"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)
Se afișează postările cu eticheta Păstorel Teodoreanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Păstorel Teodoreanu. Afișați toate postările

marți, 31 ianuarie 2012

Păstorel Teodoreanu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu este prima postare pe care o fac despre Păstorel Teodoreanu. Iată o nouă postare, cu noi epigrame, la fel de savuroase, la fel de sclipitoare, în continuarea celor din postarea http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/08/pastorel-interzis.html#axzz1kHO5DHmm.
Alexandru O. Teodoreanu (1894 - 1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, mare cunoscător şi degustător de vinuri şi coniacuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. În caz că numele Teodoreanu sună cunoscut,... a fost fratele scriitorului Ionel Teodoreanu (1897 - 1954) (La Medeleni, Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Bal mascat, Golia).
În clasa a V-a de liceu, li s-a dat la teză, de către profesorul de limba română, Fântânaru, să scrie despre epigramă. Şi cum Fântânaru savurase de multe ori vinul de Cotnari, Păstorel a scris doar atât în teză:
Dacă apa din fântână
S-ar preface-n vin Cotnar
Aş lăsa limba română
Şi m-aş face Fântânar.

Când le-a adus tezele, Fântânaru, ajungând la teza lui Păstorel, i-a spus nu în sens peiorativ, ci admirativ:
"Măgarule, unu la purtare şi zece pentru epigramă."
Versuri scrise când era internat în Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor (în Bucureşti). Posibil să fi fost ultima lui epigramă. A murit după câteva zile.
Drăgălaşe păhărele:
Drăgălaşe păhărele
Dinainte-mi să se pună
Să se toarne vin în ele,
Poftă bună!

Să golim toţi în tăcere
Iar cuiva vin de nu-i place
Bea-atunci mai bine bere,
Bea în pace!

Cine-i ameţit prea tare
Pe sub mese să se culce
Şi în zgomot de pahare,
Doarmă dulce!

Să nu fie vorbă lungă
Doară ştim ce scurtă-i viaţa
Să bem până să ne-ajungă,
Dimineaţa.

Epigrama:
Epigrama nu e scula
Care-ţi poate şterge crima,
Dupa ce că scrii cu sula
Vrei să regulezi cu rima?

Scriitori:
În ţara asta prefăcută
Căcaţii scriu în loc sa pută.
Iar scriitori-adevaraţi
Sunt daţi afară de căcaţi...

Sadoveanu era dator cu nişte bani la Păstorel. Sadoveanu era zgârcit ca un scoţian. Au trecut câteva luni fără nicio mişcare din partea lui. Aşa că Păstorel compune:
De-ar fi să mori (cam ar fi cazul)
Să nu-mi laşi bani,
Să-mi laşi obrazul
Să-mi fac din el bocanci.

Venea o moară pe Siret
Legănându-se pe-o coastă,
Şi-n ea un autor şiret
Măcina făină proastă!

Naşul lui Păstorel, Sadoveanu, ţine o conferinţă la Ateneu: "Lumina viine de la Răsărit" în care îi pupă-n fund pe ruşi şi declară că din acel moment se întoarce cu faţa spre Răsărit. Atât i-a trebuit lui Pastorel:
Naşu' sfătuit de-un rus
Întoarse curu' la Apus
Şi arătă Apusului
Care-i faţa rusului...

Americanilor:
Dacă şi de astă dată
Se retrag din Orient,
Mă fac porumbelul păcii
Şi mă cac pe occident!

Lucreziei Karnabat, autoarea cartii "Sexul de peste drum":
Sexul doamnei Karnabat,
De vreo lună mi se pare,
A sporit mult la vânzare,
Căci se vinde separat,
Fără doamna Karnabat

Un schimb de epigrame între Mihail Codreanu şi Păstorel:
Când a pornit lugubrul zvon
Cum că murit-ai la Carlton
Mi-am zis atunci: - cu adevărat
O fi el mort, însă mort beat.

La care Păstorel, îi răspunde:
La Carlton eu ca dintr-un vis
Lugubrei morţi scăpat-am trenul
Însă aflai că m-a ucis
La Iaşi, Codreanu' cu catrenul.

Lui Iuliu Maniu:
Într-un moment de grea povară
Pentru sărmana ţară-a mea,
Eu unul stâlp de cafenea,
Închin pentru un stâlp de ţara!

Epitaf
Aici zace Păstorel,
Veşnic şi nemângâiat
Că e prima dată mort
Fără ca să fie beat...

