Lefkada, prima zi, prima plajă

Aceasta este o poză panoramică. Daţi clic pe ea, măriţi-o cât vreţi şi navigaţi pe ea cu săgeţile

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ne-am sculat ca oamenii în concediu, adică olecuţă mai târzior şi am purces la o abordare temeinică a bufetului suedez ce constituia micul dejun. Sortimente bogate, o miere excelentă, multe dulceţuri şi gemuri, dar nu cădem pe spate de emoţie pentru că ştim din experienţele trecute că meniul se va repeta multe zile de acum încolo. O întrebare scurtă la recepţie ne confirmă că avem de aşteptat până la ora 12 ca să avem un rezultat cu mutarea. Nu îmi convine răspunsul, iar soţia se uită la mine ca la un bărbat, adică un mamifer care găseşte soluţii în situaţii dificile, drept pentru care mă adresez recepţionerului:
- Îmi cer scuze, dar noi nu ne-am mutat aici, în Lefkas, ci suntem în concediu. Asta înseamnă că ceasul ticăie, iar noi nu facem nimic, doar stăm în cameră şi aşteptăm.
Brusc, omul devine grav şi solicită ajutorul unei june. Un scurt schimb de repilci şi primim cheile unei noi camere. Cea mai bună din hotel, cu o privelişte minunată asupra portului. Mutăm lucrurile în cinci minute, le lăsăm pe unde apucăm şi coborâm.
Sătui şi cu burţile dodoloaţe ne aburcăm în maşină şi plecăm urgent spre prima plajă, care se nimereşte a fi plaja Kathisma, amplasată pe coasta de vest. Am scris că plecăm urgent nu pentru că suntemm dornici de plajă, ci pentru că lucrătorii din salubritate sunt în grevă de o bună perioadă de timp. Iar circulatul pe străzi implică şi circulatul pe lângă munţi de gunoaie mirosinde...
Din şoseaua principală se face un drum secundar, dar asfaltat, care coboară o serie de serpentine spre plajă. Iar plaja care ni se deschide în faţa ochilor... ei bine, plaja, plaja e minunată, e încântătoare. Lungă dintr-un orizont în altul şi neobişnuit de lată, nisipoasă şi cu umbreluţe albastre aranjate, e o desfătare a ochilor. Un administrator harnic îndrumă de pe o motoretă turiştii spre locurile de parcare libere. Taverne, grupuri sanitare, duşuri, muzică, tot ce îţi doreşti. Iar noi ne-am dori o plimbare cu parapentele, văzând instructorii care nu mai prididesc şi peisajul superb pe care presupunem că-l putem vedea după ce ne aruncăm de pe un munte vicinal.
Aici am avut parte de un al doilea dialog paradoxal cu un flăcău presupus administrator al umbrelelor. Îl văd cu tăşcuţa tăind chitanţe printre umbrele şi îl abordez în greceşte:
- Bună ziua!
- Bună ziua! răspunde omul amabil.
- Cât costă să închiriezi o umbrelă şi un şezlong?
- Nu ştiu, nu am idee. Cum adică?
- Adică să închiriezi, să împrumuţi pe bani, îi explic condescendent.
- Să închiriaţi?
- Da, să închiriez.
- Nu ştiu.
- Dar aş avea nevoie să închiriez o umbrelă şi un şezlong.
- Nu ştiu. Care umbrelă?
- Aia, o arăt eu.
- Nu ştiu. Şi care şezlong?
- Ăla, precizez eu şi acest aspect.
- Nu ştiu.
- Şi eu ce fac, cui mă adresez?
- Mie. Cinci euro.
Îmi taie chitanţa, îi dau banii şi pleacă. Obosit de atâta încordare mentală, o las pe soţie să achite, iar eu mă grăbesc spre o experienţă care era să mă coste viaţa. Cum vă spuneam, apa are o culoare inuman de frumoasă şi o limpezime de cristal. E drept că intrarea în apă e puţin cam bruscă, dar e loc de joacă şi pentru copii. Atras de culoarea de care vorbeam, mă reped cu camera subacvatică să filmez câte ceva într-un colţ al plajei. Dar fără să îmbrac costumul de neopren. Vă rog să reţineţi amănuntul. Încep să cobor şi totul a mers de minune până la 2,5 metri. Ajuns la această graniţă, parcă trasată cu o riglă, dau de un curent sau o zonă de apă rece. Îngrozitor de rece. Nu cred că exagerez dacă afirm că avea sub 10 grade. Atât de rece încât simţeam că mă doare carnea, că inima şi creierul mi se opresc din funcţionare. Atât de rece încât prima idee care mi-a venit în minte a fost să-mi smulg muştiucul din gură ca să pot urla! O urmă de raţiune m-a oprit de la acest gest şi am început să dau sălbatic din mâini şi din picioare spre o suprafaţă care nu mai apărea. Am ieşit din apă ca un dop şi abia atunci am perceput în totalitate primejdia care mă ameninţase.
Mai cu un frappe, mai cu un mojito, a trecut după-amiaza şi am luat drumul înapoi spre hotel. O baie de purificare şi începem periplul căutării unui local unde să putem mânca ceva decent. Cum vă spuneam, în Leefkas poţi găsi toate mâncărurile tradiţionale americane: pizza, spaghetti, paste, creppe. Dar foarte rar ceva grecesc tradiţional. Obosiţi de umblat acostăm la o terasă care are măcar aparenţa uneia greceşti: terasa şi bucătăria sunt amplasate peste drum una faţă de alta.
Soţia a comandat un piept de pui la grătar (tradiţional grecesc, nu?), iar eu calamari prăjiţi. Ne uităm la farfurii (nu platouri, ca în Thasos) şi ne loveşte plânsul văzând micimea porţiilor. Mâncăm cu noduri, beau un Mithos rece şi plecăm spre hotel întrebându-ne de ce nu am văzut niciun local care să anunţe un cât de mic beneficiu: o îngheţată din partea casei, o fructă, o măslina, două felii de pâine, o sticlă de vin sau cine ştie ce, aşa cum vedeam în Thasos.
Seara avem ocazia de a asista la un spectacol magnific oferit de iahturile italieneşti sau de alte naţionalităţi care se retrag spre casă. Într-un şir lung, navigând încet şi cu demnitatea unor mastodonţi, se îndreaptă spre ieşirea din lagună. Gata, sfârşitul de săptămână se sfârşise, iar posesorii trebuiau să fie luni la strungurile sau războaiele de ţesut unde îşi câştigau existenţa...
Dar surprizele sunt abia la început...
Să auzim de bine!