Umilirea naţiei (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Am scris deja două postări pe această temă. Mă îngrozeşte faptul că eu, cetăţean al unei ţări aflate în secolul al XI-lea, simt nevoia să mă exprim pe acestă temă. Egoismul şi indiferenţa, apatia şi lipsa de acţiune care ne caracterizează au pemis nu numai ca orice venetic să facă din ţara asta orice a vrut, dar au permis chiar guvernelor care ne-au condus să facă ce au vrut fără teama vreunei răspunderi sau a vreunei împotriviri. În douăzeci şi doi de ani am ajuns ţara cea mai umilă şi cea mai umilită din Europa. Urmăream zilele trecute aspecte de la Turul ciclist al Turciei. Aproape pe fiecare clădire flutura steagul naţional, lucru pe care îl putem vedea de altfel în oricare din filmele americane pe care le urmărim cu atâta asiduitate, dar nu şi în localităţile româneşti. La noi, încercarea de a arbora drapelul naţional echivalează cu o infracţiune şi gestul este imediat taxat de intelectualitatea europenistă. Ne este ruşine cu noi, ne este ruşine de noi, ne ploconim şi ne umilim chiar când nu ni se cere, ne manifestăm slugarnic în faţa oricărui străin, fie el persoană, ţară sau organizaţie.
Sunt convins că vorbele mele nu au avut ecoul scontat pur şi simplu pentru că nu sunt o autoritate. Dar iată vorbele marelui istoric DINU C. GIURESCU spuse cu ocazia unei emisiuni televizate:
"Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. Iniţiativa de a desfiinţa judeţele se înscrie într-un şir de acţiuni care sunt menite, pe de-o parte, să destrame unitatea teritorială a ţării şi, pe de altă parte, să şteargă identitatea noastră naţională. Se anulează, cu o trăsătură de pix, toată această întocmire care are o vechime între 600 şi 700 de ani, intrată în conştiinţa noastră, a mea.
Eu sunt din Vlaşca mai întâi, apoi din Argeş, şi pe urmă, evident, sunt din România, fiindcă Vlaşca şi Argeşul sunt parte din România. Ce facem? Ştergem cu buretele, ştergem cu pixul - tot? Unde voi fi? Din regiunea 1, cetăţeanul cu codul numeric personal cutare, pe care îl înscriu cu două-trei semne acolo, într-o listă şi, în felul acesta, am robotizat întreaga Românie. Eu nu mai aparţin unui judeţ, nu mai aparţin României. Aparţin unor sigle, unor numere înscrise… E trist!
Aşadar, ce se întâmplă acuma cu desfiinţarea judeţelor se înscrie în două tendinţe foarte clare din ultimii ani. Pe de o parte destrămarea teritorială a României şi, pe de altă parte, ştergerea identităţii noastre ca români. Am să enumăr câteva argumente:
**Primul: regiunile de dezvoltare, acel faimos proiect, din păcate al UDMR-ului: 50.000 Km², taie Transilvania în două, pe linia trasată de arbitrajul de la Viena din ’40. Acesta este un fapt.
**Al doilea: statutul minorităţilor care se pregăteşte. Dacă se adoptă, prin formulă magică a asumării răspunderii, vom crea zeci de autonomii teritoriale, sub pretextul autonomiilor culturale. Autonomii teritoriale în Transilvania care vor face tranziţia de judeţele secuieşti, şi până la graniţa cu Ungaria.
**Al treilea argument: legea arhivelor, în speţă întoarcerea arhivelor la emitent! Dumneavoastră ştiţi ce înseamnă asta? Să le întorc unde? Emitentul a fost până în 1918 Ungaria sau Austria. Acolo le întorc? Eu cred că nu-şi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregătesc României. Dacă le-aş propune Statelor Unite să întoarcă arhivele de la Arhivele Naţionale Centrale din Washington DC la diferiţii emitenţi, eu cred că s-ar uita şi ar spune probabil că este un act de trădare naţională, de destrămare a unităţii Statelor Unite.
**Al patrulea argument: legea educaţiei*. Suntem educaţi după moda nouă europeană, în care 92% dintre elevii autohtoni au mai puţine drepturi decât 8% dintre elevii minoritari. E bine că au minoritarii drepturi, dar vreau ca şi majoritarii să aibă aceleaşi drepturi! Aceeaşi lege enumeră 22 de principii directoare, unul din principii este şi cultura, identitatea şi istoria românească, dar în lege nu se află nimic pentru promovarea acesteia. Mai mult decât atâta: finanţarea este favorizantă pentru minoritari: dacă sunt 10 elevi minoritari români într-un sat, desfiinţăm şcoala respectivă, iar dacă sunt zece minoritari într-un sat, facem o şcoală specială. Iată, deci, ce înseamnă legea educaţiei europene… Nu mai vorbesc de autonomia universitară, care acolo e proclamată cu litere groase dar, în realitate, universităţile sunt supravegheate, acuma, cum nu au fost niciodată înainte, după bunul plac al rectorului şi al altora.
