"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

vineri, 29 ianuarie 2010

Asta e!

PlecaciuneTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Trăiesc în România de o grămadă de vreme, suficientă, cred eu, ca să pot să am o imagine cât de cât precisă a mentalităţii sau temperamentului românilor. Caut să fiu echilibrat în raţionamentele mele şi să dau Cezarului ce e al Cezarului. Nu mi se pare real şi corect să găsesc şi să comentez doar aspecte negative. E cel mai uşor. Întotdeauna presupun că există şi o parte pozitivă, cel puţin egală. Cu toate acestea, azi mă voi referi la un aspect care, în opinia mea, este mai mult decât negativ, este dăunător. Cu coada ochiului, în timp ce fac mâncare, văd la televizor un reportaj, un fel de anchetă făcută pe stradă de un reporter. Pe lângă ureche îmi trec tot felul de variante de răspuns, dar una e obsedantă:
- Ei, ce să facem, asta este!
Devin atent şi observ că replica e aceeaşi indiferent de vârsta interlocutorului. Sunt aşa de revoltat încât mă tai la un deget din neatenţie. Cum adică, asta este? Ce este aşa? Care asta? Ce s-a întâmplat? Şi opinia ta, dorinţa ta unde sunt? Nu ai nimic de spus? Eşti amorf? Unde îţi sunt dorinţele, aspiraţiile sau dezamăgirile? Unde e viaţa ta? Unde eşti tu? Ai o vârstă, se presupune că ţi-ai format o scară de valori, că ai o responsabilitate faţă de tine, de familia ta, de prietenii tăi. Ai trăit până la acest moment în umbra unor năzuinţe, ai nişte aşteptări de la viaţă sau de la tine. Şi tu ce faci? Te ascunzi ca un laş în spatele unui „asta este”. E posibil ca, acasă un bătrân sau unul din copiii tăi să te întrebe ce părere ai pentru că răspunsul tău îi poate oferi un ajutor, cel puţin moral. Ce îi răspunzi? Că „asta este”? De unde umilinţa asta? Te gândeşti că, poate, eşti singurul care ai o altă părere. Şi ce dacă? Îţi este frică să fii tu? De când umilinţa este o soluţie de ieşire din impas?
Reporterul te anunţă că s-au scumpit produsele lactate. Asta este, spui tu. În loc să îi spui că îi vei boicota pe producători, că vei participa la toate marşurile, demonstraţiile sau orice alte instrumente legale de a te împotrivi. În loc să zbieri şi să îi iei părtaşi pe toţi ceilalţi din jurul tău, în loc să îi ameninţi că îl vei reclama la Protecţia Consumatorului, tu preferi un placid „asta este”. Şi începi să te gândeşti cum îţi mai poţi sărăci sărăcia în care te bălăceşti. Cu mulţi ani în urmă, pe vremea preşedintelui Tito, guvernul sârb a scumpit benzina în mod nejustificat, după părerea consumatorilor. Puteţi crede sau nu, dar sârbii au ieşit cu mic cu mare în stradă şi şi-au incendiat maşinile (reţineţi, în plin comunism!). Aici nu mai este vorba de frica de autoritate. Acest gen de răspunsuri nu denotă o simplă sărăcie materială, este vorba o sărăcie morală. Şi va dăinui în ţara asta atât timp cât va dăinui proverbul cu capul plecat şi sabia. Şi până când vei înţelege că nu poţi trăi liber dacă nu gândeşti liber.
Să auzim de bine!

joi, 28 ianuarie 2010

Curăţarea zăpezii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cu părere de rău pentru cineaştii din vremurile noastre care nu văd decât mizerie şi ticăloşie în epoca ceauşistă, trebuie să spun că, pe vremea aceea, se întâmplau şi alte lucruri. Existau oameni care se opreau la o terasă ca să bea o cafea, care îşi zugrăveau casa sau care făceau declaraţii de dragoste. Erau oameni care mergeau în excursii, la un meci sau îşi mângâiau copilul. Erau părinţi care se ocupau de copii şi femei care tricotau şosete. Existau destul de multe şi pe vremea aceea. Inclusiv ingineri care proiectau utilaje pentru deszăpezit. Devine interesant, nu? Azi am fost nevoit să parcurg o parte din bulevardele capitalei noastre. Ei bine, am rămas consternat. Zăpada încă zace mormane, troiene, nămeţi, cum vreţi să-i spuneţi, dar zace neluată. Inginerii din comunism proiectaseră un utilaj deosebit de eficient. În faţa unui camion modificat era montată o platformă înclinată, aidoma unui făraş. Pe faţa ei erau două palete, asemănătoare unor palme, care erau acţionate alternativ de un sistem cu excentric. În spatele platformei pornea o scurtă bandă rulantă până în spatele camionului. Când utilajul înainta, zăpada era culeasă de platformă, paletele o împingeau spre banda rulantă, iar în spate merge o basculantă care o culegea. Când se umplea, basculanta se ducea la nişte locuri special amenajate pe malul Dâmboviţei şi bascula încărcătura. Evident, pragmatici cum vă ştiu, vreţi să-i cunoaşteţi avantajele. Iată-le: era un utilaj compact şi uşor manevrabil, consum redus de combustibil (nu necesita motoare suplimentare), nu implica manoperă multă, era rapid şi, cea mai importantă din toate, NU LĂSA ZĂPADĂ ÎN URMĂ. Strada rămânea curată de la o bordură la alta. Lucrând o noapte, două utilaje curăţau cel mai mare bulevard de la un capăt la celălalt. Haideţi să vedem ce se întâmplă în zilele noastre. Întâi trec două sau trei pluguri pe un sens, care împing zăpada spre margine. Apoi, vin buldozerele (atunci când vin) care o strâng morman. Iar apoi, ei bine, apoi nu mai vine nimeni şi se aşteaptă primăvara. Maşinile se înghesuie pe nişte benzi de circulaţie micşorate, parcările, atâtea câte sunt, au dispărut sub nămeţi şi începe războiul dintre cei care aruncă zăpada în stradă şi cei care o aruncă înapoi pe trotuar. Hai să enumerăm “avantajele”: consum de combustibil, piese şi manoperă deosebit de ridicate, circulaţie blocată, acţionare lentă, pietoni împiedicaţi să traverseze şi, cel mai important dintre toate, ZĂPADA RĂMÂNE PE STRĂZI.
Văzând toate astea, cred că sunt în asentimentul tuturor ca să recomandăm cineaştilor noştri ca, în loc să facă porcăriile de filme despre mizeriile ceauşismului, mai bine să facă un film despre utilajele de deszăpezire ale aceluiaşi regim. Vom fi cu toţii câştigaţi. În link-ul de mai jos, puteţi vedea un utilaj oarecum asemănător curăţind zăpada comuniştilor de canadieni din Montreal.
Să auzim de bine!
http://www.youtube.com/watch?v=1glv1IScvHE

