Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cu câţiva ani în urmă eram în maşina unui prieten care mă conducea acasă. La un moment dat, în apropierea unei intersecţii, observ cum frânează şi se asigură cu toată prudenţa, deşi ne aflam pe drum cu prioritate. La întrebarea mea firească de ce a procedat aşa, pentru că legea era de partea lui, omul îmi răspunde cu cel mai serios aer:
- Şi dacă vine un zevzec de pe drumul secundar, fără să cedeze trecerea? Mor cu dreptatea în mână.
Exact acelaşi lucru i s-a întâmplat şi domnului Ponta: a pierdut cu dreptatea în mână.
După câştigarea alegerilor de către USL, domul Ponta, animat de intenţii pacifiste şi de bună convieţuire s-a dus pe ascuns şi nechemat de nimeni de a încheiat acel pact de coabitare cu domnul Băsescu. Dânsul credea că a face compromisuri este comportarea firească pentru un politician. Nu dorea dezbinare, nu dorea piedici scunse sau directe în actul de guvernare şi a procedat în consecinţă. Fără discuţie că domnul Ponta avea dreptate. Numai că, o asemenea naivitate şi-o poate permite un politician din orice altă ţară, dar nu din România. Mai bine zis, nu din România sub preşedinţia domnului Băsescu. Sau, şi mai bine zis, nu din România marcată de zece ani de hegemonie prezidenţială.
Domnul Ponta a mai făcut şi alte mutări poitice. De pildă, a încheiat şi un acord cu UDMR, la fel de ascuns şi la fel de necerut, dar animat de aceleşi intenţii de politican corect, care se gândeşte şi la ziua de mâine şi la armonia guvernării. Doar că, naivitatea de a crede în puterea unui petec de hârtie o poate avea un politician din orice altă ţară, dar nu din România, ţară unde cuvântul a fost inventat pentru a fi răstălmăcit, iar hârtia pentru a confecţiona bărcuţe.
În tot timpul acestor ani, domnul Ponta a dat dovadă că este un om care crede în puterea legii şi în dreptatea ei, drept pentru care şi-a numit inamicii în posturi cheie. Şi în acest caz, domnul Ponta a rămas cu dreptatea în mână, pentru că un adevărat politician român nu uită niciodată că în România, legea nu e făcută de instituţii, ci de cel puternic. În loc să ducă lupta cu domnul Băsescu până în pânzele albe (expresie sinistră, dar pe care domnul Băsescu o foloseşte), domnul Ponta s-a mulţumit cu victoria la puncte. Rezultatul? Îl supăra careva pe domnul Băsescu? Pac, a doua zi se trezea chemat la DNA. Exact ca în filmele americane unde vedem cum eroul pozitiv îl bate măr pe cel negativ, dar în loc să-l pună în lanţuri, se întoarce să se pupe cu iubita, prilej pentru inamicul căzut de a-i înfige zdravăn un cuţit în spate.
Şi astfel, domnul Ponta a mai dat dovadă de o mare naivitate, lăsând neterminată lupta cu domnul Băsescu, care a renăscut şi mai viguros, şi mai vocal, iar el rămânând cu dreptatea în mână.
Şi domnul Ponta şi continuat activitatea senin ca o floare, în mijlocul unei mări de abuzuri şi ilegalităţi, cu credinţa naivă că lumea pleacă urechea la spusele lui şi că legea învinge întotdeauna, el fiind de partea legii, ignorând noţiunea de propagandă, care face din negru alb şi din bine rău, uitând că toată mass-media românească îi este potrivnică, iar internauţii adversarului (numiţi în mod ştiinţific postaci) fac noapte albă în faţa calculatoarelor.
Tot împins de naivitate, domnul Ponta şi-a prezentat programul privind relaţiile cu China, crezând că dorinţa de o viaţă mai bună îi poate face pe români să uite tarele comunismului, puternic subliniate în ultima vreme de partizanii domnului Johannis. Şi iarăşi, deşi dreptatea a fost de partea lui, domnul Ponta a rămas să o admire într-o vitrină pentru mult timp de acum înainte, până când românii vor învăţa că banii nu au miros şi nu vor mai pleca urechea la orice năzbâtie anticomunistă.
