 |
| Imagine preluată de pe wn.com |
Am scris în numeroase din articolele mele despre comportamentul meu (şi al familiei mele) de ecologist practicant. Nu îmi plac afirmaţiile gratuite şi de aceea, puteţi fi convinşi că sunt cu adevărat un asemenea exemplar al speciei.
Am stins toate luminile la Ora Pământului, frigiderul e reglat pe funcţionare ecologică, am becuri ecologice la toate corpurile de iluminat din casă, reciclez hârtia şi toate ambalajele cu care mă procopseşte comerţul modern, ce să vă mai spun, le fac pe toate.
Inclusiv mersul cu autobuzul. Lunar îmi cumpăr abonament RATB pe toate liniile şi îl folosesc cu prioritate. Doar dacă am ceva greu sau voluminos de cărat sau am de făcut drumuri contra cronometru, ei bine, doar atunci folosesc autoturismul personal. Cu timpul chiar am descoperit unele avantaje ale acestui sistem de transport. De exemplu, pot citi o carte (că ziare mă feresc) sau pot urmări un film pe telefon sau un clip muzical cu Alexis Jordan sau Elli Kokkinou. Pot dezlega un careu rebus sau o integramă. Pot vedea clădiri şi oameni vii, care vorbesc, se ceartă sau se ţin de mână, pot auzi păsărele cântând (cât aştept autobuzul) sau pe ţiganii care colectează sticle goale. Pot să urmăresc un poliţist cum dă o amendă sau pot fi lovit pe trecerea de pietoni de un şofer bucureştean (care, se ştie, conduce cu capul în traistă...). Ce să vă mai spun, viaţa devine mai reală odată ce am ieşit din cuşca numită habitaclu. Adăugaţi şi doza de mişcare pe care simt nevoia ca să o practic zilnic şi veţi vedea că, per total, obţin un rezultat pozitiv.
Se pare că viaţa este frumoasă, nu? Aşa ar fi dacă...
Dacă nu ar trebui să folosesc linia autobuzului 381. Linia în sine nu are nimic dăunător. Nici şoferii şi nici autobuzele. Atunci cine? Călătorii? Ei bine, da! Dar nu toţi, ci doar unii dintre ei. Şi mă refer aici la aurolacii care folosesc această linie la modul intensiv pentru deplasare sau chiar adăpost. Dacă pe timpul iernii lucrurile au fost cât de cât suportabile, acum, cu venirea căldurii, au întrecut orice limită. Pestilenţial este puţin spus despre mirosul pe care îl emană. Cu hainele pline de cea mai crasă murdărie (ca să mă limitez aici cu descrierea...) se aşează fără niciun complex pe scaunele pe care vei sta tu, cu hainele tale pe care te-ai chinuit ca să le cumperi, să le speli şi să le calci. De cele mai multe ori, din cauza duhorii emanate, călătorii se grupează terorizaţi într-unul dintre capetele autobuzului. Nici chiar călătoria cu nasul la sub braţ (ca să acoperi duhoarea cu mirosul deodorantului) nu mai dă rezultate. Au devenit stăpânii autobuzelor, fără jenă sau ruşine şi repetă la nesfărşit parabola cu mărul stricat într-o ladă cu mere bune, un singur aurolac terorizând un autobuz întreg. Oricum, din cauza lor şi a celor care strănută în palmă şi apoi pun mâna pe bară, eu nu mai folosesc barele de susţinere din autobuze de ani buni.
Pe lângă faptul că aceste călătorii confirmă zilnic teoria existenţei mămăligii româneşti, totuşi nu pot ca să nu mă întreb: există o lege privind interzicerea călătoriei persoanelor murdare în mijloacele de transport în comun. Cine trebuie ca să o aplice? Noi, călătorii? Să nu credeţi că acestea sunt rândurile unui şovin. Atâta doar că mă consider un bărbat curat care îşi doreşte ca să trăiască într-o lume pe care şi-o doreşte curată. Pe care nu vreau ca să o amestec cu a lor.
Până ce se vor lămuri lucrurile, eu vă declar că renunţ la calitatea de ecologist practicant şi voi folosi zilnic şi din plin autoturismul propriu.
Să auzim de bine!
