Partea I-a. Prietenul Mihăiţă are două calităţi principale: este gras şi este jovial. Calităţi care nu se exclud, ci se compensează în modul cel mai fericit. Se compensează în mod fericit pentru că, dacă oamenii graşi sunt îndeobşte joviali, oamenii joviali nu sunt îndeobşte graşi. Acest aspect i-a fost de mare ajutor numitului nu atât în rezolvarea problemelor de viaţă personală, cât şi în rezolvarea problemelor de supravieţuire personală, iar aici ne referim la glumele noastre vii al căror ţintă a fost.
Masiv ca un urs, cu un zâmbet cald pe faţa lucitoare, tuns numărul 1 şi umblând cu capul descoperit chiar pe geruri de minus douăzeci şi şapte de grade Celsius la soare, Mihăiţă a înfruntat anii alături de noi în deplină armonie. Iată că iarna a venit şi întâmplarea face să ne întâlnim pentru un vin fiert. Nu ştim cum, dar tatăl lui Dănuţ face rost de un vin roşu nemaipomenit. Singura problemă este că respectivul (adică Dănuţ) este un puturos notoriu şi refuză să-l fiarbă, aşa că trebuie să apelăm la bunul Mihăiţă. Este duminică seara, a început să ningă bogat, zăpada se depune abundent şi deja circulaţia a devenit o problemă. La întrunirea de taină participă, alături de sus-numitul şi de subsemnatul şi bunii noştri tovarăşi Iulică, Dănuţ şi Mirciulică.
Ajungem cu greu prin nămeţi, iar Dănuţ nu se poate abţine să scrie cu degetul SPALĂMĂ pe zăpada deja depusă pe maşina lui Mihăiţă. Este cunoscut pe plan european faptul că, odată ce a căzut primul fulg, Mihăiţă nu se mai atinge de maşină până în primăvară. După ce luăm loc în sufrageria spaţioasă şi îi punem în braţe lui Mirciulică un sac de făină de cinci kilograme ca să nu-l ia curentul de pe sub uşă, soţia lui Mihăiţă îi face acestuia un semn discret şi plin de graţie:
- Nu mai sta ca un bolovan, mişcă-te la bucătărie şi pune vinul la fiert!
Atât îi trebuie bărbatului latent din Mihăiţă. Sare ca ars şi se repede direct cu a treia în bucătăria casei, fără să zică nici pâs. Însă modul în care a parcurs cei câţiva metri ne trezeşte serioase suspiciuni: Mihăiţă se mişcă greoi, se mişcă lipsit de sportivitatea care îl caracterizează. Mă uit la Mirciulică, Mirciulică se uită la soţia lui Mihăiţă, ea se uită la Dănuţ, iar acesta începe să se scobească în nas. Instantaneu ne dăm toţi sema de acelaşi lucru şi pentru toţi este clar că problema este serioasă: Mihăiţă trebuie ajutat. Anii petrecuţi împreună ne permit să ne transmitem informaţiile aproape instantaneu doar din priviri şi cu o acurateţe de 97,86%. Dar, de data asta lucrurile sunt mai mult decât clare: Mihăiţă s a îngrăşat, Mihăiţă trebuie ajutat să slăbească.
Cu ochii strălucind parşiv, Mirciulică îi cere soţiei lui Mihăiţă cheile de la maşina lor:
- Mami, te rog dă-mi şi mie cheile de la maşina voastră. Uite ce zăpadă s-a pus şi eu n-am racletă să curăţ olecuţă geamurile. O aduc imediat sus, până vine Mihăiţă cu vinul.
Animată de cele mai bune intenţii, femeia îi înmânează cheile, după care revine la conversaţia noastră. Atât aştepta Dănuţul cel parşiv care, cu priviri îngrijorate, îi spune:
- Mami, ai auzit anunţul cu hotărârea dată de primar?
- Nu, răspunde femeia cu bună-credinţă.
- De mâine e obligatoriu ca toţi posesorii de autoturisme să circule cu ele pentru că, parcate la trotuar sau în diferite locuri îngreunează operaţiunile de deszăpezire!
- Mihai! Ai auzit? transmite ea un semnal în fonie către bucătărie. Mâine scoţi maşina şi pleci cu ea!
Nu trec cinci minute şi apare Mirciulică cu bucuria izbânzii pe figură. Îşi reia locul, Mihăiţă apare cu vinul şi seara decurge admirabil pentru toate părţile implicate.
Partea a II-a. Este luni dimineaţă. De cu seară Mihăiţă şi-a anunţat soaţa că se va scula mai devreme din cauza ninsorii anunţate şi a misiunii încredinţate. Zăpada s-a aşternut din belşug, acoperind străzile şi maşinile cu un covor gros şi pufos. Este clar şi pentru un ins ca Mihăiţă că va trebui să coboare cu lopata şi să facă pârtie dacă vrea să mai iasă cu maşina din parcare. Fiind om de cuvânt, exact asta face: se scoală devreme, se îmbracă bine, îşi ia mănuşile şi lopata şi coboară la maşină. Şi începe să dea la la zăpadă. Întâi curăţă zăpada depusă pe maşină, apoi începe să dea la lopată în jurul maşinii şi câţiva metri pe alee, până la ieşirea în şosea. Ulterior, martori oculari demni de crezare au declarat că respectivul a dat la lopată o oră încheiată. Gâfâind de efort, ud de transpiraţie, Mihăiţă revine la domiciliul conjugal, lasă lopata în hol, îşi sărută nevasta şi coboară victorios la maşină. Decuplează alarma, se urcă la volan şi dă la cheie. Şi dă la cheie. Şi dă la cheie. Ar fi dat şi astăzi dacă nu epuiza bateria. Este evident că a trebuit să plece cu mijloacele de transport în comun şi este la fel de evident că a întârziat la serviciu. Întors acasă, a trebuit să se lupte din nou cu zăpada aşternută peste zi pentru a scoate bateria şi a o pune la încărcat. Asta până a doua zi dimineaţă, când a trebuit să reia procedura deszăpezirii ca să monteze bateria la loc şi să încerce să plece. Am zis să încerce să plece pentru că, de plecat tot nu a plecat din cauza cartofului înfundat în ţeava de eşapament. Drept pentru care seara, întors acasă a mai dat odată la zăpadă ca să vadă unde-i buba, operaţiune reluată a doua zi de dimineaţă, la plecare. Operaţiunea nu trebuie să vi se pară deloc monotonă pentru că în timpul zilei treceau pluguri, care acopereau tot ce curăţa bunul băiat...
A treia zi, seara, am primit un telefon de la respectivul.
- Sal’tare! Ce şmecheri sunteţi voi! Credeaţi că nu mă prind că mi-aţi desfăcut borna de la delcou? Sau că mi-aţi înfundat eşapamentul cu cartofu’?
Ne-am bucurat sincer că insul s-a prins de farsle noastre, dar mai mult ne-a bucurat faptul că vocea aparţinea unui individ cu trei kilograme mai slab...
Să auzim de bine!
