Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că am intrat în al treilea an de când îmi fac publice impresiile de călătorii în Grecia. Spre deosebire de anii trecuţi, anul acesta situaţia e dramatică. Doi ani consecutivi am fost în acelaşi loc, Thasos, şi asta nu este permis unor adulţi vaccinaţi care au deviza „Nu vizita de două ori aceleaşi locuri”. Aşa că, dacă anii trecuţi am fost aproape de extremitatea estică a Greciei, anul acesta ne vom apropia de cea vestică, şi anume Lefkada. Doar că, spre deosebire de anul când am fost în Corfu, nu voi mai conduce fără milă cale de 1.100 km, ci vom avea o abordare diferită: o pauză de o noapte în Thessaloniki. Purtând numele surorii marelui Alexandru, oraşul este atât de frumos încât sufăr în anul în care nu apuc să-l vizitez.
Hotelul pe care l-am ales drept reşedinţă de o noapte se află într-o poziţie excelentă, pe Egnatia Odos, aproape de Piaţa Aristotelou, o piaţă atât de frumoasă încât te îndrăgosteşti de ea la prima vedere. Iar Egnatia Odos... De câte ori vizitez oraşele Istanbul sau Thessaloniki şi mă plimb pe Divan Yolu în Istanbul, respectiv Egnatia Odos în Thessaloniki, mă simt cuprins de emoţia unei călătorii în timp. Asta pentru că ambele străzi nu sunt altceva decât vestigiile celebrei şi anticei Via Egnatia, drum roman construit din ordinul consulului Egnatius (Ignaţiu) cu vreo 200 de ani înainte de Cristos. Pe locurile unde călcăm noi acum au trecut legiunile lui Caesar în timpul războiului civil, armata lui Marc Antoniu şi Octavian îndreptându-se spre Filippi, lângă Kavala, sau cavalerii înzăuaţi ai cruciadelor. Drumul avea un capăt în Constantinopol, iar celălalt prin dreptul oraşului Durres din Albania, făcând, după traversarea Adriaticii, legătura cu celebra Via Apia spre Roma. Acum, că am ajuns aici, simt nevoia unei mărturisiri. Anul trecut, la plecarea din Thasos, după ce am coborât de pe ferry şi am ieşit din Keramoti, în loc să intru pe autostradă (care se numeşte tot Egnatia Odos în cinstea celebrului drum) la prima intersecţie, am mers până la a doua intersecţie şi de acolo am virat la dreapta spre graniţă. Ştiţi de ce? Pentru că drumul pe care am intrat atunci, şi care este aproape paralel cu autostrada, nu este altul decât vechiul drum roman. Astfel, am avut ocazia să mergem şi noi cale de vreo 100 km pe acelaşi drum cu negustorii, militarii, ţăranii sau nobili romani sau bizantini care sunt de mult lutul pământului şi care nu şi-au imaginat vreodată că, peste 2.000 de ani, un locuitor din Drumul Taberei le va călca urmele ascultând muzică grecească în boxele maşinii lui, simţindu-se şi el parte a istoriei... Dincolo de aspectul istoric imaginativ, vă rog să mă credeţi că, deşi nu oferă confortul unei autostrăzi şi este puţin mai lung, acest drum este mai frumos decât autostrada.
Tot ca o deosebire faţă de anii trecuţi este faptul că mi-am achiziţionat o perehe de “labe de broască” profesionale, cu nişte fante ciudate pentru eficientizarea scurgerii apei şi atâtea reglaje încât pot fi încălţate de orice persoană cu vârsta cuprinsă între 12 ani şi 78 de ani şi 4 luni. Tot ca o noutate este şi tubul snorkel, la fel de profesional, tub care are un fel de ventil cu plutitor care împiedică intrarea apei când eşti în apnee. Lucru deosebit de util având în vedere nivelul scăzut cu care rămânea marea după fiecare scufundare pe care o făceam... Acestora li se adaugă un cort care, când se strânge, încape într-o husă de umbrelă, cort destinat exclusiv protecţiei solare pe plajele albite şi topite de lumina acestuia. Iar efectul eonomic se va vedea în reducerea consumului de bere pe locuitor...
