Neînţelegerea

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

În fişa postului pe care-l ocup este prevăzută şi negocierea, încheierea şi urmărirea contractelor cu furnizorii. În această calitate şi aceea de prieten mă prezint la patronul unei firme furnizoare şi, la finalul întrevederii soldată cu închierea unui contract gras, îi spun cât pot de clar şi răspicat:

- Dacă îmi bagă contabilitatea bani pe cec, îţi plătesc cu cecul la sfârşitul acestei săptămâni prima tranşă. Dacă nu, îţi plătesc cu ordin de plată săptămâna viitoare.

Batem palma şi plec. Vineri mă sună amicul furnizor:

- Bine, bre, te credeam om serios.

- Şi ce, nu sunt? sar eu în sus.

- Nu, pentru că mi-ai promis că-mi plăteşti săptămâna asta şi uite, e vineri şi nu mi-ai dat nimic.

- Îmi pare rău, dar nu ai înţeles ce ţi-am spus. Eu ţi-am spus dacă îmi dă bani pe cec îţi plătesc săptămâna asta. Cu ordin de plată nu pot decât săptămâna viitoare.

- Hai, lasă, eu n-am înţeles aşa.

Trebuie să mergem, eu şi soţia, la o petrecere, un party cum se mai spune pe la noi, prin Drumul Taberei. Întrucât anticipez un consum sporit de alcool pe cap de locuitor renunţăm la utilizarea maşinii personale şi recurgem al serviciile unei companii de taxi.

Şoferul, vorbăreţ ca un frizer, intră în vorbă cu noi imediat ce intrăm în maşină. Om în vârstă, amabil şi civilizat mă atrage cu conversaţia lui. Nu durează mult ca subiectul să ajungă pe domeniul atât de delicat al obţinerii permisului. Moment în care, bunul om îmi spune:

- Domnule, dumneavoastră ştiţi de ce pică atâţia examenul la sală? De ce le atât de frică?

- Nu, nu ştiu, îi răspund cu sinceritatea care mă caracterizează.

- Pentru că nu ştiu sensul cuvintelor, nu le înţeleg.

- Ei, hai că asta chiar nu o cred.

- Domnule, sunt şofer de taxi şi practic meseria asta de patruzeci de ani şi habar nu aveţi câte mi-au fost date să aud sau să văd.

- Cum aşa? continui eu seria nedumeririlor.

- Aşa, simplu. De exemplu, când în test scrie sens giratoriu el nu ştie ce e ăla giratoriu, nu cunoaşte sensul cuvântului.

Două exemple, din multele altele care se pot da, care ne arată că, în general, oamenii nu pricep din prima, iar când reuşesc, înţeleg tot ce vor ei.

Deplasându-mă pe unul din bulevardele Bucureştene văd un mare, un uriaş panou publicitar al unei firme producătoare de bere. Reclama, scrisă evident în englezeşte, fără un cuvânt în limba română, se încheie apoteotic: Don’t drink and drive!

Reamintindu-le snobilor jalnici din publicitatea românească faptul cu Bucureştii sunt un oraş aparţinător de România, ţară vorbitoare prin excelenţă de limba română, îi asigur că, fără nicio excepţie, anunţul lor va fi cât se poate de bine înţeles de toţi şoferii României.

Să auzim de bine!

Romangla

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Ştiţi ce este romangla? Nuuu? Serios? Eu cred că mulţi din noi, chiar dacă nu o ştiu, o folosesc de o bună bucată de vreme. De fapt, aveţi dreptate, nu aveţi de unde să ştiţi. Este un termen inventat de mine şi se referă la limba vorbită în prezent pe teritoriul României, cu predilecţie de cei din publicitate, de snobi, dar şi de populaţia naivă, care crede tot ce se spune în mass-media.

Între flexibilitatea unei limbi, adaptabilitatea ei şi ceea ce se întâmplă acum este o diferenţă foarte mare. Atât de mare încât uneori ajunge pe culmi ale absurdului, după cum vom vedea mai jos. Misterul este sporit de faptul că a fost efectuată înlocuirea, deşi există echivalent românesc bine definit şi perfect funcţional.

