Legi care ne ţin în viaţă

Motto: Nu lua aşa în serios viaţa, la urma-urmei oricum nu scapi viu din ea!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

De când regele babilonian Hammurabi a inventat primul Cod de legi, iar atenianul Solon şi-a redactat Constituţia, oamenii au început să-şi dea sema că viaţa lor este guvernată de legi, ştiute sau neştiute. Că este vorba de trecerea curentului prin filamentul unui bec sau de circulaţia pe drumurile publice, că este vorba de intrarea într-o criză economică sau ieşirea din mare, totul este supus legilor.

Iată mai jos o scurtă culegere de legi care ne ţin în viaţă, în sensul că ne ţin în loc...

Legea lui Slous: Dacă îndeplineşti o sarcină prea bine, vei rămâne cu ea pe cap.

Legea lui Franko privind locul de muncă: Dacă-ţi place ceea ce faci, probabil că faci ceea ce nu trebuie.

Prima capcană a geniului: Nici un şef nu va păstra un subaltern care are dreptate tot timpul.

Legea lui Raphel referitoare la afaceri: Cu cât angajaţii au mai puţin de lucru, cu atât vor lucra mai încet.

Maxima biroului: Telefonul nu sună niciodată când nu ai nimic de făcut.

Legea lui Otto: Întotdeauna faci ceva lipsit de importanţă când şeful trece pe la biroul tău.

Legea lui Chapman: Dacă nu poţi să-ţi termini treaba în primele 24 de ore, lucrează noaptea.

Regula lui Harry: Când nu ştii ce să faci, mergi grăbit şi ia-ţi o mimă îngrijorată.

Concluzia coridorului: Poţi să te duci oriunde dacă ai o mimă serioasă şi duci cu tine un dosar.

Să auzim de bine!

Fluidizatorii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Vă mărturisesc că, de mic copil mi-am dorit să văd un reporter adevărat. Ca să înţelegeţi mai bine termenul, vă reamintesc interviul lui David Frost în care acesta a reuşit, prin întrebările puse, să-i stoarcă o lacrimă celebrului preşedinte Nixon.

Consider că un reporter bun este acela care foloseşte răspunsurile interlocutorului pentru o şarjă şi mai dificilă de întrebări. Un reporter bun este acela care îşi pune interlocutorul în dificultate nu prin bădărănia întrebărilor, ci prin adâncimea lor. Un reporter bun este acela care scoate adevărul la suprafaţă nu prin atitudine inchizitorială, ci prin precizia şi fineţea întrebărilor.

Ei bine, dacă pe David Frost l-am văzut în celebrul interviu, în mass media românească nu am văzut niciunul. Dacă nu era nesimţit, era prost, dacă nu era prost era lingău, dacă nu era lingău era neinspirat, dacă nu era neinspirat era nepregătit, dacă nu era nepregătit era neatent şi aşa mai departe.

Mai zilele trecute, căutând printre canalele televizorului, dau peste o emisiune pe teme de motociclism. Imaginile coloanelor de motociclişti erau întrerupte de secvenţe de interviu cu diverşi reprezentanţi ai acestora. Sau vorbitori. Sau purtători de cuvânt. Sau cum vreţi voi pentru că erau singurii care se remarcau spunând ceva, reporterul complăcându-se într-o tăcere inexplicabilă. Din spusele reprezentanţilor reieşea că motocicliştii sunt un fel de îngeri care funcţionează cu benzină, ei neavând nicio vină şi, mai ales, nicio responsabilitate.

Astfel, pentru câteva momente am avut ocazia să ascult părerile unor astfel de reprezentanţi ai motociclismului, care manifestau pentru drepturile lor. Nimic rău în asta şi grija faţă de viaţa oamenilor trebuie să îi preocupe nu numai pe motociclişti, ci pe toţi purtătorii de permise de conducere, indiferent de categorie. Toţi, indiferent de vehicolul condus sunt părţi ale aceluiaşi întreg care se numeşte participanţi la trafic. Partea hilară, ca să nu zic penibilă a intervenit când unul din reprezentanţi justifica cererile motocicliştilor prin afirmaţia că ei, motocicliştii, fluidizează circulaţia. Noi fluidizăm circulaţia, zice mândru motociclistul, iar reporterul nu zice nimic. Deşi ar fi putut să zică multe. De exemplu, adică cum fluidizează circulaţia? Au devenit motocicliştii corp în cadrul Poliţiei române? Stau ei prin intersecţii şi dirijează traficul? Coboară motocicliştii de pe motociclete şi împing maşinile să meargă mai repede? Şi pentru că reporterul tăcea, tot el vine cu o explicaţie şi mai grozavă: noi fluidizăm circulaţia pentru că ne strecurăm printre maşini. Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! Aici reporterul ar fi putut să-i explice că bicicliştii o fluidizează şi mai şi pentru că ei merg şi pe trotuar. Iar pietonii o fluidizează de-a binelea pentru că se deplasează pe picioarele lor. Şi asta nu e totul, pentru că o fluidizare de pomină realizează cei care nu ies din casă. Sunt motocicletele cumva obiecte virtuale, imateriale, care nu ocupă locuri în spaţiu aidoma oricărui alt obiect aflat în circulaţie? Ar fi putut să-i spună că motocicleta, în momentul în care a pus cauciucurile pe asfaltul străzii, ocupă un volum în spaţiul acelei străzi aidoma oricărui alt obiect, indiferent unde s-ar afla, între maşini sau în spatele/faţa acestora

Credeţi că momentul umoristic oferit de motociclist se termină aici? Nţ. Nici vorbă. Motivat de tăcerea şi lipsa de reacţie a reporterului, omul continuă cu enumerarea câtorva sfaturi pentru şoferi, nu pentru motociclişti, unul dintre ele fiind acela că şoferii ar trebui să conducă uitându-se mai mult în oglinzile retrovizoare. Aici absurdul atinge culmi nebănuite pentru că şoferii nu pot şi nu au voie să-şi ia ochii de la parbriz. Ei nu conduc cu spatele, ci cu faţa. Din acest motiv legea îl consideră vinovat pe cel care loveşte din spate, pentru că cel din faţă trebuie să fie atent la ce are înainte, nu în urmă. Singurele momente când şoferul se uită în oglinzile retrovizoare şi e obligat să o facă este atunci când se asigură în vederea efectuării unei manevre. Poate el, motociclistul, ar fi putut să-l întrebe reporterul, să conducă uitându-se în oglinzile retrovizoare ale motocicletei? Cum adică să conducă uitându-se mai mult în oglinzile retrovizoare? Adică, uitându-se mai puţin la drum? De ce să nu se uite şoferii şi în sus? Dacă ratează vreun avion aterizarea? De ce să nu se uite şi sub maşină? Dacă le iese brusc în faţă un metrou? De ce să nu se uite şoferii în orice alte direcţii, numai în faţă nu?

Şi multe altele ar fi putut să-l întrebe. De exemplu, de ce motocicliştii trebuie să-şi forjeze motoarele la maximum după miezul nopţii doar ca să declanşeze alarmele maşinilor. Sau de ce trebuie să gonească inutil pe o porţiune de o sută de metri de bulevard, în loc să se înscrie la un concurs unde ar avea la dispoziţie kilometri de pistă. Sau de ce şoferilor trebuie să le joace ochii ca mărgelele pe aţă, când la stânga, când la dreapta, de frica vreunui motociclist care se poate ivi din senin în coasta maşinii. Sau că există nişte marcaje pe stradă, marcaje numite benzi de circulaţie şi care trebuie respectate de toţi participanţii la trafic. Şi multe altele ar fi putut să-i spună reporterul. Pentru că nimeni, fie el şofer sau motociclist, nu are dreptul să se joace cu viaţa. Pentru că nimeni, dar absolut nimeni nu poate avea grijă de viaţa ta mai bine decât ai tu.

Să auzim de bine!

Graba strică treaba

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Naşterea este o bucurie. Naşterea este o minune. Naşterea este o bucurie şi o minune totodată, atât de mare încât o confundăm cu nemurirea.

