Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Am adormit şocaţi de cele văzute în seara precedentă: lucrările la metroul din Salonic, ceea ce îl va face al doilea oraş cu metrou din Grecia şi va creşte exponenţial numărul martirilor creştini datorită aglomeraţiei de pe Egnatia, şi murdăria de pe străzi. Iubesc Grecia, dar asta nu mă împiedică să văd lucrurile aşa cum sunt. Iar în Salonic am observat o murdărie cum numai în Bucureşti mai vezi. Adio străzi lucioase de curate ce sunt, adio trotuare imaculate!
Ne trezim speriaţi nu că vom întârzia, ci că vom pierde micul dejun. Care se poate consuma într-o sală discretă, la măsuţe individuale, într-o atmosferă foarte plăcută. Am predat cheia şi telecomenzile, ne-am suit în maşină şi am plecat. Până la prima intersecţie, unde trebuia să facem la stânga. Am făcut la stânga şi am stat pentru că un camion cu covoare bloca accesul. Spre surprinderea mea de bucureştean, deşi aproape instantaneu s-a format o coadă impresionantă, nimeni, dar absolut nimeni nu a manifestat nici cea mai mică nervozitate. Am depăşit momentul şi am mai înaintat vreo sută de metri, căutând din ochi benzinăria indicată de GPS. Nu aveai cum s-o vezi din prima pentru că era în holul unui garaj. În hol! O benzinărie! Am intrat cu maşina în hol, am alimentat şi am ieşit cu spatele. Ne-am continuat drumul o scurtă distanţă până la o altă benzinărie, cu aspect mai omenensc, am terminat de făcut plinul şi am virat spre bucla de înscriere pe autostradă. Bine am făcut că am alimentat pentru că, exceptând o benzinărie imediat după intrarea pe autostradă, până la bucla de ieşire de la Ioanina nu mai există alta. Nici nu are cum pentru că drumul traversează o mulţime de munţi, noi inventariind 51 de tuneluri.
Iar surprizele au continuat. Pentru că, faţă de data trecută, au fost puse o mulţime de puncte de taxare pentru autostradă, cea mai scumpă taxă pe care am întâlnit-o fiind de 3 euro. Aşa că, aveţi în vedere o morală rutieră: dacă vreţi să mergeţi în Lefkada, trebuie să aveţi bani de taxe, nu glumă! În total, cred că am plătit peste 10 euro pe taxe rutiere. Poate că suma nu vi se pare mare, dar dacă vă gândiţi că veţi plăti şi la întoarcere, la care adăugaţi câte două taxe ori de câte ori veţi dori să vizitaţi vreun obiectiv de pe continent, vă veţi speria de sumele rezultate.
Ieşim pe bucla de la Ioanina şi GPS-ul mă anunţă că mai am o oră şi jumătate de mers. Afirmaţia mi se pare hillară şi o pun pe seama defectării pentru că, 100 de kilometri parcurşi cu 110 la oră nu necesită atât de mult. Dar aparatul ştie ce ştie... Pentru că intrăm pe un traseu de munte, unde un singur camion ajuns din urmă, ne blochează complet avansarea. De depăşit nu se pune problema, nu numai pentru că este linie dublă continuă, ci pentru că şoseaua este atât de îngustă încât camionul nu poate fi depăşit nici măcar de o bicicletă.
Aşa că, am ajuns în Lefkada după cum grăit-a GPS-ul, adică o oră şi jumătate. Găsim un loc de parcare chiar în faţa hotelului şi ne cazăm instantaneu. În faţa ghişeului îmi întreb soaţa ce limbaj să folosesc şi ea îl preferă pe cel grecesc. Eroare, ca să nu zic greşeală. Pentru că recepţionerul, bucuros de a-şi auzi limba vorbită de un bucureştean din Drumul Taberei, ne copleşeşte cu un discurs de primire. Omul ne roagă să nu despachetăm pentru că mâine ne va oferi o cameră mai bună. Ideea îmi displace, dar suntem nişte oameni concesivi, aşa că acceptăm. Lăsăm lucrurile cum se nimereşte prin cameră, ne facem un duş şi ne schimbăm, după care plecăm în trombă spre prima plajă, Agios Ioannis.
Dragii mei cititori, vă rog să luaţi seama la sfatul meu: dacă nu vă pasionează Kite surfing-ul, nu aveţi ce căuta acolo. Plaja este lungă şi îngustă, dominată de ruinele unor mori de vânt. Care nu au fost construite acolo de florile mărului, ci datorită vânturilor care bat acolo în permanenţă. Aşa că, plaja este ocupată exclusiv de corzile şi velele amatorilor de zmee cu planşă, iar valurile sunt permanent destul de robuste. Ceea ce nu te împiedică să admiri cu răsuflarea tăiată de emoţie evoluţia practicanţilor şi fluturii zmeelor care acoperă practic cerul.
