Pioletul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Suntem în cabana Babele. Ce o face remarcată în ochii noştri nu este poziţia ei geografică şi nici renumele ei, ci faptul că e proaspăt zugrăvită. Pe drum, instructorul ne-a avertizat din şapte în şapte minute:

- Fiţi atenţi! Cabana e proaspăt zugrăvită şi cabanierul nu acceptă să vadă nici măcar urma unei amprente pe pereţii cei curaţi! Mi s-a mai spus din surse autorizate că nu suportă ghizii veniţi la instruire şi au fost semnalate cazuri când a mâncat unul întreg la o masă doar pentru că a suflat spre zugrăveala proaspătă.

Vorbele acestea, precum şi muşchii evidenţi ai cabanierului pe care îi cunoşteam din excursiile anterioare ne fac să fim foarte atenţi la manevrele efectuate prin camere sau pe holuri. Suntem conştienţi că doar cei care doresc să-şi încheie socotelile cu lumea asta îndrăznesc să păteze sau să zgârie cât de puţin vreun perete. Într-o atare situaţie nu ne-ar fi ajutat nici măcar prietenia dintre instructorul nostru şi cabanier. Cabana este la dispoziţia noastră timp de o săptămână, adică perioada cât facem instructajul anual al ghizilor montani. Au trecut trei zile de furişat pe holuri la cel puţin cincisprezece centimetri de perete. Una din farsele cele mai gustate este să te apropii de un coleg pe la spate şi, luându-l pe nepregătite, să-l împingi uşor spre un perete. Nu poţi să nu te amuzi de urletele lui asemenea cu cele ale bieţilor eretici arşi pe rug de Inchiziţie...

Suntem adunaţi iar în sala mare de mese, unde ni se face instructajul asigurării cu pioletul. Noi pe scaune, iar instructorul în faţă, în dreptul tablei. După explicaţiile teoretice, omul ia un piolet în mâini şi începe să ne explice competent:

- Uitaţi-vă la mine, aşa leg cordelina (şi ne arată), aşa o asigur (şi ne arată), aşa prind pioletul (şi ne arată cum îl prinde cu ambele mâini), iar aşa îl înfig în stâncă.

După care ridică pioletul deasupra capului şi zbang! îl înfige în tavanul jos al cabanei. Pentru noi, şocul e atât de puternic încât ne uităm unii la alţii şi începem să râdem ca proştii. Desigur că urmăream un film pe video, nu putea fi adevărat. Formidabil ce filme fac americanii ăştia! După câteva secunde necesare extragerii pioletului, instructorul îl apucă din nou cu toată nădejdea şi ne anunţă:

- Nu, nu aşa, am greşit. Uite aşa! şi zbang! îl înfige încă odată în tavan, de data asta mult mai adânc, aproape de prima gaură.

Una din colege îşi duce mâna la frunte şi alunecă uşor de pe scaun. Era ceva peste puterile ei.

- Îmi este rău, zice Georgică. Daţi-mi o pungă.

Mă uit la ceas cu ultimele puteri. Au trecut mai bine de două minute de când nimeni nu mai respiră. Atras de zgomotele care s-au reverberat în toată cabana, în pragul bucătăriei apare cabanierul, cu un şorţ alb la brâu şi un cuţitoi cât un paloş în mâna dreaptă.

- Eu nu suport să văd sânge, sughite Mihai. Şi se întoarce cu ochii închişi.

- Ce faceţi, frate, aici, tună cabanierul.

- Lecţii, ce dracu’ să facem. Le arăt asigurarea în piolet, continuă instructorul punctând cu arătătorul cele două găuri din tavan.

- Aaa, răspunde liniştit brusc muntele de om. Am crezut că faceţi cine ştie ce năzbâtii... Să nu uit să chem mâine zugravii, îşi spune în barbă dus de gânduri şi iese.

Să auzim de bine!