Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Atunci rău aţi făcut! Ia auziţi ce spun oamnii de ştiinţă: două pahare băute pe zi cu sucuri acidulate de fructe pot să cauzeze, pe termen lung, afecţiuni hepatice severe, care conduc la necesitatea unui transplant de ficat, potrivit unui studiu al cercetătorilor israelieni (iată, în sfârşit, că mai sunt şi alţi cercetători pe lume, nu numai britanici). De obicei, asociem maladiile hepatice cu consumul sporit (ca să nu zicem abuz) de alcool, dar studiul respectivilor oameni de ştiinţă a relevat faptul că şi băuturile nealcoolice cu un conţinut ridicat de zahăr pot să cauzeze declanşarea maladiei cunoscute sub numele de steatoză hepatică (îngrăşare a ficatului, mai pe româneşte), făcîndu-le şi mai periculoase decât abuzul de alcool.
Aceeaşi cercetători israelieni au descoperit faptul că persoanele care beau în fiecare zi un litru de băuturi gazoase sau de sucuri proaspete din fructe sunt de cinci ori mai predispuse la steatoză hepatică. De cinci ori, fraţilor! Nu e de glumă!
Cercetătorii de care vorbeam au mai dezvăluit şi faptul că două pahare de băuturi gazoase, precum Coca Cola, sunt suficiente pentru a creşte riscul unor afecţiuni hepatice, diabet sau maladii cardiace. Medicii de la spitalul Ziv Liver din Haifa au comparat rezultatele constatate în cadrul a două grupuri de voluntari care nu prezentau riscul de declanşare a steatozei hepatice. La sfîrşitul acestui studiu, medicii au constatat că 80% dintre voluntarii consumatori de sucuri carbogazoase cu un conţinut ridicat de zahăr sau de sucuri de fructe au prezentat schimbări semnificative la nivelul ficatului, comparativ cu doar 17% dintre voluntarii din grupul de control, care au băut apă chioară.
Coordonatorul acestui studiu, medicul Nimer Assy, a explicat faptul că ingredientul din sucurile carbogazoase dulci şi din cele de fructe care cauzează această maladie este un soi de zahăr denumit fructoză, care este foarte uşor absorbit de ficat. Fructoza nu afectează producţia de insulină, ci ea se depune direct în ficat, unde este transformată în grăsime. Astfel, creşte riscul de apariţie a steatozei hepatice, care duce la rîndul ei la ciroză, iar aceasta la cancerul hepatic, a explicat medicul israelian. Medicii israelieni recomandă ca părinţii să limiteze la cel mult un pahar pe zi cantităţile de sucuri dulci pe care copiii lor le consumă (dacă ar fi numai sucurile... dar copiii ştiţi bine cum trag la dulciuri...). Ei (adică medicii) susţin că părinţii ar trebui să înlocuiască aceste băuturi din dieta copiilor lor cu apă. Pentru a beneficia pe deplin de avantajele oferite de conţinutul fructelor şi legumelor, medicii recomandă ca acestea să fie consumate naturale, deoarece ele conţin anumite fibre care împiedică fructoza să fie absorbită de ficat (ca să nu mai vorbim de faptul că fibrele sunt bune la digestie). Astea ar fi sfaturile pe ziua de azi.
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!