"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)
Se afișează postările cu eticheta numere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta numere. Afișați toate postările

vineri, 24 noiembrie 2017

România lucrului bine făcut (2)


Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Domeniile în care se manifestă indiferența noastră, a românilor cei virtuoși, sunt nenumărate. Dar cel mai rău este atunci când această indiferență se transformă în rea-voință. Și în acest caz, din numărul nesfârșit al cazurilor, vom alege unul.
Puține sunt străzile care nu au în subteran instalații de canalizare. Și mai puține sunt străzile care au capacele de canal amplasate pe mijlocul benzii de rulare, majoritatea (un exemplu tipic este DN 1 până dincolo de ieșirea din Otopeni) având capacele amplasate ori pe stânga primei benzi, ori pe dreapta celei de a doua, ceea ce face imposibilă evitarea lor de roțile mașinii.
E de la sine înțeles că în aceste canalizări se execută diverse lucrări, care impun nu numai ridicarea capacelor, dar și repunerea lor la loc. Ei bine, acest moment, al repunerii, este momentul în care indiferența se transformă în răutate pentru că muncitorul român îl repune cu bombamentul în sus. Treci cu roțile peste el și îți distrugi pivoți sau bucșe? Ei și? Ai mașină? Atunci ai și bani să ți-o repari, fir-ai al dracului de proprietar! Doar nu vrei ca eu să-mi fac munca cu gândul la tine!?
Ca să completăm tabloul, haideți să vedem o altă manifestare a transformării indiferenței în răutate. Pentru asta trebuie să ne decidem asupra numelui unei străzi, oricare ar fi ea în București, și asupra unui număr. Apoi să încercăm să ajungem la adresa pe care ne-am impus-o. Este aproape imposibil. Chiar dacă vom reuși să identificăm strada, în cele mai multe cazuri numărul lipsește.
Ultima încercare în acest sens am făcut-o nu cu mult timp în urmă pe traseul dintre Piața Universității și Piața Kogălniceanu. Pe toată această distanță, în plin centrul unei capitale care se vrea europene, nu am găsit niciun număr de casă!
Avem pretenții, suntem vanitoși și gomoși, nu există prăjină ca să ne ajungă la nas, folosim englezisme chiar dacă nu le înțelegem. Dar ne doare în cot cel de lângă noi, munca ne este superficială și făcută de mântuială, ducându-ne tot mai departe de România lucrului bine făcut.
Să auzim de bine!

