Analiza altui proverb

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie. Nici că se putea un proverb mai sugestiv în ceea ce priveşte spiritul gospodăresc al cetăţeanului obişnuit.

Obişnuit cu munca pentru că, cel neobişnuit cu munca, nu este interesat de niciun proverb, poate doar de cel cu para mălăiaţă care pică în gura lui nătăfleaţă (am scris nătăfleaţă cu literă mică pentru că este vorba de adjectivul nătăfleaţă, care se acordă cu substantivul gură)... Astăzi vom analiza acest proverb care, prin înţelepciunea lui, se pare că tinde spre o zicătoare... nu de alta, dar ca să vedem actualitatea lui.

Aşa cum se poate lesne constata chiar din incipit, proverbul se referă exclusiv la oamenii gospodari. Acum, ca să stăm strâmb şi să judecăm drept, ne întrebăm de ce ar avea nevoie oamenii gospodari de proverbe în detrimentul celor leneşi. Cine e gospodar, îşi face muncile şi treburile necesare fără ca să fie îndemnat de proverbele spuse de alţii.

Dar, folosind metoda reducerii la absurd, să presupunem că toţi oamenii sunt gospodari şi că astfel, proverbul nostru îşi găseşte o aplicare universală.

Continuarea propoziţiei denotă un autor bun cunoscător al limbii române pentru că altfel, textul ar fi sunat oamenii gospodari îşi face... sau omul gospodar îşi fac.... Totodată, citirea atentă a textului ne relevă un aspect mai puţin cunoscut: acela al egoismului latent. Pentru că precizarea este cât se poate de clară: ... îşi face... adică pentru el, pentru uzul lui şi nicidecum altora sau pentru a le fi de folos altor persoane sau societăţii. Coroborând datele de până acum, concluzia este că proverbul se adresează unor oameni gospodari, dar egoişti. Sau egoişti, dar gospodari. Oricum, o asociere destul de neobişnuită, chiar în condiţiile actualei relaxări postbelice...

Proverbul continuă spunându-ne că acesta (adică omul gospodar şi egoist, am putea completa noi) îşi face iarna car. Iată cum, intrând în miezul problemei, observăm cum se complică lucrurile. Deci, el îşi face un car pe timpul iernii. Teoretic, problema nu pare insurmontabilă pentru că iarna găseşti o stivă de lemne prin mai toate gospodăriile. Doar că această acţiune restrânge mult aria de aplicabilitate. Vedeţi voi un om gospodar şi egoist care locuieşte la etajul 13 în Blocul Opera că are posibilitatea confecţionării unui car? Bietul om nu-şi poate deschide nici măcar un salon de coafură la etajul acela, dară-mi-te să lucreze la confecţionarea unui car... Chiar presupunând prin metoda reducerii la absurd, cu care deja ne-am obişnuit, că ar reuşi o asemenea performanţă, se pune problema acută a accesului boilor şi staulului unde aceştia ar urma să fie ţinuţi.

Astfel, vedem cum proverbul nostru capătă noi valenţe. Am descoperit că se adresează unor oameni gospodari, dar egoişti şi care au domiciliul stabil în zonele rurale. Să continuăm...

Şi vara sanie, ne învaţă proverbul. Ei, aici problema devine pur şi simplu insurmontabilă. Pornind de la premisa că este vorba de acelaşi om gospodar şi egoist care locuieşte într-o zonă rurală, problema necesarului de lemne ar fi la fel de facilă ca şi pe timp de iarnă. Ce schimbă fundamental datele problemei este faptul că, dacă în iarnă ar fi putut scoate carul afară din casă pe roţi şi l-ar putea duce într-un garaj, pe timp de vară nu are cum să târască sania pe uscat afară din casă. Iată cum, omul nostru gospodar şi egoist se trezeşte că, pe timpul verii, nu numai că nu s-a dus la mare pentru că a stat să lucreze la sanie, dar vede cu durere cum munca lui nu are nicio finalitate. Ba chiar, ne putem permite o mică supoziţie, după o asemenea prostie, soţia din dotare l-ar putea gratula cu calificativul de nechibzuit, care este opus celui de gospodar, trimiţând omul în cea mai adâncă depresie. Iar dacă iarna va fi una fără zăpadă, acesta va fi pasul sigur spre sinucidere...

