"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

luni, 28 februarie 2011

Pensia ce va să vină

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că o dovadă că românul este născut poet. Şi nu numai… Este un poet inedit şi înrăit, care face tot timpul haz de necaz. Niciun tragism balzacian sau de altă sorginte nu-i zguduie încrederea în talentul poetic cu care este hărăzit. Alţii, mai grobieni şi mai inculţi ies în stradă cu toţii, fac greve generale, răstoarnă guverne sau reuşesc să-şi impună punctul de vedere pentru că, deh, sunt mai mulţi şi cam asta înseamnă democraţia… Românul, nu, el rămâne neclintit în turnul lui de fildeş făcând poezii. Haideţi să ne amuzăm puţin.
"Astăzi eşti funcţionar
Însă mâine, pensionar.
Poate te interesează
Pensia cum se calculează
Din 35 ani servici,
Care vor fi socotiţi
Iţi scazi primii ani de şcoală
Şi absenţele de boală,
Zilele de sărbătoare,
Orele suplimentare,
Plus un an şi patru luni.
Tragi o linie şi-aduni.
Împarţi tot la cinci, apoi
Ce-ţi dă, înmulţeşti cu doi,
Scazi anul când te-ai născut,
Adaugi tot ce-ai scăzut
Şi la cifra ce-a ieşit,
Pui un zero la sfârşit.
Anii pentru însuraţi
Se vor socoti dublaţi
(Adică ani de război.)
(Socotind că-n vremea asta
te-ai războit cu nevasta.)
La totalul obţinut,
Pui trei zero la-nceput.
Scazi anii de celibat,
Ridici restul la pătrat
Şi-astfel într-o primă fază,
Afli sumele de bază.
Apoi le extragi la toate
Rădăcinile pătrate
Şi la suma dobândită
Aplici cota cuvenită,
Care nu trebuie să fie
Mai mare de 5 la mie.
Din suma rămasă, brută,
Scazi 4 şi 8 la sută.
Trei la mie, la pompieri,
Impozitul pe averi.
Supracota respectivă,
Taxele pentru colivă,
Cinci la sută pentru dric.
Apoi nu mai scazi nimic.
Din totalul rezultat,
Verşi două treimi la stat
Şi restul (***) ţi se cuvine
Nu pot sa exprim prea bine!"
V-a plăcut? A fost veselă, trebuie să recunoaştem. Asta e…, ca să folosesc o expresie deosebit de dragă românilor cu sânge năvalnic…
Să auzim de bine!

duminică, 27 februarie 2011

Andrei Radu, autorul versurilor "Blestem de om sărac"

Primesc sub forma unui comentariu din partea lui ANDREI RADU precizarea că el este autorul zguduitoarelor versuri din "Blestem de om sărac". Iată că fac cuvenita precizare (pe care, de altfel, am făcut-o și la comentariul trimis de dânsul), cu mulțumirile de rigoare pentru precizarea făcută și asigurarea deplinului meu respect. Oricum, mi-am exprimat îndoieli asupra relației Dan Puric-poezie încă de la momentul postării.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Test pentru ochi

Mai jos vă prezint un test pentru ochi, test cu funcţionare garantată. Dacă nu reuşiţi să descifraţi ce este scris, atunci rezolvarea problemelor dumneavoasdtră sexuale nu mai suferă nicio amânare!
O mână de ajutor: Puteţi vedea textul scris dacă veţi trage de colţurile ochilor cu degetele sau mijiţi ochii. Aşa cum au chinezii...


Sper că voi, cititorii blogului, l-aţi rezolvat din prima încercare...


vineri, 25 februarie 2011

Lupta cu frigul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Numele lui este Andrei. Noi îi spunem în stilul nostru neaoş, românesc, nea Ardei. De statură potrivită, burtos, mucalit şi cu limba cam slobodă, este sarea şi piperul delegaţiilor noastre. Nenumărate sunt „perlele” pe care le scapă, involuntar sau studiat, dar toate de efect.
Acum se află în echipa noastră. Echipă care trebuie să meargă undeva, într-o gară pe lângă Videle ca să verifice nişte parametri. Plecăm din Bucureşti Nord pe un frig destul de tăios încărcaţi fiecare cu zeci de kilograme de chei şi aparate de măsură. Delegaţia nu prea ne încântă din cauza vremii duşmănoase, dar mulţi din noi se consolează cu ideea că vor putea face rost de vin pentru Revelionul care nu este departe.
Trenul la lasă în mica gară al ora estimată, ne grupăm şi ne stabilim sarcinile, după care pornim pe cale întru efectuarea măsurătorilor. Munca ne absoarbe cu totul, aşa că nu observăm că s-a apropiat ora mesei. Toţi suntem dotaţi de nevestele iubitoare cu tot felul de pachete şi pacheţele care mai de care mai dolofane (pacheţelele, nu nevestele...). Având în vedere condiţiile de la faţa locului şi experienţa acumulată în decursul numeroaselor delegaţii anterioare, conţinutul pacheţelelor este constituit cu preponderenţă din slănină, şuncă sau alte “porcării” asemănătoare.
Văzând frigul în care dârdâim şi tropăim în timp ce mâncăm, nea Ardei vine cu o propunere salvatoare:
-Fraţilor, ia hai să luăm o traversă veche şi să-i dăm foc!
Tuturor le strălucesc ochii la gândul căldurii ce va să fie şi le freamătă nările la gândul mirosului slăninii prăjite. Zis şi făcut. Pe lângă linie sunt aruncate zeci şi zeci de traverse putrede sau rupte, aşa că nu e nicio pagubă dacă una va fi arsă spre binele umanităţii. Nu trec zece minute şi flăcări puternice se înalţă. Bucuria şi plăcerea sunt unanime, chiar dacă vom pleca acasă îmbibaţi de mirosul de creuzot chiar şi în oase.
Nu este o problemă să facem câteva frigărui din nişte crengi rupte şi să înfigem în ele bucăţile de slănină din dotare. Masa devine de-a dreptul copioasă, iar focul tot mai puternic. Timpul alocat mesei s-a terminat de mult, dar nimeni nu se îndură să plece de lângă foc. Cu atât mai mult cu cât gerul a devenit de-a dreptul tăios.
Dar treaba e treabă, iar traversa arzândă îşi dă sufletul. Trebuie să terminăm măsurătorile pentru care am venit şi nici nu ne face plăcere să ne apuce noaptea pe drum. Începem să strângem resturile alimentare, iar unii din noi, cu probleme de micţiune, simt nevoia să se retragă în singurătate în tufişurile din zonă. Nea Ardei, mai perspicace, ocheşte un mic podeţ sub care ar vrea să se ascundă spre adâncă meditare. Se îndreaptă spre el cu paşi rebegiţi de frig şi de nevoia care îl apasă, frecându-şi mâinile care aproape i-au îngheţat. Nu trece mult şi-l vedem că revine cu o faţă lungă şi ochii holbaţi.
- Ce-ai făcut nea? Nu ai reuşit din cauza frigului? îl întrebăm noi curioşi şi uşor ironici.
- De reuşit am reuşit, ne răspunde el dând trist din cap. Dacă aţi şti cu ce era să mă închei la pantaloni din cauză că nu-mi simt degetele…
Să auzim de bine!

joi, 24 februarie 2011

Jocul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Încerc să nu fiu şi să nu mă manifest ca un tip apatic, ci ca o persoană cu sânge în veioză, cum se spune prin lumea bună din cartier. Asta face ca să nu tac atunci când dau de o vânzătoare nesimţită sau de un golan care aruncă hârtii pe jos, dar nici atunci când pot susţine pe cineva cu laudele mele sau când pot participa la o glumă colectivă.
Aşa se întâmplă şi azi. Ca nişte ecologişti practicanţi ce suntem, ne deplasăm pe jos în grup compact spre locuinţa socrilor. Atmosfera este oarecum apăsătoare gândindu-ne la momentele grele care vor urma: aperitive, fripturi, salate şi tot felul de licori, probleme grave după cum se vede, care ne vor solicita la maximum posibilităţile. Îmi este şi acum vie în minte ultima lui aniversare care s-a soldat din partea mea cu un refuz total de hrană pentru două din zilele care au urmat festinului. Gemând la gândul celor ce vor veni, îmi îndrept privirea întrebătoare spre soţie, în timp ce încerc un ultim reglaj al curelei de la pantaloni.
Ghicindu-mi întrebarea tacită, îmi răspunde cu glas şoptit, ca să nu implice şi copila:
- Da, l-am văzut pe tata că a cumpărat şi o ditamai punga cu ceafă de porc…
Icnesc a neputinţă şi ne continuăm drumul. În faţă ne apare un grup format din doi tineri, dintre care unul se joacă cu o proteză dentară aflată pe trotuar… După cum vă spuneam, nu rezist tentaţiei şi mă adresez râzând celui care ţinea proteza pe vârful pantofului:
- Ţi-ai pierdut-o, ai?
Izbucnind în râs, acesta ridică privirea la mine şi îmi răspunde aproape instantaneu, dând dovadă de un spirit deosebit:
- Aşi, e a colegului! I-am tras un pumn de i-au căzut dinţii…
Ne depărtăm râzând în hohote cu toţii, ca un preambul la distracţia ce va să fie…
Să auzim de bine!

