Surplus de bogăţie, ce vă spuneam?

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Haideţi să citim următoarea ştire:
În Romania, preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,6 dolari, fiind de peste 4 de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv de 35,9 centi pe kilogram (la sfârşitul lunii iunie), se arată într-o analiză a XTB România. Preţului de retail al zahărului a crescut încontinuu începând cu anul 2006, deşi pe bursă cotaţiile zahărului au scăzut constant în ultimii doi ani. Spre exemplu, la începutul lunii iunie a acestui an zahărul se tranzacţiona pe bursă la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, de 28,6 cenţi pe kilogram, cu aproximativ 40% mai puţin fata de 2011.
În toată această perioadă, contrar evoluţiei de pe piaţa bursieră, preţul de retail a crescut cu aproximativ 25%. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, vânzările de zahăr au continuat să crească în România, atat către retaileri, cât şi către producătorii de băuturi răcoritoare. Spre exemplu, Agrana, unul dintre cei mai mari actori de pe piaţa zahărului, a înregistrat anul trecut pe piaţa locală, o creştere a vânzărilor cu 19,8%.
Acelaşi trend de creştere a preţurilor de retail poate fi observat şi în alte state europene, dar nu de aceeaşi amplitudine ca în România. Mai mult, în toate aceste ţări, zahărul se vinde mai ieftin decât în România. Astfel, în Polonia preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr este de 1,2 dolari, în Cehia este de 0,9 dolari, iar în Bulgaria de 1,4 dolari.
Preţului din magazine este ridicat în România şi din cauza nivelului TVA practicat nediferenţiat la produsele de bază, acestea fiind taxate similar celorlalte bunuri, cu 24%. Spre deosebire de ţara noastră, în majoritatea ţărilor membre ale U.E. se aplică o cotă redusă de TVA la alimentele de bază, cuprinsă între 5% şi 20%. Totuşi, chiar şi excluzând contribuţia TVA-ului, preţul în România rămâne cel mai ridicat din regiune (1,3 dolari în România, comparativ cu 1,1 in Polonia, 0,8 în Cehia, 1,2 în Bulgaria). Chiar şi în Ungaria, singura ţară europeană care practică un nivel al TVA-ului mai ridicat decât în România, aplicabil inclusiv în cazul alimentelor de bază, zahărul se vinde mai ieftin, respectiv cu 1,4 dolari pe kilogram.
Un alt factor care contribuie la creşterea preţului pe care îl plăteşte consumatorul final este reprezentat de costurile administrative şi de producţie. Totuşi, practica arată că această componentă nu depăşeşte de regulă 20% din preţul final. De asemenea, în România productivitatea este relativ scăzută faţă de ţările vestice - producţia locală medie este de 40 de tone la hectar, în timp ce ţările vestice obţin producţii spre 60 de tone pe un hectar.
În ceea ce priveşte perspectivele pe termen mediu, la nivel global piaţa zahărului rămâne dezechilibrată, ceea ce se va reflecta în preţul tranzacţionat - conform datelor F.O. Licht, producţia globală de zahăr este estimată pentru sezonul 2012 - 2013 la 183,1 milioane de tone, în timp ce consumul este estimat la 168,7 milioane de tone. În condiţiile acestui dezechilibru între cerere şi ofertă, scăderea preţului sub 33,3 cenţi pe kilogram este posibilă, neexistând niciun semnal din punct de vedere tehnic că preţul va rămâne la acest nivel. Următorul preţ de referinţă de urmărit ar putea fi în zona 30,2 cenţi, iar apoi spre 26,10 cenţi.
Aţi citit-o? Perfect! Acum haideţi să facem un mic efort de memorie şi să ne amintim ce scriam nu de mult despre bogăţia României. Avem salariile cele mai mici din Uniunea Europeană, dar avem comisioanele bancare cele mai mari, avem cele mai mari preţuri la carburanţi, avem cele mai mari preţuri în construcţii şi cele mai mari preţuri la câte şi mai câte. Iată că şi la preţul zahărului îi batem pe toţi. Sunt convins că orice analiză s-ar face, în orice domeniu, preţurile noastre vor fi de departe cele mai mari.
Credeţi în spusele acestei statistici? Eu nu. Eu nu cred că, dacă în România se va micşora nivelul TVA la alimentele de bază va scădea şi preţul zahărului. Vorbim de bursă, de piaţă liberă şi de concurenţă. Ce importanţă are bursa în România, din moment ce preţurile ei nu au nicio influenţă? Ce importanţă are concurenţa din moment ce toţi stabilesc cele mai mari preţuri posibile? Ce importanţă are Consiliul Concurenţei din moment ce nu ia nicio măsură şi toţi furnizorii lucrează în cartel? Ce importanţă are piaţa liberă pentru România din moment ce importatorii impun ce preţuri vor ei, fără nicio legătură cu raportul cerere/ofertă?
Avem şi suportăm cele mai mari preţuri în condiţiile în care avem cele mai mici salarii. Vă daţi seama ce bogăţie ar fi pe capul nostru dacă am avea salariile la nivelul celor europene?
Să auzim de bine!

