Motive de îngrijorare?

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Aşa cum vă spuneam în postări mai vechi, fug ca dracul de tămâie de cititul ziarelor. De fapt, asta face parte din Endecalogul meu (celor care au deschis mai târziu televizorul le reamintesc faptul că Decalog provine din-ce altceva?-grecescul δέκα/dheka=zece, eu forţând puţin noţiunea la unsprezece, care se spune în aceeaşi limbă greacă, έντεκα/entheka=unsprezece).

Recunosc, a existat o perioadă nefastă în viaţa mea când citeam nu unul, ci mai multe ziare, dar lucrurile nu au durat prea mult, doar până mi-am dat seama că un ziar, de ce clamează mai tare că e independent, de aia e instrumentul unor interese.

Desigur că, o analiză mai detaliată ne-ar releva fără tăgadă că niciun mijloc mass media nu este independent, dar asta va constitui subiectul unui alt articol.

Prieteni şi cunoştinţe mă întreabă ce părere am despre recentele evenimente politice. Ai auzit ce a scris cutare? Ai auzit ce au spus ăia la postul cutare? Ce părere ai de articolul scris de cutare?

Înainte de a dezvolta subiectul vă rog să ţineţi cont că rândurile de mai jos sunt adresate celor care sunt conştienţi că toată vânzoleala din aceste zile nu este îndreptată împotriva domnului Ponta, ci pentru susţinerea domnului Băsescu.

Nu ştiu şi nu am nicio părere. Singura părere este aceea că, la vremea când s-au produs adevăratele încălcări ale constituţiei, respectivele ziare, posturi tv, europarlamentari sau editorialişti nu au spus o vorbă, fie ei din ţară, fie din cele străinătăţuri.

Însă vă pot asigura de faptul că voi acorda tot creditul meu ziarului foarte vocal de astăzi, din ţară sau de afară, care făcea spume la pix atunci când domnul Băsescu a dezbinat şi învrăjbit salariaţii contra pensionarilor, călcând în picioare orice prevedere constituţională privind poziţia preşedintelui. Voi acorda tot creditul meu postului tv foarte vocal de astăzi, care făcea spume la ecran atunci când domnul Băsescu anunţa şi impunea măsuri legislative, în pofida celor mai elementare prevederi constituţionale. Voi acorda tot creditul meu parlamentarului european foarte vocal de astăzi, care făcea spume la gură atunci când tandemul Băsescu-Boc condamna oamenii la moarte desfiinţâînd spitalele. Voi acorda tot creditul meu ziarului, postului tv sau europarlamentarului foarte vocali de astăzi, care nu dormeau de grija comportamnetului rasist al domnului Băsescu, de faptul că acesta, în calitate de preşedinte al tuturor românilor participa la şedinţele PDL, călcând Constituţia în picioare, de numirea în Curtea Constituţională a unor judecători care NU au fost judecători în viaţa lor sau a alegerii membrilor CCR din cadrul membrilor PDL, dând şuturi zdravene noţiunii de independenţă, de faptul că fostul guvern Boc afirma public şi ritos că nu are de gând să respecte hotărârile instanţelor privind drepturile salariaţilor, aruncând astfel la gunoi orice noţiune de stat de drept, de faptul că domnul Băsescu a tolerat şi acoperit minciunile economice atât de sfruntate ale domnului Boc, încât şi-au “ieşit din papuci” cei de la C.E. sau un laureat al premiiului Nobel, de faptul că ambii au tolerat şi împiedicat orice sancţiune a furtului public făcut de doamna Roberta Anastase, făcând praf orice noţiune de activitate parlamentară, de guvernarea excesivă prin ordonanţe de urgenţă, comportament ce poate fi uşor asemuit cu o lovitură de stat. Şi mă opresc aici pentru că altfel, ar trebui să înşir fiecare lună a guvernării Băsescu.

