vineri, 5 decembrie 2014

Achiziţionarea unei maşini

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Sper că aţi înţeles ideea subliminală cum că este vorba de achiziţionarea unui autoturism, aşa cum se spune şi în cercurile elevate de pe la noi, prin Drumul Taberei. Operaţiunea este simplă doar aparent, pentru că noi, adică eu şi soţia, nu suntem din aceia care-şi cumpără ditamai gipanul de zece metri cubi, în timp ce locuinţa noastră are doar şapte. Şi nu suntem nici dintre aceia care îşi cumpără o maşină bengoasă pentru ca apoi, să circule cu ea cu blocurile de lumini ciobite pentru că nu mai au bani să o întreţină. Nu, noi suntem dintre aceia care îşi cumpără o maşină în funcţie de nevoi. Dacă se mai nimereşte să fie şi frumoasă, înseamnă că am îmbinat utilul cu frumosul şi toată lumea va fi fericită până la adânci bătrâneţi.
Şi pentru că trăim în plin secol al XXI-lea recurgem la metodele specifice: sun la un distribuitor ca să mă înscriu la un test drive. Da, îmi spune operatoarea după ce îmi preia preferinţele, veţi fi sunat în maximum două zile ca să vi se comunice programarea. Asta se întâmpla prin martie. Prin iunie ne gândim că am aşteptat destul şi, aflându-ne într-un mall, vedem o maşină care ne-ar fi atras, lângă care se afla o prezentatoare la fel de atractivă. Dacă vă place, vă putem înscrie la un test drive, ne spune ea văzându-ne privirile hulpave. Vă vom suna sâmbătă ca să stabilim programarea. Cum autoturismul părea a se potrivi gusturilor noastre, acceptăm fericiţi de iniţiativa junei. Asta se întâmpla în iunie. În august decid să iau taurul de coarne şi ne prezentăm la o reprezentanţă. Vrem să facem sâmbătă un test drive cu modelul Alpha, îi spun eu ritos funcţionarei. Desigur, vă aşteptăm la ora zece, ne confirmă fătuca cea instruită.
La ora zece fără zece minute ne prezentăm la faţa locului.
- Cu ce motorizare doriţi? Pe Diesel sau pe benzină?
- Pe benzină.
- Oh, regret, dar modelul pentru test drive este pe Diesel.
- Şi cu ce motorizări?
- Păi, cu 1,2, cu 1,5 şi cu 1,7 litri.
- Mi-ar plăcea să testez unul cu 1,7.
- Da, vă cred, dar ăsta e de 1,2.
Dau din cap dezamăgit, dar flacăra speranţei nu este încă stinsă.
- Aţi mai condus maşini cu cutie automată? mă întreabă agentul de vânzări.
- Nu. De ce?
- Pentru că maşina pentru test drive este cu cutie automată. Dar vă explic eu cum se procedează.
- Dar eu vreau cu cutie manuală!
- N-avem ce face. Mai faceţi testul?
Oftez din rărunchi şi dau din cap a aprobare. Oricum, timpul era deja pierdut.
- Bine. Haidem!
Ne îndreptăm spre parcare şi văd cu stupoare că deschide portierele unei versiuni sport, cu două uşi.
- Dar eu nu vreau sport, eu vreau o berlină.
- Atunci trebuie să mai aşteptaţi pentru că modelul berlină este maşina de serviciu a unei colege şi ea şi-a dus copilul la neamuri, la ţară. Întârzie olecuţă, continuă insul rânjind.
Plecăm stupefiaţi şi revoltaţi. Nicicând nu ni s-a părut mai reală afirmaţia că poate să fie ea, o multinaţională, cât de multinaţională şi de mare, că tot din români este alcătuit personalul.
Sâmbăta următoare apuc din nou taurul de ce îi mai rămăsese din coarne şi ne prezentăm cu aplomb la un alt distribuitor.
- Bună ziua! Doresc să fac acum un test drive cu modelul Alpha.
- Sigur, staţi să iau cheile, îmi răspunde amabil o jună.
Şi ne îndreptăm spre parcarea firmei.
- Ştiţi, are un sistem inteligent de deblocare a uşilor, o face automat când ne apropiem de ea.
Şi ne apropiem de ea. Dar uşile, toate patru, aşa cum ne doream, rămân închise, aşa cum nu ne doream.
- Un moment, cred că trebuia să apăs pe un buton, ne explică fata butonând de zor la o telecomandă.
Dar uşile sunt tot închise. Tot apăsând pe butoane încep să se audă niscai bipuri. Dar de la altă maşină!
- Scuzaţi, am greşit maşina, nu e asta...
Ne îndreptăm spre maşina destinată şi luăm loc. Tânăra domniţă începe să-mi facă un scurt instructaj al aparaturii de bord şi declară cu mândrie:
- Acest model este dotat cu sistemul start/stop!
