Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Aşa după cum vă spuneam în postările trecute, nu sunt un amator de ştiri, indiferent de modalitatea de furnizare. Evit şă citesc ziare în aceeaşi măsură în care evit ştirile televiziunilor sau ale posturilor de radio. Un singur exemplu cred că vă va edifica. Zilele trecute citesc o ştire pe Internet prin care ni se comunica faptul cu „Uniunea Europeană va interzice maşinile cu motoare Diesel”. Afirmaţia mi se pare exagerată, aşa că mă aplec asupra textului. Care, bunînţeles, se refera la cu totul altceva, la faptul că ar vrea să interzică circulaţia maşinilor cu motoare Diesel în centrele oraşelor. Ceea ce e cu totul şi cu totul altceva.
Dar acesta este un aspect cu care m-am obişnuit de mult şi îl tratez în consecinţă. Doar că la el se adaugă alte şi alte aspecte care fac ştirile aproape de necitit şi îmi ridică serioase întrebări existenţiale. Pentru că îi transformă pe români (normal, şi pe mine alături de toţi ceilalţi) în nişte personaje absurde, ireale. “...atac dur după amicalul cu Reghecampf...”, “Atac dur al lui Ladislau Boloni...”, “Atac dur al lui Cristi Chivu...”, “Atac dur al lui Cezar Preda...”, “Atac dur la Ţurcanu!...”, “Lovitură dură încasată de Gică Popescu...”. Nu există niciun atac altfel decât dur, nu există alte lovituri altfel decât dure. Românii nu au controverse, nu se contrazic, nu se combat. Ei se atacă cât mai dur.
O posibilă explicaţie ar fi starea lor de halucinaţie indusă de mass-media. “Emil Hurezeanu, atac halucinant la Victor Ponta...”, ”HALUCINANT Un Chevrolet a rămas blocat...”, ”HALUCINANT. Ce-a descoperit, în BOMBOANELE...”, ”HALUCINANT Stenograme din dosarul...” Şi tot aşa, din halucinaţie în halucinaţie nu e de mirare că românii au devenit nişte duri nemiloşi.
Să nu credeţi că românii devin duri din cauza halucinaţiilor aşa, ca fraierii, fără să-şi dea seama de urmări. O, nu, ei sunt perfect conştienţi că fac istorie..., ”Zâmbetul perfect al lui Tiger Woods e istorie...”, ”Felix Baumgartner e istorie!...”, ”Anda Adam e istorie!...”. Cu o voie bună de invidiat, românii uniţi în cuget şi în simţiri fac halucinaţi istorice. Sau fac o istorie halucinantă.
Iar rezultatele acestei activităţi se pare că sunt cu adevărat remarcabile, dincolo de orice imaginaţie, protagoniştii fiind şi ei uluiţi de ceea ce au reuşit. ”Scrisoarea uluitoare a unei prostituate...”, ”Descoperire uluitoare despre țigările...”, ”Lovitură ULUITOARE reușită de un român...”, ”Sebastian Ghiță, acuzații uluitoare la...”, ”Descoperire uluitoare într-o şcoală...”, ”Dezvăluiri uluitoare! Ce părere proastă avea Adelina...”.
Surprinşi şi ei de istoria făcută de atacurile lor dure, românii noştri privesc în jur cu ochi mari şi naivi şi rămân uluiţi. Rămân uluiţi de bătaia de joc la care îi supune o mass-media scrisă de redactori agramaţi, incompetenţi şi dornici de audienţă până la demonetizarea sensurilor cuvintelor. Cum mai poţi caracteriza ceva ca fiind realmente dur, atunci când tot ce se întâmplă în jurul tău este dur? Cum mai poţi caracteriza ceva ca fiind realmente important, când toate prostiile şi nimicurile sunt caracterizate ca fiind istorice sau istorie? Cum poţi să te mai minunezi în faţa unui lucru realmente inedit din moment ce uluiala este o stare generală? Cum poţi să nu îi ataci dur pe românii halucinaţi care fac istorie uluitoare?
Să auzim de bine!