Ce ne rămâne de făcut? Păi, nu avem altceva de făcut decât să încercăm îndreptarea moralei proverbului printr-o uşoară reaşezare a termenilor. Omul gospodar îşi face iarna vară şi sania car credem noi că ar suna mult mai realist şi aplicabil. Căci nimic nu e mai uşor de făcut decât să-ţi transformi iarna în vară montând o centrală termică în casă. Şi nimic nu ar fi mai util de făcut decât să-ţi transformi sania în car, obiect al muncii cu care vei putea lucra mai multe luni pe an. Ceea ce denotă un adevărat spirit gospodăresc...

Să auzim de bine!

Analiza unui proverb

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Mai zilele trecute am analizat o zicătoare. Şi cum nu ne-ar fi fost de ajuns, haideţi astăzi să analizăm un proverb. Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge. Aşa sună proverbul şi vom vedea cât de departe vom ajunge cu analiza lui...

Începutul proverbului sună promiţător şi mobilizator. Cine se scoală de dimineaţă... Din start ne dăm seama că el se adresează unor persoane. Pentru că, dacă s-ar fi adresat unor obiecte, ar fi sunat ce se scoală dimineaţă departe ajunge. Dar în acest caz, întrebarea era pur retorică, fără vreo aplicabilitate practică, pentru că niciun obiect nu se scoală de dimineaţă, exceptând ceasul deşteptător care, ce e drept, sună, dar nu se scoală. Tigaia care se scoală de dimineaţă departe ajunge v-ar fi spus ceva? Dar şurubelniţa care se scoală de dimineaţă departe ajunge ar fi avut vreun sens? Acum este foarte clar că proverbul se adresează unor persoane şi nicidecum unor obiecte.

Dar haideţi să vedem cine se scoală de dimineaţă. Din cunoştinţele noastre, putem spune că numărul categoriilor profesionale care îndeplinesc această condiţie este relativ redus. De dimineaţă se scoală şoferii de RATB ca să intre în tură, de dimineaţă se scoală medicii care au fost sau intră în gardă, de dimineaţă se scoală elevii care au ore dimineaţa. Sudorii au vreun motiv să se scoale dimineaţa? Dar jonglerii la circ? Dar scafandrii au vreun motiv să se scoale cu noaptea în cap? Nici vorbă! Ăştia toţi dorm bine mersi. Dar inspectorii de mediu sau cei din garda financiară? Nici ei nu au vreun motiv. Şi nici primarii, măcelarii, croitoresele, şoferii de taxi, directorii din Metrorex sau mai ştiu eu cine... Nici măcar vânzătorii de la covrigării nu au motiv. Iată cum am reuşit să facem un prim pas în analiza ştiinţifică pe care încercăm să o aplicăm respectivului proverb şi să stabilm o arie de aplicabilitate destul de restrânsă.