miercuri, 23 februarie 2011

Ba pe-a mă-tii!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Hopa! vor zice cititorii acestui blog, omul ăsta (adică eu, proprietarul blogului, cel care scriu articolele, autorul, frate, ca să n-o mai lungesc) a început să vorbească vulgar. Cum adică, omul acesta care a respectat cu stricteţe politica blogului în ceea ce priveşte bunul simţ (dacă nu şi ortografia) a început să publice articole cu un asemenea conţinut? Dar vai, amarnic vă înşelaţi şi veţi vedea care este adevărul din rândurile de mai jos.
Expresia din titlul postării este una argotică, binecunoscută cetăţenilor care populează spaţiul carpato-danubian. Practic, este o expresie de recul, o expresie prin care unul din interlocutori îşi exprimă refuzul faţă de o acţiune iniţiată de celălalt. Te trimite şeful într-o delegaţie tocmai când este mai frig afară? Ba pe-a mă-tii! e răspunsul pe care i-l acorzi mai mult sau mai puţin explicit. Şi exemplele pot continua...
Nivelul de utilizare a acestei expresii este totuşi unul coborât, argotic, după cum spuneam chiar la începutul postării. Aşa că m-am gândit să ridic puţin ştacheta, propunându-vă utilizarea ei la un nivel mult mai elevat, la un nivel politic.
Ei, hai că eşti tare! vor zice unii dintre voi. Cum adică, propui ca politicienii noştri, oameni de mare cultură şi probitate, oameni cu mainere alese şi gusturi fine să integreze asemenea expresii în vocabularul lor? Nu se poate aşa ceva! Nu vei găsi unul singur ca să accepte!
Sunt şi eu convins de acest lucru, aşa că nici măcar nu voi căuta. Pentru că nu la politicienii noştri m-am gândit atunci când v-am sugerat respectiva propunere. M-am gândit la sistemul electronic din săli, atât ale Parlamentului, cât şi ale Guvernului.
Haideţi să vă explic funcţionarea. Printr-un contract de prestaţii încheiat cu o firmă de software (nu cu aceeaşi care a făcut şi softul care NU funcţionează în sistemul asigurărilor sociale...) acest mesaj (adică Ba pe-a mă-tii!) scris cu fonturi roşii aldine cât mai mari, boldat şi clipind, va trebui să apară pe monitoarele din respectivele săli. Dar nu tot timpul, ci doar atunci când se supune la vot o lege sau o hotărâre de guvern. Practic, în secunda când un ales al poporului sau un ministru apasă butonul pentru DA, acest mesaj să apară instantaneu şi să se menţină timp de o lună. De exemplu, hai să zicem că parlamentarii vor să voteze legea pensiilor. Pac! apasă pe buton şi pac! apare mesajul. Abia după ce mămica fiecărui parlamentar va trăi o lună după respectiva lege mesajul va putea fi şters de pe monitor. Sau, să zicem că la Guvern se supune la vot o hotărâre privind tăierea salariilor. Pac! apasă pe buton şi pac! apare mesajul. Abia după ce mămica (şi, eventual, tăticul) respectivului ministru va (vor) trăi o lună conform noilor prevederi, abia atunci mesajul va putea fi şters. Sau pe prompterul unui ministru care anunţă plin de aplomb că, în 2011 au crescut pensiile şi salariile. Cum apasă pe butonul prompterului, cum hopa! apare şi mesajul. Şi dispare numai după ce mămica sau tăticul vorbitorului va confirma că i s-a mărit pensia sau salariul.
În continuare vă las pe voi să sugeraţi şi alte aplicaţii ale sistemului legate de toate legile, hotărârile şi decretele care, de câţiva ani încoace nu fac altceva decât să ne dezbine, să ne umilească, să ne sărăcească, să ne depopuleze şi să ne...
... vă las pe voi să completaţi, aşa cum v-am promis.
Să auzim de bine!

marți, 22 februarie 2011

De ce iubesc filmele americane

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Pe durata cât v-a luat ca să citiţi şapte postări, v-am împuiat capul cu motivele pentru care mie NU ÎMI plac filmele americane.
Iată că roata se învârteşte şi a venit momentul ca să vă spun de ce ÎMI plac filmele americane! Paradoxal, nu? Şi totuşi, asta e realitatea. Sau, cel puţin, asta a fost acum câteva zile când s-a petrecut întâmplarea de mai jos...
Este ora 8, 45 de minute şi 11 secunde, iar eu intru cu paşi voioşi în ritmul muzicii greceşti care îmi răsună în căştile din urechi în magazinul Bubulinei. Printr-o coincidenţă pe care nu reuşesc să o descifrez, vânzătoarea a fost poreclită de aborigenii zonei cu numele eroinei Războiului de Independenţă din Grecia. Nu sunt omul care distruge tradiţii, aşa că am preluat apelativul fără crâcnire. Pentru a clarifica lucrurile, Bubulina este vânzătoarea din magazin. Care magazin? Păi, nu altul decât micul magazin aflat la parterul unui bloc, în apropiere de locul meu de muncă. Este magazinul în care intrăm aproape toţi supravieţuitorii din clădirea de birouri în care ne aflăm sediile pentru a ne cumpăra cele necesare unei mici sau mari gustări. Eu, care nu mănânc decât odată pe zi şi atunci seara, când ajung acasă, intru dimineaţa pentru a-mi cumpăra un covrig, o brioşă sau un produs de panificaţie asemănător.
Aşa şi azi. Intru în stabiliment, salut (că deh, nu era să mă salute vânzătoarea) şi încep să mă caut prin buzunare pentru găsirea fondului bănesc necesar achiziţionării covrigului zilnic. În timp ce execut această acţiune care, în cazul meu, solicită o îndemânare deosebită, observ că în faţa mea se află o femeie. Este tradiţionala femeie de cartier bucureştean, în capot şi cu papuci, venită să ia pe datorie un pachet de ţigări şi o sticlă de vodcă. Intrată în magazin cu ceva timp înaintea mea, cele două femei se află în toiul unei discuţii aprinse.
- Ori, io, i-am spus de atâtea ori să nu mai vie mangă acasă, fi-i-ar capu’ lui al dreac’, zice femeia
- Îhi, zice Bubulina, întrebându-mă din ochi ce doresc.
- Pen’ că, de câte ori vine se ia de omu’ meu care e bolnav şi ne bate şi pă mine şi pă fie-mea, nu l-ar mai răbda pământu’ dă beţivul dreacului, continuă femeia.
- Aha, o susţine Bubulina şi dă din cap că da, a înţeles că vreau un covrig.
- Când l-am văzut şi aseară că intră mangă în casă i-am şi spus: băăă, să fii tu al dreac’ că iar eşti beat ca un porc! Înţelegi?
- Înţeleg, o încurajează Bubulina şi întinde mâna să preia mărunţii găsiţi de mine prin fundul buzunarului.
- La care el, nici una, nici două, începe să mă înjure pă mine!
Mă opresc din căutat aşteptând curios ca femeia sădea drumul benzii cu înjurăturile proferate. Dar, dovedind o cultură fină şi maniere alese, femeia se opreşte în a le relata pe cele ale ginerelui, potopindu-ne în schimb cu recitalul de cunoştinţe proprii în materie.
- Aşa că, începe ea pomelnicul, i-am spus: băăă, să-ţi sară ochii pe plita încinsă, nenorocitule care ieşti, să-ţi crăpe inima când dai la cric, să n-ai parte dă mine şi dă Mioara (asta e fie-mea, completează ea) când ţi-o fi ţie lumea mai dragă, să…
În acest moment, dovedind o prezenţă de spirit ieşită din comun precum şi un antrenament îndelungat în vizionarea filmelor poliţiste americane, Bubulina o opreşte cu un gest ferm, spunându-i:
- Fii atentă că tot ce spui poate fi folosit împotriva ta!
Iată, dragii mei, de ce îmi plac filmele americane…
Să auzim de bine!

luni, 21 februarie 2011

No more colivă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
N.B. Un prieten a ajuns la următoarele concluzii privind diferenţele dintre înmormântările “europene” şi cele neaoşe… Personal, am încercat să identific autorul comparaţiei, dar am găsit atâtea postări cu acest articol pe diverse bloguri, încât mi-a fost imposibil. Aşa că îi prezint scuzele mele anticipate şi îl rog, dacă va citi rândurile mele, să mă atenţioneze pentru a face cuvenita precizare.
“Am citit un zvon cum că UE ne va "obliga" să ne îngropăm şi morţii noştri ca ei. Şi ca restul lumii. Ce frumos ar fi...
Care ar fi diferenţele:
Înmormântare UE:
1. A murit Hans.
2. Constatăm asta.
3. Aducem şi un medic / scoatem certificat prin care constatăm asta şi pe hârtie.
4. Sunăm firma servicii funerare. comandăm una bucată sicriu.
5. Îl ducem pe Hans la capelă.
6. Anunţăm pe cei apropiaţi că a decedat Hans. Le zicem adresa capelei.
7. Ne adunăm la capelă, schimbăm o vorbă despre Hans.
8. În cursul aceleiaşi zi, pompele funebre vin, îl ridică pe Hans şi îl îngroapă / incinerează / împăiază / criogenizează / ce-o fi, în funcţie de preferinţe.
9. Odată îngropat, Hans acolo rămâne. Dacă doresc, vizitatorii sunt bineveniţi cu o floricică sau fără.
Înmormântare românească.
1. A crăpat nea Gică.
2. Constatăm asta. Înainte de a suna medicul sau de a scoate certificatul de deces sunăm pe toţi cei care îl ştiu sau nu pe Gică şi anunţăm asta.
3. Revenim cu certificatul şi ne facem loc prin marea de oameni care au venit să îl vadă pe Gică mort şi să bea gratis o ţuiculiţă. Între timp, Gică e ţinut pe masă trei zile. Aşa mort.
4. Aducem 3 femei ca să îl spele şi 2 bărbaţi ca să îl bărbierească - ritual antecreştin, á propos.
5. Sunăm preotul. Ne rugăm de el să vină de parca ar fi ceva nemaiîntâlnit şi nemaipomenit în cariera lui si ne împrumutăm de bani că, dacă nu e mulţumit ni-l lasă pe nea Gică pe masa şi se cară. De parcă nu tot din banii noştri ar fi plătit.
6. Pe lângă oamenii care se foiesc prin casă, ne vor mai întâmpina pe drum încă tot atâţia, ca să nu mai vorbim de cei care vor veni direct la cimitir.
7. Pregătim echipamentul lui nea Gică, compus în majoritate din elemente tot antecreştine. Bani pe ochi, colac în mână, prescură pe piept, costumul său cel mai bun care i-a rămas cam mic / mare şi nişte pantofi cu talpa din carton, că e pielea scumpă şi oricum e mort.
8. Convoiul: Unul cu un brad / pom / schela cu fructe agăţate în el (tot păgân e şi ăsta). Unul cu o cruce. Toţi cu lumânări. Alţii cu steaguri şi prosoape. Încă minim doi cu sfeşnice. Nu uita coliva. Încă minim doi cu coroane. Încă vreo doi care să ducă "darurile" - obiecte de uz personal, bucăţi de material textil, batiste, mobilă, o găină vie uneori, care se trece peste groapă etc
9. Fanfara. Ţigani mai mult sau mai puţin treji, care să chiorlăie din instrumentele lor cântece de mare factură spirituală, cum ar fi "Pe lângă Plopii fără soţ", "Drumurile noastre toate", "Un vapor plutea odată", "Marş funebru de Chopin" (n-aveţi idee cum sună asta la TROMBON).
10. Bocitoare. Între 3 şi 5 babe bete şi senile care să îl călăreasca pe nea Gică şi să zbiere de parcă li se scot ovarele pe cur. De multe ori nu au absolut nicio treabă cu răposatul şi îl vor boci pe un nume generic, de exemplu, "Vasile"
11. Îi cinstim bine pe toţi, de la popă la ţigani, că doar n-au venit să îl îngroape pe unul, au venit să crape în ei şi să bea. Firesc. Pornim cortegiul.
12. La fiecare răscruce - intersecţie - vom opri tămbălăul (ţigani, bocitoare, alămuri, zbierete, cerşetori, bomboane, claxoane) şi preotul va citi o extenie. Între extenii, cine ştie cântă din toţi plămânii "Sfinte Dumnezeule" în varianta funebră. Pentru că există şi varianta veselă. Care nu se cântă. Totuşi, având în vedere lipsa de voce a celor din cortegiu şi beţia generală, puteţi să cântaţi şi Macarena, că nu se simte.
13. Ajungem la biserică. Ne dăm foc cu lumânări, umplem tot de ceară, urlăm TARE ca să ştie LUMEA că noi SUFERIM pentru că A MURIT GICĂ, BĂĂĂ!! În timpul slujbei, creăm confuzie şi război, aruncând cu bani şi bomboane către liota de cerşetori. Punem şi "vămile" pe jos, obicei - cum altfel? - antecreştin şi ăsta. Potrivim vata în nas lui Gică, nu de alta, dar de atâta jale şi lumânări şi tămâie a început să se cam lichefieze.
14. La cimitir. Se sapă groapa, se urlă, se trece găina, se desface pomul, se împart prosoape, restul de daruri (teoretic, oamenilor săraci, practic tot între neamuri, pe principiul că nimic nu se pierde, doar se împrumută), se bea, se stropeşte cu vin mormântul, continuă slujba.
15. După cimitir. Se merge la casa lui Gică unde se bea, se bea, se bea, se mănâncă cel puţin 3 feluri de mâncare, se ia şi la pachet, că doar e pomană, se vorbeşte despre politică, vreme, rapiţă, Geoană, alegeri, inflaţie, chirii, varice, butoaie, vinul de anul ăsta, hemoroizi, nunţi, botezuri, Mutu, Steaua, femeia vecinului, orice numai despre Gică nu.
16. După ce l-ai îngropat, reiei paranghelia la 3, 9, 40 de zile, 1 an, 2, 3 etc totul culminând cu 7 ani, când îl dezgropi pe Gică sau, mă rog, ce a rămas din el, îl stropeşti cu vin şi-l bagi la loc. Pe lângă asta, mai ai si vreo 400 de sărbători de pomenire a morţilor.”
Să auzim de bine!