vineri, 25 mai 2012

Ziua de naştere (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
21-O persoană activă şi ambiţioasă vei fi, dacă te-ai născut în cea de-a douăzeci şi una zi a unei luni. Eşti onestă şi deschisă, preferi întotdeauna calea dialogului, pentru a dezamorsa conflictele. Eşti o foarte bună negociatoare. Natură profundă, iubeşti călătoriile şi cunoaşterea. Poţi fi insistentă atunci când ai scopuri precise şi nu accepţi refuzul. În dragoste cauţi stabilitatea.
22-Iată o dată cu semnificaţii profunde! Douăzeci şi două sunt tainele prin care a fost creat Universul. Iată de ce persoana care s-a născut într-o astfel de zi are misiunea de a-şi crea singură propriul destin. “Cum îţi aşterni, aşa dormi!”, spune şi o vorbă veche din străbuni. Norocul te va însoţi pretutindeni, dacă nu îţi vei trata semenii şi viaţa cu superficialitate.
23-Altruism, inteligenţă şi mobilitate, iată “triunghiul de foc” ce face imbatabilă persoana care se naşte într-o astfel de zi. Corectă şi imparţială în afaceri, tolerantă şi afectuoasă cu copiii, cu un tonus general de excepţie. Adori mişcarea în aer liber şi accepţi fără rezerve orice invitaţie la aventură. În dragoste urăşti monotonia şi discuţiile de complezenţă. Fii perseverentă şi finalizează ce începi!
24-Eşti o persoană practică, cu rezultate pozitive obţinute printr-un efort continuu şi susţinut. Eşti prudentă şi nu îţi place riscul. Eşti chibzuită şi strângi din vreme bani albi pentru zile negre. Ai nevoie de principii solide în dragoste şi de un partener pasional. Toţi cei din jur te percep ca pe o persoană capabilă, inventivă, decisă, care ştie că îşi construieşte singură succesul.
25-Vei simţi întotdeauna ce nevoi şi aşteptări are cel de lângă tine, dacă te-ai născut într-o asemenea zi. Intuiţia, altruismul şi scrutarea necunoscutului sunt darurile oferite ţie de ursitoare. Încrede-te în ele şi vei cunoaşte împlinirea! În dragoste eşti sensibilă, devotată şi idealistă. Vei fi promotoarea unor acţiuni de caritate şi vei lupta pentru cauze sociale nobile.
26-Ai un suflet candid, eşti mărinimoasă şi precaută, dacă te-ai născut pe douăzeci şi şase. Vei munci mult în echipă şi te vei bucura de succes numai alături de colegi. În dragoste eşti raţională şi lupţi pentru a le asigura confortul celor dragi. Te prinde de minune modestia şi simplitatea. Nu te juca cu vorbele, fii onestă şi sinceră cu cei care investesc încredere în tine.
27-Ştii să-ţi valorifici calităţile şi să simţi care e calea cea mai scurtă spre afirmare şi bunăstare. Ai un caracter frumos, crezi în fărâma ta de noroc şi că toate problemele sunt date pentru a fi rezolvate şi depăşite. Intransigentă cu tine, te vei implica în foarte multe proiecte, convinsă că dispui de puterea şi abilitatea de a le rezolva. În dragoste, îmbini utilul cu plăcutul.
28-Te evidenţiezi datorită laturii tale profund umane. Eşti o persoană inteligentă, independentă, originală şi beneficiezi de o protecţie puternică din astral. Eşti dispusă să împaci şi capra şi varza, să lupţi şi să pui umărul pentru ca lucrul să fie bine făcut şi nu accepţi indiferenţa şi meschinăria. Poţi fi un şef abil, blând, căci dispui de resurse nebănuite. Ai un suflet nobil.
29-Eşti o persoană emotivă şi senzuală, adori prieteniile adevărate şi petrecerile. Eşti o persoană inspirată şi vizionară şi cauţi să-i înţelegi şi să-i ajuţi pe cei de lângă tine. Succesul tău e strâns legat de ajutorul primit de la colaboratori şi asociaţi. Încerci toate reţetele pentru a te propulsa pe scara socială şi pentru a-ţi depăşi condiţia. Fii corectă şi evită anturajele dubioase!
30-Norocoasă, profundă şi încrezătoare vei fi dacă te-ai născut în această zi specială. Vei fi înconjurată de persoane influente şi de prieteni devotaţi. Îmbini cu meticulozitate diplomaţia cu spiritul de observaţie şi eşti extrem de eficientă în funcţii de conducere. Ştii să fii supusă şi îţi iei deciziile doar după ce ai analizat toate ofertele. În dragoste eşti dominată de dorinţe puternice.
31-Demnitatea, spiritul întreprinzător, voinţa puternică reprezintă atuurile persoanei născute în ultima zi a lunii. Eşti preocupată cu predilecţie de profesie, de ascensiune socială şi de copii şi acest fapt te face deosebit de laborioasă şi responsabilă. Deosebit de practică, iubeşti banii şi investiţiile profitabile pe termen lung. Reuşeşti în comerţ, învăţământ, construcţii, comunicare.
Să auzim de bine!