miercuri, 27 ianuarie 2010

Samariteanul de mine

SamariteanTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
E noiembrie. O vreme mohorâtă şi ploioasă mă apasă. Decid să plec la serviciu cu maşina. Sunt un ecologist practicant, aşa că fac gestul cu o oarecare strângere de inimă. Mulţimea de maşini văzute pe drum îmi redă încrederea necesară.
Ajung la o intersecţie unde ştiu că stopul stă pe roşu o veşnicie, aşa că încep să mă uit în jurul meu. În maşină e o căldură plăcută, radioul cântă discret o muzică de calitate, mă simt bine ocrotit de vicisitudinile vremii. Întrucât urma să virez la dreapta, sunt pe banda unu şi văd pe trotuar o mămică ţinând în braţe un copilaş infofolit, ce e drept, dar bătut şi el de ploaie şi vântul rece. Samariteanul din mine se trezeşte la viaţă şi apăs pe butonul de deschidere a geamului din dreapta, după care mă adresez persoanei, cu înţelegerea unui părinte faţă de un altul:
- Săr’ mâna! Doamnă, nu vă supăraţi, pot să vă ajut cu ceva? E o vreme mizerabilă pentru micuţ.
- Fir-aţi ai dracului de golani şi neruşinaţi! Nu vă mai săturaţi odată! Nu poate o femeie să iasă pe stradă că hop, apare un obsedat ca tine! vine răspunsul prompt şi la "obiect" al femeii.
Să auzim de bine!

marți, 26 ianuarie 2010

Un basm pentru adormit copiii


Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Trăim într-o lume rapidă şi dezumanizată. Banii şi nu romantismul ne dirijează. Basmele, poveştile sau miturile nu numai că nu se mai fac, dar sunt uitate şi cele vechi. Şi totuşi...
Ei, dragii moşului (zic ai moşului pentru că baba este în bucătărie şi pregăteşte o ciulama), astăzi vă voi spune un basm din străbuni, de pe vremea când oamenii nu aveau repartitoare prin case. În regatul lui Verde Împărat se aciuase un zmeu cu multe capete, pe nume tedaR. Cumplit zmeu, dragii moşului, aşa de cumplit încât le lua toţi banii oamenilor cu factura pe căldură. Degeaba a încercat bătrânul împărat să-l îmbuneze trimiţându-i şapte fecioare îmbăiate la lumină de lună nouă în apă neîncepută. Zmeul le-a refuzat pentru că avea schema de personal completă. Atunci, sărmanul împărat a încercat să-l îmbuneze trimiţându-i şapte feciori îmbrăcaţi în alb şi neatinşi de vreun masaj erotic. Tot degeaba. Zmeul i-a înfulecat şi i-a făcut instalatori, dar de îmbunat tot nu s-a îmbunat. Mare suferinţă se aşternuse peste ţara bietului Verde Împărat. Atunci, sfătuindu-se cu consilierul lui, pe nume Aliodor, a dat un anunţ mare că va da mâna stângă a fiicei lui celui care îi va scăpa de zmeu. S-au dus heralzii şi vestitorii în toate colţurile ţării şi iată, după trei zile, la poarta palatului a apărut Făt Frumos. Acu’, ca să respectăm adevărul, nu era chiar numele lui, dar aşa i se spunea de când o moaşă o auzise pe biata lui mumă rugându-se: Doamne, ajută-mă să Făt Frumos! Ca să nu mai vorbim că era plin de coşuri şi avea unghia degetului mic mai lungă. Dar, să lăsăm amănuntele şi să ne ţinem de poveste că’nainte mult mai este. După ce a sărutat dreapta tătânelui fetii, băiatul a purces la treabă şi s-a dus drept la termocentrala unde îşi avea vizuina cumplita fiară. Ajuns acolo, a strigat cu glas mare-mă, scuzaţi puţin că întrerup naraţiunea, dar mă duc până în bucătărie să-i spun babei să nu uite de mămăligă. Aşa, am revenit. Cum ziceam, a strigat la jivină:
- Cumplite zmeu, ieşi să ne batem! În săbii să ne lovim sau în trântă dreaptă să ne îmbrâncim?
Cum era de aşteptat, balaurul a ieşit scoţând fum şi flăcări pe nas pentru că avea centrală pe cărbune. Şi a început lupta. S-au luptat ei zi de vară până’n seară, dar niciunul nu biruia. Tocmai atunci a trecut un corb în zbor.
- Corbule, pasăre sură, i-a strigat balaurul, adu-mi în plisc două picături de apă plată de la Izvorul 2 şi îi voi da un meniu Big Mac să mănânci.
- Corbule, a strigat şi Făt Frumos, zmeul e prost şi te confundă cu un cuc. Adu-mi mie apa plată şi îţi voi da 7 % din profitul pe repartitoarele montate.
- 10, a croncănit corbul receptiv la propunerea Fătului.
- Bine, fie!
Ca o săgeată a plecat corbul şi i-a adus Fătului apa vie. Şi unde nu mi ţi l-a luat Fătul pe zmeul cel rău şi urât, şi unde nu mi ţi l-a aruncat până la ceruri, de atunci când a căzut, a intrat în pământ până la gât. Iar Fătul a venit şi l-a acoperit cu toate repartitoarele din stoc.
Mare bucurie a fost atunci în împărăţie. Cânta şi dănţuia Verde Împărat că devenise Roşu Împărat la faţă şi sălta cămeşa pe dânsul de bucurie. Dar maştera, muma jivinei, nu dormea. Aşa că, s-a dus la locul unde era îngropat zmeul ei şi duios aşa grăitu-i-a:
- tedaR, zmeu prost şi de nimic ce eşti! Stai ca pămpălăul îngropat sub repartitoare şi nu faci nimic. Uiţi că ai o sută de capete? Chiar toate ţi sunt seci? Uite, oamenii au început să aibă bani, chiar am văzut unul care-şi cumpărase un şifonier.
Şi unde nu mi ţi s-a sculat zmeul, şi unde nu mi ţi s-a scuturat odată de a scos nu unul, ci încă 74 de capete la suprafaţă! Repede jivina a dat fuga în vizuină şi chiar a doua zi oamenii au aflat că a mărit preţul Gigacaloriei. Aşa că, oamenii s-au întors de unde plecaseră. Şi încălecai pe’o şa şi vă spusei povestea’aşa!
Acesta a fost basmul.
Dacă există printre voi dintre cei care cred că, după reabilitarea termică a blocurilor, când factura de căldură pe un apartament de 3 camere va scădea de la 120 de lei la 20 de lei, Radet nu va majora preţul Gigacaloriei, atunci le recomand călduros să mai citească odată basmul. Eventual şi pe cele cu Ileana Cosânzeana şi pe cel cu Capra cu Trei Iezi şi tot aşa, până vor înţelege despre ce e vorba.
Să auzim de bine!

