Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Fumaţi ţigarete şi vreţi să comutaţi pe narghilea? Ia auziţi ce spun oamenii de ştiinţă. Narghileaua, sau sisha, cum este numită în limbile arabe, este mult mai dăunătoare decât ţigara, pentru că determină o creştere a nivelului de monoxid de carbon (CO) din sânge (eu zic că şi din încăperi), care poate provoca leziuni cerebrale sau pierderea cunoştinţei, potrivit unui studiu citat de BBC News Online.
Cercetarea privind efectele fumatului de narghilea, realizată de specialiştii de la Departamentul Sănătăţii şi Centrul de Cercetare Privind Consumul de Tutun, a invalidat mitul potrivit căruia acesta nu ar afecta sănătatea. Mai mult decât atât, s-a descoperit că, după ce fumează narghilea, oamenii înregistrează o creştere a nivelului de monoxid de carbon din sânge de trei sau chiar de patru ori mai mare decât în cazul în care ar fuma o ţigară (mi se pare normal, din moment ce narghileaua realizezaă două operaţiuni foarte periculoase: arde tututn mai mult decât este într-o ţigară şi produce un amestec aer-tutun ca în carburatorul unei maşini). Niveluri foarte ridicate ale monoxidului de carbon din sânge pot provoca leziuni cerebrale sau pierderi ale cunoştinţei (eu sunt de părere că ea se pierde în momentul când te apuci de fumat, indiferent sub ce formă).
Prin măsurarea concentraţiei gazului din respiraţie s-a observat că, în cazul unui nefumător, tutunul de narghilea afectează 1 la suta din sânge, în cel al unui fumător ocazional, 2-4 la sută, iar în cel al unui fumător permanent, 5-7 la sută.
Cercetarea a arătat că fumătorii de narghilea au în sânge o concentraţie de monoxid de carbon de 8-12 la sută (eu cred că au în sânge şi dorinţa de a fuma).
Cercetătorii s-au arătat surprinşi de rezultate, mai ales în condiţiile în care multe persoane nu încadrează narghileaua în categoria fumat, considerând, dimpotrivă, narghileaua ca fiind o alternativă sănătoasă (asta chiar e tare! E ca şi cum ai susţine că ciroza este alternativa sănătoasă a cancerului!) la consumul de ţigarete. Noul studiu a demonstrat că, în cele mai rele circumstanţe, narghileaua poate fi de 400 – 450 de ori mai periculoasă decât o ţigară. Eu sunt de părere că majoritatea fumătorilor cunosc aceste riscuri dar fac din cauza lipsei voinţei de a renunţa. Părerea mea...
Să auzim de bine!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!