Planul nostru este următorul. Vom pleca de acasă la o oră decentă cu o zi înainte faţă de data cazării în Lefkada, nu sculaţi înaintea găinilor, vom merge relaxaţi, putând admira astfel frumuseţile peisajului şi vom ajunge în Thessaloniki în timpul după-amiezii. După finalizarea procedurii de cazare, îi vom face oraşului o vizită de curtoazie, prilej evident de a face şi niscai poze şi vom mânca la o tavernă din oraşul vechi, nu de alta, dar de acolo, de sus, panorama e superbă. După un somn relaxant (hotelul se pretează la aşa ceva) ne vom scula la o oră la fel de decentă şi vom pleca spre Lefkada după un mic-dejun săţios, unde preconizăm să ajungem către prânz. Tocmai bine pentru a putea lua în primire camera şi de a ne bucura de o jumătate de zi pe care, până acum o pierdeam.
Întoarcerea se va efectua pe acelaşi tipar: plecarea după prânz, câştigând astfel jumătatea de zi pe care o pierdeam de obicei, ajungerea în Thessaloniki în timpul după-amiezii, o vizită prin oraş, masa la o tavernă pe faleză urmată de un somn odihnitor. A doua zi, scularea la o oră rezonabilă, consumarea dejunului cel mic şi plecarea spre ţară unde nu ne mai interesează la ce oră vom ajunge. Vă întrebaţi ce avem atâta de vizitat în Thessaloniki? Păi, dragii mei, dincolo de frumuseţea şi curăţenia oraşului, există acolo atâta istorie, creştină, păgână sau musulmană, încât vom mai avea de lucru încă mulţi ani de acum încolo. Există atâtea locuri cu privelişti frumoase încât ai impresia că derulezi filele unui calendar National Geographic. Chiar şi o simplă plimbare pe faleză devine un lucru memorabil. Într-un fel, întâlnirea cu acest oraş este o formă a întâlnirii cu nemurirea. Sora lui Alexandros Megalou, prinţesa care a dat numele oraşului, e fum şi amintire de mai bine de 2.200 de ani, dar oraşul ei mai dăinuie, pe acelaşi loc, pe acelaşi pământ, iar ţărmul încă mai poartă umbra ei şi a măreţului frate. Imperii s-au format şi s-au destrămat după ce au împărăţit ani fără număr, regi au venit, au domnit şi au murit, generaţii după generaţii s-au perindat, sisteme sociale s-au schimbat din esenţa lor, dar numele şi amintirea ei dăinuie impasibile.
Toate acestea se vor desfăşura într-un climat mult mai plăcut, dacă luăm în consideraţie faptul că am montat la geamurile maşinii folie Llumar închisă la culoare, ceea ce va conduce la un indice mult mai bun de confort termic. Nu am uitat pregătirea sonoră, concretizată prin vreo şase giga de muzică grecească de cea mai bună calitate dar pe care, presimt, o voi asculta doar pe drum, fiindcă odată trecuţi graniţa în Grecia voi comuta pe posturile lor de radio. Am dotat geanta frigorifică cu un inversor de tensiune, astfel încât o vom putea folosi nu numai în maşină, pe drum, ci şi în camera de hotel, la priza de 220 V. Dotarea e absolut necesară pentru că frigiderele camerelor sunt, de obicei, de mici dimensiuni, astfel încât nu poţi ţine la rece o sticlă de 2 litri, ci doar cutii de bere (hehe... Mithos...). Barca nu a fost uitată. Aspiratorul cu care fac curat în maşină este cu dublu sens, astfel că acum, voi putea umfla barca mult mai uşor cu ajutorul lui, în loc să dau la pompă o jumătate de zi. De altfel, soţia îngrijorată de amploarea pregătirilor, m-a întrebat dacă cred că voi putea umfla barca şi salteaua, monta cortul, întinde cearşaful şi îmbrăca echipamentul de scufundare în mai puţin de şase ore pentru că ea nu are voie să stea mai mult la plajă... I-am răspuns către prânz că da, cred că da, tocmai când mă antrenam în sufragerie cu montarea cortului, începută la opt dimineaţa cu “labele de broască” în picioare.
Punând toate astea cap la cap, mă declar mulţumit şi simt că zorile vor fi trandafirii, vorba cântecului.
Să auzim de bine!