Trecem foarte bucuroşi şi grăbiţi prin copilărie cu dorinţa mărturisită de a fi oameni mari. Bucuroşi că ne-am născut zicem Lasă, când voi fi eu mare... Sunt vorbe pe care le-am spus sau auzit fiecare din noi. Ne grăbim spre adolescenţă cu convingerea că ni se deschid astfel porţile unei lumi mai bogate, o lume fără oprelişti şi obligaţii. Cine a auzit ca un adolescent să fie certat că nu şi-a mâncat orezul cu lapte? Ah, să scap cât mai repede de impuneri, să fiu major, să iau deciziile singur şi să nu mai dau socoteală sunt dorinţe care ne bântuie împingându-ne grăbiţi din culcuşul părintesc ocrotitor şi lipsit de griji pe care încă nu le cunoaştem şi nici nu le bănuim. Ajungem grăbiţi într-o adolescenţă pe care o vom derula la fel de grăbiţi, fără regret pentru anii pe care îi lăsăm în urmă, dar bucuroşi pentru cei pe care îi câştigăm. Suntem bucuroşi că am scăpat de marea problemă a purtatului pălăriuţelor sau a pantalonilor scurţi, grăbiţi să ajungem odată adolescenţi.

Suntem atât de grăbiţi încât nu observăm că nu mai purtăm botoşei, că vocile sau pilozitatea ni s-au schimbat, suntem atât de grăbiţi încât nici nu observăm că începem să judecăm, să emitem raţionamente şi să avem păreri. Mai repede, tot mai repede spre maturitate! Ce e aia adolescent? Un copil mai mare! Nu, eu vreau să fiu adult, să am putere, să dispun de viaţa mea! Ah, să scap odată de profesori şi de examene, să scap de aşa probleme îngrozitoare cu lecţiile... Graba ne mână de la spate spre o maturitate ale cărei rosturi şi obligaţii încă nu le cunoaştem, spre responsabilităţi la care nici nu am visat şi nici nu ni le-am dorit.

Ne grăbim, ne grăbim tot timpul nemulţumiţi de viaţa pe care o trăim în fiecare moment, viaţă care ni se dă doar odată şi care nu se mai întoarce. Ne grăbim, uitând că fiecare pas cu care ne depărtăm de copilărie ne apropie în aceeaşi măsură de bătrâneţea cea dizgraţioasă. Graba ne urmăreşte în tot şi în toate. Grăbiţi plecăm spre facultate uitând să ne oprim lângă un pom care abia a înflorit, ne grăbim tot timpul şi în orice facem. Mai repede, tot mai repede! Suntem nemulţumiţi că trebuie să parcurgem un drum în trei ore când am putea să o facem în doar două, suntem grăbiţi să ajungem tot mai repede acolo unde ne mână nevoile sau interesele, suntem atât de grăbiţi încât uităm că vom ajunge acolo oricum, că nu câştigăm niciun moment de odihnă ci, din contră, ne motivăm pentru o nouă plecare grăbită.

Grăbiţi plecăm în concediu şi tot grăbiţi ne întoarcem uitând că acele momente şi acele imagini sunt unice şi nu se vor mai întoarce. Văd trecând vijelios maşini pe lângă mine pe drumul spre casă. Maşini conduse de şoferi grăbiţi care se grăbesc să termine un concediu sau o vacanţă pe care şi le-au dorit cu ardoare lungi perioade de timp, iar acum se grăbesc să scape de ele cât mai repede. Mai repede, tot mai repede! O grabă nefirească ne domină toate acţiunile, o grabă spre probleme mai mari, mai grele, mai apăsătoare. Marile probleme ale copilăriei, de care vrem să scăpăm cât mai repede sunt nimic faţă de cele ale adolescenţei, iar acestea, la rândul lor, sunt o blândă joacă de copil pe lângă problemele adultului intrat în viaţă.

Ne grăbim cu noi şi cu ceilalţi, încercând să facem cât mai multe lucruri a căror inutilitate o vom descoperi abia peste ani. Ne grăbim să iubim, ne grăbim să urâm, ne grăbim să mâncăm şi ne grăbim să ne îmbolnăvim. Ne grăbim să ne căsătorim şi la fel de mult ne grăbim să divorţăm. Privim totul prin prisma grabei şi a crizei de timp, nimic nu ne mai bucură temeinic, am devenit superficiali şi indiferenţi. Ura sau iubirea nu mai au semnificaţii în această grabă permanentă. Graba este criteriul nostru valoric suprem.

Graba ne face să nu observăm că am ajuns bătrâni, că viaţa a trecut pe lângă noi la fel de grăbită. Acum ne grăbim să prindem pensia, nesătui de atâta alergat şi atâta grabă. Nici nu am observat când ne-au crescut copiii sau nepoţii, nu am observat ridurile care ne-au apărut pe faţă sau petele pe mâini (les fleurs de tombeau...), nu observăm că suntem mai slabi şi mai lipsiţi de vlagă, tot graba este cea care ne face să uităm că nu am fost aşa întotdeauna. Regretele încep să ne cuprindă pentru momentele pierdute sau de care nu am ştiut să ne bucurăm din cauza aceluiaşi zor de a trece mai repede prin viaţă. Acum înţelegem că germenul morţii este în orice fiinţă născută.

Suntem grăbiţi, atât de grăbiţi încât abia bătrâni fiind înţelegem că ne-am grăbit viaţa spre a o muri.

Să auzim de bine!

Vieţile noastre

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Voi începe postarea de azi cu o platitudine: viaţa e un lucru foarte complicat. Tare, nu? O mulţime de fapte sau vorbe, ale noastre sau ale altora formează, la urma urmei, ceea ce numim în mod uzual viaţă. În funcţie de durata vieţii fiecăruia, de condiţiile sociale, educaţionale sau de altă natură, viaţa fiecăruia poate fi mai bogată sau mai săracă în evenimente. Se cunosc cazurile unor persoane cu viaţă scurtă, dar mai bogată în evenimente decât cea a altora mult mai longevivi.
În fond, tocmai bogăţia evenimemtelor pe care le-am parcurs face frumuseţea vieţii. Greu de povestit, şi mai greu de descris. Dar iată că vremurile pe care le trăim, vremuri caracterizate, din motive care îmi scapă, de viteză şi grabă, au produs o imagine mult mai sintetică şi mai expresivă a vieţii, după cum puteţi vedea mai jos pentru cele două sexe dominante ale planetei.
Viaţa femeii în trei fotografii:



Femeie singură.

Femeie căsătorită.

Femeie divorţată.

Viaţa bărbatului în 3 fotografii:

Bărbat singur.

Bărbat căsătorit.

Bărbat divorţat.

Observăm cum imaginile sintetizează foarte sugestiv perioda de mijloc, cea a căsătoriei, ca fiind una foarte dificilă pentru ambii...

Să auzim de bine!