**Al cincilea argument: nu mai avem manual de istoria românilor*. Elevii de clasa a XII-a au un manual pe care scrie Istorie, iar înăuntru e tranşată, ca la abator, istoria românilor pe teme mari, pe care le înţelege un om care cunoaşte istoria românilor, dar nu unul care trebuie s-o înveţe, fiindcă principiul cronologic a fost desfiinţat.
**Al şaselea argument: eu pot să insult acuma drapelul ţării, personalităţile marcante… În lege nu mai există incriminare penală pentru acest lucru, pentru profanarea sau batjocorirea simbolurilor naţionale. Fac ce vreau şi ce păţesc? În cazul cel mai bun, dacă acţionează guvernul sau autoritatea, primesc o amendă.
**Al şaptelea argument: am aflat cu stupoare că asociaţia culturală Forumul Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş nu primeşte un leu de la Guvern pentru acţiunile sale culturale.
**Al optulea argument: ora de istorie la televiziunea romană nu mai este. Nu mai există, pur şi simplu.
**În al nouălea rând: desprinderea propagandistică, şi chiar mediatică, a celor două judeţe şi jumătate secuieşti.
**În al zecelea rând: reforma sistemului sanitar, care poate să ducă foarte departe, spre dezastru.
Peste toate– şi cu asta am terminat – vine *anularea Parlamentului*. Asumarea răspunderii este o formulă extraordinară, ca să nu mai conteze Parlamentul. Marea Adunare Naţională era mult mai logică decât Parlamentul de astăzi. Spunea Constituţia din ’65: „forţa conducătoare din Republica Socialistă România este Partidul Comunist Român” – monopolul puterii. Era clară puterea. Deputaţii votau aşa cum spunea Partidul. Acuma nu! Avem un regim, chipurile, pluralist şi, în schimb, ne asumăm răspunderea încât orice lege poate să treacă în momentul de faţă, fiindcă Guvernul beneficiază de o majoritate aritmetică, care nu mai corespunde în niciun fel cu opţiunile şi cu sentimentele populaţiei.
Revin la judeţe. Acestea nu sunt o creaţie a lui Mircea cel Bătrân. Judeţele erau acolo şi Mircea le-a întărit. Nu sunt o creaţie a lui Carol I sau a lui Alexandru Cuza. Erau acolo. Domnitorul unirii şi fondatorul monarhiei le-au întărit doar. Culmea este că Uniunea Europeană nu ne cere această desfiinţare a judeţelor. Este o mistificare grosolană, urâtă de tot, să spui oamenilor că UE ne cere aşa ceva. Dar nu este adevărat! Franţa şi-a menţinut zeci, sute de departamente, Germania la fel, Anglia la fel. Fiecare unitate teritorială cu numele ei este acolo, numai noi le desfiinţăm.
Partea cea mai gravă e că vor să ne şteargă memoria, vor să ne şteargă identitatea. Prin toate aceste răsturnări, prin toate aceste acţiuni de buldozer, pur şi simplu, vor să fiu ca frunza pe apă - căci frunza este acum un simbol - să nu mai ştiu ce e cu mine, să fiu un fel de cetăţean, aşa, al nimănui, care locuiesc într-o regiune desemnată printr-o cifră romană, şi care voi fi, încă o dată, înscris, printr-un indicativ numeric, într-o listă. Acest tip de om nu are decât nevoi imediate: trebuie să se ducă la mall, să cumpere o maşină şi să călătorească, poate, în străinătate, şi să se îmbrace bine. Asta este tot, dar în cazul ăsta România: adio! Aici este partea cea mai gravă. Prin desfiinţarea judeţelor îmi iei baza mea teritorială care de sute de ani există acolo. Bunicul meu s-a născut în Buzău, şi judeţul Buzău există şi astăzi. De patru generaţii suntem buzoieni prin naştere. Ăla este primul loc. Îmi ştergi şi Buzăul? Ce fac? Unde sunt născut? În raionul Stalin din Bucureşti?