Atunci şi doar atunci voi acorda creditul meu deplin oricărui mijloc mass media din ţară sau din afară. Până atunci, voi căuta să-mi păstrez obiectivitatea dictată de bunul simţ, obiectivitate care m-au făcut să-i laud în paginile blogului chiar pe domnii Băsescu şi Boc atunci când au făcut lucruri demne de laudă.

Ați stat să vă gândiți o secundă, doar atât, de ce este acum toată vânzoleala asta în presa străină, în timp ce la suspendarea trecută nimeni, dar absolut nimeni nici din Comisia Europeană, nici europarlamentari, nici publicații străine nu au scos un sunet? Ei? Exact! Ați ghicit! Pe ĂIA îi doare în cot de noi. Ei răspund la comenzi sau solicitări, după caz. Iar atunci nu au zis nimic pentru că domnul Băsescu a fost sigur, dar foarte sigur că nu va păți nimic. Acum? Și acum este sigur, foarte sigur. Dar de data asta e sigur că va păți ceva. El și acoliții săi.
Personal, singura concluzie pe care o pot trage privind agitaţia din mass media, românească sau străină este aceea că lucrează la comandă, fără să aibă habar de vreo realitate. Pentru că altfel, ar fi luat cuvântul şi până acum, când au avut motive mult mai multe şi mai temeinice ca să ia atitudine.

Să auzim de bine!

Umilirea naţiei (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

“Premii SMART pentru discuţii CUL” ne anunţă în cea mai pură limbă românească un crainic al Antenei 3. Convins că acest mod de adresare le va aduce milioane de ascultători în plus, nu pot să nu îmi amintesc de cuvintele Alessandrei Stoicescu prezentate cu obstinaţie de un promo al aceluiaşi post: unii vorbesc de parcă ar vrea să ucidă limba română. Emoţionant model de consecvenţă şi dăruire...
Dar ştiţi ce este acela un MACRIS? Cum, nici voi? Nu cădeţi în eroarea de a crede că este vorba despre MAQUIS, pentru că e cu totul altceva. Deci, ce este MACRIS? Este o componentă a unei reţete de plăcintă furnizată de cei de la BELLA, pe care îi asigur că NU voi mai cumpăra produsele lor: Placinta uscata cu macris (vă rog să citiţi aşa cum este scris, fără diacritice).

Dar astăzi nu vreau să mai fac vorbire despre uciderea limbii române, ca metodă de umilire a naţiei. Astăzi mă voi referi la o umilire cu efecte mult mai concrete, la o umilire efectivă. Subiectul în sine îmi provoacă o supărare suficient de mare ca să nu mai încerc o ordonare a evenimentelor, aşa că mă voi rezuma în a vi le prezenta.

Atât Serbia, cât şi poporul ei se numără printre prietenii istorici ai românilor, lucru dovedit şi atestat istoric. Dar nimic altceva decât o slugăreală umilă şi nedemnă nu a determinat guvernul României să încuviinţeze bombardarea lor de către americani cu 13 ani în urmă. Nu victorioşi, ci umili şi cu privirile în pământ am ieşit noi, românii, din această implicare.

Aceeaşi umilă slugărniceală ne-a caracterizat şi atunci când am cedat fără comentarii Insula Şerpilor. Ţări mult mai mici sau mai slabe ca România „şi-au arătat colţii” şi au avut o atitudine demnă şi protectoare atunci când a fost vorba chiar şi de un centimentru din teritoriul lor naţional. Umilinţa şi nu europenismul a fost eticheta pe care singuri ne-am pus-o atunci când am cedat insula în numele unei înţelegeri idealiste şi iluzorii a intereseului naţional.

Aceeaşi slugărnicie ne-a caracterizat comportarea în faţa oricărui venetic, doar pentru că era străin. Fără nicio urmă de demnitate sau de profesionalism, am făcut cadou pur şi simplu întregi industrii unor investitori care nu au oferit altă garanţie decât aceea că sunt străini. Să ne amintim doar cazul Uzinei ARO, făcută cadou unei puşlamamle care a reuşit să o trimită la fier vechi în câteva luni.