Issa

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Scriam în trecute postări despre curiozitatea creştinilor faţă de credinţa şi Dumnezeul lor, spre deosebire de musulmani al căror respect faţă de credinţă nu le permite aşa ceva. Tot felul de idei fanteziste, de scorneli şi absurdităţi emise doar de dragul publicităţii sunt îmbrăţişate de publicul creştin cu o fervoare demnă de o cauză mai bună. Să ne amintim doar de aiurelile lui Dan Brown brodate pe imaginea unui tablou pictat de Leonardo da Vinci la 1500 de ani după Iisus! Aiureli luate drept literă de lege, ignorându-se cu bună ştiinţă că este vorba de o creaţie artistică, total dependentă de imaginaţia şi subiectivismul autorului. Asta ca să nu vorbim de depărtarea în timp şi de faptul că nu este o lucrare ştiinţifică... Crăciunul care se apropie nu mai are nimic creştinesc în el, nici măcar un simbol. A devenit cea mai pură şi mai simplă sărbătoare comercială. Ne minunăm şi ne închinăm în faţa noilor modele de telefoane celulare sau mărci de sucuri şi nu bucuriei naşterii Domnului.
Fără a fi vreun teolog sau a avea vreo aptitudine în acest sens, mă mărginesc să vă aduc la cunoştinţă un document despre care personal, nu am auzit vreun comentariu în mass media cu niciun prilej. Mă refer aici la cea occidentală, pentru că a noastră este ocupată cu Pepe şi Violatoarea...
Este vorba de un set de pergamente descoperite de un doctor rus cercetător, Nicolas Notovich pe numele lui, pergamente descoperite cu ocazia unei călătorii în Tibet. Notovich a călătorit în mod deosebit prin Afganistan, India şi Tibet. Cu ocazia unei călătorii a vizitat Leh, capitala ţinutului Ladak, în apropierea căruia se află mănăstirea budistă Himis. Un accident soldat cu ruperea unui picior i-a oferit ocazia de a locui mai mult timp în această mănăstire.
Cu acest prilej, Notovich a aflat că acolo există vechi pergamente cu scrieri despre viaţa lui Iisus. I s-au arătat două volume uriaşe de pergamente conţinând biografia Sfântului Issa (după cum este numit Iisus în respectivele documente). Notovich a notat în carnetul său peste două sute de versuri din curiosul document intitulat Viaţa Sfântului Issa. În document se arăta că iisus a petrecut 17 ani în India şi Tibet, de la vârsta de 13 ani la cea de 29 de ani, timp în care a fost atât elev sau profesor, cât şi om sfânt. Istorici brahmani i-au consemnat călătoria de la Ierusalim la Benares. Chiar şi în zilele noastre ei încă îl cunosc, îl iubesc şi îl numesc “Buddha” lor. Cu ajutorul unor traducători, a reuşit să publice în 1894 volumul intitulat Viaţa necunoscută a lui Iisus Cristos.
Întors în vest a fost acuzat de fals şi ridiculizat ca impostor, iar autenticitatea documentului contestată. În apărarea sa, el a organizat o expediţie ştiinţifică pentru a dovedi că documentele există. Unul dintre sceptici a fost Swami Abhedananda. Acesta a călătorit în Himalaya, ajungând la Himnis. În cartea scoasă de el ulterior, Kashmir O Tibetti, povesteşte despre vizita la mănăstire şi include o traducere a două sute douăzeci şi patru de versuri, asemănătoare cu cele ale lui Notovich. În 1925 Nicholas Roerich, un alt filozof şi distins om de ştiinţă rus, ajunge în Himis. Şi el se pare că a văzut acelaşi document ca Notovich şi Abhedananda. Roerich şi-a scris propriul jurnal de călătorie care conţine aceeaşi legendă a Sfântului Issa. Iată un rezumat al scrierilor făcut după traducerea lui Notovich.
... El şi-a petrecut timpul în câteva oraşe vechi ale Indiei cum este Benares. Toţi l-au iubit pentru că a locuit în pace cu Vaisha-i şi Shudra-i, care l-au instruit şi ajutat. Dar Brahman-ii şi Kshatriy-ii i-au spus că Brahma a interzis apropierea celor creaţi din pântecele şi picioarele lui. Vaisha-ilor li s-a permis să asculte Vedele doar de sărbători, iar Shudras-ii au fost opriţi nu numai să fie prezenţi la citirea Vedelor, dar nici măcar nu aveau voie să se uite la el.
Issa a spus că omul a umplut templele cu ororile sale. Omagiind metalele şi pietrele omul sacrifică semenii săi în care sălăşluieşte o scânteie a Duhului Suprem. Omul îi înjoseşte pe cei care muncesc prin sudoarea frunţii lor cu scopul de a câştiga bunăvoinţa slugii care stă lângă bogătaş. Dar cei care îi privează pe fraţii lor de binecuvântarea comună trebuie să fie ei înşişi înlăturaţi de la ea.
Vaishas-ii şi Shudras-ii s-au bătut cu uimire şi au întrebat ce ar putea face. Issa i-a sfătuit "Nu vă închinaţi idolilor. Nu vă consideraţi primii. Nu vă umiliţi vecinul. Ajutaţi-l pe cel sărac. Susţineţi-l pe cel slab. Nu faceţi rău nimănui. Nu poftiţi la ceea ce nu aveţi şi nici la ceea ce au alţii."
Mulţi, auzind aceste cuvinte, au decis să-l omoare pe Issa. Dar Issa, prevenit, a plecat noaptea din acest loc.
După aceea, Issa a mers în Nepal şi în munţii Himalaya...
"Ei bine, arată-ne o minune," au cerut slujitorii templului. Atunci Issa le-a răspuns: "Minuni au fost făcute chiar cu prima zi a facerii lumii. Cel care nu le poate vedea este lipsit de cel mai mare dar al vieţii. Dar, vai de voi, duşmani ai oamneilor, vai de voi, dacă aşteptaţi ca El să-şi arate puterile prin minuni."
Issa i-a învăţat pe oameni că nu ar trebui să se străduiască să vadă Spiritul Etern cu proprii lor ochi, ci să-l simtă cu inima, să devină suflete curate şi demne...
"Nu numai că nu trebuie să mai faceţi jertfe umane, dar nu trebuie să sacrificaţi nici animalele, pentru că ele v-au fost date ca să le folosiţi. Nu furaţi bunurile altora, căci asta ar fi o uzurpare a celor de lângă voi. Nu înşela căci s-ar putea să devii tu cel înşelat...
"Feriţi-vă, voi, care abateţi oamenii de la calea adevărată şi care umpleţi lumea cu superstiţii şi prejudecăţi, care orbiţi vederea celor care vor să vadă, şi care predicaţi supunerea faţă de lucrurile materiale."...
Atunci Pilat, guvernatorul Ierusalimului, a dat ordin să pună mâna pe predicatorul Issa şi să-l predea judecătorilor, stârnind astfel nemulţumirea poporului.
Dar Issa i-a învăţat: "Nu căutaţi căi drepte în întuneric, stăpâniţi de frică. Dar adunaţi vigoare şi susţineţi-vă unul pe celălalt. Cel care îşi sprijină vecinul se întăreşte chiar pe el."
"Am încercat să reînviu legile lui Moise în inimile oamenilor. Şi vă spun vouă că că nu înţelegeţi sensul lor adevărat pentru că ele nu vă învaţă răzbunarea ci iertarea. Iar sensul acestor legi este deformat."
Atunci domnitorul a trimis la Isaa slugile sale deghizate ca acestea să urmărească şi să raporteze despre cuvintele sale către popor.
"Omule", a spus sluga deghizată a domnitorului din ierusalim apropiindu-se de Issa, "Învaţă-ne, ar trebui să împlinim voinţa lui Caesar sau să aşteptăm apropiata eliberare?"
Dar Issa, recunoscând servitorul deghizat, a spus, "Nu vă voi prezice ceva ce îi va fi transmis lui Caesar; dar am spus că că sufletul care a fost scufundat în păcat ar trebui eliberat de păcat."
În acest moment, o bătrână s-a apropiat de mulţime, dar a fost împinsă înapoi. Atunci Issa a spus, "Veneraţi femeia, mamă a universului, în ea se află adevărul creaţiei. Ea este fundamentul a tot ce este bun şi frumos. Ea este izvorul vieţii şi morţii. De ea depinde existenţa bărbatului, pentru că ea este susţinătoarea muncii sale. Ea îţi dă naştere în durerile facerii, ea veghează asupra creşterii tale. Binecuvânteaz-o. Onoreaz-o. Apăr-o. Iubiţi-vă soţiile şi onoraţi-le, pentru că mâine vor fi mame, şi vă vor da urmaşi ai unei întregi rase. Dragostea lor înnobilează bărbatul, calmează inima tristă şi îmblânzeşte fiara. Soţie şi mamă-ele sunt podoabele universului."
"Aşa cum lumina se separă singură de întuneric, aşa posedă femeia darul de a separa în bărbat intenţiile bune de gândurile rele. Cele mai bune gânduri ale voastre trebuie să aparţină femeii. Adună de la ele puterea ta morală, pe care trebuie să o ai pentru a-i sprijini pe cei apropiaţi ţie. Nu o umili, căci pentru aceasta vă veţi umili. Şi tot ce îi vei face mamei, soţiei, văduvei sau altei femei îndurerate-vei face pentru Spirit."
Aşa i-a învăţat Issa; dar conducătorul Pilat a ordonat slugilor sale să îl acuze.
Grăit-a Issa: "Nu este departe momentul când prin Voinţa Înaltă poporul va fi purificat şi unit într-o singură familie."
Şi întorcându-se către conducător, a spus, "De ce îţi înjoseşti demnitatea şi îţi înveţi supuşii să trăiască în înşelăciune când chiar fără aceasta ai avut mijloacele de a acuza un nevinovat?"Dintr-o altă versiune a legendei, Roerich citează fragmente de învăţături şi evidenţe ale miracolelor.
Lângă Lhasa a fost un templu al învăţăturii cu o comoară de manuscrise. Iisus a fost să se familiarizeze cu ele. Meng-ste, un mare înţelept al Estului întreg, a fost în acest templu.
În cele din urmă Iisus a găsit trecătoarea din munte şi în capitala Ladak-ului, Leh, el a fost acceptat cu bucurie de călugări şi de oamenii din clasa de jos... Şi Iisus i-a învăţat în mănăstiri şi în pieţe; oriunde se adunau oameni simpli-el îi învăţa.
Nu departe de acest loc a trăit o femeie al cărei fiu murise şi ea l-a adus la Iisus. Şi în prezenţa mulţimii, Iisus şi-a pus mâna pe copil, şi copilul s-a ridicat sănătos. Şi mulţi şi-au adus copiii lor şi Iisus şi-a pus mâna pe ei, vindecându-i.
Printre Ladaki-i, Iisus a petrecut multe zile, învăţându-i. Şi ei l-au iubit şi când a venit momentul plecării au venit ei înconjuraţi de copii.
Acum, voi nu credeţi că oamenii ar fi mai buni dacă, în loc să caute să afle dacă Iisus a fost sau nu căsătorit, ar încerca să-i pătrundă sensul învăţăturilor? Dacă în loc să-şi slăbească credinţa cultivând îndoieli generate de picturi sau romane poliţiste şi-ar întări-o în faţa altora?
Vă doresc un adevărat Crăciun fericit!
Să auzim de bine!

