Avem nişte spitale mortale!

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Să luăm un caz ipotetic. Mă doare un cot. Atenţie mare, este vorba de un cot şi nu de în cot. Ce pot face? Simplu, mă duc la medicul de familie.
Ce găsesc acolo? Ei bine, găsesc o sală de aşteptare cu reviste de modă pe masă, o sală de tratamente, un grup sanitar şi nelipsitul cabinet de consultaţii. Ce găsesc în sala de tratamente? Păi, ce să găsesc? O canapea, un dulap cu medicamente şi tot felul de echipamente şi o asistentă.
Ce găsesc în cabinetul de consultaţii? Un birou cu un laptop, o canapea, o bibliotecă plină cu tratate şi nelipsitul medic de familie. Care, în majoritatea cazurilor este generalist.
Mă prezint, asistenta aduce fişa, iar medicul mă consultă. Din nefericire, este nevoie de o examinare mai specializată şi, pentru asta, medicul de familie îmi întocmeşte o trimitere la un cabinet specializat. Iau trimiterea şi mă duc la cabinetul specializat.
Ce găsesc acolo? Păi, în linii mari, cam aceleaşi lucruri şi persoane, numai că, de data, asta medicul este specialist şi are în dotarea cabinetului şi un aparat pentru efectuarea radiografiilor. Medicul mă consultă, îmi face o radiografie şi îmi spune că situaţia necesită internare pentru că tratarea afecţiunii mele depăşeşte puterile lui. Îmi completează o trimitere şi iată-mă cum mă duc fuguţa la spital.
Ce găsesc acolo? Ehei, dragii mei, acolo găsesc cu totul altceva. Acolo găsesc o sumedenie de saloane prin care mişună o sumedenie de medici şi asistente.
Acolo găsesc săli de tratamente şi săli de intervenţii, acolo găsesc o mulţime de echipamente şi de aparate medicale care mă pot controla sau care pot interveni asupra corpului meu. Acolo găsesc săli de reanimare sau de terapie.
Acolo găsesc clinici specializate, iar nu cabinete. Clinici cu medici specialişti, care vor lua cele mai adecvate măsuri şi îmi vor prescrie cele mai adecvate tratamente pentru că sunt medici specialişti, nu generalişti.
Acolo voi găsi chirurgi, dacă este nevoie de o intervenţie chirurgicală şi săli de operaţii adecvate, acolo voi găsi oftalmologi dacă problema mea porneşte de la ochi care mă vor controla cu aparatură specializată, acolo voi găsi ortopezi, dacă problema mea are asemenea implicaţii sau ginecologi. La fel de uşor voi găsi chiar şi un medic psihiatru. Practic, dacă ne gândim bine, acolo, într-un spital, voi găsi medici pentru orice specialitate, medici care mă vor prelua bolnav şi mă vor externa sănătos. Medici care vor putea lua orice măsuri şi îmi vor putea prescrie orice tratamente numai ca eu să fiu sănătos.
Dacă ne gândim bine, exceptând cazurile de „moarte bună”, UN SPITAL ESTE ULTIMUL LOC UNDE AR TREBUI SĂ MOARĂ OAMENII!
Şi totuşi, în România se moare în spitale pe capete...
Să auzim de bine!

