Semne

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Există semne şi semne. Unele au caracter de prevestire. Cum este atunci când “ţi se bate ochiul”. E semn rău, spun specialiştii în domeniu. Sau când îţi bat vecinii în ţeavă. Atunci e chiar grav, e semn că este posibil să fie mai mult de două persoane nemulţumite de ambianţa sonoră în care înţelegi să coexişti cu ei. Un alt semn poate fi un semn făcut cu mâna. De exemplu, când poliţistul îi face un semn cu mâna şoferului contravenient. Unii spun că există şi un semn al şoferului, făcut tot cu mâna ca răspuns la semnul poliţistului...
Dar mai există semne. Cum ar fi cele de „bună purtare”. De obicei, acestea se materializează prin cucuie, răni sau vânătăi şi trădează un comportament ceva mai coleric din partea posesorului. Există semne de carte, confecţionate anume sau obţinute prin îndoirea colţului. Există semne diacritice, cum sunt cele care NU mai sunt folosite în limba română. Există semne zodiacale, pe care le putem încadra tot în categoria semnelor prevestitoare. Mai sunt semnele de circulaţie, cum ar fi cel de “obligatoriu la dreapta”, pe care şoferii se fac că nu îl văd atunci când virează la stânga.
Dar mulţimea semnelor pare nemărginită. Pot fi grupate şi catalogate după foarte multe caracteristici, caracteristici care le pot transforma în adevărate axiome sau în simple păreri. Dar, dincolo de aceste aspecte, există câteva semne care sunt universale, care nu pot avea o altă semnificaţie şi care sunt accesibile oricui.
Cum ar fi semnele anotimpurilor. Oricine ştie că, dacă vede că au înmugurit crenguţele copacilor, atunci primăvara nu e departe. Iar dacă au ruginit frunzele în vii, putem fi convinşi că toamna a sosit. Vara ne este semnalizată de valurile de căldură care ne potopesc sau de întreruperea curentului electric din cauza utilizării intensive a instalaţiilor de aer condiţionat. Practic, putem observa cu cea mai mare uşurinţă că toate anotimpurile au o semnalizare specifică şi universală.
Hopa! Se pare că uitat un anotimp: iarna. Asta s-o credeţi voi, pentru că sosirea iernii la români are un semn la fel de etern şi imuabil: concertul de Crăciun al lui Ştefan Bănică jr.
Soarele îşi poate schimba mersul pe cer, constelaţii noi pot să apară, copacii pot creşte cu rădăcinile în aer şi frunzele în pământ, păsările pot începe să latre, multe lucruri se pot schimba mai mult sau mai puţin. Dar nu şi existenţa concertului de Crăciun, unicul concert din an al numitului Bănică...
Să auzim de bine!