luni, 25 ianuarie 2010

Perle (ai noştri sunt mai deştepţi decât ai lor)

PerleTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
"Există aici, în această sală, tineri care au murit în Revoluţia din decembrie 1989" - Viorel Cataramă (om de afaceri şi politician)
"Lumea are voie sa aibă două conturi; unul în lei, unul în valută şi încă unul pentru economii. Mai mult nu" - Florin Georgescu (fost ministru al finanţelor)
"S-au verificat toate actele pe foştii trei ani pe care am fost primar" - Marian Vanghelie (primarul sectorului 5 din Bucureşti)
"A garanta proprietatea înseamnă a limita dreptul omului asupra proprietăţii lui" - Ion Iliescu (fost preşedinte al României)
"Băncile sunt conduse de bancheri în toată lumea în afară de Cişmigiu şi Herăstrău" - Bogdan Balthazar (fost director de bancă)
"Becali e un brand. Eu la Avicola Iaşi pot să fac pui Gigi Becali, dacă vreau" - Gigi Becali
"Doar prin hazardul inconştient social nu se putea ajunge în sfere atât de aureolate şi în plan financiar" - Cornel Dinu (antrenor de fotbal)
"Dumnezeu e cel mai tare serviciu de informaţii din lume - ştie tot, chiar şi-un fir de păr" - Gigi Becali
"Familia e sfântă, pe când patria... cum să vă spun patria e sacră" - Dumitru Dragomir
"Destinul meu a fost marcat de soartă" - Dan Iosif (fost consilier prezidenţial)
"Omul este o persoană umană" - Gheorghe Hagi (fost fotbalist şi antrenor)
"Este voinţa lui Dumnezeu ca eu să pasc acest popor" - Gigi Becali
"Domnul Ion Cristoiu a spus despre mine că sunt corupt pe vremea când nu eram, în 1993" - Viorel Hrebenciuc (parlamentar P.S.D.)
"Eu în tinereţe eram amfitrion pe oriunde mă duceam" - Gigi Becali
"Eu sunt pe toate listele de corupţi şi arestaţi, dar nu am nicio greaţă" - Viorel Hrebenciuc (parlamentar P.S.D.)
"Pe la voi prin Chişinău trece Volga, nu? Cum? Nu mai trece?" - Loredana Groza (cântăreaţă, nevastă de director PRO TV)
"Sigur că am auzit de El Nino. E numele unui cântăreţ de muzică latină, nu?" - Loredana Groza (cântăreaţă, nevastă de director PRO TV)
"La noi, şefii de partide sunt ca vacile în India" - Antonie Iorgovan (fost avocat, părintele constituţiei)
"Domnul Iorgovan e un fel de electron sărit de pe orbită" - Adrian Năstase (fost Prim Ministru)
"Omar Hayssam aparţine ţării, este un bun al întregului popor" - Adrian Năstase (fost Prim Ministru)
"Am învăţat puţin limba braziliană!" - Loredana Groza (cântăreaţă, nevastă de director PRO TV)
"M-am certat cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanţă, dar nu ne-am insultat. În schimb, Marian Iancu e obraznic şi umblă cu tot felul de jargoane care nu e bine să le dai la presă" - Gigi Becali
"Fiecare are gusturile lui în muzică. N-are cum să asculte toată lumea numai Schopenhauer" - Costi Ioniţă (cântăreţ de manele)
Să auzim de bine!

vineri, 22 ianuarie 2010

Test

TestTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ei, dragii mei, a venit şi acest moment dureros: ca să vedem ce efect au avut asupra voastră articolele postate până acum pe acest blog, vă voi da un test. Succes!
DACĂ REUŞEŞTI SĂ CITEŞTI PRIMELE CUVINTE, CREIERUL LE VA DESCIFRA PE CELELALTE.
0D474, 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.
Dacă îl citeşti şi-l înţelegi, eşti inteligent(ã) şi ai emisfera stângă dezvoltată. DACĂ NU ÎL DESCIFREZI, NU DISPERA. SE POATE ŞI MAI RĂU!
Să auzim de bine!

joi, 21 ianuarie 2010

Ultima soluţie

PlajaTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Stau pe plajă şi mă holbez la trupurile mai mult sau mai puţin goale care bântuie sau zac din loc în loc. Am fost în apă, iar acum stau să mă usuc astfel încât să am motiv să intru iar. E cald, foarte cald şi lângă mine zace un tip vorbitor la celular. Nu ar fi singurul care face asta, dar telefonul e atât de bengos încât nu poţi să nu te uiţi la el. La telefon, adică. Este exact ceea ce face o tipă singură, care zace pe un prosop în apropierea tipului. Tipa dă dovadă de un mare neastâmpăr şi inventivitate încercând să îi capteze atenţia tipului cu telefonul: se ridică, dă ture prin faţa lui, se aşează la loc, se întoarce de pe o parte pe alta în poziţiile cele mai lascive, nimic din arsenalul ei nu este cruţat.
Inutil. Tipul nu are nici cea mai mică reacţie. Mă gândesc la ce e mai rău legat de el. O fi, n-o fi?... Sau are deja cinci copii cu o nevastă periculoasă care zace pe vreun prosop din apropiere? Indiferenţa tipului o duce la exasperare. Sătulă de atâtea manevre inutile, tipa îşi scoate sutienul şi dă să se întindă pentru o scurtă şedinţă de helioterapie. Instantaneu, tipul lasă telefonul, se întoarce spre ea şi glăsuieşte:
- Bună! N-ai vrea să intrăm puţin în mare?
Să auzim de bine!

