitorul.

Iată că a venit tăvălugul Revoluţiei din 1989, tăvălug care a spulberat, pe lângă multe din năzuinţele românilor şi ideea preconcepută privind o lume formată din ingineri. Oamenii au început să îşi acordeze mai realist pregătirea profersională la realităţile vieţii, ceea ce a făcut ca apetitul românilor pentru meseria de inginer să scadă. Acum se caută medici, avocaţi şi economişti. Da, aţi citit bine, economiştii atât de ignoraţi şi blamaţi de trecutul comunist.

Văd şi aud în ultimele zile o mare vânzoleală legată de prăbuşirea unui avion undeva, pe lângă Cluj. Dincolo de aspectele legate de proasta colaborare instituţională, de sumele imense investite în instituţii care nu au fost de niciun ajutor în această situaţie, un argument mi-a atras atenţia.

„Nu au avut coordonatele precise”. Victimele accidentului nu au transmis coordonatele precise, le-au transmis în format zecimal şi nu în grade, minute şi secunde este acuzarea rostită de buzele tuturor impricinaţilor. Ştiţi voi, ne întreabă acuzator o personalitate, că o secundă înseamnă 2,5 km? Ştiţi cât au trebuit să caute zadarnic din cauza acestei imprecizii? vine o acuzaţie şi mai dureroasă.

Da, ştim. Dar mai ştim ceva. Ştim că există un procedeu numit regula de trei simplă prin care coordonatele exprimate în format zecimal se pot converti în coordonate exprimate sexagesimal. Haideţi să luăm un exemplu concret, cum zicea apostolul Pafnutie în a treizeci şi şaptea epistolă către zuluşi.

Să pornim de la coordonatele exprimate zecimal (pentru care au fost acuzate victimele) de N 46,771379 şi E 23,498039, care ar fi undeva, chiar pe lângă Cluj. Şi vom lua întâi latitudinea nordică la convertit, pentru longitudinea estică lăsându-vă vouă plăcerea. Valoarea 46,771379 se traduce zecimal prin 46 de grade şi 0,771379 minute. Pornind, cum ziceam, de la regula de trei simplă, dacă 60 de minute sexagesimale sunt egale cu 100 de minute centesimale, înmulţim valoarea de după virgulă, adică 0,771379 cu 60 şi o împărţim la 100. Obţinem valoarea 0,4628274. Din ea, primele două cifre reprezintă minutele şi le punem lângă gradele deja ştiute. Avem acum 46 de grade şi 46 de minute. Ca să aflăm secundele, ce ne rămâne de făcut? Exact! Iterăm algoritmul anterior. Din valoarea 0,4628274 scădem grupul de două cifre reprezentând secundele şi obţinem 0,0028274, valoare pe care o îmnulţim cu 60 şi rezultatul îl împărţim la 100. Obţinem 0,00169544, ceea ce se traduce sexagesimal în 00 secunde şi 169544 fracţiuni zecimale de secundă. Şi ne oprim aici pentru că nu există fracţiuni sexagesimale ale secundelor. Recapitulând, obţinem coordonatele de 46 grade, 46 minute şi 00,169544 secunde. Vreţi precizie mai mare? Nici astronomii nu cred că lucrează cu aşa ceva.

Chiar nu a mai rămas niciun inginer printre salariaţii acestor instituţii mamut de spionaj, control şi urmărire?

Să auzim de bine!