Aşa după cum vă spuneam în postările trecute, nu sunt un amator de ştiri, indiferent de modalitatea de furnizare. Evit şă citesc ziare în aceeaşi măsură în care evit ştirile televiziunilor sau ale posturilor de radio. Un singur exemplu cred că vă va edifica. Zilele trecute citesc o ştire pe Internet prin care ni se comunica faptul cu „Uniunea Europeană va interzice maşinile cu motoare Diesel”. Afirmaţia mi se pare exagerată, aşa că mă aplec asupra textului. Care, bunînţeles, se refera la cu totul altceva, la faptul că ar vrea să interzică circulaţia maşinilor cu motoare Diesel în centrele oraşelor. Ceea ce e cu totul şi cu totul altceva.
Dar acesta este un aspect cu care m-am obişnuit de mult şi îl tratez în consecinţă. Doar că la el se adaugă alte şi alte aspecte care fac ştirile aproape de necitit şi îmi ridică serioase întrebări existenţiale. Pentru că îi transformă pe români (normal, şi pe mine alături de toţi ceilalţi) în nişte personaje absurde, ireale. “...atac dur după amicalul cu Reghecampf...”, “Atac dur al lui Ladislau Boloni...”, “Atac dur al lui Cristi Chivu...”, “Atac dur al lui Cezar Preda...”, “Atac dur la Ţurcanu!...”, “Lovitură dură încasată de Gică Popescu...”. Nu există niciun atac altfel decât dur, nu există alte lovituri altfel decât dure. Românii nu au controverse, nu se contrazic, nu se combat. Ei se atacă cât mai dur.
O posibilă explicaţie ar fi starea lor de halucinaţie indusă de mass-media. “Emil Hurezeanu, atac halucinant la Victor Ponta...”, ”HALUCINANT Un Chevrolet a rămas blocat...”, ”HALUCINANT. Ce-a descoperit, în BOMBOANELE...”, ”HALUCINANT Stenograme din dosarul...” Şi tot aşa, din halucinaţie în halucinaţie nu e de mirare că românii au devenit nişte duri nemiloşi.
Să nu credeţi că românii devin duri din cauza halucinaţiilor aşa, ca fraierii, fără să-şi dea seama de urmări. O, nu, ei sunt perfect conştienţi că fac istorie..., ”Zâmbetul perfect al lui Tiger Woods e istorie...”, ”Felix Baumgartner e istorie!...”, ”Anda Adam e istorie!...”. Cu o voie bună de invidiat, românii uniţi în cuget şi în simţiri fac halucinaţi istorice. Sau fac o istorie halucinantă.
Iar rezultatele acestei activităţi se pare că sunt cu adevărat remarcabile, dincolo de orice imaginaţie, protagoniştii fiind şi ei uluiţi de ceea ce au reuşit. ”Scrisoarea uluitoare a unei prostituate...”, ”Descoperire uluitoare despre țigările...”, ”Lovitură ULUITOARE reușită de un român...”, ”Sebastian Ghiță, acuzații uluitoare la...”, ”Descoperire uluitoare într-o şcoală...”, ”Dezvăluiri uluitoare! Ce părere proastă avea Adelina...”.
Surprinşi şi ei de istoria făcută de atacurile lor dure, românii noştri privesc în jur cu ochi mari şi naivi şi rămân uluiţi. Rămân uluiţi de bătaia de joc la care îi supune o mass-media scrisă de redactori agramaţi, incompetenţi şi dornici de audienţă până la demonetizarea sensurilor cuvintelor. Cum mai poţi caracteriza ceva ca fiind realmente dur, atunci când tot ce se întâmplă în jurul tău este dur? Cum mai poţi caracteriza ceva ca fiind realmente important, când toate prostiile şi nimicurile sunt caracterizate ca fiind istorice sau istorie? Cum poţi să te mai minunezi în faţa unui lucru realmente inedit din moment ce uluiala este o stare generală? Cum poţi să nu îi ataci dur pe românii halucinaţi care fac istorie uluitoare?
Să auzim de bine!