Romangla o vedeţi cel mai bine pe coperţile revistelor pentru tineret, dar şi în textele din interior şi puteţi să vă desfătaţi ascultând-o la majoritatea posturilor de radio. Un ascultător sau cititor neavizat de existenţa romanglei va observa cu uşurinţă că nu există concurs, indiferent de domeniu, locaţie sau vârsta participanţilor care să nu fie în engleză sau, în cel mai bun caz, romanglă. Indiferent că este vorba de un concurs de mers pe trotinetă pentru preşcolari sau un spectacol de muzică, niciunul nu mai are nume românesc, deşi aria de referinţă este de cele mai multe ori limitată la un cartier sau un oraş. Toate anunţurile posturilor de radio sunt în romanglă, indiferent dacă e vorba de publicitate sau anunţuri de conţinut. “Fii trendi dacă vrei să fii cul!” e un îndemn destul de utilizat în romanglă. O firmă de sondaje depăşeşte culmile cele mai înalte ale absurdului întrebându-mă într-un sondaj dacă consider că băutura X esta cool! Desigur, orice băutură devine cool dacă o pui în frigider...

Romangla a apărut din dorinţa snoabă şi inexplicabilă de a înlocui cuvintele româneşti cu cele englezeşti, deşi primele au o definiţie foarte clară. Interesant este faptul că respectivele cuvinte englezeşti au căpătat sufixe româneşti, ceea ce a determinat transformarea ambelor limbi în romanglă. De exemplu, românescul “interpretează” a fost înlocuit cu “perform”, dar nu în engleza originală, ci transformat în romanglă în „performează”, ceea ce îl face absolut ridicol. Sunt situaţii când înlocuirea lasă cuvântul englezesc nealterat, cum este cazul românescului “marcă” cu englezescul „brand”. Doar la singular, pentru că la plural devine “branduri”. Nu se mai spune “ţintă”, ci “target” deşi ambele au acelaşi sens şi cuvântul englezesc nu aduce nicio completare, cum ar fi în cazul diferenţei dintre „calculator” şi „computer”. “Tendinţă” a fost înlocuit cu “trend”, deşi situaţia de mai sus se repetă. Romanglul „afecţionez” a înlocuit românescul “simpatizez” deşi nu avem niciun motiv. Nu se mai utilizează “slujbă, serviciu”, ci “job” „hair stylist” în loc de „frizer” şi exemplele pot continua.

Totul a culminat cu noul cuvânt în romanglă „expertiză”. Cu siguranţă l-aţi auzit pronunţat de mulţi, inclusiv de persoane de condiţie. Se pare că totul a pornit de la faptul că pronunţarea englezescului “experienţă” sună aproape aidoma românescului “expertiză”. De aici până la transformare nu a mai fost decât un pas şi astfel, românescul “experienţă” a fost înlocuit cu romanglul „expertiză”. Ce au omis inventatorii minunatului cuvânt a fost să ne ofere şi o echivalenţă în romanglă pentru românescul “expertiză”. Aştept cu mare interes momentul în care un vorbitor asiduu de romanglă va fi nevoit să spună în romanglă „expertul a fost nevoit să folosească toată experienţa sa pentru efectuarea expertizei”. Din câte cunosc până acum, o primă variantă de traducere ar fi „expertul a fost nevoit să folosească toată expertiza sa pentru efectuarea expertizei”. Sună interesant, nu?
Să auzim de bine!

Noi recorduri absolute

Imagine preluată de pe logos.wikia.com

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Nu cred că mai este vreun secret pentru voi, cititorii acestui blog, faptul că nutresc o aversiune declarată faţă de prostia ilustrată. Iar când mă refer la prostie ilustrată, sper că aţi înţeles că e vorba de publicitatea românească.

Rar pot vedea o acumulare atât de densă de prostie pe minutul de emisiune... Reclame pentru care se încasează sume uriaşe, dar care nu au nicio originalitate pentru că nu sunt altceva decât preluări ale celor făcute în alte ţări, vorbitoare de alte limbi. Reclame agramate sau ilogice, reclame făcute pentru produse cu nume englezite atât de complicate că nici prezentatorul nu le poate prezenta ca lumea. Reclame idioate ca mesaj sau ca realizare. Reclame făcute exclusiv în limba engleză, de parcă toată populaţia din Commonwealth vine să-şi facă cumpărăturile în România.