vineri, 18 februarie 2011

Şi atunci a început... cearta

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Primesc de la un prieten ("pe surse", cum se spune acum în mass media românească) suita următoare de cugetări. Un cititor atent şi la curent cu bancurile aflate pe piaţă va observa cu uşurinţă că este vorba de o compilaţie a unora din acestea. Dar mi se pare una veselă, aşa că v-o prezint şi vouă.
1. Urmăream în pat, lângă nevastă-mea, "Vrei să fii miliardar?" M-am întors către ea şi am întrebat-o: "Vrei să facem dragoste?" "Nu", mi-a răspuns ea. "Ăsta e răspunsul tău final?", am întrebat-o. De data asta nici nu m-a privit când mi-a răspuns că da, ăsta este. Aşa că am spus: "Atunci aş vrea să sun o prietenă"... şi atunci a început cearta!
2. Nevastă-mea s-a dus la supermarket. Am rugat-o să cumpere şi-un bax de Tuborg, de 18 lei. A cumpărat în schimb o cutie de L'Oreal DermaGenese de 24 de lei. I-am spus că berea ar fi ajutat-o să arate mai bine în noaptea aia decât crema... şi atunci a început cearta!
3. Am scos-o pe nevastă-mea la un restaurant. S-a întâmplat ca ospătarul să ia mai întâi comanda mea. "Un cotlet mare de vită în sânge pe grătar". M-a întrebat: "Nu vă pasă de vaca nebună?" "Nu", am răspuns. "Poate comanda şi singură" ... şi atunci a început cearta!
4. Nevastă-mea stătea lângă mine pe canapea, în timp ce eu zappam canalele. M-a întrebat: "Ce mai e pe televizor?" I-am răspuns: "Praf" ... şi atunci a început cearta!
5. Nevastă-mea tot încerca să-mi sugereze ce-şi doreşte pentru următoarea aniversare. Mi-a spus: "Vreau ceva strălucitor, ce ajunge de la 0 la 100 în trei secunde." I-am dăruit un cântar ... şi atunci a început cearta!
6. Când am ajuns aseară acasă, nevastă-mea mi-a cerut să o duc într-un loc scump. Am dus-o la o benzinărie ... şi atunci a început cearta!
7. Când m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenţă Socială ca să mă înregistrez. Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul ca să-mi verifice vârsta. Îl uitasem acasă. I-am cerut scuze, i-am spus că mă duc acasă ca să-l iau şi mă întorc. A fost foarte drăguţă: "Nu vă mai deranjaţi, descheiaţi-vă la cămaşă. Părul cărunt de pe pieptul meu a convins-o şi mi-a înregistrat solicitarea. Încântat de solicitudinea ei, când am ajuns acasă i-am povestit nevesti-mi. Ea a spus: "Trebuia să-ţi scoţi şi pantalonii, poate primeai şi ajutor pentru dizabilităţi" ... şi atunci a început cearta!
8. Stăteam alături de nevastă-mea la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului şi mă tot uitam la o tipă bine, dar complet turtă, care-şi legăna nostalgic paharul între două degete, singură la o masă de alături. Nevastă-mea m-a întrebat: "O cunoşti?" "Sigur", am oftat, "e prima mea prietenă din liceu. Am înţeles că s-a apucat de băut imediat după ce ne-am despărţit, şi de-atunci n-a mai fost trează." "Dumnezeule!" a spus nevastă-mea. "Cine s-ar fi gândit că o persoană poate sărbători atâta timp?" ... şi atunci a început cearta!
9. Nevastă-mea stătea goală şi se privea în oglinda din dormitor. Nu se prea bucura de ceea ce vedea şi mi-a spus: "Mă simt oribil! Atât de grasă şi de bătrână! Am nevoie de un compliment!" I-am răspuns: "Vederea ţi-a rămas perfectă" ... şi atunci a început cearta!
10. Nevastă-mea m-a întrebat dacă rochia îi face fundul mare. I-am spus că nu aşa de mare ca rochia de ieri ... şi atunci a început cearta!
11. Sâmbătă dimineaţa m-am strecurat uşor din aşternut, mi-am făcut pachetul şi am coborât pe tăcute în garaj. Am legat barca la cârlig şi am început să dau cu spatele. Abia când am ieşit cu totul din garaj am văzut că ploua cu găleata şi vântul bătea cu 100 km/h. Am deschis radioul şi am aflat că vremea avea să fie la fel toată ziua. Am tras înapoi în garaj şi, tiptil, m-am dus înapoi în dormitor. M-am strecurat la loc lângă nevastă-mea şi i-am şoptit: "E o vreme groaznică afară." Pe jumătate încă adormită, ea a răspuns: "Îţi poţi imagina că prostul de bărbatu-meu s-a dus la pescuit pe aşa o vreme?" ... şi atunci a început cearta!
12. Am întrebat-o pe nevastă-mea unde ar vrea să mergem pentru aniversarea căsătoriei noastre. Mi s-a încălzit inima când am văzut-o topindu-se de bucurie. "Undeva unde n-am mai fost de mult timp..." a spus ea, nehotărâtă. Aşa că i-am sugerat: "Ce părere ai de bucătărie?" ... şi atunci a început cearta!
Să auzim de bine!

joi, 17 februarie 2011

Grecia, Bulgaria şi zăpada (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Rămăsesem cu articolul anterior la sosirea noastră la hotelul din Pleven. Poliţiştii bulgari au dat dovadă de atâta sârg şi amabilitate, încât personalul hotelului ţopăie ca iepurii ca să rezolve cazarea noastră. Este suficient ca să ne îndreptăm privirea spre unul din ei... Suntem cazaţi la etajul 13 al celui mai mare hotel din Pleven, mare şi la propriu şi la figurat. În costul cazării este inclus şi micul dejun care, în cele două zile cât am fost nevoiţi să le petrecem acolo, s-a dovedit la înălţimea aşteptărilor. În camerele micuţe faţă de obişnuinţa noastră este cald, iar mobilierul este de primă generaţie. Vreau să zic, de prin anii 1955 – 1960. Abia la sfârşitul primei zile am descoperit rostul unei piese de mobilier cât o noptieră amplasată între paturi: este un aparat de radio cu lămpi din 1958! Culmea, care funcţionează în cârdăşie cu un televizor cu plasmă montat pe unul din pereţi...
Nu populăm hotelul decât pe parcursul nopţii pentru că în timpul zilei ne dedăm la raiduri de vânătoare ca gândacii de bucătărie (ca să folosesc expresia Ralucăi, apreciata mea cititoare de blog) în căutarea hranei. Bancomatele ne eliberează fără probleme (evident în leva) sumele solicitate de pe cardurile noastre indiferent că sunt de debit sau de credit. Hălăduim prin oraş, prilej de a cunoaşte o mulţime de oameni cumsecade care ne oferă primele două informaţii vitale: cum se spune pâine în bulgară şi unde o putem găsi. Ajungem cu incursiunile noastre până în magazinul lor Billa şi la diferite centre de vulcanizare pentru reîntregirea stocului de lanţuri pentru roţi şi montarea lor adecvată. Chiar lângă hotel este un centru de vulcanizare, dar care vinde şi anvelope sau lanţuri. Nu veţi crede, dar în acea epocă, datorită ninsorilor formidabile, cererea de lanţuri depăşise cu mult oferta, astfel că am avut ocazia ruşinoasă ca să vedem maşini cu ţigani români care achiziţionaseră tot ce se găsea pe piaţă, iar acum le vindeau la preţuri exorbitante. Avem ocazia să ne întâlnim iarăşi cu ospitalitatea bulgărească manifestată prin faptul că unul din salariaţii firmei de vulcanizare a trebuit să facă vreo cinci drumuri pe jos prin nămeţii năpraznici până la depozit şi înapoi pentru a ne găsi lanţurile cele mai potrivite. Fără costuri suplimentare, dacă puteţi crede aşa ceva…
Să nu aveţi impresia greşită că două zile şi două nopţi petrecute într-un Pleven acoperit de zăpadă sunt plictisitoare. Nicidecum! Pur şi simplu pentru că, odată întorşi în bârloguri din raidurile noastre, după o alimentaţie sănătoasă bogată în vitamine liposolubile şi diaminoglutanat de sodiu dublu hidratat urmată de un somn scurt de frumuseţe, ne-am pus şi am jucat cele mai frumoase partide de Whist din viaţa noastră. Atât de frumoase, încât am uitat că suntem blocaţi de zăpadă în Bulgaria şi acasă ne aşteaptă nişte birouri ca să le populăm... Mai, mai să mai stăm o zi... Urmărim la radio, la televizor şi prin SMS starea drumurilor de la ei şi din ţară până când, iată că Poliţia bulgară ne dă voie ca să plecăm.
Cu lanţurile montate ca la carte plecăm imediat după micul dejun, adică spre orele zece. Până în ţară, adică un drum de vreo două sute şaizeci de kilometri, am fost nevoiţi să mergem atât de încet încât ajungem la graniţă către orele douăzeci şi unu. Înainte de ieşirea din Bulgaria, vameşii bulgari dau dovadă de un ultim gest de curtoazie făcându-ne semne să trecem prin vamă fără să mai plătim taxa de pod.
Ajungem acasă şi începem despachetarea. În acest răstimp, pentru înviorarea atmosferei şi o necesară relaxare musculară, dau drumul televizorului. Prilej pentru a vedea la modul cel mai propriu cum se manipulează opinia publică românească. Toate posturile de televiziune româneşti publicau reportaje, comentarii şi întâlniri cu diverşi invitaţi în care bulgarii (în special poliţiştii) erau făcuţi albie de porci de către cei întorşi în ţară. Nu suport nedreptatea, mai ales în forma ei agravantă, aşa că pun mâna pe telefoane (fix şi celular) şi încep să sun ca să le spun şi punctul meu de vedere, că oamenii sunt amabili, săritori, că am fost ajutaţi peste tot şi de poliţişti şi de civili etc. Deşi am obţinut până la urmă legătura cu centralele telefonice ale diferitelor posturi, în momentul în care îmi exprimam punctul de vedere mi se tăia legătura. Am început să trimit SMS-uri la numerele de pe ecran în care scriam acelaşi lucruri. Nimic, niciun răspuns, nicio publicare. Doar ce era defăimător şi nefavorabil. A fost unul din lucrurile care mi-au accentuat scârba faţă de mass media românească, faţă de răutatea şi neamprostia care o caracterizează.
Iată, am ajuns la sfârşitul povestirii întâmplărilor care ne-au făcut să fim mult mai precauţi atât la alegerea locaţiei pentru petrecerea Revelionului, cât şi la acceptarea informaţiilor publicate în mass media...
Sa auzim de bine!

