Acciza buclucaşă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Este indiscutabilă ponderea cheltuielilor de transport în costul unei mărfi. Calculele nu sunt nici de departe atât de simple cum par, iar rezultatul trebuie bine evaluat pentru a fi păstrate ţintele privind vânzarea sau creşterea producţiei.
Preţul unei mărfi este rezultatul unei însumări de costuri, iar orice element perturbator de pe acest traseu se reflectă în preţ.
Calculele sunt diferite în funcţie de profilul companiei, dacă este producătoare sau transportatoare, dar preţul carburantului este unul din elementele de care pomeneam în rândurile de mai sus. Iar unul dintre elementele care întră în calculul preţului carburantului este reprezentat de accize. Ce este acciza? Este un impozit indirect perceput de stat asupra unor obiecte de consum. Majorarea su micşorarea acestor accize poate influenţa preţul carburantului, după cum interesele companiei impun transferul acestor fluctuaţii asupra preţului sau nu, prin includerea lor în profitul companiei. Ca să n-o mai lungim, o companie poate decide ca majorarea accizelor să conducă la majorarea preţului carburantului sau la păstrarea lui prin suportarea acestei majorări din profit. Indiferent de situaţie, politica şi interesele companiei decid în ultimă instanţă preţul carburantului.
Fapt este că, deşi guvernul poate anunţa o majorare a accizelor, preţul carburanţilor să rămână constant dacă aşa vrea compania, indiferent de ce vrea guvernul. Despre acest lucru am mai scris în paginile acestui blog, ca şi despre isteria care cuprinsese societatea românească acum un an, când guvernul anunţase majorarea accizelor la carburanţi.
Fostul preşedinte Băsescu ieşea precum cucul unei pendule în fiecare seară fix la aceeaşi oră la televizor şi liniştea populaţia pomenindu-i de apocalipsa ce va urma. Preţuri uriaşe, consum redus la zero, economie falimentată, nu era dezastru pe pământ care să nu lovească economia românească datorită acestor majorări. Mese rotunde sau pătrate se organizau la televizor cu participarea unor iluştri analişti care veneau să sublinieze caracterul antidemocratic, lipsit de umanitate al acestei măsuri, gaura neagră în care intra ţărişoara noastră. O mass media vituperată sublinia aceste imagini catastrofice.
Cum spuneam, am scris despre acest lucru la vremea respectivă, considerându-mă unul dintre puţinii oameni liniştiţi ai ţării la acel moment, pentru motivul pur şi simplu al cunoaşterii unor reguli economice minimale.
Iată că timpul a trecut, economia nu s-a prăbuşit, populaţia nu s-a sinucis în masă, firmele nu au dat faliment. Mai mult de atât, zilele trecute, când am alimentat am avut surpriza să constat că preţul pe litru de benzină la o benzinărie pe care o consider că vinde scump, era de câţiva bănuţi peste cel de cinci lei. Cinci lei, în vreme ce, nu cu mult în urmă trecea de şapte! Asta cu toată acciza majorată de anul trecut. Nici nu se putea un exemplu mai bun pentru a ilustra faptul că o companie producătoare face ce vrea cu preţul, indiferent de acciza percepută, ci doar în funcţie de propriile interese şi propria politică.
Dar nu acesta este lucrul cel mai uimitor. Ce este uimitor este tăcerea analiştilor, tăcerea posturilor de televiziune, tăcerea fostului preşedinte Băsescu, tăcerea tuturor care acum ar fi trebuit să sară ca arşi din cauza apocalipsei care ne pândeşte datorită micşorării preţurilor la carburanţi, deşi accizele au fost majorate.
Să auzim de bine!

Domnul Putin şi societatea civilă românească

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Alegerile au trecut cu frământările lor, lozincile au început să fie strânse din spaţiul public, au încetat asfaltările şi montarea bordurilor la trotuare, lucrurile se întorc la matca lor obişnuită, domnul Johannis mai are puţin şi va fi titularizat. Şi, e posibil să aibă la fel de puţin până va fi de-titularizat, dacă justiţia îşi spune cuvântul.
Timpul scurs nu este aşa de lung ca să nu ne mai amintim acuzaţiile aruncate reciproc în mass media, nu doar de către candidaţi, ci şi mai cu spor de către susţinători. Nu a fost uitat niciun mijloc, oricât de abominabil, pentru subminarea adversarului. Campanie derulată fără dialoguri, fără prezentarea de programe, de o violenţă şi murdărie ieşite din comun, ea va rămâne mult timp în memoria colectivă ca una cât se poate de urâtă. Iar votul facebook-ist nu denotă nici de departe preferinţele reale ale populaţiei, ci este unul conjuctural, rezultat dintr-o propagandă bine orchestrată.
“Johannis vă va tăia pensile” a fost unul dintre sloganurile tembele. “Ponta va duce ţara în China” suna altul, la fel de tembel. Dar toate au avut un fir conducător comun: comunismul. “Ponta va restaura comunismul” ziceau unii. “Johannis ne va scăpa de comunism” zicea un altul. Moştenire a zece ani de băsism veniţi după cei cincizeci de ani de comunism, imaginea viitorului preşedinte apărea ca aceea a unui “tătuc” a-toate-făcător, a stăpânului absolut care poate face ce vrea cu ţara, uitând că există un guvern sau un parlament, deşi limitările impuse preşedintelui de constituţia noastră sunt cât se poate de drastice. Comunismul, bată-l vina, comunismul şi lupta împotriva lui apăreau în toate dialogurile, pe toate site-urile, în toate emisiunile. În ăst răstimp, societatea civilă (care o fi aia?) nu lua vreo atitudine, mulţumindu-se să ne dea lecţii de democraţie punând la zid pe toţi cei care nu gândeau ca ea, societatea civilă.
Dar iată că zbuciumul a trecut şi lupta anticomunistă a ieşit învingătoare prin alegerea domnului Johannis, opusul domnului Ponta cel comunist. Ei bine, iată că primul preşedinte care îl felicită pe anti-comunistul preşedinte Johannis şi îşi exprimă interesul pentru dezvoltarea relaţiilor reciproce nu este un alt anti-comunist, ci comunistul comuniştilor, tatăl lor, domnul Putin în persoană.
Acesta nu este un lucru curios sau neobişnuit. Neobişnuită este tăcerea societăţii civile româneşti. Cum de nu zice nimic această societate neobosit luptătoare anticomunistă? Cum se împacă ea cu ideea că preşedintele nostru anti-comunist şi democratic să fie felcicitat de un preşedinte comunist? Care, culmea, îşi mai şi exprimă interesul pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale! De ce nu ia atitudine faţă de o asemenea dorinţă comunistă? Nu înseamnă oare asta o apropiere de Rusia? De ce tac studiourile de televiziune şi nu mai organizează mese rotunde despre atragerea României în sfera de interese a Rusiei? De ce analiştii nu mai analizează dacă domnul Johannis vrea să ducă sau nu România în Rusia? Sau, ca să simplificăm lucrurile, haideţi să ne imaginăm care ar fi fost reacţia societăţii noastre civile dacă câştiga alegerile domnul Ponta, iar domnul Putin i-ar fi trimis aceleaşi gânduri. În răspunsul la această întrebare stă esenţa democraţiei promovate de societatea noastră civilă.
Să auzim de bine!
P.S. Din câte am înţeles până acum, societatea civilă reprezintă un grup de intelectuali care nu au de spus nimic niciodată despre problemele societăţii, dar care se amestecă virulent în politică atunci când e vorba de linguşit preşedintele.