Lipsa de demnitate ne-a caracterizat atunci când am semnat, prin guvernul existent la acel moment, tot felul de acte şi tratate cu efecte puternice şi de lungă durată, fără cea mai elementară prudenţă sau dorinţă de apărare a intereselor naţionale. Aşa am cedat în întregime resursele petroliere ale ţării şi tot cu aceeaşi umilinţă grăbită am semnat acordul prin care ţara noastră devine primul cobai de dimensiuni naţionale privind utilizarea alimentelor modificate genetic.

Nimic şi nimeni nu a putut stăvili dorinţa de umilire naţională, indiferent de natura problemei în care am fost implicaţi. Apărea o reglementare internaţională care spunea că în fiecare dimineaţă trebuie să-ţi înjuri o dată mama care te-a născut? Noi, slugarnici şi umili veneam şi semnam cu observaţia că noi vrem să o înjurăm de două ori, că e mai european. În răstimpul celor douăzeci şi doi de ani petrecuţi de la Revoluţie, nu am putut consemna niciun act naţional care să fi dat dovada mândriei naţionale sau a demnităţii noastre ca popor. Am acceptat imediat orice şi nu am refuzat nicio clauză, oricât de înrobitoare, nu am ştiut şi nu am vrut să spunem NU, am fost slugile umile ale altora.

Am renunţat la Tezaurul furat de ruşi fără să crâcnim, ba chiar cu satisfacţie, după ce până şi guvernele comuniste se luptaseră pentru el, am acceptat baze militare pe teritoriul ţării şi ne-am trimis soldaţii să lupte pe teritorii şi pentru interese străine, trădând astfel doctrina militară seculară a ţării. Din aceeaşi dorinţă umilă de a nu deranja, nu am luat nicio atitudine atunci când am fost umiliţi public şi în mod repetat în mass media franceză. Minorităţile impun reguli majorităţii, sportivii sunt bătuţi de minoritatri doar pentru că sunt români, limba română a devenit a treia limbă în stat. Nu a existat niciun moment în care un cetăţean român să se simtă mândru şi apărat atunci când se află în afara graniţelor ţării ba, sunt tot mai mulţi cei care caută şă îşi ascundă originea.

Toate acestea precum şi multe altele ştiute cu siguranţă şi de voi, cititorii acestui blog, au o trăsătură comună: au produs efecte ireparabile, primul dintre ele fiind diluarea sentimentului de apartenenţă.

Să auzim de bine!

Fapte mici de caritate, în umbră modest lăsate...

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Iată că primesc pe e-mail primele reacţii apărute ca urmare a numirii noului Prim Ministru. Pe unele le cunosc(de exemplu, punctele 6 şi 8), de unele mă îndoiesc (de exemplu, punctul 1), iar pe altele nu le cred (de exemplu, punctul 3). Dar, în spiritul politicii blogului şi pe răspunderea autorului afirmaţiilor, publlic rândurile de mai jos cu corecturile gramaticale de rigoare, cel puţin pentru faptul că nu pot tolera unui ministru de externe nicio renunţare în ceea ce priveşte valorile ţării pe care o reprezintă. Iată, deci, selecţia câtorva opinii din respectivul mesaj:

1) În decembrie 1989, când la Iaşi, în Universitate, s-au semnalat primele proteste-mişcări anticomuniste, membrul C.C. al U.T.C. Mihai Ungureanu, proaspăt sosit ca delegat de la măreţul Congres al P.C.R. prezidat de tov. Ceauşescu, de data asta pe post de "ochiul şi timpanul", observa atent tot ce mişca contra şi întocmea liste negre cu studenţii protestatari.

