Despre Trabant

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Vă mai aduceţi aminte de Trabant? Maşina de vis pentru mulţi dintre românii regimului comunist. Iată câteva glume legate de celebra maşină:
1. De ce stă Trabantul la semafor, deşi acesta s-a făcut verde?
Pentru că s-a lipit de o gumă de mestecat!
2. De ce nu are Trabantul centuri de siguranţă?
Pentru că ar putea fi confundat cu uşurinţă cu un rucsac!
3. Cum dublezi valoarea unui Trabant?
Îi faci plinul!
4. Cum îi măreşti valoarea de 4 ori?
Laşi o banană pe bancheta din spate!
5. Când atinge un Trabant viteza maximă?
Când este remorcat!
6. La benzinărie, un trabantist către benzinar: “Aş vrea două ştergătoare de parbriz pentru Trabantul meu.” “O.K. Mi se pare un schimb corect.”
7. La service, un trabantist către mecanic: “Aş vrea să-i faceţi câteva modificări, să-i puneţi praguri, spoiler, eleron, jenţi cromate etc. Cât mă costă?” “Cincizeci de mii de lei.” “Râzi de mine?” “Care din noi a început?”
8. De ce au unele Trabanturi dezaburizator la lunetă?
Ca să se încălzească la mâini cel care împinge!
9. De ce au Trabanturile nivelul zgomotului în interior atât de redus?
Pentru că trebuie să stai ghemuit, cu genunchii în dreptul urechilor.
10. Ultimul model de Trabant avea patru pedale: una pentru ambreiaj, una pentru frână, una pentru acceleraţie şi una pentru airbag.
11. Ce diferenţă este între un Trabant şi un câine însoţitor?
Nici una: trebuie să fii orb ca să-i cumperi.
Să auzim de bine!

Gigi şi glumele lui

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Gigi este un coleg de-al nostru din alt departament. De statură mijlocie, cu nişte ochi vioi şi buze cărnoase este cel care lansează toate bancurile în instituţia noastră. Iar pe unele le aplică. Poţi merge la pariu că dacă Gigi se află lângă tine, o poantă veselă ţi se va întâmpla. Omul acţionează într-un spirit democratic perfect, fără să facă deosebiri bazate pe rasă, sex sau religie. Orice vietate însufleţită poate fi oricând subiectul unie glume lansate de el. Faptul că umblă permanent în acelaşi costum gri ne ajută foarte mult să-l identificăm de la distanţă şi să ne luăm măsuri de prevedere.
Astăzi e o zi ploioasă şi mohorâtă. Zăcem pe la birourile noastre apatici, aruncându-ne priviri abulice. Un radio lălăie o melodie care, ne îndeamnă mai mult la somn, decât la o activitate plină de elanul care ne caracterizează. Doamna Vasilescu se integrează şi ea în peisaj. Am făcut o menţiune specială în ceea ce o priveşte pentru că este absolut necesară. Dumneaei este nevastă de inginer. Înţelegeţi? Dacă nu, vă explic eu. Nevasta de inginer nu este orice nevastă. Ea este nevastă de inginer. Este posibil ca, într-un viitor nu prea îndepărtat să o vedem că se prezintă „eu sunt doamna Valeria inginer Vasilescu”. Dovedeşte un zel deosebit în a implementa în creierul fiecăruia statutul ei cu totul şi cu totul deosebit. Dar lucrurile nu se opresc aici. Faptul că este nevastă de inginer se manifestă şi pe plan extern. Vine coafată în fiecare zi, parfumul emanat de ea la cea mai mică deplasare dăinuie zile întregi, iar singurele momente când se ridică de la birou sunt cele când mege la toaletă sau e chemată de director. Nimeni nu a fost auzit că o apelează pe numele mic sau că i-a vorbit la per tu. Personalitatea ei este atât de complexă încât zilnic noi, ăştia mai puţin simandicoşi, o urmărim cu toată atenţia pentru a afla lucruri noi.
În plină atmosferă de plictiseală şi lene, uşa se deschide şi apare Gigi în prag. Cu mâinile în buzunare, se opreşte în uşă şi se uită prin încăpere. Privirea îi cade pe madam Vasilescu, drept pentru care, zâmbeşte şi îi spune:
- Bună, păpuşico!
Vasileasca ridică ochii, se uită la el ca prin sticlă, după care îşi continuă lucrul. Era evident pentru oricine că nu ea este destinatara salutului. Noi, ceilalţi, începem să schimbăm priviri alarmate. Eu mă uit la Nicuşor, Nicuşor se uită la Iulică, Iulică se uită la Lucica, toţi ne uităm unii la alţii şi nu înţelegem cu cine vorbeşte atât de tandru.
Gigi recepţionează nedumerirea noastră, aşa că revine cu precizări:
- Da, Vasileasco, cu tine vorbesc.
În acel moment, nea Costel, şeful nostru, se ridică şi iese. E un om blajin, care nu suportă sângele. În liniştea aşternută se puteau auzi ceasurile cum ticăie. Nimeni nu mai avea curajul să lucreze. Georgică pune mâna pe telefon. E tipul cel mai prompt din gaşcă şi sunt sigur că vrea să fie primul care cheamă salvarea. Vasileasca lasă creionul pe masă, îşi scoate ochelarii şi cu nişte buze subţiri ca o lamă şi un glas de te taie îi răspunde lui Gigi:
- Gogule, cu mine vorbeşti? (probabil, datorită unui defect genetic, ea nu îi spune niciodată Gigi, ci Gogu)
- Da păpuşă, cu tine vorbesc, îi răspunde Gigi tot numai un zâmbet.
Madam Vasilescu se ridică în picioare. Mai rău de atât nu se poate. Suntem cu sufletul la gură. Şeful încă nu are curaj să revină în birou.
- Gogule, continuă Vasileasca pe un ton în creştere evidentă, cum îţi permiţi, Gogule? Cu cine crezi că vorbeşti Gogule? Cu ce drept îmi vorbeşti aşa, Goguleee?
Urechile ne ţiuie. Probabil că vocea ei se aude şi în alte birouri pentru că nu se mai aude niciun zgomot pe tot etajul. Gigi, tot cu mâinile în buzunare, continuă:
- Cum să nu-mi permit? Doar aşa vorbesc eu cu toate femeile cu care am dormit!
Bomba a explodat. Nu mai suportăm tensiunea şi ne ridicăm în picioare. Vasileasca dă să iasă de la birou şi se îndreaptă spre el. Georgică ridică receptorul telefonului.
- Gogule! ţipă femeia cu puteri sporite, albă la faţă şi cu pumnii strânşi.
- Ce Gogule, ce te superi atât? Ai uitat cum am dormit amândoi, unul lângă altul la ultima şedinţă de analiză?
Spe cinstea ei, madam Vasilescu a râs alături de noi. Dar nimeni, niciodată, nu a mai îndrăznit să repete gluma lui Gigi.
Să auzim de bine!