Am scris numeroase articole pe tema asta, adevărate plângeri faţă de modul în care firmele de publicitate ne tratează ca pe nişte idioţi. Dacă nu mă înşel, ultima a fost pe tema noului telefon Blackberry CURVE şi văd cu uimire cât este de promovat acest nume în continuare. Credeam că există o culme, o limită inferioară peste care nu poţi trece decât dacă ai serioase probleme la ficap. Dar iată că viaţa bate filmul, iar publicitatea bate viaţa.

Gata cu depunerile de calcar! sună unul dintre ultimele sloganuri publicitare. Imediat imaginaţia îţi zburdă la celebrul Calgon. Greşit! Eronat! Complet aiurea! Este vorba de un şampon de păr! Un şampon care împiedică depunerile de calcar! Vor trece ani până îmi va ieşi din minte imaginea bieţilor oameni mergând posaci pe străzi, cu capetele plecate şi gâturile obosite din cauza depunerilor de calcar din părul lor. Vor trece ani până voi uita imaginea de coşmar a tinerilor care, pe o bancă în parc, sunt împiedicaţi să se mângâie pe păr din cauza stalagmitelor formate în părul lor. Vor trece ani până voi uita zgomotul sinistru provocat de căderea calcarului din păr atunci când mă pieptănam la oglindă. Gata, acum toate astea sunt istorie! Iar cei mai economi, sunt sigur că au găsit deja o soluţie şi mai bună: se spală pe păr direct cu Calgon!

Pe postul PROTV apare de ceva timp o reclamă obişnuită şi neobişnuită. Obişnuită pentru că, fiind transmisă doar pe acest post, este foarte probabil ca ea să se refere la un ciubuc de-al vreunui mahăr din Protopopescu. Despre utilitatea ei nu mă pot pronunţa pentru că nu am încercat produsul. Cum spuneam, obişnuită şi neobişnuită. Neobişnuită pentru că este în limba engleză. Da, desigur, dar aşa este normal, veţi spune. Din moment ce trăim în România şi se adresează unor vorbitori de limba română, nu este normal să fie în limba engleză? Nu vezi că toate reclamele şi numele produselor româneşti sunt în limba engleză?

Ba da, văd. Văd şi ştiu. Numai că, dragii mei cititori, este printre voi unul, doar unul singur în toată ţara, care îmi poate traduce expersia LET’S VOYO?

Să auzim de bine!

Snobismul şi mass media

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Am scris numeroase postări în care îmi manifestam dezacordul (ca să nu zic repulsia) faţă de anglicizarea fără noimă şi fără rost a limbii române, faţă de batjocura la care este supusă zilnic de către snobismul neamurilor proaste din viaţa noastră publică, care văd lucrurile from above, vorba doamnei Udrea...

Lucrul de care acestea nu sunt conştiente este faptul că milioane de oameni, cei mai mulţi având o pregătire sub media necesară unei bune înţelegeri a sensurilor cuvintelor, le urmăresc vorbele şi faptele pe care, apoi, le imită fără discernământ având drept scuză cunoscuta sintagmă „aşa au spus la televizor”.

Întâmplarea face să dau drumul la televizor tocmai când o crainică (atenţie, am scris crainică şi nu vedetă, aşa cum se obişnuieşte) de la PROTV ne anunţă că nişte chinezi cu bani şi iniţiativă vor ca să facă la ei în China o copie a localităţii HALLSTADT (pronunţat HALŞTAT) din Austria. Numele localităţii este legat de prima cultură a fierului şi sunt convins că există o mulţime de persoane care cunosc mai multe decât mine în această prvinţă. Totuşi, îmi voi permite câteva precizări legate de această localitate:

1. Hallstadt este o localitate situată în Austria,

2. Austria este o ţară în care marea majoritate a populaţiei vorbeşte limba germană. Vorbitori de limbă engleză sunt doar persoanele aflate ocazional pe teritoriul ţării (turişti, diplomaţi, persoane detaşate etc),

3. Limba oficială în Austria este limba germană,

4. În limba română există câteva reguli simple referitoare la numele localităţilor. Astfel, dacă numele localităţii nu are un echivalent românesc (cum este London-Londra), atunci numele se se pronunţă şi se scrie conform limbii şi ortografiei originale (scriem Seattle, nu Sietl, dar pronunţăm Sietl, scriem Washington, dar pronunţăm Uaşington).