miercuri, 20 ianuarie 2010

Alina Popescu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Da, Alina Popescu. Nu vă spune nimic numele, aşa-i? Normal, din moment ce nu este o vedetă. Şi nici nu este o VIP. Este normal că ea să nu vă fie cunoscută, pentru că nu pozează goală în Playboy, nu se îmbată prin discoteci şi nici nu se culcă cu toţi fotbaliştii. Ea este o tânără care învaţă. Învaţă să înveţe, învaţă să muncească, învaţă să fie om. Alina Popescu este o tânără de nici 20 de ani care învaţă în State. A fost aleasă printre primii 50 de elevi ai Americii. Lucrează pentru Asociaţia Naţiunilor Unite din Boston, pentru Academia Americană de Diplomaţie şi colaborează cu Departamentul de Stat şi Institutul de Politică din Harvard. Doreşte să urmeze o carieră în diplomaţie. În schimb, nu colaborează cu vreun tabloid şi nici cu emisiunile de privit pe gaura cheii moderate de Capatos sau Brancu. Asta o face să fie mai puţin vedetă decât Lăzăruţ şi mai puţin VIP decât Simona Senzual. Probabil, din această cauză nici nu se omoară mass media românească să pomenească ceva de ea. Prin comportarea ei demnă şi normală, ea nu constituie un bun exemplu pentru copiii noştri. Credeţi că o veţi vedea în revistele pentru tineret Bravo, Ciao, Mao sau Cacao? În niciun caz, atât timp cât pe ea o preocupă propriul destin şi nu blugii sub buric şi cerceii în nas.
Dar mai este ceva interesant legat de această domnişoară minunată. În cele câteva rânduri alocate ei de un ziar de seară, am găsit o scurtă, foarte scurtă declaraţie deosebit de interesantă. Iată ce spune:
“... M-am aşteptat ca Harvardul să-mi ofere toate răspunsurile pentru ceea ce vreau să fac în viaţă, în schimb el m-a învăţat să pun întrebări. M-am aşteptat să mă înveţe să vorbesc, dar am învăţat cum să ascult. M-am aşteptat ca Harvardul să mă înveţe cum să conduc, în schimb el m-a învăţat cum să servesc.”
Aţi auzit domnilor aşa-zis politicieni fără şcoală din România? Ca viitor politician, a învăţat cum să servească. Vă repet: ca viitor politician a învăţat cum să servească! Acesta este rostul vostru, pentru asta sunteţi aleşi, pentru asta îşi pun oamenii încrederea în voi. Ca să serviţi! Voi sunteţi la dispoziţia noastră, nu noi la dispoziţia voastră, bandă de afacerişti!
Dragă Alina Popescu, nu te cunosc şi nu mă cunoşti. Dar te rog să mă laşi să-ţi sărut mâinile şi mintea strălucită şi să-ţi doresc sănătate maximă ca să poţi realiza tot ce ţi-ai propus!
Să auzim de bine!

marți, 19 ianuarie 2010

Eu vs. el (continuare)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Dar să continuăm mica noastră încercare de analiză a bugetului. Majorarea unui buget (sau păstrarea lui măcar în limitele anterioare) se poate realiza, în general, prin trei mijloace:
1. Reducerea cheltuielilor,
2. Creşterea veniturilor,
3. Ambele.
Uitându-ne atent la bugetul nostru nu observăm nimic concludent privind variantele 2 şi 3. Accentul se pune în mod absolut şi definitoriu pe reducerea cheltuielilor prin metoda extensivă, adică trimiterea oamenilor în şomaj, acţiune pentru care deja se pare că există un plan. Ceea ce ne întăreşte părerea că este un buget de păstrare a sărăciei.
Nu se vorbeşte nimic despre recuperarea datoriilor către stat de la marii datornici. Iar aici nu e vorba de persoane fizice, ci de firme mari, cu datorii la stat de ordinul zecilor de milioane de euro fiecare. Poate că problema se are în vedere prin modificarea Codului Fiscal. Dar acest Cod Fiscal a fost atât de modificat şi răstălmăcit, încât nu cred că cineva îşi mai pune vreo speranţă în el sau în aplicarea lui.
Chiar şi această reducere de personal prezintă unele riscuri care merită semnalate. Un salariat activ este şi un plătitor de taxe activ. El plăteşte impozit pe salariu, contribuţii pentru sănătate, şomaj sau pensie, TVA ori de câte ori cumpără ceva, taxe de trecere la poduri sau la intrarea în oraşe, accize la ţigările fumate sau benzina consumată, toate acestea şi altele fiind venituri la buget. În momentul când acest contribuabil activ devine pasiv prin trimiterea în şomaj, el nu va mai plăti impozit pe salariu, TVA mai puţin pentru că îşi va reduce cumpărăturile, taxe de trecere deloc pentru că nu se va mai plimba, va fuma mai puţin şi va evita să mai circule cu maşina. Însumate, toate acestea vor duce la o diminuare a încasărilor la buget. Dar, în acelaşi timp, din bugetul ale cărui surse au fost diminuate prin trimiterile în şomaj vor trebui plătite ajutoarele de şomaj, ceea ce va produce o încărcare negativă a lui. Mai mult, salariaţii rămaşi vor trebui să suporte o încărcare fiscală mult mai mare pentru că ei sunt cei care îi vor duce în spate sporul de şomeri şi pensionari.
Ca să avem o imagine cât mai completă, vom mai aduce în faţa dvs. câteva elemente suplimentare. Un prim element ar fi finanţele sau, mai precis, băncile care, în totalitatea lor aparţin capitalului străin, ceea ce ne indică destul de precis ce vor face cu banii primiţi prin intermediul statului de la FMI şi Europa precum şi cine vor fi favorizaţii. Un al doilea element care trebuie avut în vedere este cel al resurselor energetice care, şi acelea, nu se mai află de mult în proprietate românească. Nu cred că mai este cazul să subliniem rolul energiei în dezvoltarea economică. Iar ultimul element definitoriu, dar nu şi cel din urmă, este chiar trecuta creştere economică. Boom-ul economic cu care ne-am lăudat până acum (şi pentru care am fost lăudaţi) a avut o construcţie falsă, nereală. În cea mai mare parte, el s-a datorat speculaţiilor imobiliare, afacerilor cu terenuri şi construcţii care, vrem nu vrem, intră în calculul PIB. Economia noastră s-a dezvoltat nu pe picioare de lut, ci pe picioare de hârtie. Fără retehnologizare sau investiţii în industrie, mizându-se doar pe import şi deficite bugetare, cu excepţia uzinei de la Mioveni şi a altor câteva, economia noastră nu a produs valoare adăugată. Sistemul de lohn pe care l-am considerat un pilon al dezvoltării industriei textile, rămâne doar un sistem de lohn şi nu produce valoare adăugată (simplificat, valoarea adăugată apare atunci când o entitate acţionează asupra unor produse de intrare sau semifabricate, conferindu-le noi proprietăţi, ceea ce face ca valoarea lor să crească). Şi nu trebuie să uităm că, după ce se va termina intrarea banilor împrumutaţi, imediat va începe returnarea sumelor împrumutate. Returnare care se prefigurează dintre cele mai dificile pentru că, cel puţin până acum, banii intraţi au fost folosiţi pentru plata salariilor şi a pensiilor.
Acum, că avem o imagine cât de cât cuprinzătoare, puteţi să daţi un nume imaginii care vă apare? Haideţi să vă dau o mână de ajutor. Ce-aţi zice de EPOCA DE PIATRĂ?
Să auzim de bine!

