Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Alegerile au trecut cu frământările lor, lozincile au început să fie strânse din spaţiul public, au încetat asfaltările şi montarea bordurilor la trotuare, lucrurile se întorc la matca lor obişnuită, domnul Johannis mai are puţin şi va fi titularizat. Şi, e posibil să aibă la fel de puţin până va fi de-titularizat, dacă justiţia îşi spune cuvântul.
Timpul scurs nu este aşa de lung ca să nu ne mai amintim acuzaţiile aruncate reciproc în mass media, nu doar de către candidaţi, ci şi mai cu spor de către susţinători. Nu a fost uitat niciun mijloc, oricât de abominabil, pentru subminarea adversarului. Campanie derulată fără dialoguri, fără prezentarea de programe, de o violenţă şi murdărie ieşite din comun, ea va rămâne mult timp în memoria colectivă ca una cât se poate de urâtă. Iar votul facebook-ist nu denotă nici de departe preferinţele reale ale populaţiei, ci este unul conjuctural, rezultat dintr-o propagandă bine orchestrată.
“Johannis vă va tăia pensile” a fost unul dintre sloganurile tembele. “Ponta va duce ţara în China” suna altul, la fel de tembel. Dar toate au avut un fir conducător comun: comunismul. “Ponta va restaura comunismul” ziceau unii. “Johannis ne va scăpa de comunism” zicea un altul. Moştenire a zece ani de băsism veniţi după cei cincizeci de ani de comunism, imaginea viitorului preşedinte apărea ca aceea a unui “tătuc” a-toate-făcător, a stăpânului absolut care poate face ce vrea cu ţara, uitând că există un guvern sau un parlament, deşi limitările impuse preşedintelui de constituţia noastră sunt cât se poate de drastice. Comunismul, bată-l vina, comunismul şi lupta împotriva lui apăreau în toate dialogurile, pe toate site-urile, în toate emisiunile. În ăst răstimp, societatea civilă (care o fi aia?) nu lua vreo atitudine, mulţumindu-se să ne dea lecţii de democraţie punând la zid pe toţi cei care nu gândeau ca ea, societatea civilă.
Dar iată că zbuciumul a trecut şi lupta anticomunistă a ieşit învingătoare prin alegerea domnului Johannis, opusul domnului Ponta cel comunist. Ei bine, iată că primul preşedinte care îl felicită pe anti-comunistul preşedinte Johannis şi îşi exprimă interesul pentru dezvoltarea relaţiilor reciproce nu este un alt anti-comunist, ci comunistul comuniştilor, tatăl lor, domnul Putin în persoană.
Acesta nu este un lucru curios sau neobişnuit. Neobişnuită este tăcerea societăţii civile româneşti. Cum de nu zice nimic această societate neobosit luptătoare anticomunistă? Cum se împacă ea cu ideea că preşedintele nostru anti-comunist şi democratic să fie felcicitat de un preşedinte comunist? Care, culmea, îşi mai şi exprimă interesul pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale! De ce nu ia atitudine faţă de o asemenea dorinţă comunistă? Nu înseamnă oare asta o apropiere de Rusia? De ce tac studiourile de televiziune şi nu mai organizează mese rotunde despre atragerea României în sfera de interese a Rusiei? De ce analiştii nu mai analizează dacă domnul Johannis vrea să ducă sau nu România în Rusia? Sau, ca să simplificăm lucrurile, haideţi să ne imaginăm care ar fi fost reacţia societăţii noastre civile dacă câştiga alegerile domnul Ponta, iar domnul Putin i-ar fi trimis aceleaşi gânduri. În răspunsul la această întrebare stă esenţa democraţiei promovate de societatea noastră civilă.
Să auzim de bine!
P.S. Din câte am înţeles până acum, societatea civilă reprezintă un grup de intelectuali care nu au de spus nimic niciodată despre problemele societăţii, dar care se amestecă virulent în politică atunci când e vorba de linguşit preşedintele.