Basmul fabulă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi a fost trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, vede un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl cheamă pe primul său sfetnic şi îi porunceşte: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl cheamă pe paharnic şi îi spune: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresează, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl cheamă pe primul străjer îi dă doi galbeni şi îl trimite în piaţă. Acesta a dat un galben unui străjer din subordine, iar acela s-a dus la târgoveţ şi l-a luat la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se laudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a târgoveţului”. Primul străjer a mers la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul–repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul a dosit jumătate din cantitate şi apoi a mers la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişează dinaintea stăpânitorului cetăţii şi glăsuieşte: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”. Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”.

Să auzim de bine!

Un calcul de miliarde

Motto: Suntem o vacă de muls, BĂI BOILOR!!! (Comentariu pe un site)
Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Petrom a avut anul trecut un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro). Petrom a contribuit anul trecut cu 1,27 miliarde de euro la profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) al OMV, reprezentând 41% din câştigul de 3,1 miliarde de euro raportat de grupul austriac de petrol şi gaze, care a consemnat un avans de 24% faţă de anul 2011. În 2011, Petrom a adus 1,165 miliarde de euro la profitul EBIT al OMV. Potrivit raportului financiar al grupului, vânzările la nivelul producătorului austriac de petrol au avansat cu 25% anul trecut, de la 34 miliarde de euro în 2011 la 42,65 miliarde de euro. Câştigul EBIT ajustat pentru factori excepţionali (Clean CCS EBIT) al OMV a urcat cu 35% în perioada analizată, de la 2,53 miliarde de euro la 3,41 miliarde de euro. Petrom a contribuit cu 1,32 miliarde de euro la Clean CCS EBIT al OMV anul trecut, în urcare cu 2% comparativ cu anul precedent, când a generat 1,29 miliarde de euro. Preţul petrolului Brent a stagnat anul trecut, la aproximativ 111 dolari pe baril.Acesta a fost şi este comunicatul pe care l-am citit pe un site de ştiri aşteptând o ciorbă să dea un clocot. Iată, mi-am zis, cum în plină recesiune sau criză sau cum vreţi să o numiţi, o companie nu numai că reuşeşte să se menţină pe linia de plutire, dar face un profit bunicel. Cu o mică observaţie: toate cifrele de creştere se referă la bani şi nu la cantităţi. Nicăieri nu ni se spune că vânzările au cresut cu atâtea milioane tone, ci cu atâtea miliarde de euro. Ceea ce ne duce la ideea speculativă că, date fiind condiţiile de criză (adică volum scăzut de vânzări), compania nu a realizat venituri sporite din vânzarea unor cantităţi sporite faţă de anul trecut.
Ce înseamnă un bun management, şi-a zis în continuare economistul amator din mine. Oameni gospodari, cu spirit de iniţiativă, au implementat metode moderne de producţie şi management şi uite ce profit frumuşel le-a ieşit. Bravo lor, bravo lor, bravo petroliştilor! nu m-am putut abţine să nu exclam în timp ce mestecam în oala aflată pe aragaz.
Dar, pentru că ciorba mea încă nu clocotea, ca să nu mă plictisesc, am continut să mă gândesc la comunicatul citit deşi, recunosc, nu sunt analist economic, iar abilităţile mele în domeniu sunt reduse la minimum. Şi ce să vezi? Am început să mă întreb din ce au scos respectivii profitul, ce au vândut sau au făcut. Păi, după cum se ştie, Petrom vinde benzină şi produse petroliere. Produse ale căror preţuri au crescut de la o zi la alta, aproape fără măsură şi fără control (pentru că, să-mi fie scuzată atitudinea, dar nu dau două parale pe comunicatul Consililui Concurenţei cum că ar fi descoperit nu ştiu ce nereguli legate de preţurile practicate de companiile petroliere).
Cu naivitatea care mă caracterizează, mă gândesc că e normal să crească preţurile produselor petroliere din moment ce au crescut preţurile la petrol. Dar naivitatea mea nu face nici ea două parale pentru că iată, chiar comunicatul mă informează că preţul petrolului a fost constant anul trecut.
Animat de cele mai bune intenţii mă gândesc la accizele inumane percepute de statul român. Dar accize crescute aplicate la un preţ neschimbat al petrolului nu duc la mărirea profitului, ci la scăderea acestuia. Doar dacă... doar dacă... da, aşa este, doar dacă vânzătorul nu măreşte la fel de inuman preţurile la produsele vândute. Pornind de la un preţ neschimbat al petrolului la care se adaugă accize majorate, un profit mai mare decât în anul precedent nu poate rezulta decât mărind preţul mult mai mult decât s-au mărit cheltuielile.
Ca să facem o scurtă recapitulare, putem estima cu o marjă destul de mică de eroare că profitul companiei a crescut datorită majorării preţurilor. Sau, ca s-o spunem pe scurt, ceea ce au numit ei profit sunt, de fapt, banii luaţi din buzunarele consumatorilor în procent şi în cantităţi mai mari ca anul trecut.
Să auzim de bine!

