Contribuţie participativă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Acum, când frigul şi zăpada au încetinit semnificativ ritmul cotidian al activităţii românilor, există cineva care nu poate sta cu mâinile în sân, cineva cu ochiul treaz şi mintea ageră. Cineva cu gândul la români şi la binele acestora.

Cineva care se gândeşte clipă de clipă ce legi să mai emită, deşi nu este abilitat pentru asta.

Cineva care, din dorinţa de bine, organizeză întâlniri de partid în sediul Preşedinţiei, deşi ar trebui să fie apolitic.

Cineva care, din dragoste de oameni, uită că un vapor ar eşua după prima milă marină dacă ar fi condus prin vot.

Ei bine, toate acestea ar fi fost simple speculaţii sau vorbe de clacă dacă nu ar fi fost însoţite de măsuri care să sublinieze contribuţia României la procesul globalizării. Şi mintea nedormită de care vorbeam, a găsit soluţia: România poate avea o contribuţie de mare anvergură punând la dispoziţia FBI experienţa hacker-ilor români!

Soluţia mi se pare benefică cel puţin din două motive: România va scăpa de efectele acţiunilor hacker-ilor, iar FBI va avea parte de un contingent cu abilităţi sporite.

Animat de mesajul acestei idei, nu mă pot opri să îmi anunţ şi eu participarea la un asemenea program, prin câteva sugestii.

1. România să pună la dispoziţia Angliei toţi cerşetorii români care bântuie acum Europa în mod total dezorganizat. Astfel, Scotland Yard-ul va avea parte de bogata lor experienţă în găsirea unor măsuri de combatere, iar străzile noastre vor fi curate din nou.

2. România să pună la dispoziţia Franţei toţi ţiganii aciuaţi fără rost care pe unde apucă. Astfel, administraţia franceză va putea profita din plin de o mare masă de impozitare, pe care vor putea aplica cu succes politicile de integare şi educare recomandate atât de călduros României.

3. România să pună la dispoziţa cui vrea toţi hoţii din ţară. În acest fel, marile firme constructoare de sisteme de protecţie şi securitate vor avea posibilitatea să verifice pe viu eficienţa sistemelor proiectate.

Ei, ce zicieţi, mai aveţi şi voi propuneri?

Să auzim de bine!

Unde dai şi unde crapă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Unde dai şi unde crapă! Aşa sună proverbul din străbuni. Şi nu cred că vă este necunoscut. Este un proverb de largă circulaţie atât rurală, cât şi urbană semnificând dezacordul sau neconcordanţa care se pot ivi între o cauză şi efectul ei.

Exemple sunt numeroase, atât din practica personală a fiecăruia dintre noi, cât şi din practica internaţională. De exemplu, o soacră poate ţipa la ginerele ei că iar a întârziat la cârciumă cu prietenii, dar din cauza intensităţii sonore să plesnească geamurile de la ferestre… Şi aşa mai departe. Dar, ca să-i prindem sensul mai bine, haideţi să urmărim un exemplu concret.

Mijloacele mass-media ne informează că municipiul Mangalia este lipsit de căldură de două luni. Situaţia se pare că se datorează neînţelegerilor politice existente la nivel local. Nu cunosc şi nici nu mă interesează motivele, ci suferinţa oamenilor. De două luni, adulţi sau copii, tineri sau bătrâni, pensionari sau salariaţi, bolnavi sau sănătoşi, rabdă un frig greu cu consecinţe dacă nu fizice, cel puţin morale. Desigur că, înainte de a ridica aspectul legăturii cu proverbul menţionat, se ridică întrebarea firească de ce timp de două luni, cu tot frigul răbdat, nici măcar un singur locuitor al municipiului nu şi-a făcut timp să protesteze în faţa primăriei…

Dar să ne întoarcem la oile noastre cu o mică completare. Reprezentantul adiministraţiei centrale la nivel local nu este altul decât, aţi ghicit, prefectul. În fişa postului fiecărui prefect scrie, printre altele şi faptul că acesta are rolul de a aplana şi media conflictele politice, de a verifica şi sancţiona activitatea primăriilor din subordine. Pe această linie, desigur că există şi un prefect al judeţului Constanţa. Mă refer la el pentru că municipiul Mangalia ţine de acest judeţ.

Deci, cum spuneam, prima parte a proverbului este aceea care face referire la acţiune (unde dai…). Ei bine, ce credeţi că face premierul nostru auzind teribila ştire, evident din ziare, pentru că la nivelul instituţiei Primului Ministru nu există alte mijloace de informare? Harnic şi gospodar, lasă ascuţitul coasei şi face exact ceea ce presupune oricine: pune mâna pe telefon şi îi dă dispoziţie prefectului să intervină pentru rezolvarea situaţiei deşi, luat cu problemel gospodăririi patriei, uită că asta e una din obligaţiile prefectului şi nu el trebuie să-l atenţioneze ca respectivul să-şi facă meseria de prefect.

Acum să trecem la a doua parte a proverbului, aceea cu efectul (… şi unde crapă). După încheierea convorbirii telefonice, prefectul lasă naibilor orice altă preocupare, se pune pe treabă şi rezolvă situaţia. La nivelul primăriei toţi fac ciocul mic, dau drumul banilor şi locuitorii municipiului Mangalia vor sta până la primăvară cu ferestrele întredeschise din cauza căldurii sufocante din case. Credeţi că acesta este efectul? Aiurea, nici vorbă! Adevăratul efectul este că populaţia mai neatentă, ca să folosesc un eufemism, va susţine cu tărie în faţa oricui, arătând cu degetul spre domnul Boc: iată gospodarul ţării, iată omul care ne ajută cu adevărat, iată făcătorul nostru de bine!

Aceasta este aplicarea cea mai concretă dată de guvernanţii noştri proverbului unde dai şi unde crapă.

Să auzim de bine!

P.S. Articolul a fost scris anterior demisiei domnului Boc. Dar, vorba cantautorului Mihai Mărgineanu, Jana nu e moartă, Jana se transformă. Dacă nu credeţi, haideţi să facem o mică analiză aşa, pe genunchi. În locul domnului Boc, domnul Băsescu l-a numit pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu. Ce criterii a avut în vedere? Păi, cel al vârstei? Nu cred, pentru că domnul Boc era mai vârstnic şi l-a menţinut la conducerea guvernului în pofida oricăror proteste. Cel al competenţei? Nici acesta nu cred că a fost pentru că domnul Boc ne-a arătat pe viu ce prostii poate spune un profesor de drept constituţional. Cel al experienţei? În niciun caz, pentru că cea a domnului Ungureanu în materie este nulă. Şi tot aşa, putem căuta criterii până ne săturăm, pentru că nu vom găsi niciunul. Bine, bine, vor spune cei mai nerăbdători, dar CEVA trebuie să fi avut în vedere. Desigur, aşa este! Criteriul îl găsim dacă ne întoarcem câţiva ani în urmă, când domnul Ungureanu era ministru de externe şi nişte români au fost acuzaţi de spionaj. Ştiţi ce a făcut atunci domnul Mihai Răzvan Ungureanu în calitate de ministru de externe? A raportat cazul direct preşedintelui Băsescu! Nu guvernului, nu primului ministru, nu aşa cum cerea fişa postului sau cea a bunului simţ. Aţi reţinut? Direct preşedintelui! Iată că am descoperit criteriul numirii domniei sale în acest post: domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu are alt Dumnezeu în afara domnului Băsescu. Cum spuneam, Jana se transformă, Jana are o clonă... cu mapa plină de dosare...