Se vehiculează teoria că noi am ajuns în Transilvania prin secolul XII-XIII... Asta este o veche temă de propagandă: neputând să conteste majoritatea absolută a românilor, au început să spună: „da, dar voi aţi venit după noi, şi noi am fost primii ocupanţi” şi alte teorii din acestea. În Ardeal, însăşi constituirea voievodatului Transilvaniei în cadrul regatului maghiar este un ecou al formei vechi de organizare, din vremea când românii conlocuiau cu slavii pe teritoriul Ardealului. (aşa cum a fost voievodatul Ţării Romaneşti).
Cât priveşte judeţele, să luăm două exemple: Maramureşul şi Bihorul. Sunt forme vechi de organizare pe care regatul maghiar, în momentul în care a încorporat Transilvania, le-a preluat şi le-a transformat în comitatele regatului. Iar mai târziu, când Ungaria a făcut dualismul cu Austria, a reînfiinţat toate judeţele. Judeţele din Transilvania sunt judeţele care s-au constituit de-a lungul vremilor. Atât de puternică era instituţia, încât Austro-Ungaria a extins această instituţie a comitatelor, echivalentă cu judeţele, pe toată Ungaria mare, aceea din 1867.
Tot ce am înşirat până acuma, acei paşi mai mari sau mai mici pentru destrămarea unităţii teritoriale şi a demnităţii româneşti, merg toate ca un şuvoi către o singură ţintă, suprimarea articolului 1 din Constituţie: România este stat naţional, unitar, suveran şi indivizibil. Asta le trebuie, asta vor să suprime. Şi o suprimă în momentul în care, în conştiinţa elevilor din liceu, dispare Istoria românilor ca materie de învăţământ, sau când cetăţenii dintr-o urbe nu mai au conştiinţa că sunt români. Poate nici măcar că sunt bucureşteni sau braşoveni, ci aşa, nişte cetăţeni în derivă printr-o regiune de dezvoltare, numerotată cu 1,2,3, 4 sau 5.
Dacă doriţi să rememoraţi, sau să vedeţi pentru prima oară, cine au fost cei care au distrus judeţele României, să ne întoarcem în 1950, ca să vă arăt o lege adoptată de Marea Adunare Naţională, chiar în anul care reprezenta debutul obsedantului deceniu. Aş spune cel mai urât, cel mai trist şi cel mai greu de suportat deceniu din istoria modernă a României. E vorba de *Legea nr. 5 din 1950*, cea care desfiinţa judeţele României, şi o făcea sub conducere sovietică. Astăzi, la Punctul de Întâlnire am adus un extras:
*„Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române. În temeiul art. 38 din Constituţia Republicii Populare Române, văzând Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 935 din 31 august 1950, adoptă următoarea lege pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române. Articolul 1”*... Fiţi foarte atenţi la acest articol 1, fiindcă argumentaţia comuniştilor sovietici din anii ’50 seamănă foarte mult cu ceea ce oferă astăzi ca motivaţie, regimul Băsescu-Boc. Tot sub masca bunăstării economice şi a atragerii unor fonduri şi a cooperării dintre tot felul de persoane fizice şi juridice, sub aceeaşi motivaţie ne este propusă acum, ca şi atunci, desfiinţarea judeţelor.
Iată aşadar ce spune acest articol 1:„Pentru asigurarea dezvoltării industriei şi agriculturii, în scopul construirii socialismului şi a ridicării nivelului de trai al oamenilor muncii, pentru a înlesni cât mai mult apropierea aparatului de Stat de poporul muncitor, pentru a contribui cât mai temeinic la asigurarea rolului politic conducător al clasei muncitoare şi la întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, TERITORIUL ROMÂNIEI SE ÎMPARTE ÎN: REGIUNI; ORAŞE; RAIOANE. Regiunile din Republica Populară Română şi capitalele lor sunt:...”
Am sentimentul că sunt în 1940, în preajma prăbuşirii hotarelor noastre. E de spus numai că fiecare om trebuie să-şi dea seama că soarta lui personală, afară de beneficiarii regimului, depinde de ce se joacă acuma. Se joacă integritatea teritorială a României, se joacă stabilitatea ei, se joacă identitatea, sentimentului că eşti român, se joacă apărarea ţării. Statul de astăzi nu mai apară România. Statul de astăzi apară pe altcineva, dar nu obştea românească.De aceea fiecare dintre noi, cu mijloacele pe care le are, trebuie să spună NU. „Nu!” – la ceea ce se pregăteşte în momentul de faţă şi să revenim la tradiţiile noastre, să revenim la puterea noastră din totdeauna.
Autor: Prof. Acad. DINU C. GIURESCU"
Poate că vorbele marelui istoric să însemne pentru voi mai mult decât bietele mele refulări...
Să auzim de bine!