miercuri, 23 mai 2012

Ziua de naştere (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
11-Este ziua celor 11 ucenici ai lui Iisus şi dă celor născuţi în această zi, viziune spirituală, capacităţi empatice şi altruism. Ai misiunea de a-i ocroti pe cei dragi ţie, dar şi să ajuţi persoanele aflate la mare nevoie. Ai o mare deschidere spre acţiuni caritabile şi eşti capabilă să faci bine persoanelor defavorizate. Evită să fii orgolioasă, căci norocul tău e direct proporţional cu gradul tău de toleranţă. În dragoste, ai nevoie de un partener care să te sprijine în acţiunile tale umanitare.
12-Dacă te-ai născut într-o zi de 12 eşti o persoană deosebit de specială, pentru că ştii să lucrezi bine atât în echipă, cât şi pe cont propriu. Vei schimba de câteva ori macazul în viaţa profesională. În iubire eşti duală, te aprinzi repede şi la fel de repede îţi trece. Ai nevoie de prieteni care să te susţină. Norocul tău ţine de sfera relaţională şi de persoanele influente care te apreciază.
13-Iată data cea mai controversată ce a incitat vii polemici analitice. Există persoane născute pe 13, care cunosc marele succes sau, dimpotrivă, persoane care cunosc căderea. Cheia succesului constă în faptul că nu trebuie să te dai bătută la cel mai mic eşec, ci să lupţi şi să crezi în steaua ta norocoasă. Voinţa, tenacitatea, seriozitatea vor face din tine o premiantă la şcoala vieţii.
14-Ambiţie, sănătate şi dragoste, iată ingredientele secrete ale aluatului din care eşti plămădită. Îţi susţii întotdeauna cu vehemenţă punctele de vedere, eşti convingătoare şi lupţi să-ţi valorifici şansele. Ştii să îmbini utilul cu plăcutul şi când e vorba de carieră şi când e vorba de iubire. Eşti o persoană capabilă de mari realizări şi îţi pui singură ideile originale în practică.
15-Ai un caracter puternic, eşti creativă şi ai o intuiţie imbatabilă. Toate aceste calităţi trebuie să fie susţinute şi de un efort continuu pentru a face din tine o persoană de succes. Persoanele boeme, superficiale, inactive pot avea probleme de sănătate în a doua parte a vieţii. Eşti o bună organizatoare de evenimente mondene, excursii sau mese festive. Vei fi iubită şi apreciată!
16-Iată adepta unor cauze constructive, unde seriozitatea se îmbină cu meticulozitatea. Voinţa e punctul tău forte. Neîncrederea poate constitui defectul major, de aceea ai nevoie în preajma ta de persoane pline de viaţă, loiale şi optimiste. Împreună veţi muta munţii din loc. Evită să fii critică şi cultivă-ţi în permanenţă simţul umorului. În dragoste eşti imbatabilă.
17-Credinţa în valorile reale trebuie să fie motto-ul tău existenţial. Prin ea vei ajunge garantat acolo unde îţi doreşti. Tot prin ea vei înţelege că iubirea e asemeni diamantului şlefuit. Are multe faţete şi fiecare are strălucirea şi geometria ei. Misiunea celei născute într-o zi de 17 este să îşi întemeieze o familie solidă şi să lupte pentru stabilitatea ei. Fericirea cere sacrificii.
18-Eşti simpatică, afectuoasă, sinceră. Partenerul e cel care îţi favorizează bunăstarea, deci “fii atentă cu cine te însoţeşti ca să îţi spun cine eşti”. Ai o forţă de creaţie şi de persuasiune de invidiat şi poţi face carieră în domenii de avangardă. Înţelepciunea simplă se îmbină la tine cu deschiderea spre cunoaştere şi studiu aprofundat. Ai nevoie de stabilitate afectivă şi materială.
19-Ai o personalitate puternică, eşti entuziastă şi ai înclinaţii spre meditaţia filosofică. Cauţi să experimentezi emoţii şi senzaţii unice. Îţi place luxul şi confortul material şi vei lupta pentru a avea parte de el. Eşti o perfecţionistă, ceri mult de la cei dragi dar, eşti dispusă să oferi cel puţin la fel de mult. Succesul tău profesional e direct proporţional cu anii de studiu şi competenţa profesională.
20-Pentru cele ce se nasc într-o zi de 20 există o puternică dorinţă de a trăi pe propriile picioare şi de a nu depinde de alţii. Sunt critice, meticuloase, perfecţioniste şi conştientizează faptul că accederea la o poziţie socială importantă se face prin intermediul celorlalţi. Diplomaţia şi toleranţa sunt cheile succesului de viitor. Au noroc din belşug în dragoste!
Să auzim de bine!