miercuri, 16 februarie 2011

Conjugare 2011

Știm cu toții dezastrul din sistemul educațional românesc. Îl vedem și îl auzim la tot pasul și nu cred că există vreunul din cititorii blogului meu care, auzind în jur pe unul din semianalfabeții scoși pe bandă rulantă, să nu se fi întrebat cum Dumnezeu a terminat respectivul liceul. Imaginile de mai jos vorbesc de la sine. Deși amuzante, vă spun sincer că nu m-au amuzat.


Într-un magazin

Imagine preluată de pe progel.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu cu mult timp în urmă am publicat un articol despre surpriza plăcută avută în relaţia cu un angajat al unui furnizor renumit de telefonie mobilă. Promiteam atunci că voi mai scrie despre asemenea oameni, considerând că e meritată o asemenea încurajare. Iată că este sâmbătă, este o zi de primăvară şi întâmplarea prin care am trecut mă determină să scriu un nou articol. Din păcate, în sens opus…
Cum vă spuneam, este o frumoasă zi de sâmbătă, este ora prânzului şi noi, adică eu şi soţia ne aflăm în cursul unui scurt raid prin magazinele din zonă în pregătirea unei vizite la socri. Întâmplarea face să intrăm în magazinul P. din staţia Drumul Taberei, magazin binecunoscut îndeobşte de băştinaşii zonei.
Banul pune lucrurile în mişcare, banul este scopul suprem al acţiunilor noastre şi imaginea pe care o avem la intrarea în magazin este o primă dovadă a acestui lucru. Spaţiile dintre gondole sunt suprasaturate de cutii şi ambalaje cu cât mai multe produse cu scopul evident de a vinde cât mai mult. Circulaţia mult îngreunată şi frecuşul permanent cu celelalte persoane ne fac mediul antipatic încă de la primii paşi. În timp ce soţia încearcă să acceseze câteva produse aflate pe rafturi, eu fac un efort de imaginaţie încercând să îmi imaginez reacţia celor care dau avizele de pază contra incendiilor la vederea acestor grămezi alandala…
Reuşim să punem produsele în coş după care ne îndreptăm spre una din casele de marcat. Alegem chiar prima casă din dreapta şi ne aşezăm disciplinaţi la rând. Chiar înaintea benzii rulante pe care se pun produsele se află un fel de frigider pentru băuturi răcoritoare, un fel de ladă fără capacul superior, plină cu sticle de 0,5 litri cu tot felul de răcoritoare. Nebănuind nimic periculos, soţia se sprijină cu mâna dreaptă de respectiva ladă. Greşită intenţie, greşită mişcare pentru că imediat o văd cum şi-o retrage brusc. La întrebarea mea firească, îmi răspunde că lada curentează!
Dialogul a fost purtat cu vocile la intensitatea normală, aşa că mi se pare de la sine înţeles ca vânzătoarea să audă discuţia noastră şi să ia atitudine. Ea sau colega ei care o supraveghează stând în spatele ei de pomană. Nicio reacţie! Mai înaintăm un pas şi tot nu remarc nicio reacţie. Îndrăznesc să umblu uşor la volumul sonor şi îi fac un semn supraveghetoarei spunându-i:
- Domnişoară, lada asta curentează!
Nimic! Continuă să îşi roadă unghiile stând apatică în spatele casieriţei şi uitându-se oriunde numai la noi sau la ladă, nu. Mă gândesc la faptul că limba vorbită de mine nu este tocmai perfectă, aşa că o atenţionez din nou:
- Domnişoară, vă spuneam că această ladă curentează şi poate omorî pe cineva!
Iată că perseverenţa mea este răsplătită şi cele două îmi răspund în cor, uşor iritate:
- Da, ştim, ştim şi noi ce înseamnă să curenteze!
După care se întorc la apatia lor. Nu mai rezist şi le interpelez din nou, adresându-mă de data asta soţiei, dar pe un ton care să mă facă auzit de ele mult mai clar:
- Dragă, stai liniştită pentru că domnişoara va anunţa cu siguranţă imediat pe administrator!
Şi minunea se produce! În timp ce ne contorizează produsele, casieriţa se adresează colegei cea rozătoare de unghii:
- Cheamă-l, dragă, pe Dan ca să vadă ce este.
Colega se pune în mişcare şi dispare pentru câteva momente, suficient cât să plătim şi să punem produsele în punga din dotare. În timp ce ne îndreptăm spre ieşirea din magazin, vedem un tip pe care îl presupunem a fi Dan cum se îndreaptă spre casa cu pricina.
Niciodată ca acum nu am fost mai convins că nimic nu s-a schimbat de la Revoluţie încoace… în ceea ce îi priveşte pe oameni.
Să auzim de bine!

marți, 15 februarie 2011

În tramvai

Imagine preluată de pe click.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Rândurile de mai jos vă vor descrie o situaţie reală, petrecută într-una din dimineţile trecute. Din păcate, nu eu am fost martor, ci soţia mea. Veţi vedea la sfârşit de ce am făcut această precizare.
Dimineaţă de februarie. Ora 7 şi jumătate. Tramvaiul 41 ticsit ca de obicei. Frigul cumplit a făcut ca geamurile să fie complet opace. Oamenii stau înghesuiţi fără să clipească, bucuroşi parcă de căldura trupurilor care îi apasă din toate părţile, fără să mai fie interesaţi de peisajul de afară. Fiecare cu gândurile lui, fiecare cu problemele lui, uitându-se în ceafa sau urechea celui de lângă el. Unii merg la serviciu, alţii se întorc spre casă din ture de noapte. Printre ei, nelipsiţii pensionari. Striviţi la propriu şi la figurat, cu nelipsitele sacoşe în mâini se duc spre dispensare sau pieţe unde pot face o economie de câţiva bănuţi. Tăcuţi ca şi ceilalţi călători îşi plimbă necazurile prin oraşul răscolit de iarnă, trăind mai mult din speranţă.
În partea din faţă a tramvaiului se află un grup format din trei tineri, două fete şi un băiat. Nu e prima dată când sunt văzuţi tineri în mijloacele de transport în comun, doar că aceştia sunt foarte gălăgioşi. Mult prea gălăgioşi. Efectiv strigă unul la altul, deşi stau înghesuiţi la fel ca ceilalţi călători. Nu dau semne că ar fi surzi şi nici retardaţi mintal. Nu sunt altceva decât clasicii tineri semianalfabeţi care devin tot mai numeroşi în ultimul timp în structura populaţiei. Gălăgia, zbieretele lor şi măscările urlate devin insuportabile. Toţi călătorii stau înghesuiţi în continuare fără să scoată un cuvânt, deşi larma este cumplită. În sfârşit, o doamnă în vârstă nu mai poate suporta nici gălăgia şi nici lipsa oricărei atitudini, aşa că intervine cu blândeţe:
- Dragii mei, nu puteţi vorbi ceva mai încet? Deranjaţi o mulţime de oameni!
Şi miracolul se produce! Una dintre fete, gândindu-se că va ajunge şi ea cândva o biată bătrână pensionară, dă dovadă că i-a acordat atenţie bătrânei şi îi răspunde:
- Ia mai taci babo! Poate te arunc pe geam afară!
Credeţi că la auzul acestor vorbe s-a întâmplat ceva cu ceilalţi călători? O schimbare în atitudinea lor? În sufletele lor meschine şi egoiste? Ei bine, cine zice că nu, se înşeală!
- Ia mai lasă-i cucoană în pace! sare o călătoare. Fiecare trebuie să fie aşa cum este, emite ea un raţionament de o profunzime abisală.
Dar nu este lăsată să se lupte de una singură. Altă călătoare, pentru că îmi este greu să denumesc aceste două persoane altfel, sare şi ea cu gura mare:
- Mai lasă-i cucoană şi matale! Ăştia au ADN-ul schimbat, încearcă ea o glumă de un umor nebun.
Şi astfel se face linişte în tramvai. Linişte în rândul călătorilor, pentru că cele trei exemplare ale neruşinării continuă nestânjenite.
Acum, că am ajuns la final, mă veţi întreba de ce am regretat că am lipsit de la această reprezentaţie. Răspunsul meu îl bănuiţi: am regretat faptul că nu am fost de faţă pentru că NICIUN BĂRBAT din tramvai nu a scos nici măcar un sunet! Nici măcar un bărbat şi nici măcar un sunet! Ăştia suntem şi cu ăştia vrem să defilăm prin Europa şi prin spaţiul Schengen…
Să auzim de bine!

luni, 14 februarie 2011

Știrile de ultimă oră



Zodiile şi bolile la care sunt predispuse

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu v-am mai "delectat" de mult cu articole despre zodii şi relaţia om-zodie. Dar speranţa moare ultima, aşa că, iată, un nou articol pe tema asta vă este pus la dispoziţie. Articolul nu este dintre cele mai recente dar, pe papucii lui Mahomed! zodiile astea sunt acolo de mii de ani...
"Astrele stăpânesc destinul oamenilor şi imprimă influenţe asupra moralului, psihicului şi fizicului lor pe tot parcursul vieţii pământeşti. În funcţie de aspectele şi poziţia planetelor în raport cu cele doisprezece zodii ce parcurg pământul, se stabilileşte predispozitia semnului zodiacal spre anumite boli. Iată spre ce tipuri de boli sunteţi predispus, având în vedere perioada în care v-aţi născut:

Berbec (21 martie-20 aprilie) - Aflaţi sunt influenţa planetei Marte, ce guvernează capul şi faţa, Berbecii reprezintă cele mai dinamice caractere ale zodiacului. Deşi înzestrate cu o energie fizică neobişnuită, persoanele aflate sub acest semn zodiacal au o sensibiliate exagerată, sunt foarte emotive şi fac dovada unui temperament bilioso-nervos. Pentru a-şi consuma surplusul de energie pe care îl au, dar şi pentru a evita transformarea acestuia în energie nervoasă negativă, Berbecilor le este recomandată foarte multă mişcare. Sub influenţa lui Marte, Berbecii sunt predispuşi la tulburări mentale, dureri de cap acute şi la răniri accidentale. Persoanele Berbec trebuie să fie foarte atente la oboselile care zdruncină sistemul nervos şi trebuie să se ferească de griji inutile, învăţând să se relaxeze. Berbecilor le sunt recomandate alimentele cu un conţinut bogat de fosfat de potasiu.

