Croaziera din a treia zi în Lefkada

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Ce credeţi că fac turiştii amatori de frumuseţile Greciei în seara sosirii la hotel? Exact, se înscriu într-o croazieră. Asta am făcut şi noi. Croaziera va avea loc în a treia zi a şederii noastre şi va urmări un traseu destul de interesant.

Croaziera urma să înceapă la ora 10, aşa că ceasul a sunat la 7 şi ne-am sculat din pat la 8.30. Un mic dejun devorat în regim de urgenţă şi fuga la maşină, cu care ne deplasăm mult peste viteza legală până în Nidri, locul de plecare. Lăsăm maşina într-o parcare cu plată (trei euro pe zi) şi pază şi dăm fuga spre cheu. Trei nave parcate la o jumătate de metru una de alta ne aşteaptă. Noi suntem repartizaţi pe Nidri Star Unu. Ni se dă bilteul de îmbarcare, luăm loc în salon şi căpitanul Panaiotis demarează. Aţi observat că am scris demarează şi nu am scris porneşte? Pentru că nu există alt termen care să definească pornirea unei nave de 50 de metri şi 200 tone, care te lipeşte de spetezele banchetelor.

Locurile ocupate sunt în salon, canapelele comode, toate dotările funcţionale, iar până ne vom depărta puţin de port nu avem altceva de făcut decât să închegăm mici discuţii. De exemplu, cât de izolaţi sunt grecii ăştia de lumea modernă, ce gândire conservatoare au ei, mai ales femeile. Rupte de orice realitate. A venit vara de o grămadă de vreme, sunt căldurile care sunt şi ele umblă cu piciorul gol în sandale! Asta când orice femeie modernă şi europeană umblă încălţată cu cizme groase de toval, eventual OGG-uri.

Traseul ar fi decurs bine dacă aceeaşi intenţie ar fi avut şi Poseidon. Dar nu a avut. Drept urmare, vântul şi-a sporit intensitatea, valurile au luat amploare, iar căpitanul a trebuit să schimbe traseul şi nu am mai ajuns în Kefalonia. Nava ajunge să aibe un tangaj de 8-10 grade şi un ruliu de peste 15-18 grade, ceea ce retrage oamenii de pe punţi. Imaginea valurilor prin care navigăm ne este dată cel mai bine de vasul Nidri Star II, care vine în urma noastră mai mult pe sub apă decât deasupra. Dar am trecut pe lângă insulele Skorpio, Madouri şi Skorpido, am oprit în insula Ithaka şi plaja Egremni. Unele din aceste obiective mi-au stârnit mici consideraţii. Să vi le spun pe rând.

Insula Skorpio a fost cumpărată de renumitul armator Aristotel Onassis pentru fiica lui Christina, pe o sută şi ceva de mii de dolari. Suma nu e mare în sine, iar acum sunt o mulţime de bogătaşi care şi-au cumpărat propriile insule, dar el a fost primul, a fost primul care a arătat lumii ce poate face puterea banului. Lucrările de amenajare au ajuns să depăşească 30 de milioane de dolari, iar întreţinerea ei costa peste o sută patruzeci de mii de dolari pe lună. Acum, insula a fost vândută de fiica Christinei, Athina, unui bogătaş rus pentru fiica acestuia, Ekaterina, pe vreo trei sute de milioane de dolari. Aristotel Onassis, fiul lui Alexander şi fiica lui Christina sunt toţi îngropaţi pe insulă. Oprind lângă insulă pentru o baie, am avut ocazia să vedem taverna unde obişnuia el să vină cu Jaqueline Kennedy să mănânce. În prima poză aveţi ocazia să vedeţi celebra poză făcută de un paparazzi grec cu Jaqueline goală în faţa tavernei respective. În cea de a doua poză puteţi vedea aceeaşi tavernă rămasă neschimbată, fotografiată de mine acum, când toţi eroii întâmplării sunt doar fumul unor amintiri...

Oprirea în Ithaka mi-a stârnit puternice relexii, pentru că sunt unul dintre cei care cred în autenticitatea scrierilor homeriene. Portul în care am acostat este poziţionat într-un mic golf, cu o panoramă splendidă. Am încercat să găsim muzeul de arheologie, dar am aflat că se află la vreo şapte kilometri de port, lucru deloc strategic pentru turism. Insula are acum vreo două mii de locuitori. Presupunând că populaţia era aceeaşi şi acum trei mii de ani, lucru deloc probabil, se nasc câteva întrebări. Locuitorii nu aveau cu ce se îndeletnici decât cu creşterea caprelor şi cultivarea măslinilor, lucru spus, de altfel şi de Homer. O economie de subzistenţă este greu de crezut că ar fi putut duce la o stratificare socială, în primul rând din cauza lipsei unei varietăţi de bunuri. Dacă dintre cei două mii de locuitori o mie erau bărbaţi, atunci cu câţi războinici a participat Ulisse la războiul troian? Din cei rămaşi pe insulă, de unde apăreau cei vreo patruzeci de nobili care o curtau pe Penelopa? Ce îi definea pe ei ca nobili? Faptul că un om obişnuit avea zece capre, iar un nobil treisprezece?

Oprirea la insula Madouri a fost una încărcată sentimental. Pentru că aici, a trăit şi a scris marele poet naţional grec Aristotelis Valaoritis. Interesant nu este faptul că aici s-a născut marele poet. Nici faptul că aici a murit. Ci faptul că aici a trăit. Aici a trăit. Pe această insulă, la doi paşi de Lefkada şi-a petrecut toată viaţa. Toată viaţa pe o insulă. Nimic nu ilustrează mai bine amestecul paradoxal existent la greci între iubirea de ţară şi dorinţa centrifugă de a fi propriul stăpân, dorinţa de independenţă. Să fie singur, în polisul lui, cu hotărârile lui şi reguilile lui este cea mai aprinsă dorinţă a unui grec. Dar nu uită nicio clipă că e grec şi pentru asta trăieşte. Superbă şi paradoxală această combinaţie pentru care grecii au înţeles să moară.

Una dintre opriri a fost pe plaja de al Egkrimni. Am scris pe pentru că bravul noastru căpitan a suit nava pe nisipul plajei câţiva metri buni. Ca să coborâm s-a ataşat o scară, dar care nu făcea contact cu nisipul plajei la modul cel mai ferm. Cobor eu, îi întind mâna soţiei ca s-o ajut, coboară şi ea, dar din cauza unui val îşi pierde o sanda. Cum apa nu depăşea zece centimetri, am socotit oportun să mă arunc în valuri şi să-mi dovedesc astfel abilităţile de lup de mare din Drumul Taberei. Doar că o doamnă insensibilă la orgoliile masculine, a călcat pe sanda şi i-a restituit-o soţiei…

O oprire am avut şi al grota lui Papanikoli. Prilej pentru căpitanul Panaiotis (îmi place acest nume...) de a ne releva încă o dată abilităţile sale de navigator, care îi permit să manevreze ditamai măgăoaia mai bine ca un şofer bucureştean în parcarea unui mall. Grota nu este suficient de mică pentru ca domnul căpitan să nu intre cu vas cu tot în ea. La fel cum intrau şi partizanii greci din Al Doilea Război Mondial (ce-or fi ăia, partizani?) care atacau navele nemţeşti şi mureau pentru libertatea lor.

Ne reîntoarcem în Nidri, ne recuperăm maşina şi luăm drumul hotelului. Un duş, un schimb de haine şi fuga la mâncare.

Să auzim de bine!