Alegerile au trecut cu frământările lor, lozincile au început să fie strânse din spaţiul public, au încetat asfaltările şi montarea bordurilor la trotuare, lucrurile se întorc la matca lor obişnuită, domnul Johannis mai are puţin şi va fi titularizat. Şi, e posibil să aibă la fel de puţin până va fi de-titularizat, dacă justiţia îşi spune cuvântul.
Timpul scurs nu este aşa de lung ca să nu ne mai amintim acuzaţiile aruncate reciproc în mass media, nu doar de către candidaţi, ci şi mai cu spor de către susţinători. Nu a fost uitat niciun mijloc, oricât de abominabil, pentru subminarea adversarului. Campanie derulată fără dialoguri, fără prezentarea de programe, de o violenţă şi murdărie ieşite din comun, ea va rămâne mult timp în memoria colectivă ca una cât se poate de urâtă. Iar votul facebook-ist nu denotă nici de departe preferinţele reale ale populaţiei, ci este unul conjuctural, rezultat dintr-o propagandă bine orchestrată.
“Johannis vă va tăia pensile” a fost unul dintre sloganurile tembele. “Ponta va duce ţara în China” suna altul, la fel de tembel. Dar toate au avut un fir conducător comun: comunismul. “Ponta va restaura comunismul” ziceau unii. “Johannis ne va scăpa de comunism” zicea un altul. Moştenire a zece ani de băsism veniţi după cei cincizeci de ani de comunism, imaginea viitorului preşedinte apărea ca aceea a unui “tătuc” a-toate-făcător, a stăpânului absolut care poate face ce vrea cu ţara, uitând că există un guvern sau un parlament, deşi limitările impuse preşedintelui de constituţia noastră sunt cât se poate de drastice. Comunismul, bată-l vina, comunismul şi lupta împotriva lui apăreau în toate dialogurile, pe toate site-urile, în toate emisiunile. În ăst răstimp, societatea civilă (care o fi aia?) nu lua vreo atitudine, mulţumindu-se să ne dea lecţii de democraţie punând la zid pe toţi cei care nu gândeau ca ea, societatea civilă.
Dar iată că zbuciumul a trecut şi lupta anticomunistă a ieşit învingătoare prin alegerea domnului Johannis, opusul domnului Ponta cel comunist. Ei bine, iată că primul preşedinte care îl felicită pe anti-comunistul preşedinte Johannis şi îşi exprimă interesul pentru dezvoltarea relaţiilor reciproce nu este un alt anti-comunist, ci comunistul comuniştilor, tatăl lor, domnul Putin în persoană.
Acesta nu este un lucru curios sau neobişnuit. Neobişnuită este tăcerea societăţii civile româneşti. Cum de nu zice nimic această societate neobosit luptătoare anticomunistă? Cum se împacă ea cu ideea că preşedintele nostru anti-comunist şi democratic să fie felcicitat de un preşedinte comunist? Care, culmea, îşi mai şi exprimă interesul pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale! De ce nu ia atitudine faţă de o asemenea dorinţă comunistă? Nu înseamnă oare asta o apropiere de Rusia? De ce tac studiourile de televiziune şi nu mai organizează mese rotunde despre atragerea României în sfera de interese a Rusiei? De ce analiştii nu mai analizează dacă domnul Johannis vrea să ducă sau nu România în Rusia? Sau, ca să simplificăm lucrurile, haideţi să ne imaginăm care ar fi fost reacţia societăţii noastre civile dacă câştiga alegerile domnul Ponta, iar domnul Putin i-ar fi trimis aceleaşi gânduri. În răspunsul la această întrebare stă esenţa democraţiei promovate de societatea noastră civilă.
Să auzim de bine!
P.S. Din câte am înţeles până acum, societatea civilă reprezintă un grup de intelectuali care nu au de spus nimic niciodată despre problemele societăţii, dar care se amestecă virulent în politică atunci când e vorba de linguşit preşedintele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!