- Zău? Şi ce face sistemul ăsta?
Fata îmi explică şi, după câteva solicitări lămuritoare îi spun:
- Păi, hai să-l vdem cum lucrează.
- A, nu, trebuie să porniţi ca să intre în funcţiune.
- Exact asta vreau să fac, să pornesc cu sistemul ăsta.
- Da, dar nu aşa, trebuie să porniţi şi să vă opriţi ca să porniţi.
Ideea mi se pare puţin eliptică, dar o accept din curiozitate şi pornesc dând la cheie.
- Ei, acum trebuie să opriţi ca să vedeţi funcţionarea sistemului.
Eliberez pedala de acceleraţie, semnalizez, trag pe dreapta şi scot din viteză. Motorul continuă să meargă.
- Şi când se opreşte?
- Cum, nu s-a oprit? Mai porniţi o dată.
Debraiez, semnalizez, bag în viteză şi mai rulez câteva zeci de metri.
- Ei, acum opriţi!
Repet manevrele şi trag la bordură. Motorul continuă să meargă.
- Ţineţi piciorul pe ambreiaj?
- Nu, nici vorbă. Trebuie?
- Nu. Nu’ş ce mama dracului are, izbucneşte ea necăjită.
Şi reia explicaţiile că sistemul trebuie să oprească motorul atunci când stai la stop.
- Atunci haideţi să oprim la un stop, poate aşa va funcţiona. Până acum noi nu am oprit la niciun stop.
Juna mă priveşte cu acea privire specifică cât mă crezi de idioată, ceea ce o ridică semnificativ în ochii mei.
- În regulă, ăsta nu merge, haideţi să vedem alte performanţe, o invit eu împăciuitor.
Pornesc, o aduc în treapta a cincia şi eliberez acceleraţia până maşina ajunge la 40-45 km/oră, după care accelerez uşor. Numai că asta are un motoraş de doar 1,2 litri în trei cilindri, drept pentru care începe să tremure din toate încheieturile. Lămurit cum stă la capitolul cuplu, reduc treptele de viteză şi accelerez puternic, o forjez cum spun specialiştii... Zgomotul motorului acoperă tot, zgomotul roţilor, zgomotul străzii, discuţiile din habitaclu, muzica radioului, zgomotul e uriaş şi nu am ajuns decât la vreo 80 km/oră.
Vânzătoarea îşi dă seama că nu sunt un ageamiu şi că mi-am format deja o părere cât se poate de proastă, aşa că socoteşte necesar să intervină cu mândrie:
- Ştiţi, are sistemul de asistenţă la parcare.
- Perfect, haideţi să-l vedem la lucru.
- Trebuie să găsim un loc liber între două maşini aflate la bordură.
Ne deplasăm cu viteză redusă în căutarea locului ideal şi bunul Dumnezeu ne ajută.
- Ei, acum apăsaţi butonul ăsta şi mergeţi încet pe lângă prima maşină până depăşiţi puţin locul liber, după care opriţi şi luaţi mâinile de pe volan.
Mă conformez. Acum stăm cu toţii în stradă şi nimic nu se întâmplă. Noroc că nu e o stradă circulată.
- Daţi în marche arriere şi mai încercaţi o dată. Dar trebuie să aveţi maximum 7 km/oră.
Cerinţa ei mi se pare inumană pentru un şofer aflat în traficul bucureştean, dar mă conformez întrebându-mă dacă vitezometrul maşinii poate indica o asemenea viteză. Nici acum nu se întâmplă nimic. Motorul toarce liniştit, iar noi ne uităm unii la alţii.
- Mai repetaţi manevra. Dar să fiţi la o distanţă de maximum 15 centimetri de maşina din dreapta.
Asemenea condiţii mi se par absurde chiar şi pentru un şofer albanez, aflat în excursie prin munţii Pindului. Să creadă ea că mă va aştepta cineva să fac manevrele astea în plin trafic, îmi spun în gând cu obidă, gândindu-mă că, totuşi, nu e cine ştie ce greutate să port o ruletă la mine permanent. De data asta maşina parchează victorioasă.
Bucuroşi de succesul atât de greu obţinut, ne întoarcem în parcare, coborâm, iar juna declamă fericită:
- Sper că aţi fost mulţumit, este un model foarte căutat, să ştiţi. Nu vreţi să vedeţi şi modelul SUV?
Refuzăm politicos, ne suim în maşina noastră şi plecăm fără sistem start/stop, fără asistenţă la parcare, dar care ne duce ca săgeata oricând, oricum şi oriunde.
Să auzim de bine!
P.S. Dincolo de cifrele şi denumirile alese la întâmplare, dialogurile, chiar dacă au fost cumulate, sunt reale cuvânt cu cuvânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!