marți, 17 iunie 2014

Ce cuvinte folosim (9)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că a trecut cam multişor de când nu am mai analizat (evident, la modul colocvial şi succint) cuvinte uzuale, dar care au etimologii mai neobişnuite.
Alfabet. Alfabetul este primul lucru pe care îl învăţăm la şcoală pentru ca apoi, să ştim să construim cuvinte în spatele cărora să ne ascundem gândurile... Alfabetul defineşte totalitatea literelor/semnelor folosite de o limbă. Având rădăcini foarte vechi – fenicienii au preluat o serie de semne din ieroglife, apoi grecii de la fenicieni şi romanii de la greci – ni se spune că provine din limba franceză. Aşa o fi, dar oricum o întoarcem, cuvântul alfabet este format din alăturarea pronunţării a două litere greceşti, α/alfa şi β/beta, primele două litere ale alfabetului grecesc.
Dar nu este suficient să cunoaştem literele, trebuie să ştim să le şi scriem, să le caligrafiem. Cuvântul caligrafie, sau deprinderea de a scrie frumos, conţine două cuvinte greceşti într-o formă aproape neschimbată: καλή/kali, care înseamnă bun şi γραφής/grafis, care înseamnă scris. Iată că şi de data asta limba greacă ne-a ajutat să formăm un cuvânt.
Dar haideţi să nu ne oprim aici şi să continuăm cu un alt cuvânt: geografie. Şi el, ca multe altele, a fost format tot cu ajutor grecesc, prin alăturarea cuvântului γη/gi şi γραφής/grafis. Primul se traduce prin pământ, iar al doilea prin scris. Sau, spus mai explicit, ştiinţa care scrie despre pământ. Iar cuvinte compuse în aceeaşi manieră mai sunt: topografie, scenografie etc.
Ei, acum dacă am învăţat literele şi scrisul lor, care ar fi pasul următor? Desigur, cărţile. Cărţi care sunt păstrate în bibliotecă. Ce este bibliotecă? Nimic altceva decât alătuarea cuvintelor greceşti (deh, greaca asta...) βιβλιο/biblio, care se traduce prin carte şi θηκη/theke, care înseamnă teacă, dulap.
Şi acum, pentru că v-am indus ideea multitudinii de cuvinte româneşti cu o sorginte grecească, cuvinte între care există mari asemănări de formă şi fond, vă rog să vă gândiţi care ar fi echivalentul românesc cel mai apropiat al cuvântului grecesc μαξιλαρι, pronunţat maxilari? Cu ce cuvânt românesc credeţi că este echivalent, pornind de la o sonoritate cunoscută? Nu, n-aţi ghicit. Echivalentul românesc al cuvântului grecesc nu este maxilar, ci este acela de pernă!
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!