Taur (21 aprilie-20 mai) – Aflat sub semnnul planetei Venus, Taurul este zodia ce se află sub semnul unei mari dragoste de viaţă. Pentru că se hrăneşte din micile plăceri ale vieţii, Taurul este predispus de cele mai multe ori la boli de stomac. În acest sens, Taurul trebuie să înlăture cu foarte mare atenţie excesele alimentare. Zodia Taurului stăpâneşte gâtul şi rinichii, de aceea amigdalita şi laringita sunt boli frecvent întâlnite în cazul taurului. Taurul dispune de un temperament limfatico-nervos, lent şi cu toate acestea este bine să-şi supravegheze tensiunea arterială. Pe măsură ce înaintează în vârstă se măreşte riscul apariţiei unor tulburări de circulaţie arterială. Îi este recomandată o alimentaţie bogată în sulfat de sodiu. Taurul este înzestrat cu o constituţie puternică, însă preaplinul vitalităţii sale îl expune la o moarte neaşteptată.

Gemeni (21 mai- 22 iunie) - Zodia Gemeni guvernează membrele superioare, toracele, coloana vertebrală şi partea sistemului nervos care le însoţeşte. Gemenii au o constituţie mai fragilă şi obosesc destul de repede. Cu toate acestea, acest nativ poate avea o viaţă destul de lungă graţie vitalităţii sale nervoase. Printre afecţiunile la care sunt predispuse persoanele din această zodie se numără tuberculoza, bolile oculare şi pulmonare, tulburări hepatice. Unii reprezentanţi ai acestei zodii au un temperament bilioso-sanguin, iar alţii bilioso-nervos, fiind predispuse de aceea la depresie şi la debilitate generală. Produsele alimentare pe care le consumă trebuie să aibă un conţinut ridicat de clorură de potasiu.

Rac (22 iunie-22 iulie) - Semnul zodiacal al Racului guvernează plămânii şi organele digestive. Are un organism exagerat de sensibil şi din această cauză tinde să acorde o importanţă exagerată bolilor. Racul este predispus la boli de stomac, la reumatisme, deformaţii artritice ale membrelor, la constipaţii şi la o proastă circulaţie a sângelui. Din cauza delicateţii sale psihice, Racul trece de la o stare nervoasă la alta. Este când trist, când îngrijorat, când amărât şi se lasă pradă tuturor neliniştilor şi emoţiilor prin care trece. Îi este indicată o alimentaţie bazată pe produse ce conţin fluorură de calciu.

Leu (23 iulie-22 august) – Persoanele aflate sub zodia Leului se manifestă sub forma unui caracter vioi, energic, sanguin nervos. Echilibrul psihic al Leului influenţează puternic starea sa generală de sănătate, excesul de vitalitate specific făcându-l rezistent în faţa oricărui tip de boală. Are, de asemenea, o capacitate foarte mare de însănătoşire şi se reface repede chiar şi după boli foarte grele. Bolile asociate acestui semn zodiacal sunt cele de inimă si ale articulaţiilor. Leul trebuie să aibe grijă de coloana sa vertebrală pentru că este predispus la numeroase deformaţii datorate îndeosebi accidentelor. Sensibil la schimbările bruşte de vreme, Leul se poate îmbolnăvi şi de reumatisme acute sau cronice. Şi poate avea mult de suferit dacă nu tratează cum se cuvine această afecţiune. Din dieta lor zilnică nu ar trebui să lipsească alimentele bogate în vitamina A, D si H2.

Fecioara (23 august- 22 septembrie) – Fecioara simbolizează stomacul, ficatul, intestinele, pancreasul şi apendicele. Bolile de care suferă Fecioara sunt strâns legate de organele enumerate. Prin urmare, zodia Fecioarei este predispusă spre afecţiuni ale tranzitului intestinal sau spre boli precum diarea, peritonita sau dizenteria. Pentru că în copilărie a suferit de aproape toate bolile specifice acestei perioade, la maturitate Fecioara tinde să fie puţin ipohondră, consumând în exces medicamente. Chiar şi atunci când nu este nevoie de ele. În regimul lor alimentar, Fecioarele ar trebuie să introducă orezul, verdeaţa, citricele, ouăle sau peştele.

Balanţa (23 septembrie-23 octombrie) – Mişcarea planetelor în semnul zodiacal al Balanţei influenţează rinichii şi duce la apariţia bolilor de vezică şi rinichi sau a bolilor de intestine. Balanţa poate suferi de nefrită, colică renală sau iremie. Balanţa este foarte sensibilă din punct de vedere psihic, persoanele de vârsta a doua sau a treia fiind mai predispuse decât Balanţele mai tinere spre migrene, nevralgii sau neurastenii. Regimul alimentat al Balanţei trebuie să se bazeze pe legumele şi fructele ce conţin fosfat de sodiu. De aceea, Balanţei îi este recomandat să consume cereale, fasole, sparanghel sau broccoli.

Scorpionul (23 octombrie-21 noiembrie) - De un temperament limfatico-sangvinic, Scorpionul guvernează organele genitale, colonul, rectul şi anusul. Este foarte probabil ca reprezentanţii acestei zodii să sufere de hemoroizi, hepatită sau de afecţiuni ale organelor sexuale interne şi externe. Mai sunt predispuşi de asemenea şi la friguri sau dureri violente de cap. Scorpionul are un organism care suportă destul de greu boala şi se reface după o perioadă destul de îndelungată de timp. De pe masa Scorpionului nu ar trebui să lipsească ardeiul gras, ceapa, nucile, spanacul deoarece conţin o cantitate însemnată de sulfat de calciu.

Săgetător (22 noiembrie-20 decembrie) – Semnul Săgetătorului guvernează membrele inferioare, îndeosebi coapsele şi anusul, arterele şi sângele. Printre afecţiunile care îi pot produce îngrijorare unui Săgetător sunt incluse tulburările de natură sanguină, fracturile de femur, sciatica, bolile de ficat sau calculii biliari. Surmenajul pe termen îndelungat îl determină să clacheze atât fizic cât şi nervos, ducând cu timpul la intensificarea afecţiunilor nevrotice. De un temperamant nervoso-bilios, Săgetătorul face exces de zel atunci când vine vorba de mâncare şi băutură. Este bine să înveţe să se modereze şi să guste din deliciile vieţii mai cu măsură. Nu ar fi deloc rău să introducă în alimentaţia sa zilnică păstârnacul, ficatul de pasăre, verdeaţă, gălbenuşul de ou crud, morcovii, salatele crude sau fructele bogate în bioxid de siliciu.

Capricorn (21 decembrie-19 ianuarie) – Semnul zodiacal al Capricornului reprezintă genunchii, femurul, stomacul, unghiile şi părul. Sistemul de eliminare a toxinelor specific Capricornului este unul deficitar, favorizând apariţia afecţiunile hepatice, a dermatitelor, a pancreatitelor sau a nefritelor. Deşi este unul dintre cele mai rezistente semne zodiacale, în faţa unei boli prelungite, Capricornul manifestă tendinţa de autoizolare. Temperament limfatico-nervos, în faţa bolii, Capricornul poate ajunge la tristeţe, melancolie şi pesimism. Cerealele, gutuile, sfecla sau spanacul din alimentaţie pot amelioara slăbiciunile de stomac la care este predispus. Vitaminele C şi L1 ajută la recăpătarea vitalităţii care îi este specifică.

Vărsător (20 ianuarie-18 februarie) – Influenţa astrelor asupra Vărsătorului se reflectă în circulaţia sângelui şi în sistemul nervos. Spiritul de cugetător şi deschiderea spre lumea abstractă a ideilor îi produc Vărsătorului stări de nervozitate însoţite uneori de tulburări de somn, atacuri de panică, exuberanţă dusă la extreme şi deprimări din care cu greu îl mai poţi scoate. Tulburările de natură nervoasă duc la rândul lor la mărirea riscului de apariţie a unor boli precum tahicardia, varicele, hemoroizii sau afecţiunile gastrice. Porumbul, merele, ridichiile, ţelina, alunele sau citricile sunt bogate în clorură de sodiu, substanţă ce ajută la refacerea organismului acestei zodii.

Peşti (19 februarie-20 martie) – Aşezarea planetelor la naşterea Peştilor îi face pe aceştia sensibili atunci când vine vorba despre picioare, mucoase sau limfă şi le dau o oarecare predispoziţie spre boli precum tuberculoza, limfatism, infecţii microbiene localizate la nivelul mucoasei. Peştii sunt exagerat de sensibili şi în privinţa frigului pentru că răcesc foarte uşor şi capătă repede viroze şi pneumonii. Devin în scurt timp ataşaţi de droguri, sedative, tranchilizante, alcool sau tutun, găsind în ele modalitatea perfectă de a scăpa de stimulii perturbatori din exterior. De aceea, cei născuţi sub acest semn trebuie să se abţină de la orice excese şi necumpătare. Le este recomandat în schimb consumul fructelor şi al legumelor ce conţin lichid: pepeni, castraveţi, dovlecei, ananas. Reflexoterapia poate face minuni în multe dintre afecţiunile Peştilor."
Să auzim de bine!
Articol preluat pe 6 martie 2008 de pe www.garbo.ro