Ei bine, crainica noastră cea snoabă, convinsă că orice cuvânt de pe mapamond, dacă nu este românesc, este englezesc, îi tot dădea zor cu HOLŞTAT în sus, HOLŞTAT în jos, cu cea mai evidentă pronunţie englzească de Dâmboviţa, pornită cu siguranţă de la faptul că începutul cuvântului era HALL. Recunosc faptul că este posibil ca respectiva să se fi aflat sub puternica influenţă a Andreei Esca, cea care s-a remarcat cu ceva ani în urmă pronunţând foarte graţios BI EM DABLIU acronimul cunoscutei mărci germane (în Germania, limba oficială este limba germană…) de autoturisme BMW-Bayerische Motoren Werke. Dar, poate acest exemplu nu vă este suficient, aşa că haideţi ca să mai vedem unul.

Nu sunt un cititor de presă scrisă, dar fiica mea, cunoscând afinităţile mele automobilistice îmi aduce un număr al revistei Auto Show. De la început nu mă miră nimic pentru că, fiind vorba de o revistă în limba română, numele ei nu poate fi decât în engleză. Nu trece mult şi îmi pot oferi un repaus de vreo zece minute ca să o pot frunzări. Iar surprizele nu întârzie ca să apară şi dau de un mic comentariu în limba română în care se făcea referire la, citez: “…targhet-urile…”. Nici că se putea un exemplu mai bun! Spun asta pentru că, în limba română, cratima se foloseşte, printre altele, atunci când vrem să articulăm un cuvânt care nu are corespondent românesc. De exemplu, cuvântul englezesc GRANT, care nu prea are echivalent românesc, se articulează GRANT-URILE sau GRANT-UL. Revenind la revista cu pricina, cuvântul TARGHET nu există nici în limba engleză şi nici în limba română. În engleză există TARGET, şi atunci articularea trebuia făcută sub forma TARGET-URILE sau, dacă autorul dorea românizarea absurdă şi cu orice preţ, cuvântul ar fi fost TARGHETURILE, fără nicio cratimă şi scris cu GH, aşa cum l-a dus puţina lui minte pe autor.

Credeţi că ce v-am spus până acum e ceva ridicol? Aşi, nici vorbă! Abia acum veţi citi ceva cu adevărat ridicol. În paginile revistei publicată de firma D-Mail pentru promovarea produselor ei, am găsit termenul stupefiant de TESTIMONIALE! Lăsând la o parte că este un cuvânt pe care nu îl vom găsi în niciun dicţionar terestru, cam cum simţiţi voi că vă sună la ureche acest cuvânt, TESTIMONIALE? Cam la ce vă duce gândul când îl auziţi, mm?

Nu pot încheia fără a vă reaminti sondajul efectuat de dl. Pieleanu, care are mult mai multă competenţă decât mine, cel puţin în acest domeniu, sondaj care certifică faptul că peste 85% dintre români nu înţeleg nicio boabă din toate aceste titulaturi şi logo-uri englezeşti sau anglicizate…

Să auzim de bine!

