"Am stat 13 în temniță pentru un popor de idioți". Petre Țuțea, filosof, (1902-1991)

duminică, 10 februarie 2013

Ce cumpărăm (236)

Cappy-Unde sunt vitaminele?
de: Magda Marincovici
"100% suc de portocale. Strânge ce e mai bun din fruct", scrie pe cutia de Cappy. Noi am culege tot ce e mai bun din portocale, respectiv vitaminele. Dar în acest suc, nici urmă de vitamine.
Eticheta ne asigură că este un produs pasteurizat, fără conservanţi. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi ne spune că produsul conţine un singur ingredient: suc de portocale. "Băutura este obţinută prin diluarea cu apă a sucului concentrat de portocale, având substanţa uscată de aproximativ 11 g/100 ml produs, reprezentată practic de glucide rapide, cu index glicemic ridicat, aşa cum reiese din eticheta nutriţională. Produsul, fiind pasteurizat, nu conţine conservanţi, dar nici vitaminele prezente în fructul proaspăt." Evident, se pune întrebarea ce bem, mai ales că producătorul ne recomandă să strângem ce e mai bun din portocale. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi pune punctul pe i. "Acest suc de portocale pasteurizat are o valoare energetică de 46 Kcal/198 Kj şi un conţinut de 11 grame/100 ml băutură, ceea ce impune un consum moderat, mai ales de către cei supraponderali sau obezi, de către diabetici. În nici un caz produsul nu are valoarea biologică a unui suc natural de portocale obţinut prin stoarcerea acestor fructe şi consumat imediat. Sucurile de fructe preparate şi consumate pe loc au valoare biologică extrem de ridicată, în principal datorită factorilor biologic activi: vitamine, flavone, antociani, fitosteroli, fibre alimentare, acizi organici speciali (de exemplu, acid elagic), pectine, macro şi microelemente, enzime active etc."
RECOMANDARE.
Atenţie, nici un suc de fructe nu trebuie combinat cu alcool, deoarece zaharurile din acesta duc la sporirea nocivităţii alcoolului asupra ficatului şi creierului, anihiland total efectul benefic al sucului.
DEFINITIE.
Cappy: suc concentrat de portocale diluat.
Preluare din Jurnalul Naţional, 06 Noiembrie 2006

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!