Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
De vorbit, învăţăm de mici. De vorbit la telefon, ei, da, învăţăm ceva mai târziu. Şi, se pare, mai greu…
1) Operatoarea: - Factura dvs. nu s-a emis încă, bla, bla... EL: - D-şoară, factura este pentru mine ca ciclul gagicii mele, cum nu vine, cum încep să mă îngrijorez!
2) Operatoarea: - Ce tip de telefon aveţi? El: - mobil!
3) El: - Nu mai vreau factura detaliată, vreau en-gros...
4) El: - Doamnă, mă tot sună unu' Mist Cols, cine e dom'ne ăsta?
5) El: - Am încercat să-mi apelez numărul azi şi îmi spune că mi s-au restructurat apelurile.
Operatoarea: (după verificare) - Telefonul dvs. este blocat pentru că aţi cerut acest lucru, fiind furat. EL: - Asta ştiu, dar de ce nu pot să mai sun?
6) Operatoarea: - Nu vă aud! Vă rog îndreptaţi-vă către o fereastră! EL: - Unde să mă mai duc, dom'le? Eu sunt din Costeşti şi sunt pe acoperişul casei!
7) Operatoarea: - Ce aparat utilizaţi? El: - Un Miţibuşii... a încercat să se corecteze (dealerii se prăpădeau de râs în magazin)... Miţibuşu adică...!
8) Ea avea telefonul blocat, operatoarea dictează formula de deblocare pentru Motorola apoi... Operatoarea: - Vă rog să tastaţi acum codul pe telefon ca să mă asigur că se deblochează. A început să formeze codul, dar operatoarea auzea în cască cum îl forma. Operatoarea: - D-voastră de pe ce telefon vorbiţi? Ea: - De pe fix. Operatoarea: - Şi pe ce telefon tastaţi codul puk? Ea: - Păi pe fix, nu?...
9) El: - Doamnăăăăăăăăă!!! Dacă vorbesc la telefon din cadă mă curentez?
10) El: - Am făcut şi eu abonament şi îmi apar doar numerele de la poliţie, salvare etc... Numerele prietenilor mei când apar în agendă?
11) Operatoarea: - Telefonul este dual band? Ea: - Da, este portocaliu, galben!
12) El: - Aş dori să reziliez şi eu contractul. Operatoarea: - Şi care ar fi motivul rezilierii? El: - Ieri mi-am pus telefonul la încărcare şi după o oră a explodat!
13) El: - Domnule, am cumpărat şi eu un telefon din Grecia şi-mi cere codul de telefon. Îmi puteţi da şi mie codul să sparg telefonul?
14) El: - Mai vreau şi eu puk-ul odată! Operatoarea: - Ce s-a întâmplat? El: - L-am scris pe nisip, dar a trecut un drac de copil şi l-a şters. Operatoarea: - Păi, şi acum se poate întâmpla. El: - Nu, că acum am întărit cu apă şi am bătătorit locul cu lopăţica lu' fiică-mea.
15) Operatoarea: - Deci, pentru anularea redirecţionărilor, trebuie să mergeţi în meniul configurare apeluri. Tăcere. Operatoarea: - Aţi înţeles? El: - Da, deci mă duc înapoi de unde l-am luat, acolo în Tineretului.
16) El: - Dacă folosesc calculatorul din telefon mă costă ceva?
17) El: - Nu ştiu ce se întâmplă, nu mai pot trimite mesaje, iar de azi-noapte îmi vine incontinuu acelaşi mesaj... Operatoarea: - Şi care e textul mesajului? El: - "Noapte bună, Neluţu..."
18) El: - ... nu mă descurc cu telefonul, am avut o copilărie nefericită...!
19) După cam 15 minute de discuţii cu un client, se aude cineva bătând într-o uşă care apoi se deschide, la care clientul ţipă foarte panicat: "OCUPAT! OCUPAT!"
