Susţinerea investitorilor străini

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Peisajul românesc postdecembrist a fost pigmentat, printre altele, de numeroase sloganuri guvernamentale. Cele mai frecvente şi insistente au fost, fără îndoială, cele legate de necesitatea privatizării economiei româneşti.

Argumentul principal era acela că economia românească nu este capitalizată. Că aceasta era o proiecţie deformată a realităţii o ştie acum şi un copil. Nenumărate ramuri industriale, nenumărate centre industriale şi la fel de nenumărate capacităţi de producţie acopereau harta ţării. Astea ce erau? Nu erau un capital? De când e capitalismul pe pământ băncile au acordat credite garantate de chiar capacităţile de producţie. În România nu se putea, noi clădeam o altfel de economie...

Dar acest argument nu a fost singurul. Economia românească e un morman de fiare vechi, ni se spunea cu obstinaţie. Ce este greu de înţeles este cum nişte capacităţi care produceau pentru export în lumea întreagă în decembrie 1989, au devenit inutile şi fier vechi în ianuarie 1990, după numai o lună. Ca o paranteză, putem susţine această îndoială cu exemplul complexelor de la Reşiţa şi Hunedoara, dotate cu cele mai moderne utilaje existente în lume la acea dată. Ori, e simplu de înţeles că o linie de laminare nu se schimbă de două ori pe an...

Şi argumentele guvernamentale au continuat în favoarea unei privatizări sălbatice şi necontrolate. Banii obţinuţi în urma privatizărilor vor fi investiţi în susţinerea economiei româneşti, clamau miniştrii şi responsabilii, susţinându-şi afirmaţiile cu exemplul apartamentelor scoase la vânzare, banii obţinuţi urmând să fie investiţi de stat în construirea unor locuinţe noi, locuinţe pe care nu le-a văzut nimeni vreodată. Desigur, având în mână pârghiile conducerii economiei, putem presupune că guvernele succedate au investit banii din privatizări nu neapărat în construcţia locuinţe, ci în susţinerea altor ramuri ale economiei. În momentul de faţă, după douăzeci şi patru de ani, nimeni nu cunoaşte o singură industrie sau activitate economică susţinută, capitalizată sau modernizată din banii obţinuţi din privatizări...

Mai mult, toate capacităţile de producţie au fost devalizate, anihilate sau spulberate în neant. Şi sloganuri au mai fost...

În zilele de după Anul Nou am avut puţin timp liber de acordat ştirilor transmise de televiziunile româneşti. Un post, nu are importanţă numele, ne arăta imagini cu câţiva şmecheri care, plecaţi de la un revelion montan, au încercat să scurteze drumul spre casă intrând pe Transalpina, deşi accesul era interzis cu panouri vizibile, iar zăpada de un metru. Dar ei erau şmecheri, aveau gipane... Şi ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat: au rămas blocaţi în zăpadă, cu toate gipanele lor cât vapoarele, dotate cu tracţiune şi pe roata de rezervă... A fost nevoie de intervenţia unor echipe de salvatori ca să fie extraşi din nămeţi.

Iar acum vine momentul care exemplifică cel mai bine necesitatea “privatizării” economiei româneşti: maşina care a scos din nămeţi ditamai gipanele cu tracţiune electronică şi sisteme de ghidare cu telecomanda televizorului, care s-a luptat cu zăpada şi cu greutatea maşinilor înzăpezite, care a reuşit să le readucă pe drum era un tot-teren ARO de acum treizeci de ani!

Care ARO? Acel ARO care se producea la Câmpulung Muscel în halele acum pustiite de privatizare, acel ARO care câştiga la vremea lui toate concursurile de căţărat, acel ARO care acum se produce sub licenţă în Cehia, de o firmă micuţă, dar mare iubitoare de lucruri de calitate. Pe care noi, dornici de atâta privatizare şi susţinere a economiei naţionale le-am spulberat. Ca să susţinem investitorii străini...

Să auzim de bine!

Schimbarea orei industriei?

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Iată că ne-a ajutat bunul Dumnezeu să mai trăim şi să prindem o schimbare de oră.

Conform comunicatului oficial, România (inclusiv românii care o populează) a trecut de la ora de iarnă la cea de vară. Lucru frumos şi înălţător, am putea spune. Iată, primăvara, natura învie, păsărelele încep să cuibărească, berzele se întorc din cele străinătăţuri, pomii înmuguresc, iar fluturii ne încântă cu pâlpâirile lor multicolore. Chiar şi noi oamenii, atât de transfiguraţi de stresul cotidian parcă revenim la viaţă. De ce să nu învie ele şi ceasurile?

Că această oră de vară nu este o decizie proprie nu ne mai miră. În fond, nu tot Comisia Europeană a fost cea care ne-a numit şi preşedintele şi nu se amestecă ea în toate problemele noastre interne? Deşi, dacă stăm să ne gândim bine, această modificare nici măcar nu este o implicare a Europei cea unită, ci o moştenire a regimului comunist de tristă amintire.

Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare, s-au găsit oameni de ştiinţă (nu ştiu dacă englezi, pentru că ei descoperă orice, oricând, oriunde...) care au explicat populaţiei că schimbarea orei provoacă o stare de bună-dispoziţie. Desigur, după cum aţi observat şi voi, acestea nu sunt vorbe goale, buna dispoziţie apărută fiind vizibilă chiar de a doua zi, mai ales la cei care plecau buimaci şi cu noaptea în cap la serviciu.

O altă explicaţie şi justificare furnizată populaţiei României a fost aceea că această schimbare de oră este deosebit de utilă pentru atenuarea vârfului de sarcină în alimentarea cu energie electrică. Aici intrăm deja pe tărâmul tehnicii, tărm vast şi plin de termeni dintre care unii nu sunt bine înţeleşi de românii zilelor noastre. Explicaţia detaliată ne spune că, decalând ora oficială cu o oră, unităţile industriale, marii consumatori în termeni energetici, nu vor mai intra pe consum odată cu consumatorii casnici şi cele două solicitări nu se vor suprapune. Dincolo de faptul că nu înţeleg cum eu, consumator casnic voi consuma mai puţin pentru că, sculându-mă mai devreme voi aprinde lumina în casă mai devreme, iar unitatea unde lucrez îşi va începe programul la aceeaşi oră, indiferent că e de vară sau iarnă, un termen îmi este absolut necunoscut. Şi nu numai mie ci, se pare, unui număr tot mai mare de români: unităţi industriale. Ce sunt alea? Ce e aia industrie?

Să auzim de bine!