Culmile culmilor atinse de tâmpiţii tâmpiţilor

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu este pentru prima dată când scriu pe blog articole în care îmi manifest totala nemulţumire faţă de produsele advărtaizingului românesc.
Se pare că există o întrecere tacită între firmele de profil de a elabora reclame cât mai tâmpite, cât mai fără sens sau cât mai prost făcute. Un “specialist” din branşă motiva producţia penibilă prin fondurile insuficiente. Asta e o altă prostie, care vine ca bomboana pe colivă. Ce are lipsa fondurilor cu ideile tâmpite, numai el poate şti.
Ce este interesant este faptul că, de cele mai multe ori, sunt prezentate reclame care nu sunt făcute în ţară, nu au nimic din spiritul nostru şi nici măcar limba vorbită nu este româna, toată „creaţia” firmei de publicitate rezumându-se la o copiere pură şi simplă. Snobismul este trăsătura care le întrece chiar neamprostia din ele. Este atât de puternic acest snobism încât aproape nimeni nu mai foloseşte limba română, deşi exprimările sunt atât de snoabe şi sofisticate încât nici producătorii nu le pot pronunţa sau traduce. Skittles? Niciun cuvânt în română (dar, totuşi, au o traducere în subsolul imaginii). Redd’s? Niciun cuvânt românesc, nicio traducere! Ar putea careva din voi să-mi spună şi mie, ca unui prost şi incult ce sunt, cum se traduce „Urban proof” din reclama noului model Qashqai? Dar “Mastered”? Şi lista poate continua pe pagini întregi.
Mai este interesant un cu totul alt aspect, pentru că despre snobismul lor m-am săturat să tot scriu. Este aspectul lucrului bine făcut, al controlului executantului şi al beneficiarului de a avea o reclamă cât mai bună. Cu mintea mea puţină socotesc că, după procesul de elaborare al unei reclame, ea este arătată beneficiarului înaintea pubicării pentru ca acesta să-şi poată exprima acordul sau să facă ultimele retuşuri. În fond este vorba de banii lui şi de produsul lui. Nu mai vorbesc aici de un proces intern de control, pentru că există atâtea atâtea persoane şi funcţii din care mai de care mai englezite care participă la elaborarea ei. Creative director, Producing director, Imaging director, Senior editing director şi câţi alţii iau bani buni de la clienţi pentru a le executa o comandă ireproşabilă.
Chiar ulterior publicării ei îmi imaginez că ar trebui să existe persoane abilitate, atât din partea beneficarului, cât şi a executantului, care să verifice impactul, care să verifice dacă reclama arată aşa cum au sperat şi dacă ea şi-a produs efectele. Ei bine, consider imaginile de mai jos suficient de edificatoare în ceea ce priveşte prostia şi tâmpenia care domină publicitatea românească.
Prima este un panou exterior al Romtelecom. O companie care are probleme serioase cu concurenţa, motiv pentru care ar trebui să fie nu cu ochii în patru, ci cu ei în opt pentru a avea campanii de publicitate ireproşabile. Iată că producătorul reclamei a fost atât de flămând de bani încât a mâncat nu o literă, ci două. Ce e aia NEOIE? Dar RSTAURANT? Iar beneficiarul reclamei e şi mai prost pentru că a acceptat aşa ceva, chiar dacă a fost concepută greşit ca urmare a vreunie tehnici absconse de marketing.
A doua imagine nu este altceva decât coperta a patra a unei reviste cu profil auto. Reclama este făcută în sprijinul Poliţiei, având drept scop reducerea numărului de accidente. Sunt sigur că şi voi aţi observat marea tâmpenie care o caracterizează: este scrisă complet în limba engleză! Un îndemn la prudenţă în circulaţie pe străzile şi şoselele României este scris în engleză! Sincer să fiu, nu mi-am imaginat că voi vedea aşa ceva, deşi lumea mă consideră ca având o imaginaţie bogată. Cui se adresează ea? Cetăţenilor cu ce grad de pregătire? Care e numărul minim de diplome în limbi străine pe care trebuie să-l aibe şoferii români? Şi câţi au măcar una, ştiut fiind că statisticile ne indică în majoritate ca fiind semianalfabeţi? Sau vorbitorii de limbă engleză sunt cei care fac cele mai multe accidente pe şoselele ţării?
Bleah, sunt atât de revoltat de chestiile astea încât am început să fac greşeli de scriere, aşa că mă opresc aici. Dar nu înainte de a vă anunţa la modul cel mai serios că nu cumpăr şi nu voi cumpăra vreun produs ca urmare a vreunei reclame.
Să auzim de bine!