Întâmplări cu Nelu ceasornicarul (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

După cum vă povesteam în postările precedente, Nelu mi-a fost mulţi ani bun prieten, în pofida diferenţei de vârstă. Şi dacă acum mă încearcă vreun regret legat de el, este acela că am descoperit că micul lui atelier a fost desfiinţat fără ca să mai apucăm să ne lăsăm măcar numerele de telefon.

Atelierul lui era amplasat oarecum chiar în buricul târgului şi era de aşteptat ca şi vadul comercial să fie pe măsură. Mai mult de atât, Nelu era şi reprezentantul unei firme producătoare de ceasuri, calitate în care nu numai că le repara ceasurile, dar încerca să le şi vândă.

Acum, cine este un cititor atent, sper că a observat sintagma încerca să le vândă. Pentru că, dacă reparaţiile mergeau ceas (ca să folosesc o expresie tematică), cu vânzările era o problemă. Nu mare, dar suficientă: oamenii nu prea cumpărau ceasuri de la el. Poate şi asta ar fi fost o problemă cu rezolvare, dar sub ea se ascundea una mai profundă. La nici 100 (una sută) de metri de atelierul lui se afla un mare magazin, magazin în care se vindeau aceleaşi ceasuri ca cele ale lui. Până aici nu era nicio deosebire majoră. Doar aceea că preţurile ceasurilor vândute în marele magazin erau duble faţă de cele vândute la el! De exemplu, dacă la el se vindea un ceas cu 100 lei, la marele magazin, acelaşi ceas, aceeaşi marcă, aceleaşi performanţe, se vindea cu 200 lei. Corolarul acestei diferenţe de preţ era că, dacă Nelu vindea două ceasuri pe săptămână, marele magazin vindea treizeci. Fapt care îi provoca bunului om multe nopţi de nesomn.

Mă aflu în atelierul lui şi stăm la o şuetă. Nelu nu bea şi chiar dacă ar fi băut, nu o făcea în timpul lucrului, ceea ce, la cantitatea de cuvinte pe care o schimbam, producea un efect teribil de uscare a gâtului. Îl anunţ că îl părăsesc pentru câteva momente ca să cumpăr o sticlă de suc şi ţâşnesc pe uşă. Revin cât pot de repede, dar nu suficient de repede ca să nu descopăr că un moş ocupase între timp o parte a spaţiului vital din atelier.

Mă aşez disciplinat lângă uşă, aşteptând ca omul să-şi servească clientul.

- Care e problema? îl întreabă pe moş, văzând că acesta îi pune un ceas pe tejghea.

- Care să fie? răspunde moşul ciufut. Nu mai merge.

Acum, între noi fie vorba, nu cred că cineva a văzut vreodată un ceas mergând, dar mă abţin de la comentarii şi las discuţia să continue.

Nelu ia ceasul, îl desface pe măsuţa de lucru şi începe să-l caute de defecte. Între timp, gândind probabil prin prisma unui om de afaceri, îi spune moşneagului:

- Dar de unde l-aţi cumpărat?

- De ce? ocoleşte moşul un răspuns direct dar, după câteva secunde revine şi precizează: de la marele magazin. Dar de ce? nu renunţă el la întrebări.

- Păi, răspunde Nelu zâmbind pe sub mustaţă (un fel de a zice, pentru că umbla ras zilnic cu perdaf) avem şi noi asemenea ceasuri.