Umilirea naţiei (2)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

“Premii SMART pentru discuţii CUL” ne anunţă în cea mai pură limbă românească un crainic al Antenei 3. Convins că acest mod de adresare le va aduce milioane de ascultători în plus, nu pot să nu îmi amintesc de cuvintele Alessandrei Stoicescu prezentate cu obstinaţie de un promo al aceluiaşi post: unii vorbesc de parcă ar vrea să ucidă limba română. Emoţionant model de consecvenţă şi dăruire...
Dar ştiţi ce este acela un MACRIS? Cum, nici voi? Nu cădeţi în eroarea de a crede că este vorba despre MAQUIS, pentru că e cu totul altceva. Deci, ce este MACRIS? Este o componentă a unei reţete de plăcintă furnizată de cei de la BELLA, pe care îi asigur că NU voi mai cumpăra produsele lor: Placinta uscata cu macris (vă rog să citiţi aşa cum este scris, fără diacritice).

Dar astăzi nu vreau să mai fac vorbire despre uciderea limbii române, ca metodă de umilire a naţiei. Astăzi mă voi referi la o umilire cu efecte mult mai concrete, la o umilire efectivă. Subiectul în sine îmi provoacă o supărare suficient de mare ca să nu mai încerc o ordonare a evenimentelor, aşa că mă voi rezuma în a vi le prezenta.

Atât Serbia, cât şi poporul ei se numără printre prietenii istorici ai românilor, lucru dovedit şi atestat istoric. Dar nimic altceva decât o slugăreală umilă şi nedemnă nu a determinat guvernul României să încuviinţeze bombardarea lor de către americani cu 13 ani în urmă. Nu victorioşi, ci umili şi cu privirile în pământ am ieşit noi, românii, din această implicare.

Aceeaşi umilă slugărniceală ne-a caracterizat şi atunci când am cedat fără comentarii Insula Şerpilor. Ţări mult mai mici sau mai slabe ca România „şi-au arătat colţii” şi au avut o atitudine demnă şi protectoare atunci când a fost vorba chiar şi de un centimentru din teritoriul lor naţional. Umilinţa şi nu europenismul a fost eticheta pe care singuri ne-am pus-o atunci când am cedat insula în numele unei înţelegeri idealiste şi iluzorii a intereseului naţional.