vineri, 11 februarie 2011

Excursia cu colegii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu suntem mulţi: maximum treizeci de persoane. Aşa că nu vedem nicio greutate pentru ghid de a ne ţine în frâu. Deşi micuţ de statură, dovedeşte o energie deosebită. Toţi suntem colegi de serviciu, din acelaşi departament sau din departamente diferite, dar hârşiţi în lupte şi încleştări grele. Puţini sunt ghizii care se pot lăuda că au scăpat teferi din mâinile noastre. Programul este simplu: plecăm din Bucureşti şi ne aciuăm într-o cabană în Bucegi unde, probabil, câţiva dintre noi îşi vor da sufletul din cauza mâncării şi băuturii fără măsură. Ca să nu avem probleme, am plecat dotaţi cu cele trebuincioase în raniţe, sacoşe şi genţi. Tricouri de schimb? Şosete de rezervă? Pulovere contra frigului? Nici vorbă! Toate accesoriile de cărat gem de mâncare şi băutură. Iată-ne ajunşi cu bine la cabană. Despachetăm, ne localizăm paturile şi fuguţa la masă. În timpul mesei, ghidul face o imprudenţă care îi putea fi fatală: ne anunţă că avem voie să dansăm şi să petrecem doar până la ora unsprezece şi treizeci de minute! Ne uităm consternaţi unii la alţii. Aşa umilinţă nu mai suferisem de mult. Ne uităm la ghid, îi facem o evaluare şi ne înţelegem din priviri: nu merită să moară, are un copil acasă. Aşa că, imediat ne apucăm să facem un plan de luptă ceva mai duios. Antrenaţi în lupte cum suntem, trecem întâi la observarea inamicului, puncte de sprijin şi evacuare, obstacole naturale etc.
- Aţi observat cum se trânteşte în pat? face o remarcă inspirată Doru.
E clar. Era imposibil să nu observi ticul acestuia de a se trânti în pat, direct pe spate, trântit însoţit de diferite sunete de satisfacţie. Dacă va fi să fie, de aici i se va trage. George se duce tiptil la cabanier şi îi cere împrumut o scândură mare cât un capac de ladă. Cabanierul, în mod surprinzător, găseşte echipamentul pe undeva, prin spatele cabanei. Tot ce ne roagă este să nu dăm foc scândurii ca să nu se aprindă şi cabana. George îi promite solemn că nu, dar dacă ne luăm după privirile furişe pe care ni le aruncă bietul om pe parcursul serii, se poate uşor concluziona că George nu s-a bucurat de un credit deosebit în faţa lui. Tot lui George îi revine şi sarcina de a plasa scândura în perna ghidului, chiar sub faţa de pernă. Ca la un semn, pe la ora unsprezece şi cincisprezece minute toţi ne declarăm morţi de oboseală şi cerem la dormitor. Plăcut surprins, ghidul nu pregetă. Urmează o dezechipare rapidă după care, fiecare se pune în pat însoţindu-şi acţiunea de comentarii referitoare la gradul de oboseală care l-a cuprins. Ultimul rămâne Tomiţă, ghidul. În timp ce toţi eram cu ochii strânşi şi cu păturile trase până la nas, îl auzim cum se  duce la întrerupător, stinge lumina, se dezbracă şi se îndreaptă spre patul lui grăind stimulat de comportarea şi cuvintele noastre:
- Mamă, ce obosit mai sunt!
După care se trânteşte năpraznic pe spate, cu capul de pernă. POC! Sau BANG! Sau BONG! Sau TROSC! Cuvintele nu pot descrie sunetul produs. Şi restul a fost tăcere... A doua zi, unii colegi au declarat că l-ar fi auzit şoptind cu ultimele puteri:
- Văleuuu!
Să auzim de bine!

joi, 10 februarie 2011

Dumnezeu vs. ştiinţă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie…
- Să vă explic care e conflictul între ştiinţă şi religie…
Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.
- Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
- Da, domnule, spune studentul
- Deci crezi în Dumnezeu?
- Cu siguranţă!
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
- Da!
- Tu eşti bun sau rău?
- Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin.
- Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuţi? Ai încerca?
- Da, domnule. Aş încerca.
- Deci eşti bun.
- N-aş spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.
- El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Iisus să-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poţi răspunde, nu-i aşa?
El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
- Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
- Păi…, da, spune studentul.
- Satana e bun?
Studentul nu ezită la această întrebare:
- Nu!
- De unde vine Satana?
Studentul ezită.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
- Da, domnule.
- Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da!
- Deci, cine a creat răul?
Profesorul a continuat.
- Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde.
- Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieşte jenat.
- Da!
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.
- Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe prin faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.
- Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Iisus Christos, fiule?
Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos.
- Da, domnule profesor, cred.
Bătrânul se opreşte din mărşăluit.
- Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Iisus?
- Nu, domnule. Nu L-am văzut.
- Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Iisus al tău?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simţit vreodată pe Iisus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, domnule, mă tem că nu.
- Şi totuşi crezi în el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
- Da, credinţă, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa.
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare.
- Domnule profesor, există căldură?
- Da!
- Şi există frig?
- Da, fiule, există şi frig.
- Nu, domnule, nu există.
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută. Studentul începe să explice.
- Poate există multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la -273,15 de grade Celsius sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp e obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie şi căldura e cea care face ca un corp au material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 C) înseamnă absenţa totală a căldurii. Vedeţi, domnule, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.
Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.
- Dar întunericul, profesore? Există întunericul?
- Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?
- Din nou răspuns greşit, domnule. Întunericul nu e ceva; este absenţa a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă, atunci nu există nimic, iar acest nimic se numeşte întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun.
- Ce vrei să demonstrezi, tinere?
- Domnule profesor, vreau să spun că premisele dumneavoastră filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.
De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza.
- Greşite? Poţi explica în ce fel?
- Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul… Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?
- Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.
- Aţi observat vreodată evoluţia cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevăr.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavoastră nu predaţi studenţilor ceea ce credeţi? Acum, ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator?
Clasa murmură. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.
- Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineaori celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer.
Studentul se uită în jurul său în clasă.
- E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului?
Clasa izbucneşte în râs.
- E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice stabile şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră, domnule?
Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student cu o faţă impenetrabila. În fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul răspunde:
- Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu….
- Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continuă studentul. Acum, domnule, există răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde:
- Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
- Răul nu există, domnule, sau cel puţin nu există în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.
Profesorul s-a aşezat.
Studentul era Albert Einstein. Albert Einstein a scris o carte intitulată “Dumnezeu vs. Ştiinţă” în 1921…
Să auzim de bine!

miercuri, 9 februarie 2011

Copiii spun diferite lucruri trăsnite

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că am primit o nouă serie (probabil culeasă de cineva din cunoscuta emisiune de televiziune) de judecăţi de valoare emise de copilaşi care, în naivitatea şi simplitatea lor, văd lucrurile din jurul nostru într-o optică puţin diferită...
Ce trebuie să faci ca să îţi meargă bine în căsnicie?
Spune-i soţiei că arată bine, chiar dacă arată ca o batoză (Rareş, 10 ani).
Cum îşi poate da seama un străin că doi oameni sunt căsătoriţi?
Va trebui să ghicească uitându-se dacă amândoi ţipă la aceiaşi copii (Diana, 8 ani).
Ce crezi că au în comun mama şi tatăl tău?
Amândoi nu mai vor să facă alţi copii (Lori, 8 ani).
Ce fac oamenii în timpul primei întâlniri?
La o întâlnire trebuie să te distrezi şi oamenii ar trebui să profite ca să se cunoască mai bine. Chiar şi băieţii au ceva interesant de spus dacă îi asculţi suficient de mult (Lenuţa, 8 ani).
La prima întâlnire îşi spun unii altora minciuni pentru a părea suficient de interesanţi pentru a se întâlni şi a doua oară (Marius, 10 ani).
Ce ai face dacă prima întâlnire ar fi foarte plictisitoare?
As fugi acasă şi m-aş preface că am murit. A doua zi aş da anunţ la ziar că am murit ca să nu mă mai caute fata aia (Crin, 9 ani).
Când este în regulă să săruţi pe cineva?
Când e bogat (Paula, 7 ani)
Legea spune că trebuie să ai 18 ani, aşa că nu vreau s-o încurc (Costel, 7 ani).
Păi, este o regulă: dacă săruţi pe cineva, trebuie să te căsătoreşti cu ea şi să faceţi copii. Aşa e corect să faci (Horia, 8 ani).
La ce vârstă e bine să te căsătoreşti?
23 este vârsta perfectă ca să te căsătoreşti pentru că până atunci o ştii pe persoana respectivă dintotdeauna (Cornelia, 10 ani).
La nicio vârstă nu e bine să te căsătoreşti. Trebuie să fii prost ca să te căsătoreşti (Paul, 6 ani).
Este mai bine să te căsătoreşti sau să stai singur?
Nu ştiu cum e mai bine, dar îţi spun ceva: nu o să fac niciodată sex cu soţia mea. Nu vreau să mă îngreţoşez de ea (Teodor, 8 ani).
Este bine pentru fete să stea singure, dar pentru băieţi nu. Băieţii au nevoie de cineva care să cureţe după ei (Anita, 9 ani).
Cum alegi cu cine să te căsătoreşti?
Trebuie să găseşti pe cineva căruia să-i placa aceleaşi lucruri. De exemplu, dacă ţie îţi place sportul, ei ar trebui să-i placă că ţie îţi place sportul şi să îţi aducă chips-uri şi cola (Alin, 10 ani).
Este bine de ştiut: nimeni nu se hotărăşte cu cine o să se căsătorească decât după ce creşte mare. Dumnezeu hotărăşte asta de când tu eşti mic, dar tu vei afla doar mai târziu pe cine ţi-a ales (Cristian, 10 ani).
De ce circulă sângele în corp?
Sângele umblă prin corp, ca să îi prindă pe microbi şi să îi înece (6 ani).
La ce folosesc sprâncenele?
Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să nu-i vină fruntea pe ochi (6 ani).
De ce ne spălăm cu săpun?
Noi ne spălăm ca să dăm săpun în ochi la microbi (5 ani).
Ce sunt amprentele?
Amprentele e când punem mâna pe o clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte poliţia (8 ani).
Ce este sufletul?
Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi prăjituri şi lu’ ăla mic (8 ani).
Sufletul are o formă de inimă (8 ani).
Ce este tristeţea?
Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult (7 ani).
De ce se pun potcoave la cai?
La cal se pun potcoave ca să nu cadă calul pe spate că atunci când pune frână calul se înţepeneşte în potcoave (9 ani).
Ce înseamnă cuvântul "modern"?
Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani (7 ani).
Cum se face parfumul?
Parfumul se face din apă, dop şi din parfum (5 ani).
Cum se înţeleg păsările sau animalele între ele dacă noi, oamenii, vorbim şi de multe ori nu ne înţelegem?
Păsările sau animalele vin unele lângă altele şi vorbesc în şoaptă şi nouă ne spun numai "miau" (10 ani).
Ce este timpul?
Timpul este o vreme care trece tot timpul (5 ani).
Ce sunt buruienile?
Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor (12 ani).
Ce este acela un secret?
Secretul este atunci când nu trebuie să ştie miliţia (6 ani).
Ce este zâmbetul?
A zâmbi înseamnă să râzi parcă în gândul tău (8 ani).
A zâmbi este când nişte oameni râd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc (7 ani).
La ce foloseşte steagul?
Steagul foloseşte că atunci când veneau turcii peste noi, ei nu ştiau pe ce ţară veneau şi atunci noi le arătam steagul şi după aia ei ştiau.
Ce este acela un minister?
Minister înseamnă ca să te duci acolo să te răzbuni (9 ani).
Minister este o încăpere mare unde se adună toţi miniştrii ca să facă şedinţe pentru a îmbunătăţi cartierul lor (9 ani).
Ce este igiena?
Igiena este când vin neamurile şi văd ce curat e în casă (7 ani).
Din ce se face săpunul?
Săpunul se face din mai mulţi clăbuci, la un loc (6 ani).
De ce îşi fac oamenii cadouri?
Oamenii îşi fac cadouri ca să nu fie nesimţiţi (7 ani).
De ce dă dirijorul din mâini cu un băţ când dirijează?
Dirijorul dă din mâini ca să arate ducerea sunetului (11 ani).
Dirijorul are un băţ în mână, că e urât să arate cu degetul la ăla care cântă cu contrabasul ca să vadă cum merge simfonia (10 ani).
De ce găina nu zboară pe sus ca celelalte păsări?
Găina nu zboară pe sus ca celelalte păsări pentru că-i e frică să nu scape oul, când îi vine să-l facă (10 ani).
Să auzim de bine!