20) El: - D-nă, eu fusei dusă p'afară şi apăru un plic pă telefon. Da' nu umblă nimeni la el. Noi am mai sunat la dvs. şi ne-aţi dat o formulă cu steluţe. Am căutat-o, acuma' am pus steluţele şi nu dispare d-nă, nu dispare plicu'. Operatoarea: - Înseamnă că aţi primit un mesaj. El: - Da’ nu umblă nimeni la el niciodată. Operatoarea: - Ce aparat este? El: - Gesem d-nă.
21) El: - D-şoară... vreţi neapărat să fac proces cu nevastă-mea? Mă sună şi voi o cuplaţi cu amanta mea? S-au certat astea două... scandal... acum plâng amândouă... Şi ăia micii... Îmi distrugeţi familia!
22) El: - D-şoară Anca, dvs. v-ar conveni să vă suiţi pe casă ca să vorbiţi la telefon? Ca în armată, ies la -10 grade afară, îmi iau ceva pe mine şi fugi pe casă să răspunzi la telefon. Odată s-a rupt scara, îmi reparaţi dvs. telefonul dacă îmi scapă?
23) El: - Dom'le, eu am scurtcircuitat cartela! Operatoarea: - Cum anume, puteţi să fiţi mai explicit? El: - Păi... de 3 ori PIN, dup-aia PUK de nu-ştiu-câte-ori... şi poc!
24) Ea: - Dom'le eu vă fac scandal! Şi vouă şi lui! Îl sun pe bărbatul meu şi-mi răspunde una cu nu ştiu ce limbi străine... Ce treabă are el cu aia... cu limbile?
25) El: - Şi este cineva acum pe chat? Dacă intru şi nu e nimeni, ce fac? Stau aşa, ca Bulă singur acolo?
26) El: - Ştii ce am făcut când a scăzut semnalul? L-am scuturat, că eram nervos, şi şi-a revenit imediat...
27) Operatoarea: - Ce valoare are factura dvs.? El: - Nu ştiu, de-aia am sunat la dvs.! Când ştiu că e gratuit apelul, mi-e lene să mai deschid plicul!
28) Ea - Dacă sun şi eu de aici până în Italia, îmi spuneţi şi mie cu cât sunt compostată?
29) Ea: - De ce ne daţi tarifele în cenţi dacă abonamentul e un dolar?
30) Era vorba de formula de deblocare a Pin2. Nu reuşise să-l deblocheze. Operatoarea: - ... şi spuneţi-mi, vă rog, din ce poziţie aţi introdus această formulă? El: - Păi... din poziţia normală a omului, din picioare.
31) El: - Doamnă, am un mesaj pe telefon, mi-a apărut o "faţă", adică un cap pătrat cu un ochi şi un nas. Ce fac acum cu faţa?
32) Ea: - ... don'şoară, io am scos cartela din telefon şi am pus-o pe masă... şi am pus ibricu' fierbinte pe ea şi s-a topit... 'acu ce fac...?
33) Operatoarea: - Cu cine am plăcerea... El: - Nu am nici o preferinţă!
34) Operatoarea: - Când plătiţi cel mai urgent? El: - Păi, nu ştiu, că deja mi-au tăiat curentul şi cablul acasă! Tăiaţi-mi şi dvs., că oricum mi-ar sta rău să vorbesc pe întuneric!
35) Operatoarea: - Desigur, îmi puteţi spune ce tip de telefon utilizaţi? (încercare eşuată). V-aş ruga să-mi descrieţi telefonul dvs. El: - Da, are trei taste supuse una peste alta în formă de piramidă!
36)El: - Domniţă dragă, mie mi-a apărut o săgeată pe stânga. Haideţi să mă ajutaţi şi pe mine să o dăm pe brazdă!
37)El: - V-am sunat să vă rog să-mi blocaţi cartela pentru că mi-a fost răpit telefonul!
38) El: - Ia ziceţi, serviciul ăsta, Cost Control, pe cine controlează, de fapt? Pe noi sau pe dumneavoastră?
39) El: - Bună seara, vreau să dau şi eu un telefon pe ascuns. Operatoarea: - Ce tip de telefon folosiţi? El: - Nu ştiu, ca e întuneric în casă.
40) El: - Am sunat la 444 şi colega dvs. automatizată mi-a spus LA REVEDERE.
Ei, aşa-i că e greu?
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!