Lângă ea se află plaja Milos (atenţie, este o altă Milos, nu cea indicată în pliantele turistice) cu amenajări, hoteluri etc, dar destinată la fel de exclusiv amatorilor de sporturi extreme.
Ne reîntoarcem la hotel morţi de foame, ne schimbăm şi pornim în căutarea unui stabiliment. Suntem în Grecia, ne plac şi dorim preparatele greceşti dar, acum este momentul să vă fac o altă recomandare: dacă vă plac mâncărurile greceşti, nu în Lefkada le veţi găsi. Aici veţi găsi doar renumitele preparate culinare americane, cum sunt pizza, pasta a la Carbonara, creppes a l'italiano şi orice alte preparate italieneşti. Nu am reuşit să găsim niciun local care să ne ofere buiourdi sau tyrosalada, după cum veţi vedea în continuare.
Obosiţi de umblat, adăstăm la poarta unui local unde, o chelnăriţă ne spune că da, au dorade şi peşte spadă, deşi acestea nu apar în lista de meniu. Ocupăm o masă în regim de urgenţă, comand un Mithos rece şi iată, vin preparatele. Peştele spadă vine ca o rondea făcută la grătar, mare cât palma mea. Atât. Sosurile delicioase cu care m-au învăţat băştinaşii insulei Thasos? Sunt poveşti. Garniturile pe care nu te săturai să le devorezi? Şi alea sunt tot poveşti. Dorada comandată de soţie se prezintă cu cap şi coadă, ceea ce scade din cantitatea utilă de consumat. Nici vorbă de platourile cât roata de Matiz, nici vorbă de sosuri picante. Aiureli de bucureştean din Drumul Taberei. Înghiţim cu noduri, bătuţi fără milă de o briză care, în fapt cred că e începutul unui taifun, atât de puternică este.
Ne întoarcem la hotel cu speranţa că ziua de mâine va fi mai bună şi cu taxe mai puţine.
Să auzim de bine!
Am adormit şocaţi de cele văzute în seara precedentă: lucrările la metroul din Salonic, ceea ce îl va face al doilea oraş cu metrou din Grecia şi va creşte exponenţial numărul martirilor creştini datorită aglomeraţiei de pe Egnatia, şi murdăria de pe străzi. Iubesc Grecia, dar asta nu mă împiedică să văd lucrurile aşa cum sunt. Iar în Salonic am observat o murdărie cum numai în Bucureşti mai vezi. Adio străzi lucioase de curate ce sunt, adio trotuare imaculate!
Ne trezim speriaţi nu că vom întârzia, ci că vom pierde micul dejun. Care se poate consuma într-o sală discretă, la măsuţe individuale, într-o atmosferă foarte plăcută. Am predat cheia şi telecomenzile, ne-am suit în maşină şi am plecat. Până la prima intersecţie, unde trebuia să facem la stânga. Am făcut la stânga şi am stat pentru că un camion cu covoare bloca accesul. Spre surprinderea mea de bucureştean, deşi aproape instantaneu s-a format o coadă impresionantă, nimeni, dar absolut nimeni nu a manifestat nici cea mai mică nervozitate. Am depăşit momentul şi am mai înaintat vreo sută de metri, căutând din ochi benzinăria indicată de GPS. Nu aveai cum s-o vezi din prima pentru că era în holul unui garaj. În hol! O benzinărie! Am intrat cu maşina în hol, am alimentat şi am ieşit cu spatele. Ne-am continuat drumul o scurtă distanţă până la o altă benzinărie, cu aspect mai omenensc, am terminat de făcut plinul şi am virat spre bucla de înscriere pe autostradă. Bine am făcut că am alimentat pentru că, exceptând o benzinărie imediat după intrarea pe autostradă, până la bucla de ieşire de la Ioanina nu mai există alta. Nici nu are cum pentru că drumul traversează o mulţime de munţi, noi inventariind 51 de tuneluri.
Iar surprizele au continuat. Pentru că, faţă de data trecută, au fost puse o mulţime de puncte de taxare pentru autostradă, cea mai scumpă taxă pe care am întâlnit-o fiind de 3 euro. Aşa că, aveţi în vedere o morală rutieră: dacă vreţi să mergeţi în Lefkada, trebuie să aveţi bani de taxe, nu glumă! În total, cred că am plătit peste 10 euro pe taxe rutiere. Poate că suma nu vi se pare mare, dar dacă vă gândiţi că veţi plăti şi la întoarcere, la care adăugaţi câte două taxe ori de câte ori veţi dori să vizitaţi vreun obiectiv de pe continent, vă veţi speria de sumele rezultate.
