Politica reportajelor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum vă spuneam mai dăunăzi în postările mele, sunt un înfocat urmăritor al emisiunilor şi reportajelor ştiinţifice sau de călătorie, difuzate pe diferite canale de televiziune.
Iată că am puţin timp la dispoziţie pe care îl valorific din plin cu un exerciţiu fizic îndelung exersat: mă aşez în faţa televizorului. Şi încep să caut printre canalele oferite de furnizorul local. Pe primul canal, Becali se maimuţăreşte în stilul caracteristic în drum spre casă. Comut şi dau de un cântăreţ care se ocupă doar de reclame în loc să-şi vadă de cântatul lui, Smiley pe numele lui. Continui să caut şi dau iar de Becali, care acum se maimuţăreşte plecând de acasă, după care iar îmi apare mutra, de acum demonetizată a lui Smiley, şi iar Becali şi iar Smiley... Dumnezeule, oare nu mai există noţiunile de limită, de saţietate? Ba da, există pentru că, iată, dau peste National Geographic.
Bucuros nevoie mare mă aşez mai bine în fotoliu mânat de dorinţa aprinsă de a vedea un reportaj despre Dunăre. E clar, îmi zic in petto, voi avea ce vedea, ăştia sunt profesionişti, fac nişte reportaje de bubuie şi voi avea ce învăţa din cele văzute.
Dar Dunărea se pare că are porţiuni unde curge mai repde decât în altele pentru că, iată, deja a ajuns în Ungaria. Eh, îmi zic cu o satisfacţie anticipată, n-am pierdut mare lucru, pentru porţiunea românească voi avea ce vedea pentru că parcursul ei pe teritoriul românesc e mult mai lung. Şi mai e şi Delta. Ehe, câte voi avea de văzut când vor ajunge cu reportajul la porţiunea românească...
Aşa că urmăresc liniştit cum Dunărea nu îşi mai sfârşeşte parcursul ei ungar prin pustă. Se pare că toate minunile ornitologice, fitologice sau ihtiologice se petrec pe acest parcurs. Cele mai minunate peisaje aici le poţi vedea. Cele mai exotice vietăţi, cea mai încântătoare floră, tot ce are pământul mai frumos se găseşte pe parcursul ungar al Dunării. Nimic nu se poate compara cu un asfinţit în pusta scăldată de apele Dunării. Dumnezeule, îmi continui eu consolarea, dacă aici e aşa, ce voi vedea când vor ajunge pe porţiunea românească, mai lungă, sau în Deltă?
Şi dă bunul Dumnezeu ca Dunărea să ajungă în dreptul României. Pe parcursul românesc al Dunării, aud eu comentariul, se întâlnesc localităţile... bla, bla, bla şi Dunărea se varsă în Marea Neagră prin trei braţe care adăpostesc Delta Dunării, unde trăiesc numeroase specii de păsări. Câteva imagini cu pelicani, doi cormorani şi gata, apare genericul de sfârşit. Nici măcar a zecea parte din comentariile şi imaginile prezentate pentru parcursul unguresc.
Într-o postare mai veche îmi exprimam admiraţia sinceră faţă de modul în care înţeleg ungurii să-şi facă publicitate. Nu logo-uri discutabile, nu pliante, nu expoziţii ratate. Iar reportajul a fost un exemplu cât se poate de concret. Bravo lor!
Să auzim de bine!

Imaginea de ţară

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

După cum vă povesteam în postările mele anterioare, nu sunt un mare amator de filme americane. Nici măcar un mic amator... Dar există şi momente de rătăcire, momente în care, pentru o scurtă perioadă de timp, urmăresc vreun film difuzat la televizor. Aşa se întâmplă şi acum. Exact în momentul când intenţionez să comut pe Discovery, unul din personajele filmului îşi exprimă suferinţa că nu poate mânca o pizza ungurească, aşa cum este făcută ea într-un stabiliment din Chicago.

Afirmaţia personajului îmi stârneşte interesul. Pizza ungurească? De când e pizza pe pământ, aceasta a fost un produs italienesc. Şi nici nu am auzit ca ungurii să exceleze în asemenea preparate. A, vorbim de gulaş? Oho, cu prisosinţă! Papricaş? Cu siguranţă! Şi în altele. Dar nu în pizza. Atunci despre ce este vorba? stau eu şi mă întreb.

Dragii mei, răspunsul nu este departe. Nu este vorba de nimic altceva decât de reclamă. De adevărata reclamă de ţară pe care şi-o fac ungurii în locul celei cu frunze verzi pe pereţi... În contextul scenei din film, afirmaţia nu are nicio acoperire. Dar este o reclamă pură şi simplă, doar prin aceea că a fost pomenit numele ţării. Câteva sute de euro plătiţi scenaristului, şi textul este inclus, cu efecte precise şi fără să supere pe nimeni. Nu credeţi? O să credeţi dacă vă spun că nu e un caz singular. În numeroase filme de succes, se fac referiri la Ungaria sau la Budapesta. Doi traficanţi se întâlnesc? Păi, unde altundeva decât în Budapesta? Ea se supără şi pleacă de lângă el şi pleacă în Europa? Unde credeţi că schimbă trenul în altă parte decât în Ungaria? Doi flăcăi concurează într-o întrecere auto? Păi, unde altundeva gonesc pe străzi decât pe cele ale Budapestei? Şi exemple pot continua în ceea ce priveşte măcar menţionarea unuia din cele două nume.

Situaţia este oarecum asemănătoare cu imaginea Volvo, pentru că sper că aţi observat că nu există film american în care numele sau imaginea celebrei mărci să nu apară într-o formă sau alta. În același fel, puţine sunt filmele în care nu este amintit numele Ungariei sau al Budapestei. Dar asta nu este totul. Cine ştie instala o aplicaţie software, a observat că în fereastra de dialog de la începutul instalării apare o întrebare privind limba de comunicare dorită. Derulând opţiunile, observi că există posibilitatea alegerii dintre un număr foarte mare de limbi, din care ungara nu lipseşte. Româna? Da, lipseşte mai mereu! Dar ungara aproape niciodată.

Ce s-o mai lungesc, pentru că lucrurile mi se par clare. Bravo lor, ungurilor că sunt deștepți și că ştiu cum să-şi promoveze ţara! Aceasta este adevărata reclamă de ţară, aceasta este reclama eficientă şi cu impact maxim, care îi face pe străini ca să confunde Budapesta cu Bucureştii, acesta este adevăratul mod eficient de cheltuire a banilor. Panouri pe la colţurile străzilor cu imaginea unei frunze costisitoare? Apă de ploaie (că tot plouă în fiecare zi...).

Să auzim de bine!