Aceeaşi slugărnicie ne-a caracterizat comportarea în faţa oricărui venetic, doar pentru că era străin. Fără nicio urmă de demnitate sau de profesionalism, am făcut cadou pur şi simplu întregi industrii unor investitori care nu au oferit altă garanţie decât aceea că sunt străini. Să ne amintim doar cazul Uzinei ARO, făcută cadou unei puşlamamle care a reuşit să o trimită la fier vechi în câteva luni.

Lipsa de demnitate ne-a caracterizat atunci când am semnat, prin guvernul existent la acel moment, tot felul de acte şi tratate cu efecte puternice şi de lungă durată, fără cea mai elementară prudenţă sau dorinţă de apărare a intereselor naţionale. Aşa am cedat în întregime resursele petroliere ale ţării şi tot cu aceeaşi umilinţă grăbită am semnat acordul prin care ţara noastră devine primul cobai de dimensiuni naţionale privind utilizarea alimentelor modificate genetic.

Nimic şi nimeni nu a putut stăvili dorinţa de umilire naţională, indiferent de natura problemei în care am fost implicaţi. Apărea o reglementare internaţională care spunea că în fiecare dimineaţă trebuie să-ţi înjuri o dată mama care te-a născut? Noi, slugarnici şi umili veneam şi semnam cu observaţia că noi vrem să o înjurăm de două ori, că e mai european. În răstimpul celor douăzeci şi doi de ani petrecuţi de la Revoluţie, nu am putut consemna niciun act naţional care să fi dat dovada mândriei naţionale sau a demnităţii noastre ca popor. Am acceptat imediat orice şi nu am refuzat nicio clauză, oricât de înrobitoare, nu am ştiut şi nu am vrut să spunem NU, am fost slugile umile ale altora.

Am renunţat la Tezaurul furat de ruşi fără să crâcnim, ba chiar cu satisfacţie, după ce până şi guvernele comuniste se luptaseră pentru el, am acceptat baze militare pe teritoriul ţării şi ne-am trimis soldaţii să lupte pe teritorii şi pentru interese străine, trădând astfel doctrina militară seculară a ţării. Din aceeaşi dorinţă umilă de a nu deranja, nu am luat nicio atitudine atunci când am fost umiliţi public şi în mod repetat în mass media franceză. Minorităţile impun reguli majorităţii, sportivii sunt bătuţi de minoritatri doar pentru că sunt români, limba română a devenit a treia limbă în stat. Nu a existat niciun moment în care un cetăţean român să se simtă mândru şi apărat atunci când se află în afara graniţelor ţării ba, sunt tot mai mulţi cei care caută şă îşi ascundă originea.

Toate acestea precum şi multe altele ştiute cu siguranţă şi de voi, cititorii acestui blog, au o trăsătură comună: au produs efecte ireparabile, primul dintre ele fiind diluarea sentimentului de apartenenţă.

Să auzim de bine!

Umilirea naţiei (1)

Imagine preluată de pe boromir.ro

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

De peste două decenii asistăm pasivi la un proces de umilire la care, mulţi din noi sunt participanţi prin chiar pasivitatea lor. Umilirea care începe cu limba vorbită, ştiut fiind faptul că ea este primul element al unei identităţi naţionale. Impus din afară sau ca rezultat al propriei noastre firi apatice, procesul a căpătat în ultimul timp proporţii de neimaginat, fără ca un singur reprezentatnt al mult lăudatei societăţi civile sau al instituţiilor de guvernare să spună un cuvânt.

Cuvinte englezeşti sunt utilizate sau schimoniosite fără discernământ, deşi există echivalenţe româneşti cât se poate de funcţionale. A vorbi doar româneşte, fără a utiliza termeni anglicizaţi a devenit o nesăbuinţă care te poate costa acceptarea într-un mediu social.