Ieşim pe bucla de la Ioanina şi GPS-ul mă anunţă că mai am o oră şi jumătate de mers. Afirmaţia mi se pare hillară şi o pun pe seama defectării pentru că, 100 de kilometri parcurşi cu 110 la oră nu necesită atât de mult. Dar aparatul ştie ce ştie... Pentru că intrăm pe un traseu de munte, unde un singur camion ajuns din urmă, ne blochează complet avansarea. De depăşit nu se pune problema, nu numai pentru că este linie dublă continuă, ci pentru că şoseaua este atât de îngustă încât camionul nu poate fi depăşit nici măcar de o bicicletă.
Aşa că, am ajuns în Lefkada după cum grăit-a GPS-ul, adică o oră şi jumătate. Găsim un loc de parcare chiar în faţa hotelului şi ne cazăm instantaneu. În faţa ghişeului îmi întreb soaţa ce limbaj să folosesc şi ea îl preferă pe cel grecesc. Eroare, ca să nu zic greşeală. Pentru că recepţionerul, bucuros de a-şi auzi limba vorbită de un bucureştean din Drumul Taberei, ne copleşeşte cu un discurs de primire. Omul ne roagă să nu despachetăm pentru că mâine ne va oferi o cameră mai bună. Ideea îmi displace, dar suntem nişte oameni concesivi, aşa că acceptăm. Lăsăm lucrurile cum se nimereşte prin cameră, ne facem un duş şi ne schimbăm, după care plecăm în trombă spre prima plajă, Agios Ioannis.
Dragii mei cititori, vă rog să luaţi seama la sfatul meu: dacă nu vă pasionează Kite surfing-ul, nu aveţi ce căuta acolo. Plaja este lungă şi îngustă, dominată de ruinele unor mori de vânt. Care nu au fost construite acolo de florile mărului, ci datorită vânturilor care bat acolo în permanenţă. Aşa că, plaja este ocupată exclusiv de corzile şi velele amatorilor de zmee cu planşă, iar valurile sunt permanent destul de robuste. Ceea ce nu te împiedică să admiri cu răsuflarea tăiată de emoţie evoluţia practicanţilor şi fluturii zmeelor care acoperă practic cerul.
Lângă ea se află plaja Milos (atenţie, este o altă Milos, nu cea indicată în pliantele turistice) cu amenajări, hoteluri etc, dar destinată la fel de exclusiv amatorilor de sporturi extreme.
Ne reîntoarcem la hotel morţi de foame, ne schimbăm şi pornim în căutarea unui stabiliment. Suntem în Grecia, ne plac şi dorim preparatele greceşti dar, acum este momentul să vă fac o altă recomandare: dacă vă plac mâncărurile greceşti, nu în Lefkada le veţi găsi. Aici veţi găsi doar renumitele preparate culinare americane, cum sunt pizza, pasta a la Carbonara, creppes a l'italiano şi orice alte preparate italieneşti. Nu am reuşit să găsim niciun local care să ne ofere buiourdi sau tyrosalada, după cum veţi vedea în continuare.
Obosiţi de umblat, adăstăm la poarta unui local unde, o chelnăriţă ne spune că da, au dorade şi peşte spadă, deşi acestea nu apar în lista de meniu. Ocupăm o masă în regim de urgenţă, comand un Mithos rece şi iată, vin preparatele. Peştele spadă vine ca o rondea făcută la grătar, mare cât palma mea. Atât. Sosurile delicioase cu care m-au învăţat băştinaşii insulei Thasos? Sunt poveşti. Garniturile pe care nu te săturai să le devorezi? Şi alea sunt tot poveşti. Dorada comandată de soţie se prezintă cu cap şi coadă, ceea ce scade din cantitatea utilă de consumat. Nici vorbă de platourile cât roata de Matiz, nici vorbă de sosuri picante. Aiureli de bucureştean din Drumul Taberei. Înghiţim cu noduri, bătuţi fără milă de o briză care, în fapt cred că e începutul unui taifun, atât de puternică este.
Ne întoarcem la hotel cu speranţa că ziua de mâine va fi mai bună şi cu taxe mai puţine.
Să auzim de bine!
Am un prieten (www.reteteleluiradu.ro) care este la fel de indragostit de Grecia, dar de partea insulara. Pe cat de incantat a fost anii trecuti, pe atat de dezamagit a fost anul acesta. Normal, a schimbat insula, si s-au schimbat si conditiile. Ceea ce arata ca Grecia este superba, dar nu este perfecta. Merita insa iubita. PS. Ai trecut pe GPS? :)
RăspundețiȘtergere