Ereditate transmisibilă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Ei, dragii mei, astăzi, la ora de dirigenţie vom vorbi despre ereditate. Ia să deschidem cărţile şi să vedem care e definiţia eredităţii. Ereditatea, ne spune cartea la pagina şapte, după pagina cu stema ţării şi cea cu poza preşedintelui, este însuşirea organismelor vii de a da naştere la urmaşi asemănători sau capactitatea organismelor de a transmite urmaşilor anumite caractere în mod fidel. Buuun! Haideţi să punctăm câteva aspecte esenţiale.

Deci, este capacitatea organismelor de a da naştere la urmaşi asemănători. Adică, altfel spus, dacă părinţii sunt blonzi, e de aşteptat ca şi urmaşii lor legitimi să fie blonzi. Dacă părinţii sunt înalţi, e de presupus ca şi urmaşii lor vor fi înalţi. Dacă părinţii sunt nesimţiţi, e de presupus că şi urmaşii lor vor fi la fel, adică nesimţiţi. Pentru că, dacă nu se întâmplă aşa, înseamnă că avem de furcă cu o boală genetică.

Dar haideţi să vedem continuarea definiţiei. Ereditatea mai semnifică, ne spune aceeaşi definiţie, capacitatea organismelor de a transmite în mod fidel, reţineţi, în mod fidel, anumite caractere urmaşilor. Ca să lămurim şi aici lucrurile, este vorba, în primul rând, de organisme. Sunt nişte părinţi blonzi organisme? Sunt, ce mai tura-vura. Sunt nişte părinţi înalţi organisme? Şi ei, absolut sigur. Sunt părinţii nesimţiţi organisme? Desigur, sunt şi ei. Ce e însă important de reţinut este acel termen de fidel, adică vom regăsi la urmaş aceleaşi caractere ca şi la părinţi. Aceleaşi, fără deosebire, pentru că, altfel, vorbim de o boală.

Acum, după ce am analizat aceste aspecte, haideţi să vedem care ar fi concluzia. Păi, concluzia, dragii mei, nu ar fi decât una singură: să fim foarte atenţi ce facem cu ereditatea noastră, a fiecăruia. Dar văd o mână ridicată. Sigur, dragul meu, ai dreptate, e nevoie de câteva exemple. Hai, fuguţa îmbrăcarea şi haideţi pe stradă, pentru că acolo e viaţa adevărată, nu la Movieplex. Gigele, nu-ţi uita fularul! Ei, şi acum, până se schimbă culoarea semaforului, haideţi să ne uităm în jurul nostru.

Tocmai bine ca să vedem o mămică cu un copilaş de mână. Imaginea este una comună, putem vedea mămici la tot pasul, singure sau cu copilaşi în braţe sau de mână. Ce caractere va transmite fidel acestă mămică urmaşului ei? Unul în mod sigur: acela că semafoarele sunt puse doar de poză şi pietonii pot traversa pe culoarea roşie. Ce, şoferii nu au frână? Nu au volan? Nu pot intra într-un stâlp, la o adică, ca să ne evite? Pentru că exact asta face această mămică care trece strada pe roşu cu copilul ei de câţiva anişori de mână: puiul mamei, chiar dacă e roşu, tu poţi trece pentru că aşa ai văzut-o pe mămica ta că face! Iar ereditatea trebuie să-şi spună cuvântul şi tu să preiei aceleaşi caracter de la mine.

Acum, că s-a schimbat culoarea pe verde, putem trece vis-a vis. Şi bine am făcut pentru că astfel, avem ocazia să vedem şi să auzim o scenă interesantă. Un tătic cu copilaşul în maşină, jeneajă în trafic alt şofer. Celălalt şofer opreşte la timp, tocmai bine nu ca să evite o tamponare, ci ca să-l audă pe cel vinovat înjurându-l ca la uşa cortului. Iată, dragii mei, aici avem exemplificată transmiterea simultană şi fidelă nu doar a unui caracter, ci a două caractere: primul este a nesimţirii faţă de viaţa propriului copil, din moment ce copilaşul de cinci anişori e ţinut pe locul din faţă, lângă şofer. Mare fiind, acesta va repeta experienţa învăţată şi transmisă fidel de tac’su, adică să-şi expună propriul copil unui risc mărit de vătămare. Care e al doilea caracter care va fi transmis fidel? Da, Costele, aşa este, văd că ai învăţat lecţia, al doilea caracter transmis va fi caracterul urât al copilului, viitor adult. Eşti vinovat? Nu-ţi cere scuze, nu-ţi asuma răspunderea, ci înjură-l birjăreşte pe cel nevinovat! Pentru a fi mai expresiv, îi poţi trage şi câţiva pumni în gură.

Ei, dragii mei, asta a fost lecţia, ăştia-s oamenii cu care defilăm şi astea-s caracterele care vor fi transmise fidel urmaşilor.

Să auzim de bine!