Semne

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Există semne şi semne. Unele au caracter de prevestire. Cum este atunci când “ţi se bate ochiul”. E semn rău, spun specialiştii în domeniu. Sau când îţi bat vecinii în ţeavă. Atunci e chiar grav, e semn că este posibil să fie mai mult de două persoane nemulţumite de ambianţa sonoră în care înţelegi să coexişti cu ei. Un alt semn poate fi un semn făcut cu mâna. De exemplu, când poliţistul îi face un semn cu mâna şoferului contravenient. Unii spun că există şi un semn al şoferului, făcut tot cu mâna ca răspuns la semnul poliţistului...
Dar mai există semne. Cum ar fi cele de „bună purtare”. De obicei, acestea se materializează prin cucuie, răni sau vânătăi şi trădează un comportament ceva mai coleric din partea posesorului. Există semne de carte, confecţionate anume sau obţinute prin îndoirea colţului. Există semne diacritice, cum sunt cele care NU mai sunt folosite în limba română. Există semne zodiacale, pe care le putem încadra tot în categoria semnelor prevestitoare. Mai sunt semnele de circulaţie, cum ar fi cel de “obligatoriu la dreapta”, pe care şoferii se fac că nu îl văd atunci când virează la stânga.
Dar mulţimea semnelor pare nemărginită. Pot fi grupate şi catalogate după foarte multe caracteristici, caracteristici care le pot transforma în adevărate axiome sau în simple păreri. Dar, dincolo de aceste aspecte, există câteva semne care sunt universale, care nu pot avea o altă semnificaţie şi care sunt accesibile oricui.
Cum ar fi semnele anotimpurilor. Oricine ştie că, dacă vede că au înmugurit crenguţele copacilor, atunci primăvara nu e departe. Iar dacă au ruginit frunzele în vii, putem fi convinşi că toamna a sosit. Vara ne este semnalizată de valurile de căldură care ne potopesc sau de întreruperea curentului electric din cauza utilizării intensive a instalaţiilor de aer condiţionat. Practic, putem observa cu cea mai mare uşurinţă că toate anotimpurile au o semnalizare specifică şi universală.
Hopa! Se pare că uitat un anotimp: iarna. Asta s-o credeţi voi, pentru că sosirea iernii la români are un semn la fel de etern şi imuabil: concertul de Crăciun al lui Ştefan Bănică jr.
Soarele îşi poate schimba mersul pe cer, constelaţii noi pot să apară, copacii pot creşte cu rădăcinile în aer şi frunzele în pământ, păsările pot începe să latre, multe lucruri se pot schimba mai mult sau mai puţin. Dar nu şi existenţa concertului de Crăciun, unicul concert din an al numitului Bănică...
Să auzim de bine!

Analiza altui proverb

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie. Nici că se putea un proverb mai sugestiv în ceea ce priveşte spiritul gospodăresc al cetăţeanului obişnuit.

Obişnuit cu munca pentru că, cel neobişnuit cu munca, nu este interesat de niciun proverb, poate doar de cel cu para mălăiaţă care pică în gura lui nătăfleaţă (am scris nătăfleaţă cu literă mică pentru că este vorba de adjectivul nătăfleaţă, care se acordă cu substantivul gură)... Astăzi vom analiza acest proverb care, prin înţelepciunea lui, se pare că tinde spre o zicătoare... nu de alta, dar ca să vedem actualitatea lui.

Aşa cum se poate lesne constata chiar din incipit, proverbul se referă exclusiv la oamenii gospodari. Acum, ca să stăm strâmb şi să judecăm drept, ne întrebăm de ce ar avea nevoie oamenii gospodari de proverbe în detrimentul celor leneşi. Cine e gospodar, îşi face muncile şi treburile necesare fără ca să fie îndemnat de proverbele spuse de alţii.

Dar, folosind metoda reducerii la absurd, să presupunem că toţi oamenii sunt gospodari şi că astfel, proverbul nostru îşi găseşte o aplicare universală.

Continuarea propoziţiei denotă un autor bun cunoscător al limbii române pentru că altfel, textul ar fi sunat oamenii gospodari îşi face... sau omul gospodar îşi fac.... Totodată, citirea atentă a textului ne relevă un aspect mai puţin cunoscut: acela al egoismului latent. Pentru că precizarea este cât se poate de clară: ... îşi face... adică pentru el, pentru uzul lui şi nicidecum altora sau pentru a le fi de folos altor persoane sau societăţii. Coroborând datele de până acum, concluzia este că proverbul se adresează unor oameni gospodari, dar egoişti. Sau egoişti, dar gospodari. Oricum, o asociere destul de neobişnuită, chiar în condiţiile actualei relaxări postbelice...

Proverbul continuă spunându-ne că acesta (adică omul gospodar şi egoist, am putea completa noi) îşi face iarna car. Iată cum, intrând în miezul problemei, observăm cum se complică lucrurile. Deci, el îşi face un car pe timpul iernii. Teoretic, problema nu pare insurmontabilă pentru că iarna găseşti o stivă de lemne prin mai toate gospodăriile. Doar că această acţiune restrânge mult aria de aplicabilitate. Vedeţi voi un om gospodar şi egoist care locuieşte la etajul 13 în Blocul Opera că are posibilitatea confecţionării unui car? Bietul om nu-şi poate deschide nici măcar un salon de coafură la etajul acela, dară-mi-te să lucreze la confecţionarea unui car... Chiar presupunând prin metoda reducerii la absurd, cu care deja ne-am obişnuit, că ar reuşi o asemenea performanţă, se pune problema acută a accesului boilor şi staulului unde aceştia ar urma să fie ţinuţi.

Astfel, vedem cum proverbul nostru capătă noi valenţe. Am descoperit că se adresează unor oameni gospodari, dar egoişti şi care au domiciliul stabil în zonele rurale. Să continuăm...

Şi vara sanie, ne învaţă proverbul. Ei, aici problema devine pur şi simplu insurmontabilă. Pornind de la premisa că este vorba de acelaşi om gospodar şi egoist care locuieşte într-o zonă rurală, problema necesarului de lemne ar fi la fel de facilă ca şi pe timp de iarnă. Ce schimbă fundamental datele problemei este faptul că, dacă în iarnă ar fi putut scoate carul afară din casă pe roţi şi l-ar putea duce într-un garaj, pe timp de vară nu are cum să târască sania pe uscat afară din casă. Iată cum, omul nostru gospodar şi egoist se trezeşte că, pe timpul verii, nu numai că nu s-a dus la mare pentru că a stat să lucreze la sanie, dar vede cu durere cum munca lui nu are nicio finalitate. Ba chiar, ne putem permite o mică supoziţie, după o asemenea prostie, soţia din dotare l-ar putea gratula cu calificativul de nechibzuit, care este opus celui de gospodar, trimiţând omul în cea mai adâncă depresie. Iar dacă iarna va fi una fără zăpadă, acesta va fi pasul sigur spre sinucidere...

Ce ne rămâne de făcut? Păi, nu avem altceva de făcut decât să încercăm îndreptarea moralei proverbului printr-o uşoară reaşezare a termenilor. Omul gospodar îşi face iarna vară şi sania car credem noi că ar suna mult mai realist şi aplicabil. Căci nimic nu e mai uşor de făcut decât să-ţi transformi iarna în vară montând o centrală termică în casă. Şi nimic nu ar fi mai util de făcut decât să-ţi transformi sania în car, obiect al muncii cu care vei putea lucra mai multe luni pe an. Ceea ce denotă un adevărat spirit gospodăresc...

Să auzim de bine!