Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
E vară, e cald, ce alt moment al anului mai propice cunoaşteţi pentru a te întâlni cu un prieten la o bere mică? Ceea ce şi fac. Adică îmi dau întâlnire cu un bun prieten ca să mai depănăm din ultimele evenimente. Găsim o terasă discretă, găsim şi o masă liberă, aşa că tot ce ne mai rămâne e să comandăm o bere. Cu gândul la Mithos-ul grecesc, comand şi eu una de-a noastră, neaoşă, făcută sub licenţă străină... Şi începem să povestim de una, de alta. Între altele, omul îmi spune:
- Frate, tu ai habar cum lucrează Poliţia?
- Poliţia română? îl întreb eu atent la spuma berii.
- Exact! De ea e vorba, confirmă omul ştergându-şi spuma din barbă.
- Nu, nu ştiu, dar bănuiesc. Lucrează şi ea ca tot omu’.
- Nu ştii ce vorbeşti, nu ai practică. Lucrează mână în mână.
- Da, aici ai dreptate, m-am ferit ca de foc să am de-aface cu ea indiferent de motiv. Dar ce, tu ai?
- Nu numai că am, dar am una nocturnă.
- Hai că eşti tare! Cum adică? Ai practică nocturnă cu poliţia? Cred că am mers cam mult prin soare până am găsit terasa asta, încerc eu să liniştesc situaţia şi mai iau un gât direct din sticlă. Şi adică cum „mână în mână”? Cu ce? Sau cu cine?
- Fii antenă, mă solicită omul. În colţul blocului meu este o tonetă...
- Da, ştiu ce e aia o tonetă la colţul blocului. Şi noi am avut una până nu de mult, una unde se vindeau tot felul de haine.
- Aţi avut noroc, mă fixează amicul cu privirea verde de invidie. A noastră vinde de toate. Inclusiv băuturi, finalizează el privindu-mă semnificativ.
- Văleu!
- Da, exact aşa zicem şi noi când se face ora unu din noapte şi beţivii strânşi ciopor lângă ea nu mai pleacă, iar noi nu putem închide ochii din cauza grohăielilor lor.
Şi amicul meu îşi trece mâna peste faţă cu un gest de saţietate.
- Acum, când vine căldura, situaţia se agravează, continuă el.
- Da, bănuiesc, încerc eu să preiau ideea. Voi vreţi să dormiţi cu ferestrele deschise şi nu puteţi din cauza grohăiturilor.
- Da, frate, parcă ai locui în bloc cu mine, aşa bine ai descris situaţia. Aşa că sâmbătă noaptea am sunat iar la poliţia care ne apără şi protejează.
- Perfect! Este gestul pe care ar trebui să-l facă orice om normal. Stai puţin, intervin după o secundă, cum adică iar? Ai mai sunat şi până acum?
- O, sigur! Doar sunt un cetăţean civilizat, până acum nu m-am gândit să-mi fac dreptate singur.
- Nici să n-o faci. Aşa, şi?
- Să vezi minune. Sun la circa de poliţie, explic situaţia, solicit o soluţie pentru liniştea locatarilor şi mi se spune că vor trimite un echipaj.
- Erh, asta da poliţie. Parcă e din filmele americane. Promptă şi eficientă.
- Eşti grăbit ca de obicei. Stai să vezi finalul că face toţi banii, îmi spune el în timp ce mă priveşte lung, având în mână sticla de bere goală, cu gura în jos.
Comandăm încă un rând şi îl rog să continue.
- Cum îţi spuneam, termin convorbirea, închid telefonul şi rămân la fereastră în expectativă şi în răgetele beţivilor. După fix un minut şi cincisprezece secunde a încetat orice grohăială, a apărut o maşină condusă de, probabil, un prieten de-al beţivilor, beţivii s-au suit în ea şi duşi au fost.
- Mamă, ce chestie! mă minunez eu. Ce faţă or fi făcut ăia din echipaj când au venit şi n-au găsit pe nimeni.
- Care echipaj? Eşti diliu? Nu înţelegi că nici până azi nu a mai venit niciun echipaj? Şi este a doua oară când sun la poliţie, într-un minut beţivii amuţesc, apare o maşină, beţivii pleacă cu ea şi poliţia nu mai apare.
- În fond, mă gândesc eu şi îi răspund, metoda e salutară. Ce atâta consum cu benzina, ce atâta risipă cu salariile poliţiştilor sau sporuri pentru ore suplimentare? Un telefon dat beţivilor sau prietenilor lor de către susţinătorul din poliţie şi iată, se face linişte în cartier. Nu asta doreai de fapt? Stai liniştit, îi spun în continuare, asemenea lucruri se petrec în orice ţară civilizată. De pildă în Zimbabwe.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!