Acum, odată stabilit acest aspect, haideţi să vedem ce ne spune proverbul în continuare. Departe ajunge, zice proverbul. Credeţi că există vreo legătură între ora deşteptării şi distanţa parcursă? Tot ştiinţa va fi cea care ne va îndruma. Să zicem că ne sculăm dimineaţă ca să mergem cu trenul. Păi, este de notorietate că trenurile au întârzieri uriaşe, asta în cazul când mai pleacă... Deci, degeaba ne sculăm noi cât mai de dimineaţă pentru că asta nu va însemna un centimetru în plus faţă de ce vrea S.N.C.F.R.-ul. Haideţi să încercăm cu autobuzul. Aici deja lucrurile se complică foarte mult pentru că ele nu încep să circule atât de matinal pe cât am vrea noi, aşa că sculatul nostru cel matinal nu se va materializa în vreun plus de distanţă parcursă. Ipoteza transportului cu taxiul nici nu se poate lua în considerare pentru că trebuie să aştepţi până îţi găseşte operatoarea o maşină liberă, de te apucă somnul la loc. Cu vaporul e şi mai riscant dacă ne gândim că pe vapor se poate afla o româncă în plină conversaţie amoroasă cu căpitanul. Iar de aici şi până la naufragiu nu mai e decât un pas... Desigur, a mai rămas călătoria cu avionul, dar aici riscurile sunt şi mai mari pentru că, din cauza ceţii sau a vremii nefavorabile, avionul te poate debarca unde nici n-ai visat că vei ajunge.

Iată cum, folosind metodele unei analize ştiinţifice riguroase, ne dăm seama lesne că în redactarea proverbului a survenit o eroare: nu există nicio premisă logică în sensul unei legături de cauzalitate între sculatul matinal şi distanţa pacursă. Dar, ca să nu fim acuzaţi de superficialitate, haideţi să folosim instrumentele precise oferite de fizică. Iar fizica ne spune clar că distanţa este egală cu viteza înmulţită cu durata parcursă. Nici vorbă de ora de sculare în formulă! Altfel spus, ca să ajungi departe, trebuie să mergi repede, să mergi mult sau ambele. Indiferent de ora de plecare...

Dacă aşa stau lucrurile, să încercăm să descoperim adevăratul sens al proverbului. Iar asta nu o putem face decât gândindu-ne la efectele concrete ale sculatului matinal. Păi, primul efect pe care îl ştie orice om care se scoală de dimineaţă este că îi este somn. Al doilea efect este că i se închid ochii de-a binelea, iar i efect este că îi vine să se trântească la loc în pat. Deci, pe lângă o arie de aplicabilitate extrem de redusă, iată că proverbul îşi dovedeşte neputinţa în faţa realităţilor vieţii.

Având în vedere cele mai sus expuse putem concluziona că forma actuală a proverbului este una greşită, cea corectă fiind cine se scoală de dimineaţă îi este somn toată ziua, care este mult mai apropiată de realităţile vieţii şi are o arie de cuprindere aproape universală.

Să auzim de bine!

Unde dai şi unde crapă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Unde dai şi unde crapă! Aşa sună proverbul din străbuni. Şi nu cred că vă este necunoscut. Este un proverb de largă circulaţie atât rurală, cât şi urbană semnificând dezacordul sau neconcordanţa care se pot ivi între o cauză şi efectul ei.

Exemple sunt numeroase, atât din practica personală a fiecăruia dintre noi, cât şi din practica internaţională. De exemplu, o soacră poate ţipa la ginerele ei că iar a întârziat la cârciumă cu prietenii, dar din cauza intensităţii sonore să plesnească geamurile de la ferestre… Şi aşa mai departe. Dar, ca să-i prindem sensul mai bine, haideţi să urmărim un exemplu concret.

Mijloacele mass-media ne informează că municipiul Mangalia este lipsit de căldură de două luni. Situaţia se pare că se datorează neînţelegerilor politice existente la nivel local. Nu cunosc şi nici nu mă interesează motivele, ci suferinţa oamenilor. De două luni, adulţi sau copii, tineri sau bătrâni, pensionari sau salariaţi, bolnavi sau sănătoşi, rabdă un frig greu cu consecinţe dacă nu fizice, cel puţin morale. Desigur că, înainte de a ridica aspectul legăturii cu proverbul menţionat, se ridică întrebarea firească de ce timp de două luni, cu tot frigul răbdat, nici măcar un singur locuitor al municipiului nu şi-a făcut timp să protesteze în faţa primăriei…

Dar să ne întoarcem la oile noastre cu o mică completare. Reprezentantul adiministraţiei centrale la nivel local nu este altul decât, aţi ghicit, prefectul. În fişa postului fiecărui prefect scrie, printre altele şi faptul că acesta are rolul de a aplana şi media conflictele politice, de a verifica şi sancţiona activitatea primăriilor din subordine. Pe această linie, desigur că există şi un prefect al judeţului Constanţa. Mă refer la el pentru că municipiul Mangalia ţine de acest judeţ.