luni, 18 ianuarie 2010

Souvlaki

La masaTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Suntem un grup de trei familii. Buni prieteni. Având în vedere experienţa mea în domeniu, ne-am decis să petrecem Revelionul în Grecia. Şederea noastră a început pe 28 decembrie, având astfel suficient timp pentru colindat o bună parte din teritoriu. Azi am ajuns în Nea Moudania, oraş port atât de tipic Greciei. Străzi în pantă, înguste şi curate, case albe cu cel mult două etaje (grecii au oroare de gaze la bucătărie şi de clădiri înalte), nenumărate magazine (practic la parterul fiecărei case), oameni calmi şi binevoitori foindu-se la braţ de acolo colo. Ni s-a făcut foame şi decid să ne oprim la o tavernă pe faleză, proprietatea soţului Melaniei, o cântăreaţă renumită în Grecia. Ocupăm o masă şi ne apucăm să studiem meniul. Fără să avem habar ce este sau cum e făcut, hotărâm prin consens ca să cerem câte un souvlaki pentru fiecare. La semnul nostru se apropie un chelner timorat. Iau conducerea operaţiunilor şi îi spun:
- Te rog să ne aduci şase souvlaki de pui.
- Am înţeles, şase souvlaki de pui, răspunde omul notându-şi în carnet. Şi de băut?
În timp ce ne decidem ce să luăm de băut, îmi dau seama că e momentul ca să-i cer băiatului câteva lămuriri:
- Spune-mi, te rog, ce fel e souvlaki acesta?
Omul se uită puţin deconcertat la mine şi îmi răspunde ca unui retardat:
-Este un souvlaki făcut cu carne.
Ne uităm unii la alţii şi mă decid să încerc altă pistă:
- Bine, bine, am înţeles. Dar cum e făcut acest souvlaki cu carne?
Omul se uită în ochii mei spre a fi mai bine înţeles, după care îmi răspunde accentuând fiecare cuvânt:
- Este un souvlaki cu carne de pui.
În grupul nostru se aşterne tăcerea. Ceva ne scapă şi nu ştim ce. Situaţia devine dramatică, aşa că încerc o ultimă abordare:
- Dragă prietene, am înţeles perfect că acest souvlaki este făcut cu carne de pui. Dar cum este un souvlaki cu carne de pui, cum este făcut, cum arată? îi spun eu la capătul puterilor.
Brusc, omul se luminează la faţă. Ne dăm seama că vor urma momente istorice. Îşi îndreaptă spinarea şi ne răspunde privindu-ne senin:
- Aaa, am înţeles. Păi, un souvlaki cu carne de pui este la fel ca unul cu carne de porc, numai că este făcut cu carne de pui!
Să auzim de bine!

vineri, 15 ianuarie 2010

Eu vs. el

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Termenul de “moşit socratic” provine de la faptul că Socrates era fiul unei moaşe, ceea ce îl făcea să spună că el moşeşete ideile, nu le naşte. Este exact ceea ce voi încerca şi eu în raţionamentul de mai jos, pornind de la numeroasele comentarii pe care la văd şi le aud privind noul buget.
Orice acţiune desfăşurată duce la obţinerea unui rezultat. Chiar dacă scopul nu este explicit, rezultatul este inerent oricărei acţiuni. Concret, cititul unei cărţi va avea ca rezultat obţinerea unor satisfacţii sau a unor cunoştinţe în plus. Cultivarea unui lot de pământ va avea ca rezultat obţinerea unei recolte. La fel, activitatea prestată în cadrul unui serviciu va avea ca rezultat obţinerea unui salariu. Chiar şi mirositul unei flori va avea un rezultat şi anume, obţinerea unor satisfacţii olfactive.
Acţiunile pot avea o desfăşurare extensivă sau una intensivă. Întorcându-ne la exemplele noastre, activitatea extensivă de a citi mai multe cărţi va avea drept rezultat obţinerea unor cunoştinţe sporite. Dar şi mai multe cunoştinţe vom obţine printr-o acţiune intensivă, cum ar fi cititul unor recenzii (deşi, e drept, cunoştinţele nu vor fi la fel de profunde). Cultivând manual lotul de care vorbeam, vom obţine o anumită recoltă, dar ea va fi mult mai mare dacă recurgem la o metodă intensivă şi anume, utilizarea îngrăşămintelor sau a mecanizării. La serviciu vom obţine un anumit salariu lucrând extensiv prin recurgerea la ore suplimentare, dar vom obţine cel puţin un salariu la fel de mare lucrând intensiv, prin renunţarea la Internet, cafea, fumat sau o mai bună organizare a timpului.
O primă concluzie care se desprinde este că orice activitate prestată la modul intensiv, produce rezultate mult mai consistente, cel puţin din punct de vedere cantitativ.
Diferenţa dintre extensiv şi intensiv se poate observa cel mai bine la nivel micro sau macro economic. Un patron poate obţine un profit mai mare printr-o metodă extensivă dând afară jumătate din salariaţi şi forţându-i pe cei rămaşi să lucreze cât pentru doi sau poate obţine un spor de profit acţionând intensiv printr-o mai bună normare a muncii, retehnologizare sau creşterea productivităţii.
O a doua concluzie pe care o putem desprinde este că activităţile desfăşurate la modul intensiv au ca rezultat, în general, o creştere a valorii prestatorului (prin utilajele sau echipamentele achiziţionate), ceea ce le face să aibă şi efecte viitoare.
Pornind de la cele de mai sus, haideţi să ne uităm la proiectul noului buget. Ne frapează caracterul extensiv al acestuia prin măsurile de trimitere în şomaj a zeci de mii de salariaţi. Ceea ce se urmăreşte nu este creşterea veniturilor, ci scăderea cheltuielilor. Niciun cuvânt despre investiţii sau retehnologizare. Guvernul pare că vrea o păstrare a sărăciei, nu o creştere a bogăţiei.
Atunci, având în vedere raţionamentul de mai sus, putem să spunem că este un buget pentru viitor sau că este un buget de amanetare a viitorului?
Să auzim de bine!

