Adevărata penitenţă

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Sunt în bucătărie şi prepar o ciorbă de linte. Cu afumătură, normal. Ori, e ştiut de toată lumea că un asemenea proces îţi ascute simţurile la extrem. Şi astfel prind o ştire care îmi trece fulgerător pe la ureche. Fiul criminalului de la Perla vorbeşte despre una din ultimele întrevederi avută cu tatăl lui. Prilej de a ne face cunoscut că acesta, adică tatăl lui, a început să compună versuri şi se căieşte şi face penitenţă pentru faptele săvârşite.

Pentru moment intuiesc durerea unui fiu căruia i-a rămas un asemenea tată. Şi mă gândesc şi la căinţa criminalului, care este un gest cât se poate de creştinesc. Prin definiţie, a te căi semnifică sentimentul de scârbă faţă de faptele făcute, semnifică dorinţa de smerenie şi de umilinţă, inclusiv faţă de propria persoană. Este o formă prin care noi, oamenii, nu ştiu dacă şi animalele, ne manifestăm nu numai regretul, ci şi dorinţa de ispăşire, de autopedepsire datorită conştientizării gravităţii faptelor comise.

În esenţă, puşcăria sau diversele sancţiuni aplicate de societate răufăcătorilor au tocmai acest rol al căinţei, al conştientizării răului făcut, de responsabilizare.

Nu ştiu dacă există o relaţie directă între nivelul cultural şi cel al căinţei, dar sunt sigur că există una între căinţă şi recunoaşterea şi acceptarea pedepsei aplicate, la fel cum există una între căinţă şi nivelul conştiinţei. Oricum am privi lucrurile, căinţa este un sentiment de mare profunzime şi doar alienaţii sunt scutiţi de povara lui. Faptul că am făcut un lucru rău, iar în urma lui ne căim, nu dovedeşte altceva decât că avem o conştiinţă care lucrează şi ne mustră. Iar suferinţa acestei căinţe, odată ispăşită, ne va proteja pe viitor de comiterea altor fapte rele.

Dar ştirea continuă. Prilej de a afla că respectivul criminal se căieşte pentru a impresiona judecătorii şi a fi mai repede eliberat din puşcărie! Ce mustrări de conştiinţă, ce regrete, ce păreri de rău, ce conştiinţă... Astea-s pentru fraieri. Adevărata căinţă se face pentru a fi eliberat mai repede.

Să auzim de bine!