Ţara reclamelor tâmpite

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Nu lucrez în domeniu şi nici nu am cine ştie ce abilităţi, dar am avut numeroase ocazii în care să îmi verific existenţa bunului simt din dotare. Atât cât mă duce mintea, o reclamă ar trebui să se adreseze unui grup ţintă din populaţie şi să urmărească o idee coerentă şi un mesaj coerent.
Citeam cu ceva timp în urmă într-un newsletter părerea unui expert în domeniu cum că în Rromânia se fac reclame proaste din cauză că nu sunt bani suficienţi. Eu cred că prostia spusă de el îl depăşeşte în înălţime. Ce au banii cu ideile tâmpite sau cu agramatismele care abundă în reclamele noastre? Ca să vedem cum stăm cu ideea coerentă, hai să luăm de exemplu reclama care ne-a bântuit o bună perioadă de timp acum vreo doi ani şi care acum a reapărut în altă formă.
E vorba de aceea în care produsul “omoară ţânţarii DEFINITIV”! A văzut cineva vreodată un ţânţar mort temporar? MORT TEMPORAR? Până acum, în ignoranţa mea, credeam că moartea e definitivă. Dar acum, îmi dau seama că şi prostia e definitivă. Hai să vedem cum stăm cu coerenţa mesajului, care cred că este în bună măsură dată de coerenţa limbajului. Şi aici, ne apare în ochi, cu litere de foc, reclama care sună ceva în genul “parfumul anilor cei mai frumoşi” care conţine agramatisme la greu. Cred că s-au chinuit ca să răstălmăcească cât mai tâmpit exprimarea corectă de “parfumul celor mai frumoşi ani”. Suna prea româneşte, mintea lor snoabă trebuia să inventeze ceva pe măsura lor. Şi cu asta, ajungem uşor la ideea de început, anume cea cu grupurile ţintă. Aici, exemple sunt cu nemiluita. Pentru simplul fapt că toate reclamele sunt în limba engleză. Unul din scopurile pe care la presupun că le are de îndeplinit o reclamă este creşterea vânzărilor. Cine vrea şi are timp, să ia logo-ul “Beleieve the rainbow” sau aşa ceva şi să îl scrie cu litere mari pe o hârtie curată. Apoi, cu hârtia în mână, să se suie în maşină (dacă are, dacă nu poate lua un taxi) şi să oprească la prima casă din prima comună pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Sau Bucureşti-Urziceni. Sau pe ce variantă preferă muşchiul lui. Ajuns acolo, să ciocănească la uşă, să salute şi să întrebe aborigenul care îi va deschide cum se traduce acest mesaj. Sau altul, de exemplu “Shake it your way”. Sau care mesaj vrea el pentru că toate sunt la fel. Pe cât punem pariu că respectivul cetăţean (sau cetăţeancă) se va uita cruciş? E şi normal pentru că asemenea mesaje se adresează vorbitorilor de limba engleză care bântuie doar creierele lor snoabe şi nicidecum Rromânia.
Dar hai să ducem experienţa la un nivel mai elevat. Cine vrea să participe trebuie să scrie pe o coală de hârtie (alta, nu tot aia) cu litere mari de tipar ADVERTISING. Apoi, folosind mijloacele RATB (dacă nu are maşină personală), să parcurgă ce traseu doreşte el în Bucureşti (atenţie, din Bucureşti) şi să se oprească la prima uşă a primului bloc întâlnit şi să sune la prima uşă a primului apartament. După ce va spune bună ziua (sau bună seara, depinde când ajunge acolo), să îi arate civilului care îi va deschide foaia de hârtie şi să îi ceară să PRONUNTŢE cuvântul scris. Pe ce mai dăm un pariu că respectivul îl va pronunţa greşit? Mai mult, va pune şi accentul la fel de greşit.
Şi atunci, nu vi se pare normal ca să apară întrebarea legitimă CUI SE ADRESEAZĂ RECLAMELE RROMÂNEŞTI? Ce idei snoabe bântuie creierele încinse ale muncitorilor noştri din advertising? Cum îşi vor atinge reclamele scopul lor minimal de creştere a vânzărilor dacă cea mai mare parte a populaţiei nu le înţeleg? Îşi închipuie cumva că ţara e bântuită de vorbitori de limba engleză care abia aşteaptă să citească sau să audă reclamele lor idioate ca să cumpere ceva? Dacă da, atunci e vai de curul lor! Vreau să zic, al celor din advertising.
Să auzim de bine!