Telefonul cu copiii în faţă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cred că sunt în asentimentul vostru, al cititorilor blogului atunci când afirm că sunt de părere că legile au fost inventate şi elaborate de oameni pentru că au ajuns la concluzia că au nevoie de ele.
O atare ipoteză ne duce imediat la concluzia logică a necesităţii respectării lor. Că doar de aia le-am făcut, că ne-au fost necesare.
Ei bine, în România acesta nu este un raţionament, ci este un silogism. Pentru că viaţa de zi cu zi nu face altceva decât să ne demonstreze truda asiduă a românilor de a eluda sau frauda orice se numeşte lege, regulament sau regulă. Nu ştiu dacă alte naţii au în zestrea culturală vreun aforism de genul legea de aia e lege ca să fie călcată, dar românii îl au şi-l respectă.
De când ne sculăm până seara, târziu, la culcare, dovedim o tenacitate perversă şi masochistă de ne face rău cu propriile mâini. S-a elaborat o lege că, de exemplu, vânzătorii de răcoritoare nu au voie să vândă cutii de suc decât cu paiul ataşat? Fiţi siguri că, de a doua zi românul nostru se va ocupa să găsească o modalitate de a o ocoli.
Condiţiile de trafic, riscurile pe care le presupune şi necesitatea stabilirii unor criterii de evaluare a unor fapte au dus la emiterea Codului rutier. Nu suntem singura ţară care avem aşa ceva şi nici singura care ar trebui să aplice un asemenea cod. Cod care, în esenţă, prin reglementările lui, nu face altceva decât să îţi ofere ajutorul în caz de nevoie. Ei bine, nu şi în România!
Scrie în Codul rutier că este interzis vorbitul la telefon în timpul condusului? Perfect! În acest caz, primul lucru pe care îl face românul după ce se aşează al volan este să înceapă o convorbire telefonică. Nu contează că este un trafic aglomerat, că este într-o intersecţie sau că se chinuie să parcheze. Telefonul nu se dezlipeşte de la ureche. Iar dacă eşti posesorul unui gipan, atunci vorbitul la telefon în timpul condusului este un hev mast, cum se spune pe la noi, prin Drumul Taberei. Nici măcar faptul că trece pe lângă un poliţist nu-l poate opri. Românul povesteşte, râde, conversează la telefon în maşină şi se simte bine vorbind la fel ca în propria sufragerie.
Statisticile au relvat că aşezarea copiiilor în faţă, lângă şofer este un factor de mare risc pentru viaţa copilului şi, pe cale de consecinţă, interdicţia a fost introdusă în Cod. De noi, oamenii, spre binele nostru, al oamenilor.
Ei şi? Ce-i cu asta? Românul nostru care îşi duce copilul la grădiniţă, la şcoală sau la plimbare îl pune direct pe locul mortului, imediat ce se suie în maşină. Cum adică? Să nu-l aşeze el pe Vasilică în faţă când ştie că îi place aşa de mult să stea acolo? Hai tati, hai în faţă că aici îţi place ţie, aud apropae zilnic părinţi îndemându-şi copiii. Propriul lui copil, sufletul lui şi marea lui iubire este expus unui risc mortal, prin propria voinţă. Vai, Gigel al meu e mort după fiu-său, e topit pur şi simplu, e sufletul lui! Să nu-i facă cineva ceva că-l omoară, aud afirmaţii făcute de mame mândre de marea dragoste a soţilor pentru progenitură. Vedeţi ceva mai absurd în interdicţia aplicată altora de a-ţi răni copilul pentru ca tu să-l poţi omorî cu mâna ta?
Să auzim de bine!