Iată că am intrat în al treilea an de când îmi fac publice impresiile de călătorii în Grecia. Spre deosebire de anii trecuţi, anul acesta situaţia e dramatică. Doi ani consecutivi am fost în acelaşi loc, Thasos, şi asta nu este permis unor adulţi vaccinaţi care au deviza „Nu vizita de două ori aceleaşi locuri”. Aşa că, dacă anii trecuţi am fost aproape de extremitatea estică a Greciei, anul acesta ne vom apropia de cea vestică, şi anume Lefkada. Doar că, spre deosebire de anul când am fost în Corfu, nu voi mai conduce fără milă cale de 1.100 km, ci vom avea o abordare diferită: o pauză de o noapte în Thessaloniki. Purtând numele surorii marelui Alexandru, oraşul este atât de frumos încât sufăr în anul în care nu apuc să-l vizitez.
Hotelul pe care l-am ales drept reşedinţă de o noapte se află într-o poziţie excelentă, pe Egnatia Odos, aproape de Piaţa Aristotelou, o piaţă atât de frumoasă încât te îndrăgosteşti de ea la prima vedere. Iar Egnatia Odos... De câte ori vizitez oraşele Istanbul sau Thessaloniki şi mă plimb pe Divan Yolu în Istanbul, respectiv Egnatia Odos în Thessaloniki, mă simt cuprins de emoţia unei călătorii în timp. Asta pentru că ambele străzi nu sunt altceva decât vestigiile celebrei şi anticei Via Egnatia, drum roman construit din ordinul consulului Egnatius (Ignaţiu) cu vreo 200 de ani înainte de Cristos. Pe locurile unde călcăm noi acum au trecut legiunile lui Caesar în timpul războiului civil, armata lui Marc Antoniu şi Octavian îndreptându-se spre Filippi, lângă Kavala, sau cavalerii înzăuaţi ai cruciadelor. Drumul avea un capăt în Constantinopol, iar celălalt prin dreptul oraşului Durres din Albania, făcând, după traversarea Adriaticii, legătura cu celebra Via Apia spre Roma. Acum, că am ajuns aici, simt nevoia unei mărturisiri. Anul trecut, la plecarea din Thasos, după ce am coborât de pe ferry şi am ieşit din Keramoti, în loc să intru pe autostradă (care se numeşte tot Egnatia Odos în cinstea celebrului drum) la prima intersecţie, am mers până la a doua intersecţie şi de acolo am virat la dreapta spre graniţă. Ştiţi de ce? Pentru că drumul pe care am intrat atunci, şi care este aproape paralel cu autostrada, nu este altul decât vechiul drum roman. Astfel, am avut ocazia să mergem şi noi cale de vreo 100 km pe acelaşi drum cu negustorii, militarii, ţăranii sau nobili romani sau bizantini care sunt de mult lutul pământului şi care nu şi-au imaginat vreodată că, peste 2.000 de ani, un locuitor din Drumul Taberei le va călca urmele ascultând muzică grecească în boxele maşinii lui, simţindu-se şi el parte a istoriei... Dincolo de aspectul istoric imaginativ, vă rog să mă credeţi că, deşi nu oferă confortul unei autostrăzi şi este puţin mai lung, acest drum este mai frumos decât autostrada.
Tot ca o deosebire faţă de anii trecuţi este faptul că mi-am achiziţionat o perehe de “labe de broască” profesionale, cu nişte fante ciudate pentru eficientizarea scurgerii apei şi atâtea reglaje încât pot fi încălţate de orice persoană cu vârsta cuprinsă între 12 ani şi 78 de ani şi 4 luni. Tot ca o noutate este şi tubul snorkel, la fel de profesional, tub care are un fel de ventil cu plutitor care împiedică intrarea apei când eşti în apnee. Lucru deosebit de util având în vedere nivelul scăzut cu care rămânea marea după fiecare scufundare pe care o făceam... Acestora li se adaugă un cort care, când se strânge, încape într-o husă de umbrelă, cort destinat exclusiv protecţiei solare pe plajele albite şi topite de lumina acestuia. Iar efectul eonomic se va vedea în reducerea consumului de bere pe locuitor...