Şi aşa, din naivitate în naivitate, domnul Ponta a ajuns la momentul alegerilor prezidenţiale, pe care le-a tratat în aceeaşi manieră încrezătoare şi fără un plan B, după cum chiar domnul Dragnea spunea. După dezastrul cu votul din diaspora de la primul tur, domnul Ponta a ieşit şi ne-a spus cu aceeaşi seninătate şi naivitate că guvernul nu poate spori numărul secţiilor de votare, aceasta fiind o atribuţie a BEC, deşi domnul Johannis (despre care doar putem presupune că ştia de respectiva prevedere, dânsul nefiind omul declaraţiilor) a cerut ca guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru remedierea situaţiei. Ceea ce nu era legal, dar era ceva ce domnul Ponta ar fi trebuit să facă chiar cu preţul călcării legii, dacă dorea să câştige. Alegătorii aşteptau rezolvări, nu lamentări că legea nu-i dă voie guvernului. Nici măcar în al treisprezecelea ceas domnul Ponta nu a înţeles mentalitatea românului, adânc înrădăcinată după cincizeci de ani de comunism şi zece de băsism, precum că ce se întâmplă nu se întâmplă pentru că aşa cere legea, ci pentru că aşa vrea sau nu vrera „tătucul”.
Şi aşa, românii, în loc să-şi dea votul pentru susţinerea unui candidat, şi-au dat votul pentru înlăturarea celuilalt candidat. Şi aşa, românii au ajuns să-şi aleagă un preşedinte care a fugit de confruntări, care nu şi-a prezentat niciun program, care nu are amintiri despre tinereţea lui, care a negat existenţa unor documente autentice, voinţa lui fiind mai presus de evidenţă (oare unde am mai văzut o asemenea comportare?), cu un dosar penal în spate, care nu şi-a dorit copii ca să nu-l împedice în carieră (?) în detrimentul unui candidat care a participat la toate emisiunile la care a fost solicitat, care nu a avut nevoie de ajutorul moderatorului pentru a ajunge la finalul emisiunii, care a avut susţinera unor mari personalităţi din ţară sau străinătate, care a reuşit prin politica dusă să redreseze economia ţării şi să mărească veniturile populaţiei, după cum o spune nu el, ci orice instituţie de specialitate din străinătate.
Nu are rost să lungim analiza pentru a ne da seama că domnul Ponta nu are ce căuta în politica românească. El aparţine altor timpuri, în care legea e lege, în care toţi oamenii cred în ea şi în aplicarea ei, în care alegătorii vor vota competenţe şi nu simpatii. Acum, în acest moment, pe scena politică românească e nevoie de alţi actori: duri, fără milă, care pun voinţa lor înaintea legii, fără scrupule, ipocriţi şi făţarnici, pentru care minciuna este felul lor de a fi. Domnul Ponta a încercat să reformeze nu doar economia, ci o mentalitate. S-a grăbit.
Să auzim de bine!
Cu câţiva ani în urmă eram în maşina unui prieten care mă conducea acasă. La un moment dat, în apropierea unei intersecţii, observ cum frânează şi se asigură cu toată prudenţa, deşi ne aflam pe drum cu prioritate. La întrebarea mea firească de ce a procedat aşa, pentru că legea era de partea lui, omul îmi răspunde cu cel mai serios aer:
- Şi dacă vine un zevzec de pe drumul secundar, fără să cedeze trecerea? Mor cu dreptatea în mână.
Exact acelaşi lucru i s-a întâmplat şi domnului Ponta: a pierdut cu dreptatea în mână.
După câştigarea alegerilor de către USL, domul Ponta, animat de intenţii pacifiste şi de bună convieţuire s-a dus pe ascuns şi nechemat de nimeni de a încheiat acel pact de coabitare cu domnul Băsescu. Dânsul credea că a face compromisuri este comportarea firească pentru un politician. Nu dorea dezbinare, nu dorea piedici scunse sau directe în actul de guvernare şi a procedat în consecinţă. Fără discuţie că domnul Ponta avea dreptate. Numai că, o asemenea naivitate şi-o poate permite un politician din orice altă ţară, dar nu din România. Mai bine zis, nu din România sub preşedinţia domnului Băsescu. Sau, şi mai bine zis, nu din România marcată de zece ani de hegemonie prezidenţială.
Domnul Ponta a mai făcut şi alte mutări poitice. De pildă, a încheiat şi un acord cu UDMR, la fel de ascuns şi la fel de necerut, dar animat de aceleşi intenţii de politican corect, care se gândeşte şi la ziua de mâine şi la armonia guvernării. Doar că, naivitatea de a crede în puterea unui petec de hârtie o poate avea un politician din orice altă ţară, dar nu din România, ţară unde cuvântul a fost inventat pentru a fi răstălmăcit, iar hârtia pentru a confecţiona bărcuţe.