Cutiile

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Alarma telefonului sună. Întind mâna, apuc telefonul-o cutie-şi o opresc. Mă scol din pat, mă întind şi ies din dormitor-o cutie-şi mă îndrept spre bucătărie-o cutie-ca să strâng vasele spălate aseară. Pornesc televizorul-o cutie-pentru a auzi ultimele ştiri şi îmi încep activitatea. Pun vasele cu grijă în dulapul de vase-o cutie-după care mă îndrept spre camera de baie-o cutie-pentru toaleta matinală. Mă bărbieresc, mă spăl şi scot flaconul de loţiune după ras-dintr-o cutie-cu care mă dau pe obraji-o cutie-suflând de usturime.

Mă îndrept spre sufragerie-o cutie-mă îmbrac şi mă întorc în dormitor-o cutie-ca să fac patul. Termin de făcut patul, intru în bucătărie-o cutie-ca să sting televizorul-o cutie-şi intru în hol-o cutie-pentru a mă îmbrăca. Îmi iau scurta din cuier-o cutie-o îmbrac şi ies din apartament-o cutie. Chem liftul-o cutie-cobor şi mă duc la maşină. Deconectez alarma din telecomandă-o cutie-deschid uşa şi intru în maşină-o cutie.

Pornesc şi mă îndrept spre serviciu. Ajung în curtea sediului, parchez şi intru în clădire-o cutie. Chem liftul-o cutie-ca să urc la etajul sediului nostru şi intru în birou-o cutie. Mă dezbrac, îmi pun haina în cuier şi mă aşez la birou-o cutie. Pornesc calculatorul-o cutie-şi încep să mă holbez la monitor-o cutie. Pe la ora treisprezece cobor cu liftul-o cutie-la toneta de peste drum-o cutie-şi îmi cumpăr ceva de mâncat într-o cutie. Mă întorc la birou-o cutie-şi îmi continui lucrul până la sfârşitul programului.

Mă îmbrac şi mă sui iar în maşină-o cutie-îndreptându-mă spre un supermarket. Parchez şi intru în supermarket-o cutie-după ce iau un cărucior-o cutie. Cumpăr câteva produse, fiecare ambalat într-o cutie, le pun în portbagaj-o cutie-şi mă îndrept spre casă. Parchez, pun cumpărăturile într-o cutie ca să le transport mai uşor până în casă şi chem liftul. Intru în lift-o cutie-ajung la etajul meu şi intru în apartament-o cutie. Mă dezbrac şi pun cumpărăturile în frigider-o cutie-după care îmi scot ceva de mâncat şi bag farfuria în cuptorul cu microunde-o cutie-ca să se încălzească.

Termin de mâncat şi îmi mângâi burta plină-o cutie-după care încep să spăl vasele în chiuvetă-o cutie. Le pun la uscat şi intru în camera de baie-o cutie-pentru duşul cotidian. Mă şterg, pun rufele murdare într-o cutie pentru rufe şi intru în dormitor-o cutie. Pornesc televizorul-o cutie-mă uit la câteva emisiuni şi adorm.

Dumnezeule, mă doare capul-o cutie-când mă gândesc că toate se vor termina într-o cutie...

Să auzim de bine!

Ecuaţii de viaţă!

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată în rândurile de mai jos câteva ecuaţii care, chiar dacă au un uşor iz matematic, sunt uşor de memorat şi deoasebit de utile...
Ecuaţia 1
Omul = mâncat + dormit + muncă + distracţie
Măgar = mâncat + dormit
Atunci:
Omul = măgar + muncă + distracţie
Deci:
Omul – distracţie = măgar + muncă
Cu alte cuvinte:
Omul care nu ştie să se distreze = Măgar la muncă
Ecuaţia 2
Bărbat = mâncat + dormit + câştig bani
Măgar = mâncat + dormit
Atunci:
Bărbat = Măgar + câştig bani
Deci:
Bărbat – câştig bani = Măgar
Cu alte cuvinte:
Bărbatul care nu câştigă bani = Măgar
Ecuaţia 3
Femeia = mâncat + dormit + cheltuială
Măgarul = mâncat + dormit
Atunci:
Femeia = Măgar + cheltuială
Deci:
Femeia – cheltuială = Măgar
Cu alte cuvinte:
Femeia care nu cheltuie = Măgar
Dacă includem ecuaţia 2 în ecuaţia 3
Bărbatul care nu câştigă bani = Femeia care nu cheltuie
Deci:
Bărbatul câştigă pentru a nu lăsa Femeia să devină Măgar
(Postulatul1)
Şi:
Femeia cheltuie pentru a nu lăsa Bărbatul să devină Măgar
(Postulatul 2)
Deci avem:
Bărbat + Femeie = Măgar + câştig bani + Măgar + cheltuială
Atunci, din postulatele 1 şi 2 putem trage concluzia:
Bărbat + Femeie = 2 Măgari care trăiesc fericiţi împreună!
Să auzim de bine!

Articol preluat de pe http://bloguderas.wordpress.com/2011/04/09/ecuatii-de-viata/

Structura vieţii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Am primit de curând un e-mail cu teoria pe care o veţi putea citi în rândurile de mai jos. Personal, mi se par nişte raţionamente de sorginte asiatică, după modul de formulare şi de gândire. Dar asta nu le face mai puţin amuzante, fără ca umorul să fie unul grotesc. Acum, vi le prezint şi vouă.

În prima zi, Dumnezeu a creat câinele şi i-a zis:

"În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă sau trece prin faţa ei. Pentru asta, îţi dau 20 de ani de viaţă." Câinele a răspuns:"E prea mult timp pentru a sta şi a lătra. Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalţi zece?" Şi Dumnezeu a fost de acord.

