Cum “se face” o ţară

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
DEX, pentru că altă bază nu am la dispoziţie, ne oferă cincizeci şi cinci de sensuri aferente verbului a face. Toate la fel de reale, la fel de uzuale şi la fel de literare.
Dar, noi ştim bine că orice limbă, inclusiv limba română, atribuie şi alte sensuri cuvintelor din dicţionar, de obicei argotice sau peiorative. De această situaţie nu e scutit nici verbul mai sus menţionat.
Astfel, în sens argotic, verbul a face capătă sensul de a înşela sau de a păgubi o persoană. L-a făcut pe Nicu în tramvai este expresia care, tradusă, vrea să ne spună că lui Nicu i s-a furat ceva în tramvai. L-au făcut când ieşea de la discotecă este expresia care, tradusă, ne aduce informaţia că respectivul a încasat o ciomăgeală zdravănă tocmai când pleca de la discotecă. Vedem cum un verb nevinovat şi cu certe valenţe constructive capătă sensuri peiorative deloc de invidiat, sensuri care nu mai au nicio legătură cu cel original.
Iată deci, noile valenţe care trebuie atribuite titlului postării de astăzi. Nu este vorba nicidecum de a construi o ţară (lucru care, aproape sigur ar fi benefic), ci de a înşela sau păgubi o ţară. Iar nu de mult terminata procedură a suspendării preşedintelui ne-a dat prieljul să o constatăm din plin.
În articolele mele mai vechi anticipam o revărsare de ură şi şi spirit revanşard. Sintegama “până în pânzele albe”, cu toată semnificaţie ei sinistră, mi s-a părut mai adecvată ca niciodată. Nu am crezut că voi avea ocazia să asist la o asemenea revărsare de ură viscerală, la o asemenea revărsare de spirit vindicativ, la o asemenea amploare a confruntării. Domniile fanariote, atât de blamate, au trecut peste ţară într-o manieră la fel de vindicativă, dar nu mi s-au părut la fel de odioase. Divanul alegea un domnitor? Imediat pleca un olăcar de-al adversarilor la Stambul ca să plătească bir şi să ceară fiman de mazilire. Ce s-a întâmplat în zilele noastre nu prezintă nicio deosebire. Dar nu aş fi crezut că un om poate fi atât de sălbatic de avid de putere încât să-şi sacrifice ţara pentru scaunul lui.
Toate articolele plătite în presa străină, toate vorbele rele şoptite la urechea parlamentarilor europeni, toate minciunile deşertate în cancelariile străine nu au făcut rău în final niciunei persoane, niciunui partid, ci doar ţării. Minciuna recunoscută a preşedintelui că România nu are prevăzută în Constituţie procedura suspendării nu a făcut niciun rău lui Ponta, lui Voiculescu sau chiar lui Băsescu, ci întregii ţări. Personal, nu am dat crezare niciunei ştiri apărute chiar în cele mai prestigioase publicaţii străine pentru că ştiu foarte bine că respectiva ştire nu era rodul investigaţiei vreunui celebru şi reputat reporter, ci era trimisă de corespondentul din România al respectivei publicaţii. Iar dovada am avut-o nu după mult timp chiar din partea respectivelor publicaţii care, aflând adevărul, au fost nevoite să “întoarcă foaia”. Dar răul fusese făcut, minciuna aruncată, ura revărsată, ţara păgubită. Nu a existat grozăvie, nu a existat minciună care să nu fie pusă în spatele ţării. Aberaţii de genul “loviturii de stat dată de Parlament” nu au impietat asupra vreunui partid sau exponent, ci asupra întregii ţări, parlamentul fiind instituţia ei reprezentativă. Nu a existat nicio limită, nicio ruşine, nicio conduită pentru ca un om, un singur om să-şi păstreze puterea. O întreagă ţară “a fost făcută”.
Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, ele s-au numit Monica Macovei. Iar asta nu o spun eu, ci chiar domnul Băsescu în celebra scenă a balconului în care îi mulţumea: Victorie! 7,5 milioane de români au votat împotriva mea. Am învins! Acelaşi domn Băsescu care se pretează acum la o campanie electorală atât de deşănţată, încât PDL nici nu se mai vede şi nici nu se mai aude.
Să auzim de bine!