În tot timpul acestor ani, domnul Ponta a dat dovadă că este un om care crede în puterea legii şi în dreptatea ei, drept pentru care şi-a numit inamicii în posturi cheie. Şi în acest caz, domnul Ponta a rămas cu dreptatea în mână, pentru că un adevărat politician român nu uită niciodată că în România, legea nu e făcută de instituţii, ci de cel puternic. În loc să ducă lupta cu domnul Băsescu până în pânzele albe (expresie sinistră, dar pe care domnul Băsescu o foloseşte), domnul Ponta s-a mulţumit cu victoria la puncte. Rezultatul? Îl supăra careva pe domnul Băsescu? Pac, a doua zi se trezea chemat la DNA. Exact ca în filmele americane unde vedem cum eroul pozitiv îl bate măr pe cel negativ, dar în loc să-l pună în lanţuri, se întoarce să se pupe cu iubita, prilej pentru inamicul căzut de a-i înfige zdravăn un cuţit în spate.
Şi astfel, domnul Ponta a mai dat dovadă de o mare naivitate, lăsând neterminată lupta cu domnul Băsescu, care a renăscut şi mai viguros, şi mai vocal, iar el rămânând cu dreptatea în mână.
Şi domnul Ponta şi continuat activitatea senin ca o floare, în mijlocul unei mări de abuzuri şi ilegalităţi, cu credinţa naivă că lumea pleacă urechea la spusele lui şi că legea învinge întotdeauna, el fiind de partea legii, ignorând noţiunea de propagandă, care face din negru alb şi din bine rău, uitând că toată mass-media românească îi este potrivnică, iar internauţii adversarului (numiţi în mod ştiinţific postaci) fac noapte albă în faţa calculatoarelor.
Tot împins de naivitate, domnul Ponta şi-a prezentat programul privind relaţiile cu China, crezând că dorinţa de o viaţă mai bună îi poate face pe români să uite tarele comunismului, puternic subliniate în ultima vreme de partizanii domnului Johannis. Şi iarăşi, deşi dreptatea a fost de partea lui, domnul Ponta a rămas să o admire într-o vitrină pentru mult timp de acum înainte, până când românii vor învăţa că banii nu au miros şi nu vor mai pleca urechea la orice năzbâtie anticomunistă.
Şi aşa, din naivitate în naivitate, domnul Ponta a ajuns la momentul alegerilor prezidenţiale, pe care le-a tratat în aceeaşi manieră încrezătoare şi fără un plan B, după cum chiar domnul Dragnea spunea. După dezastrul cu votul din diaspora de la primul tur, domnul Ponta a ieşit şi ne-a spus cu aceeaşi seninătate şi naivitate că guvernul nu poate spori numărul secţiilor de votare, aceasta fiind o atribuţie a BEC, deşi domnul Johannis (despre care doar putem presupune că ştia de respectiva prevedere, dânsul nefiind omul declaraţiilor) a cerut ca guvernul să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru remedierea situaţiei. Ceea ce nu era legal, dar era ceva ce domnul Ponta ar fi trebuit să facă chiar cu preţul călcării legii, dacă dorea să câştige. Alegătorii aşteptau rezolvări, nu lamentări că legea nu-i dă voie guvernului. Nici măcar în al treisprezecelea ceas domnul Ponta nu a înţeles mentalitatea românului, adânc înrădăcinată după cincizeci de ani de comunism şi zece de băsism, precum că ce se întâmplă nu se întâmplă pentru că aşa cere legea, ci pentru că aşa vrea sau nu vrera „tătucul”.
Şi aşa, românii, în loc să-şi dea votul pentru susţinerea unui candidat, şi-au dat votul pentru înlăturarea celuilalt candidat. Şi aşa, românii au ajuns să-şi aleagă un preşedinte care a fugit de confruntări, care nu şi-a prezentat niciun program, care nu are amintiri despre tinereţea lui, care a negat existenţa unor documente autentice, voinţa lui fiind mai presus de evidenţă (oare unde am mai văzut o asemenea comportare?), cu un dosar penal în spate, care nu şi-a dorit copii ca să nu-l împedice în carieră (?) în detrimentul unui candidat care a participat la toate emisiunile la care a fost solicitat, care nu a avut nevoie de ajutorul moderatorului pentru a ajunge la finalul emisiunii, care a avut susţinera unor mari personalităţi din ţară sau străinătate, care a reuşit prin politica dusă să redreseze economia ţării şi să mărească veniturile populaţiei, după cum o spune nu el, ci orice instituţie de specialitate din străinătate.
Nu are rost să lungim analiza pentru a ne da seama că domnul Ponta nu are ce căuta în politica românească. El aparţine altor timpuri, în care legea e lege, în care toţi oamenii cred în ea şi în aplicarea ei, în care alegătorii vor vota competenţe şi nu simpatii. Acum, în acest moment, pe scena politică românească e nevoie de alţi actori: duri, fără milă, care pun voinţa lor înaintea legii, fără scrupule, ipocriţi şi făţarnici, pentru care minciuna este felul lor de a fi. Domnul Ponta a încercat să reformeze nu doar economia, ci o mentalitate. S-a grăbit.
Să auzim de bine!