- Şi? nu se lasă moşul cel catâr.

- Păi, la noi, acelaşi ceas costă 100 lei, răspunde cu tâlc afaceristul de Nelu.

- Ei vedeţi! exclamă moşul privindu-ne triumfător, de acolo l-am luat cu 200!

Să auzim de bine!

Un alt calcul simplu

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Un prieten mai harnic decât mine şi cu ceva aptitudini matematice a făcut o cercetare pe Internet urmată de o mică socoteală la nivelul elementar, dar pe care guvernanţii noştri uită să ne-o prezinte. La fel ca şi socotela cu subvenţionarea băncilor făcută de statele afectate de criză din postarea anterioară, şi această socoteală este pe cât de simplă, pe atât de cutremurătoare.

“Am căutat taxele incluse în benzină de la 1 ianuarie 2011:

- acciza este de 467 EUR/tonă,

- taxa de drum este de 125 EUR/tonă,

- taxa de solidaritate (câte un eurocent/litru - motivul este acoperirea prejudiciului din urma falimentului Bancorex) adică 10 EUR/tonă,

Producătorul are preţul de aproximativ 370 EUR/tonă.

Astfel, rezultă următorul preţ pe tona de benzină: 370+467+125+10=972 EUR /tonă (combustibil, taxe şi accize).

Se adaugă TVA de 24 % adică 233,28 EUR,

Totalul este de 1.205,28 EUR/tonă.

Un litru de benzină este 1.205 EUR (aproximativ 5,15 RON),

Producătorul încasează 370 EUR/tonă,

Statul încasează 835,28 EUR/tonă.”

COMENTAAAŢI?

Să auzim de bine!

O mică ieşeală

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
E sâmbătă şi ne permitem o mică ieşeală. În zonă, nu peste mări şi ţări, mai precis la un depozit cu vânzare de mobilă. Aşa cum ne plimbăm printre exponate într-o atmosferă oarecum sinistră văzând puţinătatea cumpărătorilor, ajungem la standul unei firme care expunea o garnitură de dormitor.
Ne oprim şi începem să-l examinăm. Garnitura era deosebit de interesantă, aşa că o privim şi măsurăm din toate unghiurile. Preţul? Cam piperat, adică vreo 35 de milioane de lei vechi. Nu durează mult şi apare un cetăţean despre care am aflat ulterior că este chiar fiul patronului fabricii care produce respectiva garnitură. Acesta remarcă interesul nostru şi intervine în discuţiile noastre cu intenţia vădită de a ne determina să-i cumpărăm produsul. Nu avem niciun motiv ca să cumpărăm acum o garnitură de dormitor, aşa că ne exprimăm dezacordul. Omul insistă, iar insistenţa lui se prelungeşte până a ne propune să-i cumpărăm produsul la preţul de 17 milioane de lei vechi! Nefiind interesaţi, refuzăm şi această ultimă ofertă. Punându-şi mâinile în cap, omul răbufneşte:
- Măi, oameni buni, v-am redus preţul la jumătate, vă fac transportul gratuit, vă scap şi de mobila veche, vă fac şi montajul gratuit, vă fac orice vreţi numai cumpăraţi-o! Nu mai am nicio comandă şi trebuie să dau oamenii afară!
Hopa! îmi zic mirat. Iată un om care nu a înţeles mesajul Primului Bugetar al Ţării. El nu înţelege încă lipsa oricărei legături între sectorul privat şi cancerosul sector bugetar? Cum adică nu are comenzi? Ce dacă bugetarii nu mai au bani să cumpere? El să pună mâna să producă! Doar e sector privat şi nu are nicio legătură. Ce dacă îşi bagă oamenii în şomaj? Nu va trebui acelaşi stat să le plătească şi lor ajutorul de şomaj din acelaşi buget secătuit?
Plec din depozit scandalizat de o aşa lipsă de înţelegere. Vine ziua de luni şi îmi ajută Dumnezeu să ajung la serviciu. Nu după mult timp mă sună un bun prieten, patron al unei firme prospere de proiectare în arhitectură.
- Ce faci, mă întreabă el fără niciun chef.
- Lucrez, ce să fac la ora asta!? Tu ce mai faci?
- Eu joc Solitaire.
- Bravo, îi răspund plin de invidie. Asta înseamnă să fii patron. Stai şi joci Solitaire cât e ziua de lungă.
- Păi, altceva ce să fac, îmi răspunde el necăjit. Nu mai am nicio comandă şi am dat deja patru oameni afară din cinci câţi aveam.
Simt cum mă sufoc de nervi. Cum, nici bunul meu prieten nu înţelege nimic din învăţăturile Primului Bugetar al Ţării? Cum adică nu are comenzi? Ce treabă au comenzile lui cu canceroşii bugetari? Ce dacă acestora li se taie salariile şi pensiile? Ce dacă sunt trimişi în şomaj? Doar el e privat şi nu are nicio legătură.
Nu mai pot lucra de supărare, aşa că fac o mică pauză încercând să-mi revin. Nu înţeleg nimic. De ce se supără bugetarii că li se taie salariile? Doar ACESTE SALARII reduse cu un sfert VOR INTRA în calculul pensiilor lor viitoare. Din care pensii ciuntite li se va mai tăia un 15%. Aşa că, generaţia de acum îşi va perpetua sacrificiul în vecii vecilor. Lucrurile sunt atât de simple şi de evidente încât nu văd niciun motiv de supărare. Poate cineva să creadă că aceste sacrificii vor dura doar până la sfârşitul anului, când chiar cel de Al Doilea Bugetar al Ţării precizează cu ocazia asumării răspunderii că, după reducerile salariale, se va recurge la trimiterea în şomaj? Chiar nu este nimănui clar că ACESTEA fac parte din măsurile de creştere economică ale actualului Guvern?
Să auzim de bine!

