Jiglerul comestibil

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Răducu dovedeşte reale aptitudini de mecanic. Este unul din şoferii firmei, în timpul liber este mecanicul firmei, iar în timpul care îi mai rămâne este mecanicul nostru. Care cum avem o problemă, fuguţa la Răducu. Dacă îl prindem în curtea firmei, norocul nostru. Dacă nu, trebuie să mergem la el acasă.

Omul dovedeşte reale calităţi umanitare pentru că ne ajută pe toţi fără a cere un leu. Dacă îi facem noi cinste cu o sticlă de vin sau de bere, nu zice nu, dar niciodată nu l-a auzit nimeni să ceară ceva. Iar dacă te faci că uiţi, nu e nicio problemă, Răducu nu se supără. Mai mult de atât, dacă nu găsim o piesă necesară reparaţiei, el umblă şi nu se lasă până o găseşte.

Toată problema este ca, atunci când te duci la el acasă pentru vreo nevoie, să ajungi imediat după el. Altfel, riscă să găsească vreo sticlă de bere sau de vin prin frigider şi mişcările lui devin uşor necontrolate, ca să zic aşa. Acum, ca să fiu sincer, de fiecare dată când am avut nevoie, am preferat să merg eu la el, nu de alta, dar Nicoleta, soţia lui pune nişte murături excepţionale.

La fel s-a întâmplat şi de data asta. Am o Dacie 1310 de la firmă şi trebuie să plec într-o deplasare. Nu a avut timp să îi facă o revizie în timpul programului, aşa că sunt invitat la el la domiciliu. Până îşi pune salopeta avem exact timpul necesar pentru câteva pahare de vin lângă o fripturică cu piure şi murături. Nu reuşisem să ajung imediat după el, ceea ce i-a oferit răgazul ca să golească deja sticla de vin pe jumătate. Sticla din care m-a servit pe mine, pentru că pe prima o dusese deja la ghenă.

E frig şi plouă mocăneşte. Coborâm amândoi la maşină, Răducu îi face constatarea şi declară:

- Sunt jiglerele înfundate! Trebuie curăţate.

- Perfect, dă-i drumul că ne udă ciuciulete, îl încurajez eu.

Eu ţin lanterna, iar Răducu ridică capota, demontează carburatorul, scoate un jigler, îl curăţă şi îl pune pe aripa maşinii. Nu pierd prilejul ca, pe durata intervenţiei, să mai bârfim puţin, eu de sub umbrelă, iar el de sub capota motorului. Termină primul jigler şi îl scoate pe al doilea. Eu continui conversaţia şi el curăţatul. Vine momentul şă le monteze la loc. Ia al doilea jigler între buze şi începe să-l monteze pe primul. Tremurând de frig şi umezeală, nu mă abţin şi îi spun:

- Frate, Răducule, cred că primul lucru pe care ar trebui să-l facem când ajungem sus ar fi să bem o ţuică fiartă. Am îngheţat bocnă aici.

- Băi, eşti de groază! Mi-ai făcut o poftă ce nu-ţi imaginezi, răspunde Răducu înghiţind în sec.

Termină de montat primul jigler şi începe să-l caute pe aripă pe al doilea. Nici urmă de jigler. Consider că e momentul să vin cu precizări:

- Răducule, frate, îl ţineai între buze mai adineaori.

Cu ochii holbaţi de groază, Răducu mă întreabă:

- Când? Înainte sau după ce am înghiţit în sec?

- Înainte, îi răspund cu glasul stins...

Să auzim de bine!