joi, 14 ianuarie 2010

O analiză a absurdului

ParlamentTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Aşa după cum spuneam, nu sunt înregimentat politic. Pe lângă motive, am şi avantaje. Cel puţin, acela de a critica pe oricine, oricând. De câteva zile văd şi aud o serie de comentarii pe tema unui candidat la fotoliul de parlamentar. Este vorba de o dispută între fiul lui Prigoană şi un om de afaceri. Ce este interesant după atâtea zile de discuţii, este faptul că nimeni nu sesizează absurdul situaţiei. Haideţi să încercăm împreună o mică analiză a absurdului.
Primo. Un anumit tip, om de afaceri din câte am înţeles, şi-a depus candidatura pentru un loc în parlament. Pentru cei care au deschis televizorul mai târziu, ţin să reamintesc faptul că parlamentul este una din principalele instituţii ale statului, aici elaborându-se legile care ne vor guverna. Unde este absurdul? Simplu. În faptul că singura abilitate a respectivului este aceea de om de afaceri. Nu are nicio pregătire politică, nicio şcoală politică, nicio realizare pe tărâm obştesc sau politic. Concluzia vine de la sine: pentru a accede în parlament, ADICĂ ACOLO UNDE SE FABRICĂ LEGILE, nu trebuie să ai altă calitate decât aceea de om de afaceri. Adică, să ai bani. Ce şcoală, ce pregătire, ce realizări? Astea-s pentru fraieri.
Secundo. Peste prima candidatură vine fiul lui Prigoană cu a lui. Acelaşi CV: nicio pregătire sau şcoală politică, nicio realizare. Mai mult decât atât, flăcăul vine trăgând după el un capăt de dosar penal şi multe aventuri care denotă o comportare departe de aceea pe care sperăm să o aibă un parlamentar. Contează cumva aceste tare? Absolut de loc. Ce contează şi la el sunt banii. Care, acum sunt ceva mai mulţi decât ai contracandidatului. Iarăşi ne vine o concluzie în faţa ochilor: pentru a accede în parlament e suficient să ai cât mai mulţi bani.
Tertio. În acest război al rozelor iată că vine din tăriile cerurilor şi linişteşte apele cine altul decât tatăl lor, preşedintele partidului. Metoda la care recurge este una deosebit de uzitată dar şi eficientă: un telefon scurt prin care primul este somat să stea cuminte în banca lui. Faptul că acesta îşi depusese candidatura deoarece dorea să se dedice binelui ţării este evidentă, din moment ce acceptă supus şi se retrage. Iar aici apare al treilea absurd: motivul invocat de preşedintele de partid. Care nu e altul decât că băiatul lui Prigoană s-a implicat mai mult în ajutorul acordat preşedintelui cu ocazia alegerilor. Cu ce l-a ajutat, cum s- a manifestat acest ajutor, nimeni nu ştie. Dar ne ajută să ajungem la a treia concluzie: ca să accezi în parlament este suficient să-ţi ajuţi (fie doar cu prezenţa) candidatul în alegerile pentru preşedinţie. Ulterior, acest aport îţi va da calificări şi aptitudini nebănuite, ceva în genul sărutului care transformă un broscoi în Făt Frumos.
Să auzim de bine!

miercuri, 13 ianuarie 2010

O să jucăm şi fotbal

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Suntem, eu şi grupul meu de prieteni, la o vârstă la care tuleiele au mijit bine de tot. Ba chiar şi nişte coşuri pe lângă ele, dacă înţelegeţi ce vreau să spun... Tineri? Suntem. Frumoşi? Atât cât trebuie. Bani? Nu avem. Aşa că, atunci când ni se iveşte o ocazie de distracţie, nu stăm mult pe gânduri. Cum este cea de azi. Un vecin de bloc, om ceva mai în vârstă, dar cu o mică proprietate lângă Bucureşti, mă invită la el pentru o mică discuţie.
- Auzi, ce faceţi voi sâmbătă? mă chestionează el cu referire la grupul nostru deja bine cunoscut în partea asta a Europei.
- Ce să facem? Cred că vom merge la un film sau la o discotecă, nu ştim încă nimic precis, răspund eu oarecum circumspect.
- Dacă vă dau cheile de la casa mea de la ţară ca să mergeţi acolo să vă distraţi, promiţi că vei avea grijă să nu distrugeţi nimic?
Vestea cade ca un fulger. Tremur de emoţie. O veste mai bună nici că puteam visa!
- Da, da, promit! zbier eu din fundul plămânilor. Voi avea grijă! subliniez cu un zbierăt auxiliar.
- Poftim, uite cheile, mi le aduci luni dimineaţă. Acum, ia harta aia de pe masă şi hai să-ţi explic cum ajungeţi.
După un scurt dar eficient instructaj de protecţia muncii părăsesc incinta şi zbor să mă întâlnesc cu prietenii. Întâlnirea am hotărât să o ţinem la domiciliul lui Dănuţ. În acest fel, doream să-i oferim un mic sprijin moral sărmanei lui mame, care ajunsese să fie convinsă că fiul din dotare e prea idiot pentru a avea prieteni. Discuţiile au fost furtunoase. Ce mâncare să luăm, în ce cantitate, la ce oră plecăm, cum ne îmbrăcăm etc. Iar la sfârşit, Iulian pune punctul pe I:
- Luăm şi fete cu noi?
Ne privim descumpăniţi câteva clipe. De mai bine de 2.732 de ani (cea mai veche atestare fiind cea a lui Diogene Laertius) nu se pomenise petrecere fără femei. Toţi aveam câte o prietenă şi acum era prilejul cel mai bun de distracţie.
- Sigur, sigur, strigăm cu toţii din rărunchi. Eşti nebun, cum să nu?
În timp ce săream şi dădeam din mâini ca apucaţii la gândul distracţiei apropiate, îl vedem pe Dănuţ că iese din cameră. Reapare după vreo 2 minute cu o minge de fotbal sub braţ.
Brusc, în cameră s-a făcut tăcere.
- Asta ce mama naibii mai e? întreabă oripilat Mihai, susţinut din priviri de noi, ceilalţi.
- Păi, aţi zis că o să ne distrăm. N-o să jucăm şi fotbal? întreabă cu demnitate Dănuţ.
Să auzim de bine!

marți, 12 ianuarie 2010

Mulţumiri

Dragilor mei Nelu A, bekooletz, dosarelepix şi Daniela I precum şi tuturor celor care m-au felicitat prin e-mail, telefon sau viu grai, le mulţumesc din suflet pentru urările făcute şi le promit că voi ţine seama de ele.
Să auzim numai de bine!

luni, 11 ianuarie 2010

Masa de despărţire

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Lunar, instituţiile pendinte de cea în care lucrez organizează întâlniri prin care se face un mic schimb de experienţă şi se stabilesc planuri pentru viitorul apropiat. Trăim în România, aşa că aceste întruniri, întinse de cele mai multe ori pe parcursul a trei zile sunt şi prilejul organizării unor viguroase petreceri. Acest aspect cade în sarcina unităţii gazdă, lucru de care, fiecare încearcă să se achite cât mai bine. Întrunirile sunt realmente dorite, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere personal, oamenii cunoscându-se de mulţi ani şi având astfel ocazia unui schimb de impresii personale cât mai bogat şi mai concret, ca să zic aşa. Ca nou şef de departament iată că sunt şi eu invitat la o astfel de întrunire împreună cu unul din directori. Auzisem mai mult despre efectele lor, decât despre organizarea lor: fuseseră cazuri încheiate cu căsătorii urgente sau cu divorţuri la fel de urgente, dacă mă înţelegeţi...
Ajungem în localitatea de destinaţie pe la cinci după amiază, suntem aşteptaţi la gară de o “coloană oficială” şi duşi la hotel. Nu aranjăm lucrurile (eu eram în cameră cu el jefe)şi coborâm urgent la sesiunea de deschidere care urma să se finalizeze cu un festin. Nu am stat mult: la trei dimineaţă intram în cameră. De la noi din cameră nu se auzea niciun cântec pentru că eram acoperiţi de cântecele interpretate de colegii din celelalte camere. A doua zi a fost o sesiune de lucru cum nu credeam că văd. Seara, pentru că aveam deja antrenament, am finalizat-o în acelaşi mod, numai că ţuica a fost înlocuită cu vodcă. Plăcerea era sporită de faptul că totul fusese achitat de organizator şi se mergea pe bunul principiu universal recunoscut “mănâncă şi bea cât poţi dacă altul plăteşte”.
Vine şi a treia zi cu ora prânzului, după care urma despărţirea. Aşa cum văzusem în programul reuniunii, sarcina organizatorilor se terminase aici. De aici încolo plăteam individual. Ne aşezăm la o masă şi investigăm lista de bucate. Îl văd pe directorul meu că îşi comandă ciorbe exotice, păstrăvi preparaţi ca în Mozambic şi alte bunătăţi. Cu o oarecare invidie şi cu ochii la portmoneul propriu mă limitez la o ciorbă de burtă şi o iahnie de fasole. Nu de alta, dar erau cele mai ieftine în meniu. Mănânc cu noduri şi cu multă pâine, mă mai holbez puţin la oasele din farfuriile directorului şi aştept ospătarul cu nota de plată. Iată că în uşa localului apare directorul unităţii gazdă care ne anunţă:
- Dragi colegi, având în vedere că după această masă ne vom despărţi, ne-am gândit să vă facem o mică surpriză şi să achităm noi şi această consumaţie!
Să auzim de bine!

