Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Sunt atârnat de bara unui troleu. Înghesuiala e suficientă ca să ne putem sprijini bine unul în altul. Reuşesc să mă poziţionez strategic lângă un domn, poziţie care reduce substanţial numărul de coate primite în coaste. Dată fiind apăsarea exercitată asupra coastelor, supravieţuitorii nu prea au suflu ca să mai şi vorbească, ceea ce face călătoria deosebit de monotonă. Iată-ne ajunşi în staţia Dr. Reiner. Îl văd şi îl simt pe domnul de lângă mine că îşi scoate celularul dintr-un buzunar de la piept, apasă câteva butoane şi începe o convorbire. Fără nicio intenţie ascult convorbirea în derulare.
- Mami, eşti acasă?
- ...
- Ne mai întâlnim, nu?
- ...
- Bine. Uite, eu acum am ajuns la staţia Orizont.
- ...
- Da, şi eu.
Şi omul închide aparatul. Binevoitor cum sunt şi cu un spirit civic dezvoltat, mă bag în vorbă ca musca în lapte şi îi spun:
- Nu vă supăraţi, dar nu am ajuns încă... Până la Orizont mai avem trei sau patru sta...
- De ce vă băgaţi unde nu ştiţi? mă întrerupe omul păstrând totuşi o alură binevoitoare.
- Îmi cer scuze! Am crezut că nu cunoaşteţi oraşul şi...
- Staţi liniştit, mă întrerupe iar domnul. Vorbeam cu soţia. Dacă îi spuneam că sunt la staţia Dr. Reiner o mai aşteptam un sfert de oră la locul de întâlnire. Aşa, am iuţit-o şi o să ajungă la fix la locul de întâlnire, îmi explică omul râzând pe înfundate.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!