A doua zi, Dumnezeu a creat maimuţa şi i-a zis: "Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta, îţi dau o viaţă de 20 de ani." Maimuţa a zis:"Să mă maimuţăresc 20 de ani? Asta-i destul de mult! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi, aşa cum a făcut şi câinele ?" Şi Dumnezeu a fost de acord.

A treia zi, Dumnezeu a creat vita şi i-a zis:

"Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte ca să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta, îţi dau 60 de ani de viaţă." Vita a răspuns:" Asta e o viaţă destul de grea şi tu vrei ca eu să trăiesc 60 de ani? Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?" Şi Dumnezeu a acceptat şi de această dată.

În ziua a patra, Dumnezeu l-a creat pe om şi i-a zis:

"Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta, îţi dau 20 de ani." Dar omul a zis:" Numai 20 de ani? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care Ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani?" "Sigur!" a zis Dumnezeu,"tu ai cerut-o!"

Acesta este deci, motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile. După care, ne maimuţărim timp 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei, lătrând la toată lumea...

Acum, că viaţa ne-a fost explicată, să vedem ce facem cu ea...

Să auzim de bine!

Vrei să ştii cum să trăieşti 100 de ani?...

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Reţeta nemuririi a fost descoperită! Specialişti din întreaga lume au cercetat zeci de ani fiecare părticică a vieţii noastre şi au ajuns la concluzia că nu doar "genele bune" ne ţin sănătoşi până la 100 de ani, ci şi câteva alte mici obiceiuri. Află care sunt acestea:

1. Mănâncă mai multă coajă de pâine! Ea conţine de până la de opt ori mai multă lizină, antioxidant care luptă împotriva cancerului, decât miezul. Cea mai bună metodă este să mâncaţi sendviş cu pâine…

2. Fă sport cu greutăţi! Universitatea Michigan a demonstrat că bărbaţii care fac antrenament de forţă regulat şi-au scăzut cu opt puncte presiunea diastolică. Îndeajuns pentru a reduce cu 40% riscul de atac cerebral şi cu 15% pe cel de infarct! Atenție, şahul este un sport în care doar întâmpini greutăţi!

3. Liber la ulei de măsline şi oţet!

Pune în salată sau în mâncare oricât vrei! Cu ajutorul lor vei reduce riscul de cancer, îmbătrânirea prematură, obezitatea şi diabetul. Dacă pui oţet suficient de mult poţi chiar să faci mâncarea necomestibilă şi scazi riscul de obezitate la zero…

4. Ia un supliment de magneziu zilnic şi vei fi cu 40% mai puţin predispus la deces produs de orice fel de afecţiune fizică. Iar dacă iei suficient crom poţi deveni inoxidabil!

5. Bea opt pahare de apă pe zi, spun cei de la Universitatea Loma Linda. Specialiştii au descoperit că "băutorii de apă" sunt cu 55% mai puţin predispuşi îmbolnăvirilor de orice natură. Tot secretul este ca, atunci când beţi apa, să vă aflaţi deasupra ei!

6. Mănâncă zilnic un grepfruit roşu şi, pe cât de des posibil, fructe de pădure. Aminoacizii şi antioxidanţii din ele te vor ajuta ca să previi cancerul şi bolile mentale. La consumarea fructelor de pădure aveţi grijă să evitaţi întâlnirea cu vreun urs.

7. Râzi mai mult! Alege o comedie în locul unui film de acţiune sau horror, deoarece o oră de râs îţi relaxează corpul şi mintea îndeajuns încât să se regenereze după atacurile de stress. Mai ales când atacurile de stress sunt urmarea hazului de necaz.

8. Căsătoreşte-te! Contrar multora care văd viaţa de familie un iad, specialiştii au demonstrat că persoanele căsătorite au o rată de deces mult mai apropiată de parametrii normali, decât cei care au ales burlăcia! Prin urmare, datorită confortului psihic şi protecţiei partenerului de viaţă, căsătoriţii trăiesc mai mult. De altfel, toate statisticile ne confirmă faptul că văduvele trăiesc mai mult decât bărbaţii lor…

9. Nu mai duce boala pe picioare! Cei care îşi pun sănătatea pe locul doi şi nu se menajează în perioada cronică a unei răceli sau altei boli sunt de două ori mai predispuşi la atacuri de cord fatale şi la complicaţii serioase ale afecţiunilor. Dacă eşti răcit, rămâi în pat şi nu mai răspândi răceala şi altora!

10. Savurează două ceşti de cafea pe zi, dacă vrei să previi cu până la 55% apariţia infarctului sau a bolilor cardiovasculare. Cei 45 % care nu au putut preveni infarctul sunt cei care au fumat şi o ţigară pe lângă cafea.

11. Stinge focul din stomac! Dacă suferi des de usturimi în piept, mergi la medic şi tratează-te. Aceste arsuri slăbesc puterea inimii, spun specialiştii de la International Journal of Cardiology şi cresc veniturile pompierilor.

12. Parfumează-ţi dormitorul cu iasomie sau trandafir, pentru a avea un somn liniştit. Cei care nu se odihnesc corespunzător sunt mult mai predispuşi bolilor de inimă, mentale şi diabet. Iar cei care se odihnesc corespunzător sunt somnoroşi toată ziua.

13. Nu sări de trei pahare de alcool pe zi. Experţii de la Harvard spun că aceasta este reţeta ideală pentru o sănătate curată. Nu e musai să sari, poţi merge şi liniştit pe lângă ele.

14. Mănâncă cinci porţii de legume şi fructe pe zi, iar sănătatea ta va fi intactă chiar şi la vârsta de 100 de ani! Toată problema este să mai ai dinţi la vârsta aia…

15. Oamenii stresaţi trăiesc cu 20 de ani mai puţin decât un om cu o stare psihică normală. Dacă adăugăm şi fumatul la această formulă ne putem explica de ce foarte mulţi oameni suferă decese premature. Statisticile spun că cei stresaţi prin înjunghiere trăiesc chiar şi mai puţin.

16. Nu te mai stresa la muncă! 70% dintre sinucigaşi au ales sa-şi ia viata din cauza stresului de la serviciu. Alege să fii calm şi să nu iei problemele de lucru acasă. Astfel te vei feri de multe boli mentale. Și nici cele de acasă la serviciu ca să nu te dea afară şeful.

17. Fă mişcare în aer liber şi ia-ţi un căţel care să te motiveze! Vei reduce orice formă de depresie până la 100%, iar corpul tău se va simţi cu 50% mai bine! Nu ştiu ce vom face cu cealaltă jumătate care nu se simte bine.

18. Mănâncă ciocolată neagră, chiar dacă eşti la regim. Nu va avea efect negativ asupra dietei tale, iar partea bună este că patru grame de cacao sporesc eficacitatea inimii cu 33%! Un calcul simplu ne arată că 15 grame ne duc la infarct.

19. Bea ceai de mentă pentru că el conţine antioxidanţi puternici care reduc cu 60% inflamaţiile organelor şi previn apariţia diabetului. Pentru restul de 40 % bea ceai de mentă.

20. O oră de somn la prânz face minuni pentru trup şi suflet. Efectul lui este imediat, iar remediu pentru boli sau afecţiuni mai bun decât somnul nu există! Tot secretul este ca să te poţi piti astfel încât să nu te găsească patronul.

21. Renunţă la fumat! Un pachet de ţigări fumat zilnic, timp de 10 ani, îţi reduce viaţa la jumătate! Eu zic că nu e mult să tragi 10 ani de un pachet de ţigări. Asta înseamnă 2 ţigări pe an.