Bolnavul închipuit

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
- Salve şi mii de bombe!
Nu este nimeni altul decât Mirciulică. Se apropie de mine zâmbind cu gura până la urechi. La 1,52 şi 41 de kilograme, despre el se poate spune uşor că NU face umbră pământului. Sunt emoţionante scenele când plecă din căminul părintesc, iar părinţii îi controlează buzunarele ca să vadă dacă mai sunt la locul lor pietrele care îl împiedică să-l ia vântul. În ciuda trupului mic, inima lui adăposteşte un suflet uriaş.
- Ei, care e vestea bună, îl încurajez eu.
- Frate, a venit profu’ de desen şi ne-a spus că, dacă stăm azi două ore şi ne terminăm schiţele, mâine putem întârzia la primele două ore.
Vestea e cum nu se poate mai bună. Două ore libere pentru un student înseamnă ceva enorm. Nu prea ştiu precis ce, dar sigur înseamnă. A doua zi urma să începeam cursurile cu două ore de desen şi mesajul era cât se poate de clar şi de util. Aşa că am procedat în consecinţă şi am venit cu două ore mai târziu. Mă întâmpină acelaşi Mirciulică, dar de data asta cu o faţă tristă.
- Hei, te văd supărat, nepoate. Ia, pune capul pe umărul meu şi spune-mi cine mi te-a supărat.
- Burtone, au venit în inspecţie naziştii de la decanat şi au pus câte două absenţe celor învoiţi de profu’ ieri că erau ore de curs.
Acum, e momentul să vă dau câteva lămuriri. Burtone este vocativul de la Burton, celebrul artist Richard Burton cu care, cei din gaşca mea, au găsit că seamăn. Am încercat şi eu să găsesc vreuna (am fost chiar surprins de câţiva colegi pe când mă holbam în oglinda unui lift) dar fără folos. Apelativul nu mă deranjează prea mult, exceptând faptul că ei îl pronunţă exact aşa cum e scris.
Revenind la problema enunţată, lucrurile capătă conotaţii deosebit de grave. Am patru absenţe şi la şase voi pierde bursa. Să vă mai spun eu ce înseamnă un student fără bursă? Aşa că trebuie să găsesc urgent o soluţie. Nu ştiu până la câţi ani e valabilă scutirea dată de părinţi, aşa că renunţ la opţiunea asta. Un fulger de lumină mi se arată: există scutirile medicale! Urgent îmi strâng lucrurile şi mă îndrept spre cabinet. Pe drum încep să premeditez operaţiunea. Nu cred că voi obţine o scutire pe două ore ci, mai mult ca sigur, pe toată ziua. Problema e că trebuie să găsesc o afecţiune echivocă. Dacă îi voi spune că am un picior rupt? Nu ţine, se va observa minciuna cum voi ridica pantalonul. Forjând creierul la maximum încerc să fac o trecere în revistă a cunoştinţelor mele de anatomie. Primele organe la care mă gândesc sunt plămânii şi inima. Fac o evaluare rapidă şi îmi dau seama că se va descoperi falsul după primul stetoscop. Îmi reamintesc de existenţa ficatului. Pică şi asta pentru că nu am auzit pe nimeni să se vaite de dureri de ficat. Hopa! Apare la orizont stomacul. Mi se pare organul ideal. Nu îl controlează cu stetoscopul, nu îl scoate afară ca să-l examineze, se merge mai mult pe încredere. Gata, stomacul va fi.
Ajung la fişier, îmi scot fişa disciplinat şi mă aşez pe un scaun în faţa cabinetului. După două minute apare o arătare de asistentă: mare, cu oase de cal şi o mustaţă aproape cât a mea.
- Tu? mi se adresează ea brusc cu o voce de morsă.
- Ştiţi, la cabinet... încerc eu să mă justific.
Femeia cal mă întrerupe şi mă pofteşte în cabinet. Doctorul scria ceva. Se uită la mine peste ochelari şi mă pofteşte să iau loc. Îl aştept cam un minut, după care mă întreabă:
- Ce problemă ai?
Nu cred că-l interesează problema mea cu absenţele, aşa că şoptesc:
- Ştiţi, stomacul... mă cam supără.
- Bine. Întinde-te!
Mă uit în stânga, mă uit în dreapta şi nu văd nimic ce ar putea justifica un asemenea gest, dar îl ascult şi îmi ridic mâinile şi încep să casc şi să mă întind. Omul se opreşte din scris, îşi aşează ochelarii mai bine pe nas, mă priveşte lung, îmi arată cu degetul tâmpla şi zice:
- Eşti sigur că problemele le ai cu STOMACUL?
- Da, am început să am nişte dureri teribile. N-am putut dormi toată noaptea.
Omul dă din cap a lehamite şi îmi precizează că trebuie să mă întind PE canapeaua cu muşama ca să mă examineze. În timp ce mă palpează, o cheamă alături pe femeia cal şi surprind frânturi de dialog:
- Ai văzut aici cum e zona de..., ia, palpează şi tu ca să vezi cum se simte intestinul la..., extraordinar, partea asta nu-mi place de loc..., dom’ doctor, dar de asta ce ziceţi... şi altele asemănătoare.
Încep să transpir de emoţie. Ceea ce credeam că va fi o glumă, se transformă într-o dramă balzaciană. Doctorul mă întreabă:
- Scaunul cum îl ai?
Nu înţeleg precis la ce se referă, aşa că murmur:
- Ştiţi, e...
- Da, eram sigur, mă întrerupe el uitându-se semnificativ la asistentă.
- Bei lapte? Cum reacţionezi? mă ia şi asistenta la întrebări.
Nu prea înţeleg ce reacţii ar trebui să am şi la ce, aşa că răspund emoţionat:
- Ştiţi, eu nu...
- Eram sigură, mă întrerupe asistenta. Vedeţi, dom’ doctor? Întotdeauna sunt reacţiile astea, declară ea cu ochii strălucind de mândrie.
- E clar, decide doctorul după încă o examinare atentă. Tinere, eşti posesorul unei enterocolite severe... şi continuă cu nişte termeni ciudaţi. Poţi să te îmbraci. Soră?
- Da, dom’ doctor, răspunde ea silitoare.
- Scrie-i o reţetă pentru... şi începe să enumere un şir nesfărşit de medicamente şi tratamente.
Apoi, către mine:
- Iar dumneata, vei sta două săptămâni la pat, cu regim strict de alimentaţie, vei lua doctoriile prescrise la ore fixe, vei face injecţiile în fiecare seară şi vei veni din trei în trei zile la control.
Aşa am scăpat de cele două absenţe, dar m-am ales cu două săptămâni de stat la pat, regim, injecţii şi doctorii.
Să auzim de bine!