V-au plăcut?
Să auzim de bine!

duminică, 15 august 2010

Păstorel interzis

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Epitaful lui:
Aici doarme Păstorel,
Băiat bun şi suflet fin,
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin!
Şi alta scrisă pe când era internat cu probleme de ficat în Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor (în Bucureşti):
Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!
La venirea ruşilor:
Pe drumeagul din cătun
Venea ieri un rus şi-un tun;
Tunul rus
Şi rusul tun!
Armistiţiul ne-a impus
Să dăm boii pentru rus!
Ca să completăm noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!
Statuii ostaşului sovietic:
Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atât de sus,
Ca să te vadă popoarele...
Sau fiindcă-ţi put picioarele?
Radioului (unde era invitat să intre prin str. Temişana, adică prin spate):
De un an şi jumătate
Mă băgaţi numai prin spate,
Pe când eu, întreaga viaţă
V-am băgat numai... prin faţă!
Diviziei Tudor Vladimirescu, decimată la Debreţin:
Din falnic vânător de munte
Mi te-a făcut Ana pandur!
Întâi şi-a-nfipt o stea în frunte
Şi-apoi un Debreţin în cur!
Comuniştii îşi măresc rândurile cu o parte din legionari:
Căpitane,
Nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!
După alegerile din 1946 se mai putea vedea pe garduri: Votaţi soarele!
Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Ca făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în... soare!
Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.
Votaţi soarele:
Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de cur!
Catren omagial către I. L. Caragiale:
Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern...
La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:
Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când vă plimbaţi
Să nu călcaţi în... ce creaţi!
Guvernul Groza:
În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Însă ca să fie cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul... în acest guvern!
Zece membri de partid:
Zece membri de partid
Visau viaţă nouă
Unul a vorbit în vis,
Şi-au rămas doar nouă.
Nouă membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a răscopt din ei,
Şi-au rămas doar opt!
Opt membri de partid
Au trecut la fapte...
Unul a trecut la Tito!
Şi-au rămas doar şapte!
Şapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Şi-au rămas doar şase!
Şase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat greşit
Şi-au rămas doar cinci!
Cinci membri de partid
Când au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Şi-au rămas doar patru!
Patru membri de partid
Şi cam toţi evrei,
Unul a plecat în Eretz
Şi-au rămas doar trei!
Trei membri de partid
Vorbeau de război!
Unul a vorbit cam mult,
Şi-au rămas doar doi!
Doi membri de partid
Mândri ca păunul.
Unul a înnebunit,
Şi-a rămas doar unul!
Un membru de partid,
Cel mai lămurit.
A plecat cu Onete-ul
Şi n-a mai venit!
ZERO membri de partid,
Luptă pentru pace.
Că partidul nostru drag
Ştie el ce face!
Mircea Ionescu-Quintus despre Păstorel:
Să-nchinăm paharul
Pentru Păstorel:
N-a fost nici Cotnarul
Mai spumos ca el.
Steaua:
Câte stele sunt pe cer
Toate pân' la ziuă pier.
Numai una, ca o proastă,
Şade pe uzina noastră...
Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.
Reclamă:
Îmi spunea un beţivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!
La restaurantul Uniunii Scriitor:
Beau băieţii, harnici,
De cu seară-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii... turnători!
Geometrie bahică:
Hrănit mai mult cu lapte şi iaurt,
Un grec văzu cu mintea-i înţeleaptă
Că între două puncte, cel mai scurt
Din drumuri, cu putinţă, e o dreaptă.
Dar axiomul devenit banal
Şi însuşit de vremile-aceste
A fost atunci precum va fi şi este
Valabil doar pe-un plan orizontal.
Şi dacă vrei să tragi învăţătură,
Un plan orizontal, când te gândeşti,
Constaţi că nu există în natură
Ci exclusiv în minţile greceşti.
Iar când în loc de lapte, bei "Madera",
Aceasta socoteală te conturbă
Căci tu nu uiţi că ai băut pe-o sferă
Pe care dreapta lui devine curbă.
Şi-n cap cu dreapta grecului defunct
Până ce vreun 'nalt areopag
O va fi pus definitiv la punct
Porneşti spre domiciliu în zigzag.
Prin anii '30 Viorica Porumbacu a scris nişte versuri de adâncă simţire şi vibraţie de genul:
"O, Europa, te simt în mine
Te simt vibrând adânc…"
A doua zi, Păstorel:
"Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din 'Gazeta literară'
Dovedeşte elocvent
Că în... chestia matale...
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!"
După prima vizită a lui Petru Groza în URSS, Păstorel a scris:
Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă.
Iată, totuşi, una care v-a scăpat:
Caligula Imperator
A făcut din cal-senator,
Petru Groza-mai sinistru
A făcut din bou-ministru.
Să auzim de bine!