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Importanţa zilei de azi

Tort
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Este foarte bine ca omul să aibă un blog. Poate să scrie lucruri frumoase sau poate să scrie prostii. Poate să îl citească sau poate să nu-l citească. Poate să-şi facă prieteni şi cunoscuţi printre blogger-i (şi nu numai) sau poate rămâne un singuratic. Poate emite în mod public judecăţi de valoare sau poate învăţa de la alţii. Dacă ne gândim bine, sunt o mulţime de lucruri pe care un om le poate face sau nu cu un blog. Că de aia mi-am făcut şi eu un blog în care să scriu ce vreau şi când vreau. Cum este ziua de azi. Astăzi este o zi importantă. Cel puţin, pentru mine. Este ziua mea. Unii, folosesc presa scrisă pentru a se lăuda că pun al şaizecişicincilea trandafir în buchetul vieţii. Şaizecişicinci de "trandafiri"? La un asemenea număr mai poţi vorbi de trandafiri? Poate de scaieţi... Alţii, mai docţi, folosesc emisiunile radio pentru dedicaţii. "Doresc să-i spun soţului meu la mulţi ani". Prin radio? Nu era mai omeneşte să-i spună dimineaţa la sculare, între două pupături? He, he, vor zice cârcotaşii, ăsta acum o să înceapă şi el să se felicite şi să se laude. Eronat, ca să nu zic greşit. Total aiurea. Sunt prea fericit ca să mă gândesc la aşa ceva. Sunt fericit că mă scol în fiecare dimineaţă şi mă spăl pe dinţi, sunt fericit că pot să mă încalţ sau că pot să-mi folosesc degetele ca să înşurubez un şurub, sunt fericit că pot da un şut într-o minge sau că mă pot căţăra într-un copac, sunt fericit că pot vedea o floare sau pot auzi un cântec frumos, sunt fericit că pot citi o poezie sau că pot înjura un şofer care mă stropeşte când trece prin bălţi. Ce mai tura-vura, am milioane de motive să fiu fericit. Aşa că, ceea ce vreau eu să scriu azi, de ziua mea, sunt următoarele:
Că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat viaţă,
Că îi mulţumesc mamei mele că m-a născut,
Că azi, de ziua mea, le doresc tuturor pământenilor să fie fericiţi, să iubească şi să fie iubiţi, să li se împlinească visele bune, să fie sănătoşi, ce s-o mai lungesc, le doresc LA MULŢI ANI!
Să auzim de bine!

vineri, 8 ianuarie 2010

Efectele educaţiei intensive

EducatieTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu există bucurie şi plăcere mai mare pentru Ştefan decât să se ocupe de educaţia celor două odrasle din dotare: o fată şi un băiat. Până acum, se pare că cele mai mari satisfacţii i le-a oferit fata. La băiat mai este ceva de lucru, eventual folosind şi unele unelte de tortură... Ca militar de carieră, Ştefan e caracterizat de austeritate şi manieră. Sau, după cum îl caracteriza o cunoştinţă comună, e aspru, dar sever. E oripilat de alunecările educaţionale ale tineretului de azi şi e convins că odraslele lui nu vor avea asemenea manifestări niciodată ca urmare a educaţiei implementate. Acum vine de la serviciu. Maşina personală e utilizată de soţie, dar pentru el, ca militar, mersul pe jos este o plăcere. Se apropie de bloc cu gândul dus la casă şi familie. Fruntea i se înseninează. De după colţul blocului se aud clopoţeii unor glasuri vesele de copii. Unul din ele se detaşează net prin înjurăturile şi porcăriile debitate. Gândindu-se la fapta bună pe care o va face când îl va urechea pe golan, se apropie cu şi mai mult curaj. Se gândeşte chiar că ar fi un bun exemplu despre cum să NU faci pe care i l-ar putea da lui Bogdan, băiatul lui cel cuminte. Aşa că, în timp ce dă colţul blocului, îşi începe tirada:
- Aşa, mă, golanule! Aşa te învaţă tac’tu? Să înjuri ca un birjar, ai? Nu ţi-ar fi ruşine să-ţi fie! Stai că îi spun eu ce podoabă eşti!
Şi ajunge faţă în faţă cu respectivul golan. Era Bogdan.
Să auzim de bine!