Acestea au fost, dragii mei, 21 de recomandări de respectat pentru o viaţă lungă şi sănătoasă enunţate într-un mod să-l numim vesel. Căci este cineva care să nu dorească aşa ceva? Dar eu cred că mai este nevoie de trei recomandări:

22. Fă lucrurile cu măsură. Nu îţi consuma nervii şi sănătatea în lucruri mărunte care te macină. Aceeaşi măsură să o ai şi în ceea ce priveşte alimentaţia. E bun ceaiul de mentă, dar asta nu înseamnă ca să bei DOAR ceai de mentă, dacă mă înţelegeţi… E frumos un ospăţ pantagruelic, dar nu e nevoie să mănânci totul odată…

23. Iubeşte. După cum spun arabii, dacă nu poţi avea ceea ce iubeşti, iubeşte ceea ce ai. Iubeşte tot ce vezi, apleacă-te cu dragoste şi înţelegere faţă de toate cele din jurul tău şi vei vedea cum ţi se schimbă viaţa. Spune „te iubesc” din suflet şi ori de câte ori simţi că vrei să o faci. Lasă ura şi mânia pentru alţii şi, după cum tot arabii spun, le vei vedea trecând cadavrele…

24. Iar acum, ultimul şi cel mai important. Voinţa! Toate sfaturile din lume nu fac nimic fără voinţa de a le respecta. Am auzit numeroşi fumători afirmând că ei se pot lăsa oricând de fumat. Dar nu am văzut niciunul care să o facă… Consideraţi aceste sfaturi utile? Le consideraţi demne de respectat? Atunci impuneţi-vă voinţa de a le respecta. Altfel, le-aţi citit de pomană.

Să auzim de bine!

Despre poveştile oamenilor

Azi dimineaţă, văzând că beneficiez de puţin timp liber neaşteptat, m-am decis să mai dau o raită prin conturile mele de e-mail ca să văd ce mesaje am mai primit. Între altele, dau peste un mesaj care se voia un comentariu la o postare de-a mea pe Blogul din Drumul Taberei. Încercând să citesc mesajul, descopăr că, ceea ce credea eu a fi un comentariu, era de fapt un link către un site. Din principiu şterg asemenea „insinuări” pentru că mi se pare mult mai civilizat să soliciţi un schimb de link-uri, lucru pe care vă mărturisesc nu l-am refuzat şi nu l-am condiţionat niciodată.
Dar, curios cum sunt, nu am rezistat tentaţiei şi am accesat link-ul. Şi bine am făcut, pentru că altfel aş fi făcut un lucru pe care, cu siguranţă că l-aş fi regretat.
Link-ul respectiv nu este altceva decât link-ul către un om. Vă rog să reţineţi exprimarea: am scris un om şi nu blog sau blogul unui om. Pentru că, accesându-l, veţi da acolo nu de un blog, nu de postări, ci de un om. La capătul link-ului veţi da de un om care trăieşte o poveste pe care nu şi-a dorit-o, nu a visat-o şi nici nu a inventat-o. Este un om care trăieşte una din acele poveşti reale, numite în mod obişnuit coşmaruri, dar care este chiar viaţa lui. Nu-i cunosc religia şi nu mă interesează. Iar starea lui socială ne-o putem imagina dacă suntem chiar aşa de curioşi. Dar indiferent de toate aceste aspecte este faptul că acolo, la capătul acelui link vom da de un om care trăieşte cu adevărat, un om care vede oamenii din jurul lui, dar care nu este văzut de ei.
Sunt supărat dacă îmi cade o cană şi o sparg şi doar invocarea nu ştiu căror ghinioane mă linişteşte. Sunt supărat dacă nu am dansat la o petrecere. Sunt supărat dacă soţia nu m-a ţinut de mână când ne plimbam prin parc. Sunt supărat dacă nu am fost la o partidă de snooker şi sunt la fel de supărat dacă pierd o zi la sală. Sunt supărat dacă nu găsesc la cabana din vârful muntelui o bere rece şi iarăşi sunt supărat dacă nu am putut vizita muzeul propus. Sunt supărat dacă am condus douăzeci de ore ca să ajung la locul dorit. Mă supăr pe tot felul de nimicuri, uitând să mă bucur că am două picioare de biciclist, două braţe de atlet şi o sănătate de invidiat. Mă supăr pentru nimicuri, uitând să mă gândesc că eu pot merge oricând şi oriunde vreau cu orice vreau şi oricât vreau. Că pot face orice vreau. Că pot îmbrăca orice haine vreau şi pot sta oriunde vreau.
Vă rog să citiţi rândurile acestui om fără să râdeţi de greşelile lui gramaticale şi să vă gândiţi cât de supărat ar trebui să fie el, omul care nu cere, nu roagă, nu cerşeşte cu toate că nu poate face nimic din ceea ce putem face noi, ceilalţi.

Rămân fără grai în faţa suferinţei de orice fel, dar mă înclin în faţa suferinţei trăite cu demnitate. Am inclus link-ul blogului său în lista mea de bloguri nu atât pentru a deschide o corespondenţă cu el, cât pentru a-mi aminti de sensul cuvântului demnitate.

http://zoltybogata.wordpress.com/about/

Ce vedem şi ce nu vedem

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
După cum ştiţi, locuiesc într-un bloc din cartierul bucureştean Drumul Taberei. Cartier cu multă verdeaţă, multă linişte, multe pieţe şi multe linii de acces cu mijloacele de transport în comun. Pe scurt, un cartier mai deosebit, ca să nu zic privilegiat. Îmi place să plec la serviciu pe sub umbra copacilor plantaţi peste tot (opt din ei sunt plantaţi de mine, sunt „puii mei”), să văd părinţii grijulii cum îşi aduc odraslele la şcoala din apropierea blocului, să simt răcoarea dimineţii în acest tumult de viaţă. Îmi place să aud glasurile acestor prichindei şi nu de puţine ori mă opresc şi îi urmăresc cu privirea şi cu gândul. Îmi place să aud mârâitul motoarelor celor porniţi odată cu mine la serviciu şi strigătele gunoierilor sau ale măturătorilor. Toate acestea sunt viaţă şi iubesc viaţa aşa cum este, aşa cum mi-o fac.
După care, intru în lumea strâmtă a autobuzului sau tramvaiului, înghesuit de trupurile transpirate şi enervat de stopurile interminabile. Mă refugiez în lumea mea citind o carte sau dezlegând rebusuri şi integrame, uitând de anturaj, cu gândul doar la înţelegerea celor citite. Şi acestea sunt momente din viaţa mea, dar şi din viaţa altora, o viaţă trăită la comun la care sunt şi eu participant, momente pe care, chiar dacă nu le iubesc, le accept.
Urăsc monotonia şi plafonarea, aşa că încerc de fiecare dată să parcurg un traseu diferit faţă cel de ieri. Dacă azi plec cu tramvaiul, mâine aleg o linie de autobuz. Şi tot aşa în fiecare zi, atât la dus, cât şi la întors. Un singur lucru este în permanenţă nemodificat: mersul pe jos în echivalentul a trei staţii. Două când vin la serviciu şi una când plec. Nu o fac doar din dorinţa de mişcare (dorinţă care mă face să sufăr atunci când folosesc maşina proprie), ci şi din dorinţa de a mă simţi un membru al cetăţii. Mergând pe jos am ocazia să urmăresc cu atenţie o construcţie nouă, am ocazia să văd doi oameni care se ceartă sau o pereche care se sărută cu foc, văd un vânzător de ziare căruia i-a scăpat teancul de ziare pe jos sau un bătrân neatent care se loveşte de un stâlp. Am ocazia să văd oamenii trăind, aşa cum înţeleg ei sau cum le este menirea.
La întoarcerea spre casă aplic acelaşi sistem de evitare a monotoniei, iar mijloacele de transport mă lasă la o distanţă suficientă de bloc ca să mai văd din lumea înconjurătoare. Văd acelaşi vânzător de la tonetă care, de azi dimineaţă nu a reuşit să vândă decât un bax de apă minerală şi trei Eugenia, văd locurile de parcare goale ale celor plecaţi la muncă, văd maşinile de aprovizionare blocând aleile înguste şi primii beţivi care se îndreaptă spre casă după o “băută” începută de cu zori.
Mă apropii de bloc prin partea din spate pentru că este mai umbroasă şi văd primii copilaşi scoşi la joacă de părinţii lor în umbra din spatele blocului. Unul călăreşte de zor o tricicletă, timp în care trage abitir dintr-o suzetă. Altul, prea mic pentru a merge singur, este ţinut în hamuri de mămica lui care râde împreună cu el de stângăciile lui. O fetiţă în hăinuţe roz îşi cheamă prietena de la scara cealaltă ca să se joace cu păpuşile pe o mică pătură întinsă chiar lângă uşa blocului. Trei băieţei nu se dezmint şi bubuie de zor o minge spre satisfacţia tăticilor care stau retraşi şi beau o câte o bere rece.
Toate acestea sunt imagini frumoase, imagini de viaţă, pe care sunt convins că le-aţi văzut sau le vedeţi şi voi oricând şi oriunde.
Ceea ce nu văd aceşti copii, ceea ce nu văd părinţii lor pe aleile unde copiii lor se joacă, ceea ce nu simt aceşti copii şi aceşti părinţi sunt zoaiele imunde şi pestilenţiale scurse din tomberoanele de gunoi depozitate la câţiva metri de ei...
Să auzim de bine!