Creşterea preţurilor la carburanţi

Tuturor celor prezenți și viitori, salutare!
Stau cuminte în bucătărie şi aştept să mi se încălzească pastele Fusilli garnisite cu un sos Bolognese preparat personal. Aşa cum stau şi aştept, stimulat de mirosul îmbietor care se revarsă din cuptorul cu microunde, îmi trec tot felul de idei prin cap. Dpuă dintre ele mă macină în mod insistent: unde am pus furculiţa şi ce vom face când vor creşte preţurile la carburanţi? Pentru că, ştie oricine că aceste cheltuieli se regăsesc în orice produs. Este posibil ca cei mai sceptici să sară la mine şi să-mi zică de la obraz:
- Ia mai termină, domnule! De unde ai mai scos şi chestia asta că se vor mări preţurile la carburanţi? Nu avem destule pe cap?
Ba avem, mă gândesc eu, dar nu ne sunt de ajuns. Haideţi, până se încălzesc pastele, să vă explic cum devine chestia.
Orice producător îşi poate obţine beneficiul pe două căi: din jocul preţului de vânzare sau din rulaj. Ca orice lucru, fiecare din aceste două aspecte îşi are părţi bune şi părţi rele. Dacă măreşte preţul, va obţine beneficii foarte mari în timp foarte scurt, dar va risca la fel de mult ca să-şi piardă clienţii în faţa concurenţei, fără a avea o garanţie a continuării producţiei. Dacă lasă un preţ decent, va obţine beneficii ceva mai mici pe timp scurt, dar le va avea constante prin rulaj şi va avea garanţie continuării producţiei.
Ce se întâmplă la noi acum? Păi, ce să se întâmple? Exact ce spun legile economiei. Puterea de cumpărare şi numărul cumpărătorilor a scăzut dramatic. În schimb, producătorii de combustibili au instalaţii în funcţiune, au salarii de plătit muncitorilor, au investiţii de recuperat şi o grămadă de alte angarale pe cap. Scăderea numărului de cumpărători a intervenit brusc, după o perioadă de avânt al creditelor, ocazie cu care mulţi şi făcut tehnologizări sau retehnologizări. Ce la rămâne acestora de făcut? Să aştepte obţinerea beneficiilor din rulaj? În niciun caz! Tot ce le rămâne de făcut va fi să majoreze preţurile, indiferent de cotaţia barilului de petrol pe piaţa internaţională. Continuarea am învăţat-o de douăzeci de ani încoace: o pondere a cheltuielilor de transport în costuri de 15 % modificată cu 1 % datorită creşterii preţurilor la combustibili, va însemna o majorare a preţului de vânzare a oricărui produs cu 15 %. După ce legi? După ale lui Tata Mare, că după ale une economii normale, nu.
Gata! Văd că pastele s-au încălzit, aşa că mă reîntorc la problemele mele domestice. Adică îmi pun farfuria în faţă, alături un pahar cu vin roşu şi încep să mănânc. Vă doresc şi vouă, tuturor, poftă bună, acum cât mai avem la ce!
Să auzim de bine!