Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum vă spuneam în postările anterioare, urmăresc cu cea mai vie curiozitate emisiunile canalului de televiziune National Geographic. Totodată, vă reamintesc faptul că m-am referit de numeroase ori la lipsurile românilor, simţul civic fiind unul dintre aceste lipsuri.
Bine, bine, dar ce legătură este între National Geographic şi lipsa spiritul civic la români? veţi întreba pe bună dreptate. Este şi încă una mare şi puternică!
Deci, urmăream într-o seară respectivul program, prilej de a prinde de la început un reportaj despre o localitate din State, Joplin pe numele ei. Iniţial, subiectul mi s-a părut o platitudine: în fond, era vorba despre o localitate peste care trecuse o tornadă. Nu e prima şi nici ultima localitate lovită de o tornadă. La fel de bine, nu este prima şi nici ultima localitate rasă de pe faţa pământului.
Deşi, vă rog să mă credeţi, aici lucrurile căpătaseră forme apocaliptice. Practic, în locul orăşelului nu mai era decât o întindere acoperită de resturi, nici măcar de ruine! De la un capăt al localităţii aveai o vizibilitate perfectă până hăt, în celălalt capăt, neexistând nimic ce să stânjenească privirea. Bunînţeles că au fost şi victime omeneşti, nu numai morţi, ci şi o mulţime de persoane date dispărute. O bombă atomică ar fi provocat un dezastru similar şi cred că nu mi-a fost dat să mai văd un asemenea prăpăd.
Ca nişte umbre, după sfârşitul tornadei, bieţii oameni ieşeau de sub dărâmîturi obidiţi, sărăciţi de agoniseala unei vieţi şi copleşiţi de suferinţă. Familiile se căutau, copiii îşi plângeau mamele, nimeni nu mai întrevedea vreo speranţă. Asta a fost situaţia în ziua dezastrului.
Ce s-a întâmplat a doua zi? Păi, ce să se întâmple? Optzeci de mii de oameni (80.000) s-au strâns de prin împrejurimi să-şi ajute semenii la suferinţă. Optzeci de mii, fraţilor, optzeci de mii, cât populaţia Târgoviştei noastre. Fără să-i cheme nimeni. Aşa, doar de dragul de a-şi ajuta vecinii. Vedeţi vreo asemănare cu spiritul civic românesc? Nuuu? Nici eu. Tot ce îmi amintesc este că, după dezastrul provocat într-un un an de inundaţii, ocazie cu care un pod, cel de la Mărgineni, a fost dus de ape, a fost nevoie de prezenţa preşedintelui pentru ca oamenii să înceapă să facă ceva. Iar după plecarea lui s-au întors la cârciumă. Casele construite gratis de guvern sau de sponsori nu au fost locuite pe motiv că nu sunt mobilate, iar ajutoarele împărţite între prominenţi.
Ei, acum cum vi se pare? Vedeţi legătura pe care o aminteam la începutul postării?
Să auzim de bine!
După cum vă spuneam în postările anterioare, urmăresc cu cea mai vie curiozitate emisiunile canalului de televiziune National Geographic. Totodată, vă reamintesc faptul că m-am referit de numeroase ori la lipsurile românilor, simţul civic fiind unul dintre aceste lipsuri.
Bine, bine, dar ce legătură este între National Geographic şi lipsa spiritul civic la români? veţi întreba pe bună dreptate. Este şi încă una mare şi puternică!
Deci, urmăream într-o seară respectivul program, prilej de a prinde de la început un reportaj despre o localitate din State, Joplin pe numele ei. Iniţial, subiectul mi s-a părut o platitudine: în fond, era vorba despre o localitate peste care trecuse o tornadă. Nu e prima şi nici ultima localitate lovită de o tornadă. La fel de bine, nu este prima şi nici ultima localitate rasă de pe faţa pământului.
Deşi, vă rog să mă credeţi, aici lucrurile căpătaseră forme apocaliptice. Practic, în locul orăşelului nu mai era decât o întindere acoperită de resturi, nici măcar de ruine! De la un capăt al localităţii aveai o vizibilitate perfectă până hăt, în celălalt capăt, neexistând nimic ce să stânjenească privirea. Bunînţeles că au fost şi victime omeneşti, nu numai morţi, ci şi o mulţime de persoane date dispărute. O bombă atomică ar fi provocat un dezastru similar şi cred că nu mi-a fost dat să mai văd un asemenea prăpăd.
Ca nişte umbre, după sfârşitul tornadei, bieţii oameni ieşeau de sub dărâmîturi obidiţi, sărăciţi de agoniseala unei vieţi şi copleşiţi de suferinţă. Familiile se căutau, copiii îşi plângeau mamele, nimeni nu mai întrevedea vreo speranţă. Asta a fost situaţia în ziua dezastrului.
Ce s-a întâmplat a doua zi? Păi, ce să se întâmple? Optzeci de mii de oameni (80.000) s-au strâns de prin împrejurimi să-şi ajute semenii la suferinţă. Optzeci de mii, fraţilor, optzeci de mii, cât populaţia Târgoviştei noastre. Fără să-i cheme nimeni. Aşa, doar de dragul de a-şi ajuta vecinii. Vedeţi vreo asemănare cu spiritul civic românesc? Nuuu? Nici eu. Tot ce îmi amintesc este că, după dezastrul provocat într-un un an de inundaţii, ocazie cu care un pod, cel de la Mărgineni, a fost dus de ape, a fost nevoie de prezenţa preşedintelui pentru ca oamenii să înceapă să facă ceva. Iar după plecarea lui s-au întors la cârciumă. Casele construite gratis de guvern sau de sponsori nu au fost locuite pe motiv că nu sunt mobilate, iar ajutoarele împărţite între prominenţi.
Ei, acum cum vi se pare? Vedeţi legătura pe care o aminteam la începutul postării?
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!