Bioritmul cotidian al organelor interne

Tuturor celor prezenâi şi viitori, salutare!
Trăim cu toţii într-un univers ciclic. Totul în jurul nostru se repetă: secundele, minutele, orele, zilele, anii, anotimpurile, somnul, respiraţia, bătăile inimii. Viaţa e formată dintr-o întreagă gamă de cicluri care creează o adevărată simfonie. Dacă reuşim să menţinem un ritm corect în interiorul şi în afara noastră, “concertul” pe care-l susţinem aici, pe Pământ, va fi unul lung şi melodios. Dar, ca să reuşim asta, trebuie să ştim cum.
Un mecanism important al corpului este bioritmul cotidian al organelor interne. Despre bioritmul corpului uman s-a scris destul de mult, dar despre cel al organelor interne, mult mai puţin. Johanna Paungger şi Thomas Poppe, în cartea “Aus eigener kraft”, fac o descriere amănunţită a ritmului funcţiilor organelor noastre interne. Autorii afirmă că fiecare dintre organele corpului are o activitate maximă de 2 ore pe zi, după cum urmează:
- vezica biliară (23:00-1:00)
- ficatul (1:00-3:00)
- plămânii (3:00-5:00)
- intestinul gros (5:00-7:00)
- stomacul (7:00-9:00)
- splina şi pancreasul (9:00-11:00)
- inima (11:00-13:00)
- intestinul subţire (13:00-15:00)
- vezica urinară (15:00-17:00)
- rinichii (17:00-19:00)
- circulaţia sangvină (19:00-21:00)
Haideţi să încercăm să analizăm, din acest punct de vedere al autorilor, o zi din viaţa noastră!
STOMACUL
E foarte important cum ne trezim dimineaţa. Dacă am încerca să observăm cum se trezesc animalele dimineaţa, am constatat că ele mai întâi se întind, începând fără grabă noua zi.
Să luăm exemplu de la animale şi să încercăm să ne trezim dimineaţa liniştiţi, acordându-ne câteva clipe de relaxare înainte de orice activitate zilnică. Mulţi se trezesc dimineaţa cu “sufletul la gură”, cu teama că nu au timp de a rezolva ceea ce şi-au propus. Ar fi bine să ne trezim puţin mai devreme decât o facem de obicei pentru a simţi liniştea dinaintea zilei care abia începe. Între orele 7:00 şi 9:00, funcţiile stomacului sunt la valoare maximă, deci trebuie să luăm micul dejun fără grabă. Ar trebui să ţinem cont şi de calitatea şi cantitatea alimentelor pe care le consumăm la această masă.
SPLINA ŞI PANCREASUL
În intervalul orar 9:00-11:00 lucrează intens splina şi pancreasul, stomacul odihnindu-se. În acest interval e recomandat să nu consumăm alimente greu digerabile. Pancreasul e cel care controlează nivelul glicemiei. E de preferat să nu consumăm prea multe dulciuri pentru a nu forţa funcţia pancreasului. Splina, “cimitirul trombocitelor”, dacă nu funcţionează corect, poate perturba nivelul trombocitelor din sânge.
INIMA
Între orele 11:00 şi 13:00, activitatea inimii este la capacitate maximă. În această perioadă nu se recomandă mese copioase, care presupun un consum suplimentar de energie luată din energia necesară activităţii intense a inimii.
INTESTINUL SUBŢIRE
Are o activitate intensă între orele 13:00 şi 15:00. Autorii afirmă că nu de multe ori s-a observat că un angajat cu norma redusă de muncă realizează la serviciu la fel de mult ca un angajat cu norma întreagă. De ce? Din cauza randamentului scăzut al organismului după orele 13, mai ales după un prânz copios. Activitatea intestinului subţire, cu rol important în procesul de digestie, e ghidată de sistemul nervos vegetativ, aceasta putând fi blocată sau dereglată de stres sau nervozitate. Din acest motiv se recomandă ca masa de prânz să fie luată în linişte.
VEZICA URINARĂ
Între orele 15:00 şi 17:00 e perioada în care funcţionează la maxim vezica urinară. Ea are un rol important în dezintoxicarea organismului, alături de rinichi. Acest lucru poate fi accelerat cu ajutorul ceaiurilor diuretice, care au un efect maxim dacă sunt băute până la ora 19:00.
RINICHII
Între orele 17:00 şi 19:00 rinichii funcţionează intens. Dacă în acest interval orar puteţi beneficia, alături de un ceai diuretic şi de un masaj de relaxare, se produce o dezintoxicare mai eficientă a corpului. După ora 19:00 e bine să nu se consume o cantitate prea mare de lichide, înainte de somnul de noapte.
CIRCULAŢIA SANGUINĂ
Are o activitate intensă între orele 19:00 şi 21:00. Autorii spun că dacă mulţi părinţi au zilnic o problemă cu adormitul copiilor înainte de ora 19:00, după această oră trimisul la culcare devine deseori “o bătălie crâncenă”, care de obicei e câştigată de către copii. În această perioadă, corpul şi spiritul se gândesc la cu totul altceva decât la dormit...
De la ora 21:00 până la ora 23:00 se realizează o acumulare intensă de energie în corp. Aceste 2 ore ale recuperării energetice se numesc la chinezi, după un meridian al corpului, “triplul încălzitor”.
Cei care sunt în această perioadă sensibili la frig, cei care nu pot dormi decât într-o cameră încălzită nu ar trebui să ignore acest semnal. Undeva s-a creat un dezechilibru fizic sau emoţional şi necesită atenţie. Pentru mulţi dintre noi, cele 2 ore sunt pline de vitalitate. Acest lucru e mai uşor vizibil la tineri, care în această perioadă se gândesc să meargă la distracţii şi nu la somn. Multora dintre noi ni s-a imprimat ideea, ani de-a rândul, că seara trebuie să ne culcăm devreme, corpul refăcându-se prin somn până la miezul nopţii. Poate că aceste vorbe sunt de fapt interpretarea greşită a ideii că noi acumulăm intens energie între cele 2 ore.
VEZICA BILIARĂ ŞI FICATUL
Între orele 23:00 şi 1:00 se realizează intens funcţiile vezicii biliare. Aceasta, care contribuie cu secreţiile ei la digestie, e un organ care, prin disfuncţia lui, dă mari probleme întregului organism. Cei care se trezesc des noaptea în această perioadă trebuie să-şi pună cumva problema unei funcţionări greşite a bilei sau a ficatului. Stresul şi mâncarea consistentă cu prăjeli şi grăsimi seara împiedică o funcţionare corectă a bilei. Compresele umede şi calde aplicate pe zona ficatului sunt benefice în acest interval orar. Ceaiul fierbinte, băut cu înghiţituri mici, mai ales cel de pelin, băut cu 20 de minute înainte de masă, ajută la activarea funcţiei bilei. Sucul de ridichi ajută, de asemenea. E de mare importanţă descongestionarea intestinului gros care, dacă nu se realizează în mod natural, se poate face cu ajutorul unor clisme. În acest interval orar ar trebui evitate, pe cât posibil, băuturile şi alimentele reci. Dacă sunt probleme în funcţionarea bilei sau a ficatului, munca desfăşurată în perioada nopţii e foarte nocivă, deoarece nu se pot reface cele 2 organe. Mai avem încă 6 ore din noapte pentru a încheia ciclul de funcţionare al organelor interne pe parcursul unei zile.
FICATUL
Între orele 1:00 şi 3:00 dimineaţa funcţionează intens ficatul. Acesta, dacă are o structură deteriorată, se poate reface în anumite condiţii, importantă fiind odihna prin somn alături de o bună încălzire a corpului. Funcţia ficatului suferă din cauza toxicităţii mărite a unor alimente, a alcoolului nicotinei, cât şi a stresului. De reţinut e că alcoolul şi nicotina au un efect mult mai dăunător între orele 1:00 si 5:00 dimineaţa.
PLĂMÂNII
Între orele 3:00 şi 5:00 dimineaţa e rândul plămânilor să funcţioneze intens. Mulţi fumători au un acces de tuse dimineaţa pentru că plămânii au lucrat toată noaptea şi acum dau afară substanţele care nu trebuie să fie în interiorul lor.
INTESTINUL GROS
Între orele 5:00 şi 7:00 dimineaţa, intestinul gros are o funcţie maximă. Hrana stă în intestinul subţire circa 2 ore, iar în cel gros, chiar 20 de ore. Scaunul subţire indică probleme de digestie în intestinul subţire, ia constipaţiile pun în evidenţă o creştere a toxicităţii organismului.
ALUNGAŢI BĂTRÂNEŢEA!
Cu această ocazie, prin scurta călătorie în intervalele orare ale unei zile am încercat să vă prezint, cu ajutorul celor 2 autori, câteva aspecte ale ceasului nostru interior. Cunoaşterea acestor ritmuri ne face să avem încredere în instinctele noastre, acţionând corect pentru a ajuta funcţiile organismului.
E foarte important să nu simţim că îmbătrânim o dată cu vârsta, căci starea fizică bună a intelectului, puterea de a munci, de a iubi scad considerabil îmbătrânirea. Să ne ascultăm ceasul interior şi să încercăm să ne adaptăm ritmului său, strivind prejudecăţile. Există personalităţi care au trăit, creând la vârsta de 80 de ani opere nemuritoare, sau tineri care la 30 de ani aşteaptă cu resemnare pensia.
Viaţa zilnică ne arată că fericirea nu are legătură cu vârsta şi bogăţia, ci cu liniştea interioară, cu mulţumirea lucrului împlinit, indiferent de lumea din jur. Gândurile noastre nu pot modifica totdeauna aspectul lumii exterioare, însă lumea interioară se poate schimba într-o fracţiune de secundă, dacă dorim şi avem voinţa să o facem. Aici este secretul în dorinţă, voinţă şi, mai ales, credinţă.Să nu uităm că totdeauna pasul cu noul menţine tinereţea, iar conservatorismul, în general, aduce bătrâneţea.
Să auzim de bine!

