Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iubesc viaţa şi, pe cale de consecinţă, iubesc toate vietăţile. Nu exagerez când vă spun că îmi modific pasul pe stradă ca să nu calc vreo furnică imprudentă umblând aiurea pe trotuar. Cunoştinţele în materie mi le îmbogăţesc continuu cu ajutorul literaturii de specialitate (când am timp) sau a postului de televiziune National Geographic (când fac mâncare). Iată, chiar acum urmăresc un reportaj deosebit de interesant despre balena ucigaşă sau orca, după cum i se mai spune prin Mehedinţi. Un cercetător foarte neliniştit se tot fâţâie pe mările şi oceanele lumii urmărind şi stricând intimitatea bietelor balene. Din ocean în ocean, tipul a ajuns în Norvegia şi o ţine de vorbă pe reprezentanta unei organizaţii norvegiene care se ocupă de urmărirea şi protecţia frumoaselor mamifere. Dar fata are o nelinişte pe care, spre lauda ei, o mărturiseşte cercetătorului nostru. A observat un fenomen ciudat în ultimul timp. Deoarece din traulerele norvegiene mai cad niscai peşti atunci când ridică năvodul, balenele care fac subiectul reportajului au renunţat la vânătoarea tradiţională şi se ţin ca miloagele după traulere. Este o alterare evidentă a habitatului cu consecinţe grave pe planul dezvoltării lor (a balenelor) viitoare. Brusc, creierii mei aburiţi de mirosul rântaşului pe care tocmai îl prepar, au o sclipire de inteligenţă. Ceea ce face să îmi reamintesc nu puţinele reportaje despre urşii cerşetori care bântuie oraşele noastre de munte cu intenţia vădită de a scotoci prin gunoaie. Iau tigaia de pe foc şi încerc o analiză mai profundă, stimulat de ideea că, dacă nu mă grăbesc, nu mai apuc să termin perişoarele. Iar analiza mă duce la o întrebare:
Balene, urşi şi alte mamifere există de când lumea şi pământul. La fel şi oamenii cu oraşele lor. Atunci, de ce abia acum, în ultimii ani, acestea au devenit atât de dependente de gunoaiele sau resturile aruncate de oameni? De ce nu se ţineau după vasele de pescuit şi acum 114 de ani? De ce nu scotoceau prin gunoaiele Braşovului şi acum 73 de ani? Admiţând totuşi că şi atunci o făceau, de ce abia acum li se strică rostul şi pe vremea aia nu?
Iată, acestea sunt adevăratele întrebări existenţiale care ar trebui să ne frământe şi nu dacă avem bani de plătit întreţinerea.
Să auzim de bine!
Iubesc viaţa şi, pe cale de consecinţă, iubesc toate vietăţile. Nu exagerez când vă spun că îmi modific pasul pe stradă ca să nu calc vreo furnică imprudentă umblând aiurea pe trotuar. Cunoştinţele în materie mi le îmbogăţesc continuu cu ajutorul literaturii de specialitate (când am timp) sau a postului de televiziune National Geographic (când fac mâncare). Iată, chiar acum urmăresc un reportaj deosebit de interesant despre balena ucigaşă sau orca, după cum i se mai spune prin Mehedinţi. Un cercetător foarte neliniştit se tot fâţâie pe mările şi oceanele lumii urmărind şi stricând intimitatea bietelor balene. Din ocean în ocean, tipul a ajuns în Norvegia şi o ţine de vorbă pe reprezentanta unei organizaţii norvegiene care se ocupă de urmărirea şi protecţia frumoaselor mamifere. Dar fata are o nelinişte pe care, spre lauda ei, o mărturiseşte cercetătorului nostru. A observat un fenomen ciudat în ultimul timp. Deoarece din traulerele norvegiene mai cad niscai peşti atunci când ridică năvodul, balenele care fac subiectul reportajului au renunţat la vânătoarea tradiţională şi se ţin ca miloagele după traulere. Este o alterare evidentă a habitatului cu consecinţe grave pe planul dezvoltării lor (a balenelor) viitoare. Brusc, creierii mei aburiţi de mirosul rântaşului pe care tocmai îl prepar, au o sclipire de inteligenţă. Ceea ce face să îmi reamintesc nu puţinele reportaje despre urşii cerşetori care bântuie oraşele noastre de munte cu intenţia vădită de a scotoci prin gunoaie. Iau tigaia de pe foc şi încerc o analiză mai profundă, stimulat de ideea că, dacă nu mă grăbesc, nu mai apuc să termin perişoarele. Iar analiza mă duce la o întrebare:
Balene, urşi şi alte mamifere există de când lumea şi pământul. La fel şi oamenii cu oraşele lor. Atunci, de ce abia acum, în ultimii ani, acestea au devenit atât de dependente de gunoaiele sau resturile aruncate de oameni? De ce nu se ţineau după vasele de pescuit şi acum 114 de ani? De ce nu scotoceau prin gunoaiele Braşovului şi acum 73 de ani? Admiţând totuşi că şi atunci o făceau, de ce abia acum li se strică rostul şi pe vremea aia nu?
Iată, acestea sunt adevăratele întrebări existenţiale care ar trebui să ne frământe şi nu dacă avem bani de plătit întreţinerea.
Să auzim de bine!