2) O parte din studiile-activităţile de la începutul carierei sale au fost finaţate şi de un celebru infractor internaţional, Mark Rich, unul dintre jolly-jokerii marilor "magnaţi" ai lumii şi ai diverselor servicii secrete israeliene, coiniţiator în România anilor ‘90 a mai multor tunuri financiare, precum şi al TUNULUI TUNURILOR de la ROŞIA MONTANĂ. Mark Rich a fost condamnat până la urmă în SUA şi dat în urmărire internaţională de către F.B.I., dar s-a refugiat în Israel, apoi în Elveţia pentru a nu fi extrădat. La presiunea finanţei mondiale în sprijinul căreia a dat megaţepe internaţionale, a fost graţiat personal de fostul Preşedinte al S.U.A., Bill Clinton.

3) Odată cu investirea sa ca ministru de externe în 2004, şi-a declarat susţinerea pentru montarea portretului distrugătoarei României postbelice Ana Pauker, chiar în sediul ministerului de externe român. Reprezentanţii A.A.A.P.E. i-au cerut în public ministrului Ungureanu să îndepărteze tabloul Anei Pauker, însă acesta a refuzat, recunoscând însă că iniţiativa afişării tabloului îi aparţine! Pentru cei ce nu ştiu, tov. Ana Pauker a fost nr. 1 în România sovietizată, cetăţean sovietic şi agent N.K.V.D., iar Stalin i-a conferit gradul de colonel.

4) Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu spune: "La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei TEZAURULUI ROMÂNIEI (confiscat de bolşevici în 1918). Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la M.A.E., trimis de dl. Leuştean ( subordonatul lui MRU) în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, ca să nu mai abordez în nici un fel şi sub nicio formă problema Tezaurului"!

5) Octombrie 2005, acordul dintre guvernele României şi Ungariei, conceput de Ungureanu şi plasat "pe sub masă" la semnat în cadrul primei reuniuni guvernamentale Bucureşti-Budapesta. O parte din averea Fundaţiei private Gojdu rămase în Ungaria a fost transferată ilegal statului ungar, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoarea testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Guvernul român ar fi trebuit să achiziţioneze contra cost o parte din "Curţile Gojdu" din Budapesta şi a oferit părţii ungare posibilitatea constituirii unei fundaţii comune, care să continue munca filantropică iniţiată de Gojdu până în 2004 când brusc, partea ungară a vândut Curţile Gojdu din Budapesta unei firme off-shore din Cipru, al cărei proprietar este o companie israeliană, "Autoker Holding Rt", reprezentanţii ei afirmând că vor transforma Curţile Gojdu într-un centru comercial şi de agrement.

6) În mai 2006, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din aşa numita Republică Moldova vorbesc "o variantă a limbii române", un fel de "light Romanian" dând din nou apă la moară celor ce susţin că acolo nu trăiesc români, ci moldoveni.

7) În toamna anului 2009 Mihai Răzvan Ungureanu a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al S.R.I. - Nicolae Ulieru, că ar fi agent al unei puteri străine. "Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la S.I.E., am avut o tresărire. Mi-am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau S.R.I. nu l-a informat?".

8) Bombonica de pe tortul faptelor patriotului Mihai Răzvan Ungureanu a fost aşezată cu ocazia "încheierii"(??!!) relaţiilor veşnic tensionate româno-ruse, când, ca ministru de externe al României, a semnat în 2005 cu ministrul de externe rus Lavrov, cel mai păgubos act de politică externă postdecembrist pentru România, "Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale". Mihai Răzvan Ungureanu a declarat ulterior că: "NU EXISTA PROBLEME ÎNTRE ROMÂNIA ŞI FEDERAŢIA RUSĂ"!: Astfel, România, prin UITARE (?!) îşi ia ADIO OFICIAL şi de bună voie de la România de Est (Basarabia) şi de la Tezaurul României, sechestrat la Moscova de Lenin în 1918 şi "uitat/pierdut" de sovietici/ruşi etc, etc. Adică, tot ce a fost s-a cam... şters/uitat dintr-o semnătură, bineînţeles în favoarea Rusiei şi spre enorma pagubă a României!

Astea au fost faptele imputate. Rămâne ca viitorul să le confirme…

Să auzim de bine!