Fără nicio intenţie, apuc să observ pe un post de televiziune o reclamă la covrigii de Buzău fabricaţi de Boromir. Înainte de a micşora volumul sonorului, aud un personaj glăsuind. Ştiţi ce spune personajul din reclamă la sfârşit, după ce gustă un tradiţional covirg de Buzău? Mmm, e fanchi! Covrigii de Buzău sunt fanchi! Mamă, mamă, mai dă-mi un covrig de Buzău că e fanchi! strigă dănciugii alergând desculţi şi în cămaşă pe uliţele mahalalei vreunui oraş. Nevastă, nu uita să-mi pui şi doi covrigi de Buzău în merinde, că sunt fanchi, îi spune ţăranul nevestei, înainte să plece la muncile câmpului. Bre, da’ fanchi mai e covrigii ăştia! îi zice şoferul traseistei agăţată în parcare. Gigele, nu uita să-ţi mănânci covrigii din pacheţel, că sunt fanchi, îi spune mama grijulie copilului care pleacă la şcoală. Toţi românii, indiferent de vârstă sau starea de alfabetizare ştiu că merită să cumperi tradiţionalii covrigi de Buzău pentru că sunt fanchi. Nu buni, nu gustoşi, nu aromaţi, nu proaspeţi, ci fanchi.

Vi se pare că am exagerat în critica mea? Vi se pare o chestie superficială? Pentru ca lucrurile să fie mai clare, haideţi să mai vedem un exemplu cât se poate de grăitor. Pe la diferite posturi de televiziune s-au perindat tot felul de concursuri, unele din ele cu temă muzicală. Una dintre participantele la concursul Vocea României, Lora pe numele ei (probabil de artistă) vine cu o declaraţie care a stârnit multe controverse, pentru că făcea referire la unele incorectitudini existente în lumea muzicală. Dar nimeni, absolut nimeni nu am auzit să spună un singur cuvânt despre ceea ce consider că a fost partea cea mai importantă a declaraţiei numitei Lora: “... eu nu am voie să cânt în româneşte dacă mai vreau să intru pe anumite frecvenţe...”.

Aţi înţeles spusele ei? Nu are voie să cânte româneşte! Aţi pătruns sensul vorbelor? NU ARE VOIE! Cântă în româneşte? Va fi o ratată! Nu contează faptul că posturile româneşti emit pentru o populaţie vorbitoare de limba română. Ele sunt filiale ale unor posturi străine şi nu ai voie să cânţi în româneşte. Nu contează că în Franţa dacă foloseşti un singur cuvânt străin de limba franceză, sare Academia Franceză în sus de indignare. În România nu ai voie să cânţi în româneşte! Nu contează că pe posturile germane nu auzi altă limbă decât germana. În România nu ai voie să cânţi în româneşte! Nu contează că toate popoarele îşi apără identitatea naţională şi îşi păstrează limba cu sfinţenie. În România nu ai voie să cânţi în româneşte! Şi ne mai mirăm că nişte banali şi tradiţionali covrigi sunt fanchi...
Credeţi că tânăra solistă bate câmpii? Atunci, acordaţi un aparat de radio pe primul post românesc din scală şi mai vorbim după aceea... Limba română? Ce e aia? O limbă primitivă folosită de nişte barbari care se încăpăţânează să o vorbească! Ce-s ăia români? O mulţime de stupid people care vorbesc româneşte. Dar avem noi ac de cojocul lor... Lege? NOI facem legea! Tradiţii? NOI vă facem noile tradiţii! Limba română? NOI vă impunem ce limbă să vorbiţi!

Este cineva dintre voi, cititorii acestui blog, care să fi auzit de o altă ţară mai batjocorită şi mai umilită? Este cineva dintre voi, cititorii acestui blog, care să fi auzit de o naţie mai apatică şi mai indiferentă faţă de propria fiinţă ca naţia românească?

Să auzim de bine!