Planul nostru este următorul. Vom pleca de acasă la o oră decentă cu o zi înainte faţă de data cazării în Lefkada, nu sculaţi înaintea găinilor, vom merge relaxaţi, putând admira astfel frumuseţile peisajului şi vom ajunge în Thessaloniki în timpul după-amiezii. După finalizarea procedurii de cazare, îi vom face oraşului o vizită de curtoazie, prilej evident de a face şi niscai poze şi vom mânca la o tavernă din oraşul vechi, nu de alta, dar de acolo, de sus, panorama e superbă. După un somn relaxant (hotelul se pretează la aşa ceva) ne vom scula la o oră la fel de decentă şi vom pleca spre Lefkada după un mic-dejun săţios, unde preconizăm să ajungem către prânz. Tocmai bine pentru a putea lua în primire camera şi de a ne bucura de o jumătate de zi pe care, până acum o pierdeam.
Întoarcerea se va efectua pe acelaşi tipar: plecarea după prânz, câştigând astfel jumătatea de zi pe care o pierdeam de obicei, ajungerea în Thessaloniki în timpul după-amiezii, o vizită prin oraş, masa la o tavernă pe faleză urmată de un somn odihnitor. A doua zi, scularea la o oră rezonabilă, consumarea dejunului cel mic şi plecarea spre ţară unde nu ne mai interesează la ce oră vom ajunge. Vă întrebaţi ce avem atâta de vizitat în Thessaloniki? Păi, dragii mei, dincolo de frumuseţea şi curăţenia oraşului, există acolo atâta istorie, creştină, păgână sau musulmană, încât vom mai avea de lucru încă mulţi ani de acum încolo. Există atâtea locuri cu privelişti frumoase încât ai impresia că derulezi filele unui calendar National Geographic. Chiar şi o simplă plimbare pe faleză devine un lucru memorabil. Într-un fel, întâlnirea cu acest oraş este o formă a întâlnirii cu nemurirea. Sora lui Alexandros Megalou, prinţesa care a dat numele oraşului, e fum şi amintire de mai bine de 2.200 de ani, dar oraşul ei mai dăinuie, pe acelaşi loc, pe acelaşi pământ, iar ţărmul încă mai poartă umbra ei şi a măreţului frate. Imperii s-au format şi s-au destrămat după ce au împărăţit ani fără număr, regi au venit, au domnit şi au murit, generaţii după generaţii s-au perindat, sisteme sociale s-au schimbat din esenţa lor, dar numele şi amintirea ei dăinuie impasibile.
Toate acestea se vor desfăşura într-un climat mult mai plăcut, dacă luăm în consideraţie faptul că am montat la geamurile maşinii folie Llumar închisă la culoare, ceea ce va conduce la un indice mult mai bun de confort termic. Nu am uitat pregătirea sonoră, concretizată prin vreo şase giga de muzică grecească de cea mai bună calitate dar pe care, presimt, o voi asculta doar pe drum, fiindcă odată trecuţi graniţa în Grecia voi comuta pe posturile lor de radio. Am dotat geanta frigorifică cu un inversor de tensiune, astfel încât o vom putea folosi nu numai în maşină, pe drum, ci şi în camera de hotel, la priza de 220 V. Dotarea e absolut necesară pentru că frigiderele camerelor sunt, de obicei, de mici dimensiuni, astfel încât nu poţi ţine la rece o sticlă de 2 litri, ci doar cutii de bere (hehe... Mithos...). Barca nu a fost uitată. Aspiratorul cu care fac curat în maşină este cu dublu sens, astfel că acum, voi putea umfla barca mult mai uşor cu ajutorul lui, în loc să dau la pompă o jumătate de zi. De altfel, soţia îngrijorată de amploarea pregătirilor, m-a întrebat dacă cred că voi putea umfla barca şi salteaua, monta cortul, întinde cearşaful şi îmbrăca echipamentul de scufundare în mai puţin de şase ore pentru că ea nu are voie să stea mai mult la plajă... I-am răspuns către prânz că da, cred că da, tocmai când mă antrenam în sufragerie cu montarea cortului, începută la opt dimineaţa cu “labele de broască” în picioare.
Punând toate astea cap la cap, mă declar mulţumit şi simt că zorile vor fi trandafirii, vorba cântecului.
Să auzim de bine!
Mi-ai readus zambetul pe buze cu acest articol. Bine scris, ca intotdeauna. Dragostea fata de Grecia se simte in fiecare rand, in fiecare propozitie. Si nici umorul tau caracteristic nu lipseste. Distractie frumoasa !!!!
RăspundețiȘtergere