Deci, cum spuneam, prima parte a proverbului este aceea care face referire la acţiune (unde dai…). Ei bine, ce credeţi că face premierul nostru auzind teribila ştire, evident din ziare, pentru că la nivelul instituţiei Primului Ministru nu există alte mijloace de informare? Harnic şi gospodar, lasă ascuţitul coasei şi face exact ceea ce presupune oricine: pune mâna pe telefon şi îi dă dispoziţie prefectului să intervină pentru rezolvarea situaţiei deşi, luat cu problemel gospodăririi patriei, uită că asta e una din obligaţiile prefectului şi nu el trebuie să-l atenţioneze ca respectivul să-şi facă meseria de prefect.

Acum să trecem la a doua parte a proverbului, aceea cu efectul (… şi unde crapă). După încheierea convorbirii telefonice, prefectul lasă naibilor orice altă preocupare, se pune pe treabă şi rezolvă situaţia. La nivelul primăriei toţi fac ciocul mic, dau drumul banilor şi locuitorii municipiului Mangalia vor sta până la primăvară cu ferestrele întredeschise din cauza căldurii sufocante din case. Credeţi că acesta este efectul? Aiurea, nici vorbă! Adevăratul efectul este că populaţia mai neatentă, ca să folosesc un eufemism, va susţine cu tărie în faţa oricui, arătând cu degetul spre domnul Boc: iată gospodarul ţării, iată omul care ne ajută cu adevărat, iată făcătorul nostru de bine!

Aceasta este aplicarea cea mai concretă dată de guvernanţii noştri proverbului unde dai şi unde crapă.

Să auzim de bine!

P.S. Articolul a fost scris anterior demisiei domnului Boc. Dar, vorba cantautorului Mihai Mărgineanu, Jana nu e moartă, Jana se transformă. Dacă nu credeţi, haideţi să facem o mică analiză aşa, pe genunchi. În locul domnului Boc, domnul Băsescu l-a numit pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu. Ce criterii a avut în vedere? Păi, cel al vârstei? Nu cred, pentru că domnul Boc era mai vârstnic şi l-a menţinut la conducerea guvernului în pofida oricăror proteste. Cel al competenţei? Nici acesta nu cred că a fost pentru că domnul Boc ne-a arătat pe viu ce prostii poate spune un profesor de drept constituţional. Cel al experienţei? În niciun caz, pentru că cea a domnului Ungureanu în materie este nulă. Şi tot aşa, putem căuta criterii până ne săturăm, pentru că nu vom găsi niciunul. Bine, bine, vor spune cei mai nerăbdători, dar CEVA trebuie să fi avut în vedere. Desigur, aşa este! Criteriul îl găsim dacă ne întoarcem câţiva ani în urmă, când domnul Ungureanu era ministru de externe şi nişte români au fost acuzaţi de spionaj. Ştiţi ce a făcut atunci domnul Mihai Răzvan Ungureanu în calitate de ministru de externe? A raportat cazul direct preşedintelui Băsescu! Nu guvernului, nu primului ministru, nu aşa cum cerea fişa postului sau cea a bunului simţ. Aţi reţinut? Direct preşedintelui! Iată că am descoperit criteriul numirii domniei sale în acest post: domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu are alt Dumnezeu în afara domnului Băsescu. Cum spuneam, Jana se transformă, Jana are o clonă... cu mapa plină de dosare...