marți, 8 februarie 2011

De ce nu îmi plac filmele americane (7)

Într-o suită de postări publicată prin 2009, pe la începuturile activităţii mele de blogger, începusem să vă povestesc de nu îmi plac filmele americane. Să vă amintesc doar două aspecte care mă fac să schimb canalul de fiecare dată. Scena ventilatorului care se învârteşte lent, cu o lumină în spate nu lipseşte din niciun film de acţiune (vezi „Die hard” sau „Total recall”). Cel puţin, eu nu am văzut niciunul în care să lipsească. Al doilea este stabilirea aiuritoare a punctelor cardinale. Chiar dăunăzi am schimbat canalul după ce am auzit unul din personaje spunându-i altuia: tu o iei prin nordul clădirii! Deşi am trecut prin numeroase şcoli şi am o imaginaţie bogată, nu îmi pot imagina cum poţi stabili punctele cardinale ale unui clădiri, altele decât cele geografice (pentru că am auzit şi formularea: tu vei ocoli maşina pe la sud! Deci maşina, ca şi clădirea de mai sus, au cel puţin un punct cardinal, dar ştiut doar de personaje…).
Sâmbătă, în timp ce eram la masa de prânz, nu am de lucru şi pornesc televizorul. Nu ştiu prin ce întâmplare cumplită, aparatul porneşte chiar pe postul Romantica unde rula un film american. Scena e idilică. Ea, jucându-se plină de răsfăţ cu un ursuleţ, se aşează pe scaun lângă el, care lucra la un birou, şi îi spune alintându-se:
- Dacă vreodată vom avea vreau copil, vreau să îmi promiţi că vom avea în fiecare zi o discuţie ca doi adulţi...
Sunt în plin avânt de a duce lingura cu ciorbă la gură când, respectiva replică îmi blochează toate transmisiile nervoase către muşchii din dotare. Rămân nemişcat preţ de câteva secunde cu lingura la nivelul urechii. Trebuie să mă calmez pentru că, altfel mă paşte ulcerul din cauza enormităţilor auzite. Copila pune mâna pe telefon şi sună la 112. Auzind operatoarea care o sfătuieşte ca să apese pe tasta 1 pentru meniu, copila spune:
- Eu aş dori nişte cartofi prăjiţi, dacă se poate…
Soţia încearcă să-mi aplice manevra Rorschach. Stop! Aici cred că am început să le aburesc… Testul acesta este unul de imaginaţie, nu de resuscitare. În fine, soţia îmi aplică o manevră. Buna şi bătrâna mea mamă încearcă să-şi bage mâna pe gâtul meu spunând că a mai făcut aşa ceva cu o vacă după ce înghiţise un cotor de măr… E nevoie de două pahare cu apă plată şi unul cu apă denivelată ca să-mi pot coordona musculatura adecvată.
Cum adică? Scenaristul îşi imagina că, odată ce devine tată, un adult nu face altceva decât să umble în patru labe prin casă strigând tuu-tuu şi să doarmă ghem cu degetul mare în gură? O discuţie de genul „Mami, mi-ai făcut pacheţelul? Da, iubitule, dar nu uita când ieşi de la serviciu să treci să mai cumperi unt de arahide” nu mai are loc între doi adulţi după ce aceştia au un copil? Sau o discuţie de genul “Iubitule, iar au sunat cei de la gaze să întrebe când plătim factura. Da, mami, aştept să vină prima aia odată şi direct la ei merg” nu mai este o discuţie între doi adulţi şi nu-şi mai are rostul între doi adulţi care au un copil? Ce credea scenaristul ăla idiot că discută doi adulţi care au un copil? Ma-ma, pa-pa, ca-ca şi atât până încolo, spre optsprezece ani ai copilului? Nu mai au probleme cu robinetul care s-a stricat la bucătărie, cu acoperişul de la garaj care lasă ploaia să intre, cu cumpăratul detergenţilor sau mersul la coafor, cu bătutul şniţelelor sau creşterea preţului la mazăre?
Iată, dragii mei, încă un motiv pentru care nu îmi plac filmele americane.

luni, 7 februarie 2011

Ce-i lipseşte românului

Niciodată nu am considerat că suntem o naţiune mai prejos sau superioară altora. Şi nici că alte naţii deţin astfel de monopoluri. Pur şi simplu, consider că oricare naţie nu e nici mai bună şi nici mai rea, că oricare naţiune îşi are eroii sau laşii ei, geniile sau idioţii ei, oamenii ei buni sau oamenii ei răi, frumoşii şi urâţii ei, că fiecare naţiune şi-a avut rolul ei la obţinerea produsului final care se numeşte omenire.
Pornind de la aceste principii veţi fi tentaţi să concluzionaţi simplist că toate naţiile sunt la fel, lucru contrazis de evidenţă. De exemplu, este uşor de observat că în Albania sunt mai puţine castele decât pe Valea Loarei. Este clar că, totuşi, există unele elemente care le diferenţiază. Iar unul din acestea este spiritul civic. Pe lângă alte motivaţii, silite sau benevole, spiritul civic a fost unul din elementele care i-au ajutat pe egipteni, pe azteci, pe francezi sau pe spanioli să construiască piramide, temple, castele sau catedrale. Întotdeauna a existat cineva care a dorit să se facă respectiva lucrare de interes obştesc şi executanţii care, de voie, de nevoie, au executat lucrarea. A fost acel spirit gregar, de turmă, în care toţi acţionau şi pentru o reprezentare publică, nu numai pentru una personală.
Acelaşi spirit civic i-a unit în faţa duşmanului pe grecii cei atât de dezbinaţi şi mă refer aici la epoca modernă, din timpul războiului şi nu le vremurile lui Pericle. Spiritul civic a fost unul din motivele care i-au animat pe atât de mulţi francezi, italieni sau greci să se organizeze în detaşamente de partizani în care să poată avea onoarea de a muri pentru alţii.
Din păcate, acest spirit este exact ceea ce ne lipseşte şi ne diferenţiază de multe din naţiile lumii. Suntem temători chiar faţă de umbra noastră, stăm închişi în cochilia lui “mie nu mi se poate întâmpla” şi nu vedem în faţa ochilor decât interesul nostru mărunt. Un prieten îmi povestea o situaţie inimaginabilă. Se întâmplă ca, din când în când, să se epuizeze ruloul de hârtie igienică la toaletă. Ei bine, nimeni, dar absolut nimeni nu spune nimic administratorului până ce acesta nu observă din proprie iniţiativă. Salariatul intră în cabină, vede că nu e hârtie, iese şi aşteaptă ca cel care va veni după el să facă sesizarea! Imaginea e de domeniul absurdului. Egoismul merge atât de departe încât începe să lezeze chiar interesul propriu.
În această situaţie de deficit comportamental nu e de mirare că poţi primi palme morale foarte uşor şi de la cine nu te aştepţi. Iar exemplul cel mai bun ne este dat de următorul caz petrecut în Piatra Neamţ. Şi acolo, ca peste tot în ţară, a nins. Şi acolo, ca peste tot în ţară, s-a format gheţuş pe trotuare. Şi acolo, ca peste tot în ţară, există aceleaşi legi care pedepsesc lipsa de atitudine în ceea ce priveşte curăţatul trotuarelor îngheţate. Şi acolo, ca peste tot în ţară, nimeni nu le ia în seamă. A fost nevoie ca să vină un bărbat infirm, Poienaru Petre pe numele lui, un om necăjit de pierderea ambelor picioare într-un incendiu, şi să înceapă curăţarea trotuarelor de gheaţă. Un om olog curăţă trotuarele oamenilor sănătoşi şi în putere! Un olog face asta prin eforturile proprii, fără plată sau recompensă. Cu un curaj şi un optimism neştirbit, dacă ne gândim la afirmaţia lui că face acest lucru pentru că i-a recomandat doctorul să facă mişcare… El ne dovedeşte că, de fapt, este mult mai întreg decât noi, care avem mâni şi picioare, care avem maşini de lux şi televizoare cu plasmă, care avem telefoane celulare performante şi vile pe malul mării, care avem stări materiale mai mult decât complete, dar care nu avem spiritele complete.
Iată-l aici în plină acţiune: http://www.antena3.ro/romania/lectie-de-viata-la-piatra-neamt-un-barbat-fara-picioare-singurul-care-curata-gheata-din-oras-116307.html