joi, 7 ianuarie 2010

Noi, cei probabili

OameniTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Să ne gândim la un nume. Abner mi se pare potrivit, că tot nu mai putem de dragul limbii engleze. Să-i dăm o aparenţă. E funcţionar cu un program zilnic între orele 9 şi 17.30. Sâmbăta se duce la un supermarket şi face cumpărături cu familia. Duminica iese în parc cu copilul ca să se dea pe role (vara) şi pe patine (iarna). Seara se uită la televizor sau citeşte în fotoliul de lângă cămin. Îşi ia concediu doar vara, când merge în staţiunea Amara cu toată familia timp de două săptămâni.
Asta ar fi o descriere în linii generale. Să ne imaginăm că eu sunt Marele Proiectant de Diagrame Personale. În această postură, stau amplasat undeva în spaţiu, la o distanţă suficientă ca să pot vedea întreg planiglobul. Inclusiv pe Abner (pentru că am o vedere foarte bună). În fiecare zi, după ce mă scol şi beau un ceai, îmi ocup postul şi ţintesc un individ al planetei. În cazul nostru, pe Abner. Mă uit la el şi notez poziţia lui în spaţiu la intervale fixe de timp, de când se scoală, până se culcă. Poziţia o marchez cu mici puncte verde veronese pe o hartă cât toate zilele. La sfârşitul fiecărui an fac o analiză a diagramei obţinute (deh, nu chiar în noaptea de Revelion, ci a doua zi). Pe când fac o asemenea analiză, lângă mine vine prietenul meu Rupert (că tot vorbeam la început de apetenţa noastră pentru limba engleză) şi mă întreabă ce fac acolo. Neavând nimic de ascuns, îi arăt diagrama făcută. Amândoi observăm că pe diagramă au apărut un fel de norişori din puncte. Sunt mii şi mii de punctişoare care au marcat poziţia lui Abner la intervale fixe pe tot parcursul anului. Punctele sunt mai dese în unele zone (acasă, serviciu) şi mai rare în altele (parc, staţiunea Amara), după cum personajul nostru a fost mai des sau a stat mai mult într-o zonă sau alta. De la o oarecare distanţă se văd aidoma unor norişori verzi, mai deşi sau mai rari, după numărul punctelor. Văzând acestea, Rupert îmi face o confidenţă. Are de înmânat un cadou lui Abner şi nu ştie CINE e acest Abner. Ca urmare, îmi solicită ajutorul. Nimic mai simplu, îi răspund. Abner este PROBABIL persoana care se află în zona cea mai densă a norului cel mai dens în fiecare oră din fiecare zi.
Hehe, ăştia suntem noi, cu toţii. Nişte probabilităţi. Cam incomod, nu?
Să auzim de bine!

miercuri, 6 ianuarie 2010

Loganul cel de toate zilele (reluare)

IarnaTuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Debutul în blogăreală mi l-am făcut pe blogul lui Mielu007, un om cu suflet mare. Deşi m-am mutat în casă nouă (vorba lui) făcându-mi blogul meu, mai public şi în paginile Mielului. Acum câteva zile am postat articolul de mai jos, fiind sigur că va crea controverse. Iată-l:
"Articolul postat de Mielu referitor la Logan nu mă poate lasa rece din câteva motive personale pe care le voi arata mai jos.
De-a lungul veacurilor am fost fericitul posesor al mai multor maşini şi mărci de maşini. Dacia (berlină, sport, pick-up şi break), Alfa Romeo, Lancia, Cielo, Kia, Talbot, Opel etc. În momentul de faţă deţin un Logan 1,5 DCI de 85 CP (cu toate opţiunile, începând cu cauciucurile şi terminând cu senzorii de parcare) şi un Opel Vectra hatchback tunat. Iar când zic tunat, e tunat, nu e vorba de schimbarea capacelor la roţi. Suspensie, şasiu, roţi, motor adus la 150 CP etc. De interior nici nu mai vorbesc. Fac precizările astea nu ca să mă laud, ci ca să mă credeţi că ştiu din experienţă proprie ce înseamnă diferenţa de clasă. Loganul îl am de doi ani şi trei luni, timp în care am parcurs 25.000 km. Înainte să îl cumpăr, am prospectat piaţa timp de două luni şi am participat la o mulţime de teste de condus. Am observat (mai ales la românii care înainte de 1989 nu aveau nici măcar banala Dacie) o strâmbare a nasului tipică atunci când aud de Logan. Cuuum, Logaaan? Vaaai, dar nu se poate, noi vrem o maşină ca lumea, nu Logan!
Iată şi motivele de care vorbeam:
1. Economicitate. Atât din punct de vedere al consumului, cât şi al întreţinerii. Sunt un iubitor de Grecia şi am avut perioade când am mers de trei ori într-un an acolo. Cu un rezervor umplut la buşon (adică 62 litri de motorină şi nu 55 cât e scris în cartea tehnică) fac drumul (majoritatea lui traseu de munte) dus-întors până la Salonic (cam 2×650 km) fără să am grija alimentării. Şi mai îmi rămâne pentru plimbat. Cea mai mare distanţă parcursă cu un plin a fost 1.850 km. Un consum de 3,2 sau 3,4 l/100 km la şosea e ceva curent. Anul acesta a trebuit să îi fac revizia de ieşire din garanţie şi ITP. La niciuna din ele nu i-a găsit niciun joc, nicio uzură, nicio bătaie. În tot acest interval nu am avut altă cheltuială cu ea decât cu filtrele şi uleiul.
2. Ţinuta de drum. Anul acesta am făcut o prostie. Am venit de la Mamaia pe autostradă cu 130 km/oră pe o ploaie torenţială. Dincolo de inconştienţa faptei (pentru că, oricând puteam să intru în acvaplanare), nu pot să nu remarc ţinuta de drum a Loganului. Nici măcar o jumătate de milimetru nu s-a abătut de la traseu, direcţia a funcţiont perfect, la fel şi frânele. Niciun moment nu am avut nici cea mai mică senzaţie că sunt în pericol sau că ceva nu merge cum ar trebui. Când am cumpărat-o, vânzătorul mi-a precizat strâmbând din nas că nu voi putea depăşi 140 km/oră cu ea. Afară din ţară, pe autostradă, am mers cu 165 km/oră şi mai aveam pedală berechet, dar nu eram singur în maşină. Consum la această viteză? 4,8-5,2 l/100 km.
3. Fiabilitatea. Întâmplarea a făcut să ne prindă iarna grea cu viscol şi zăpadă din 2007/2008 exact când plecam din Grecia, la vreo 50 km de Salonic. Eram cinci adulţi în maşină şi portbagajul plin ochi. Am condus atunci neîntrerupt 25 de ore. 25 de ore, nu am scris greşit. Timp de 25 de ore motorul a mers incontinuu în sarcină (nu cred că am avut 10 km în total în care să fi reuşit să urc la treapta a III-a de viteză), printr-o zăpadă care ajungea la nivelul bandoului lateral al uşilor. În acest timp, toate echipamentele funcţionau din plin (dezaburire, lunetă, oglinzi, climatizare, lumini etc). Am fost opriţi în Pleven (Bulgaria) pentru că nici maşinile armatei nu mai putea înainta. Nicio secundă motorul nu a dat vreun semn de oboseală, vreu rateu sau schimbare de turaţie, niciun echipament nu şi-a încetat sau schimbat funcţionarea. Nu am derapat şi nu am patinat, nu am avut supravirări şi nici subvirări. Nu s-a încins şi nu a tuşit. Pur şi simplu, maşina a mers pe unde o conduceam eu să meargă, fără să spună nu.
Ăsta e Loganul meu…"
Am revenit cu articolul pe blogul meu ca să se înţeleagă câteva amănunte:
- Nu sunt dealer Dacia,
- Ăsta e Loganul MEU, nu ştiu cum e al altora,
- Există şapte persoane care trăiesc bine mersi şi pot depune mărturie oricând privitor la spusele mele.
Să auzim de bine!