O zi din viaţa unui Boc

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ora 7:00
- Sună ceasul. Cobor pe scăunelul de lângă pat , apoi de pe scăunel sar jos. Am uitat sa opresc alarma. Mă urc pe scăunel, de pe scăunel în pat, de pe pat pe noptieră şi opresc ceasul. Vreau să sar de pe noptieră, dar când mă uit in jos ameţesc. Cobor exact cum am urcat..
Ora 7:15
- Mă duc la baie. Nu mă bărbieresc nici azi că nu ajung la oglindă.
Ora 7:30
- Mă urc pe calorifer şi mă uit pe geam. Astăzi nu plouă. Mă bucur enorm. Şi aşa nu ajungeam să iau umbrela de pe cuier. Încep să mă îmbrac. Îmi pun bretele la pantalonii de costum fiindcă iar nu îmi găsesc cureaua de la ceas. Îmi pun papionul. Nu mai port cravată fiindcă ieri era să cad pentru că am călcat pe ea.
Ora 7:45
- Sună cineva la uşă . E SPP-istul. Nu i-am văzut faţa pentru că nu mă pot uita pe vizor. Mă uit pe gaura cheii şi îl recunosc după ceas.
Ora 8:00
- Plec de acasă. Ajung din braţele SPP-istului în maşină. Astăzi stau în spate. Ieri am stat în faţă şi mi-au rămas urme pe obraz de la centură. SPP-istul conduce. Eu nu conduc pentru că nu pot să apăs pe pedale şi să mă uit peste volan în acelaşi timp.
Ora 8:30
- Ajung în faţa guvernului. Sar din maşină şi trec strada. Cad într-o groapă de pe şosea. Îl sun pe Berceanu ca să vină să mă scoată. Dacă nu era el, nu era nici groapa asta. Dacă mă mai enervează odată îl demit. Încă nu am uitat că la inaugurarea autostrăzii Turda - Gilău, când a vrut să taie panglica mi-a tăiat moţul.
Ora 8:45
- Intru în sediul guvernului. Astăzi avem petrecerea de sfârşit de an. Cântă Cleopatra Stratan. Vreau să dansez. Udrea nu mai dansează cu mine fiindcă e supărată că la blues-uri, când stau aproape de ea, îi pot vedea pe sub fustă. Dansez cu Cleopatra. Apoi cântă Adrian Minune. Deja mă simt mai bine pentru că pot privi şi eu pe cineva "de sus".
Ora 13:00
- Mi se face sete. Mă duc la bar şi vreau să comand. Îl sun pe barman pentru că nu pot să îl văd fiind de cealaltă parte a tejghelei. Beau câteva pahare şi mă ameţesc.
Ora 18:00
- Plec de la petrecere cu Băsescu cu Logan-ul. Sunt deja cinci şi mă ia în portbagaj.
Ora 19:00
- Ajung în faţa blocului. Urc în lift, apăs butonul etajului 3. Apoi mai urc pe scări încă trei etaje. Eu stau la 6, dar în lift nu ajung să apăs decât până la butonul etajului 3. E întuneric pe scara blocului şi iar mă lovesc cu capul de clanţă. Deşi avem lumină cu senzori, nu înţeleg de ce la mine nu se aprinde niciodată.
Ora 20:00
- Termin cina şi ies puţin să plimb câinele. Am un bişon pe care l-am luat de curând. Ciobănescul l-am vândut după ce m-a luat în gură şi a încercat să mă îngroape în grădina blocului.
Ora 21:30
- Mă pregătesc de culcare. Nepoţelul se răzbună pentru că iar i-am purtat pantofii şi îmi piteşte scăunelul de lângă pat. Adorm pe covor.
Noapte bună!
Să auzim de bine!

Andrei Pleşu Despre frumuseţea uitată a vieţii

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

acă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii. Din când în când, îmi dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci şi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şi nori. Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărţuit, copleşit de lehamite. Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şi complicităţi. Am devenit mizantrop.

Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgenţe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situaţiunea": gropile din drum, moravurile şoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregistrez desenul ameţitor al câte unei siluete feminine, inocenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colţ de stradă.

Colecţionez antipatii şi prilejuri de insatisfacţie. Scriu despre mizerii şi mărunţişuri. Bombăn toată ziua, mi-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei, în soarta ţării, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patrioţii de paradă m-au trecut la trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniştii la elitişti. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor reacţionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziţie, elanul, jubilaţia. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticităţi. Mă mişc, de dimineaţa până seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdut amplitudinea şi suculenţa.

Respir crispat şi pripit, ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea criză de vină e, în primul rând, umoarea proprie. Te poţi acuza că ai consimţit în prea mare măsură imediatului, că nu ştii să-ţi dozezi timpul şi afectele, că nu mai deosebeşti între esenţial şi accesoriu, că, în sfârşit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianţa toxică a momentului şi a veacului. Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesităţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiţii de viaţă umilitoare.

Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonică a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dăm seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.

Să auzim de bine!