duminică, 6 februarie 2011

Facebook românesc

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Un geniu (anonim?) a compus acest dialog derulat pe FACEBOOK în cel mai pur stil românesc. Nu ştiu de unde l-a preluat prietenul care mi l-a trimis, dar m-a făcut să râd cu lacrimi. Sper să vă amuzaţi la fel de mult, iar autorul să mă ierte că nu-l cunosc ca să-l menţionez şi să-l felicit.
[Saturday]
Ion is in a relationship with Mărie.
Mărie is now in a relationship with Ion and other 26 people. (Popa Satului and other 24 people like this)
Mărie is attending the event "Mulsul vacii". (Vaca lui Mărie and Ion like this)
[Mărie is not really attending the event "Mulsul vacii". She is actually attending Vasile in the barn. Ion comes to see Mărie attending the "Mulsul vacii" event and finds out what is she actually attending].
Ion is now single.
Ion was invited to join group "Beţivanii satului".
Ion and other 20 people are attending the event "Beţie la crâşmă". (Crâşmarul likes this)
Ion set his status to: "Supărat sunt doamne, iarăşi supărat".
Ion is now drunk and pissed on Mărie's Wall.
Mărie finished attending Vasile.
Mărie set her status to: "Foarte obosită. Sper să mă pot trezi mâine să merg la biserică".
Vasile commented to Mărie's status "Eu nici nu cred că vin. Poate duminica viitoare".
[Sunday]
Babele din sat are attending the event "Slujba de duminică". (Popa satului, Părintele Iosif, Cantoru' and Clopotaru' like this)
Beţivii satului missed the event "Slujba de duminică" because of it's interference with the event "Beţia de duminică". (The Devil 666 Satana likes this)
Popa satului and Popa Porno are now friends. (The Devil 666 Satana and Clopotaru' like this)
[Monday]
Mărie set her status to: "La spovedit...".
Ion commented on Mărie's status: "Ce-i Mărie, te-o prins rusinea?".
Mărie also commented on her status: "Taci, Ioane că eşti prost".
Popa satului also commented on Mărie's status:" :)) :))". (Primarul satului likes this)
Vaca lu' Mărie set her status to: "Muuuuuuuuuu...".
Mărie commented to Vaca lu' Mărie status: "Ioi ce proastă îs, am uitat să te mulg. După spovedit vin şi la tine. Paşte până atunci". (Vaca lu' Mărie likes this)
Primarul satului added "şpagă" and "corruption" to his activities. (Popa satului likes this)
Şefu’ de Post set his status to: "La primărie, la o vorbă cu primarul".
Primarul satului is now attending "Puşcăria". (Bebiţă Săpunaru' and all his friends like this)
[Tuesday]
Mărie set her status to: "Watching "fermier caut mireasă", so fuck off".
Vaca lu' Mărie exploded. (Ion likes this)
Mărie commented: "Vaaaiii... o murit vaca... am uitat s-o mulg... mă omoară tata când se întoarce de la crâşmă".
Popa satului also commented: "Super, încă o înmormântare pe săptămâna asta". (Cantoru' and Popa Porno likes this)
Popa satului added "Praying" and "Porn" to his activities. (Popa porno and Părintele Iosif like this)
Popa satului, Părintele Iosif and Clopotaru' are now in a relationship and it's complicated. (The Devil 666 Satana likes this)
[Wednesday]
Popa satului set his status to "Zi de post, fiilor". (Babele satului like this; Beţivii satului dislike this)
Tata lu’ Mărie posted on Mărie's Wall: "Ce ai făcut cu vaca? Te omor".
Tata lu’ Mărie killed Mărie. (Ion and Popa Satului likes this. Vasile and other 25 people dislike this)
Tata lu’ Mărie is now attending "Puşcăria" along with Primarul Satului.
Mărie is attending Hell. (The Devil 666 Satana, Hitler, Stalin, Saddam Hussein and other 75 bilion dead people like this)
Vaca lu' Mărie is attending Heaven. (Saint Peter likes this)
Să auzim de bine!

sâmbătă, 5 februarie 2011

ATENŢIE ŞOFERI! O întâmplare reală

Imagine preluată de pe ecursuri.ro
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu am păţit-o eu, dar se pare că cineva da… Întâmplarea îmi este trimisă pe e-mail de la un prieten, care a primit-o şi el de la un prieten etc. Pe scurt: există oameni care provoacă accidente pentru a câştiga bani. Numărul înmatriculare: IL 20 RLT. Iată povestea întâmplării:
“Ieri seară am avut neşansa ca să mă întâlnesc cu cei mai nenorociţi oameni din ţara asta: vânătorii de fraieri în trafic! Faptele: la ieşirea de pe o stradă laterală în faţă la staţia de metrou Aurel Vlaicu stau în coloană. O maşină îmi lasă loc de ieşire şi şoferul îmi face semn ca să ies; după ce ies cu jumătate de maşină, porneşte şi se loveşte de maşina mea. Ies din maşină refuzând să cred că se poate întâmpla aşa ceva. Din maşina cealaltă coboară un tânăr care nu zice nimic şi se uită la maşini. Eu cobor direct spre el: "Măi, nenorocitule, mă laşi să intru şi apoi dai în mine?" La care, tipul foarte calm, îmi răspunde: "Nu te-am văzut!" Primul impuls este să-i sparg faţa. Tipul îmi spune: "Trage la Petrom ca să ne înţelegem!" Trag la Petrom şi mă duc la el pus pe fapte mari. Tipul îmi spune foarte calm: "Hai la Poliţie, nu mi-ai acordat prioritate, maşina este închiriată. Nu are rost să ne complicăm." Scoate actele maşinii. Mă uit la maşini: bara lui era varză, aripile îndoite, un far frecat însă nu e spart. Mă uit la maşina mea: nimic în partea stângă faţă. Mă lămuresc că, plecând de la 50 de centimetri în viteza întâi nu a apucat ca să prindă viteză şi a dat în cauciuc (norocul meu, roata era virată). Îi spun: "Nu cred că faci asta. Maşina mea nu are nimic. Dispari!" Tipul foarte liniştit îşi notează numărul maşinii şi îmi spune: "Lasă că mă cauţi tu!" Uite ce mi-ai făcut la maşină! Notează-ţi numărul meu!" Nu îmi venea să cred. Notez instinctiv: 0733380904, cartelă probabil! Mă duc la maşina lui şi mă uit din nou: era imposibil ca din 50 de centimetri să loveşti aşa de puternic. Îi spun în faţă: "Maşina a mai fost lovită!" Tipul recunoaşte şi îmi spune deschis: "Maşina este închiriată, am Casco cu franşiza de 99 Euro, facem pe jumătate. Îmi dai 250 lei şi este bine!" Sar în sus şi protestez vehement. Urmează 5 minute de negocieri de genul: "Mă, te dau în judecată! Vin după tine şi nu scapi!" etc... Tipul, bun cunoscător al legii îmi spune: "Nu te mai agita! Nu ai acordat prioritate. Hai la Poliţie şi ne lămurim." Îmi dau seama că are dreptate. Avea un martor (erau doi în maşină, celălalt era probabil ajutorul dacă lucrurile se încingeau), iar eu eram singur, nu acordasem prioritate şi nu puteam demonstra că m-a lovit intenţionat. Trecem la negocieri: stilul cunoscut - unde lucrezi, dai şi tu 150 lei şi este bine. Îi spun că nu îi dau bani fiindcă este un nesimţit. Se urcă în maşină să plece. Realizez că nu este bine şi îl trag înapoi. Ofertez un cartuş de ţigări. Cere 2, Kent Blue. Mă abţin cu greu ca să nu sar pe el. Urmează o altă discuţie în care îl fac să înţeleagă că există ţigări mai bune pe piaţă. Acceptă până la urmă un cartuş de ţigări. După ce îi dau cartuşul, îi devin simpatic că doar ne-am înţeles şi îmi spune zâmbind: "Ai noroc că nu ai nimic la maşină, altfel aş fi scos mai mult de la tine la Poliţie!" Îl întreb: "De ce eşti aşa sigur?" "Fiindcă cu asta mă ocup! La fel cum tu te ocupi de vânzări, eu mă ocup de accidente uşoare! În zilele bune fac şi 1.000 Euro!" Îmi spune şi reţeta: - maşina închiriată din Feteşti cu asigurare Casco (îmi confirmă că este din Feteşti) - te plimbi la oră de vârf pe înserat prin Bucureşti şi alegi maşini care vin de pe o stradă cu “cedează trecerea” (doar şoferul, mai sunt şi variante cu frână bruscă în coloană - maşina era lovită şi în spate) şi ceva laterale - se câştigă bine din asta: "Am avut şi copii de poliţişti şi şmecheri! Nu ţine nimic la Poliţie!" îmi spune tipul. Îi fac o poză la maşină din faţă. Sare ca ars! Îi spun că vreau ca să mă asigur că nu o să apară probleme. Recunoaşte franc: "Boss, ne-am înţeles doar. Stai liniştit." Îmi mulţumeşte şi dispare. Încep să zâmbesc şi îmi spun că a mai apărut o meserie în Bucureşti! Păzea, domnilor şoferi! O zi fără incidente!”
Să auzim de bine!
P.S. După ce am retranscris articolul primit m-am gândit ca să îl postez cândva, pe săptămâna viitoare. Dar realitatea e mult mai grăbită şi iată că azi dimineaţă, 4 februarie 2011, o colegă a fost implicată într-o întâmplare identică! Fapt care mă face să nu mai pierd nici un moment cu publicarea articolului. ATENŢIE ŞOFERI!

vineri, 4 februarie 2011

Anunţuri inedite

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu primim buteliile clienţilor care explodează.
Eşti analfabet? Scrie-ne azi şi te ajutăm pe gratis.
Service Auto. Ridicăm şi livrăm maşina gratuit. Dacă ne încerci odată, nu mai pleci în altă parte.
Vând câine: mănâncă orice şi îi plac foarte mult copiii.
Căutăm bărbat pentru lucru la fabrică de dinamită. Trebuie să fie dispus să călătorească.
Castron pe placul oricărei gospodine cu fund rotund pentru batere eficientă.
De vânzare: birou de epocă pentru o doamnă cu picioare subţiri şi sertare largi.
Prăjitor de pâine: Un cadou apreciat de întreaga familie. Arde pâinea automat.
Maşini uzate: De ce să te duci în altă parte ca să fii păcălit? Vino aici.
Căutăm un om care să aibă grijă de un lot de vaci care nu fumează şi nici nu bea.
Vând pat pentru copil cu picioare de fier.
Tânără doamnă, drăguţă, inteligentă, caracter, familie bună, doreşte căsătorie cu domn bine situat care să aibă şi autoturism. Ofertele se vor adresa subsemnatei însoţite de fotografia autoturismului.
Asociaţie de locatari, angajează fochist de înaltă presiune.
Căutăm femeie la fetiţă în vârstă şi nefumătoare. Vând maşină de cusut mână şi picior.
Vând butelie de aragaz cu reşou şi frigider.
Vând pătuţ copil făcut la comandă pentru pretenţioşi.
Închiriez cameră la două fete încadrate cu un singur pat.
Cumpăr îmbrăcăminte de damă deosebită şi puţin întrebuinţată.
Confecţionez şi încăputez cizme pentru bărbaţi cu înlocuitori de calitate.
Ofer loc de veci liberabil prin schimb.
Ofer recompensă celor care au spus nevestei lui Paul Ionescu că l-au văzut cu o femeie în maşină în ziua de 18 Iunie, pe autostrada Bucureşti - Piteşti. Vă rog să veniţi să depuneţi mărturie şi la tribunal. Paul Ionescu.
La un concurs de animale, în cadrul unei sărbători agricole, s-a afişat programul:
- ora 10.00 - prezentarea invitaţilor.
- ora 12.00 - prezentarea animalelor.
- ora 14.00 - masa comună.
Într-o croitorie de damă: Fustele se ridică zilnic între orele 10.00 şi 14.00.
Vindem second hand.
În diverse localuri şi prăvălii:
Consumaţi cu încredere supă de pasăre vegetariană.
Servim cu frişcă clientela bine bătută.
Avem frişcă bătută toata ziua.
Nu servim minori sub 18 ani.
Nu servim în stare de ebrietate.
Avem ciorapi de femei lungi.
Lenjeria de corp nu se schimbă!
Confecţionăm costume de damă la proba a doua.
Croim rochii pentru dame de lux!
Confecţionăm poşete şi genţi şi din pielea clientului.
Nu trimiteţi copii la umplut cu sifoane.
Să auzim de bine!