Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Zilele trecute vă dădeam vestea că am terminat serialul în care vă prezentam motivele pentru care nu îmi plac filmele americane. În postarea de azi voi încerca să concluzionez ideea care a fost firul conducător al acestor postări începute în 2009.
În esenţă este vorba de şabloanele folosite de regizori pentru a crea sau sublinia o anumită atmosferă, un anumit mesaj. Este ceva firesc şi natural ca un regizor să apeleze la diferite instrumente şi mijloace pentru a-şi împlini actul artistic. Cu atât mai mult un regizor de film, care dispune de ajutorul oferit de unghiurile de filmere, muzică sau tehnica de montaj, mijloace de nevisat pentru un regizor sau actor de teatru.
Dar la fel de firesc şi natural mi se pare ca aceste metode folosite să se regăsească nu atât în lumea reală, cât în lumea firescului. Nu mă poţi face să cred în violenţa unui foc de armă aruncând personajul lovit de glonţ cale de cinci metri prin aer pentru că aşa ceva este de domeniul absurdului. Nicio piele omenească nu este atât de dură încât lovitura glonţului să nu o peroforeze fără niciun efort, ci să împingă corpul prin aer.
Pot şi încerc să înţeleg şi să simt un moment tensionat, un moment dramatic sau dificil într-un film, dar niciodată nu îmi va spori această stare un ventilator cu pale de elice de vapor care se învârt în fereastra camerei unde se află personajul. Pentru că nu există scenă dramatică într-un film de acţiune în care să nu fie prezent ventilatorul. Prezenţă nu numai periculoasă pentru orice vietate din încăpere prin lipsa oricărei protecţii, ci şi absurdă pentru zgomotul şi curentul infernale pe care le-ar produce.
Sunt de acord că un poliţist poate recurge la diverse şi diferite mijloace pentru a urmări cât mai eficient şi a acţiona cât mai prompt asupra infractorului. Dar nu pot accepta că poziţia în care poliţistul îşi ţine ambele braţe în faţă, braţul cu revolverul sprijint de cel cu lanterna ţinută invers (!) îl va ajuta altfel decât să-l trimită la moarte cât mai repede. Pur şi simplu pentru faptul că rotirea corpului spre stânga sau spre dreapta din talie reprezintă zero grade de libertate comparativ cu numărul infinit de posibilităţi oferite de rotirea braţelor din umăr, articulaţia cotului şi a pumnului. Ca să nu mai vorbim de lentoarea mişcării.
Şi exemplele pot continua. Toate aceste şabloane, şi le spun şabloane pentru că nu lipsesc din niciun film american, îmi formează o imagine falsă, ireală sau, mai bine zis, îmi deformează imaginea realităţii, ele neavând nici măcar justificarea unui caracter SF. Atât de mult şi atât de semnificativ încât nu mai pot recepţiona mesajul dorit de regizor. Şi mă face să prefer să vizionez cu cea mai mare plăcere producţii ale cinematografiei franceze, italiene, spaniole sau ale oricărei alte culturi care nu e atât de tributară şabloanelor.
Să auzim de bine!
Zilele trecute vă dădeam vestea că am terminat serialul în care vă prezentam motivele pentru care nu îmi plac filmele americane. În postarea de azi voi încerca să concluzionez ideea care a fost firul conducător al acestor postări începute în 2009.
În esenţă este vorba de şabloanele folosite de regizori pentru a crea sau sublinia o anumită atmosferă, un anumit mesaj. Este ceva firesc şi natural ca un regizor să apeleze la diferite instrumente şi mijloace pentru a-şi împlini actul artistic. Cu atât mai mult un regizor de film, care dispune de ajutorul oferit de unghiurile de filmere, muzică sau tehnica de montaj, mijloace de nevisat pentru un regizor sau actor de teatru.
Dar la fel de firesc şi natural mi se pare ca aceste metode folosite să se regăsească nu atât în lumea reală, cât în lumea firescului. Nu mă poţi face să cred în violenţa unui foc de armă aruncând personajul lovit de glonţ cale de cinci metri prin aer pentru că aşa ceva este de domeniul absurdului. Nicio piele omenească nu este atât de dură încât lovitura glonţului să nu o peroforeze fără niciun efort, ci să împingă corpul prin aer.
Pot şi încerc să înţeleg şi să simt un moment tensionat, un moment dramatic sau dificil într-un film, dar niciodată nu îmi va spori această stare un ventilator cu pale de elice de vapor care se învârt în fereastra camerei unde se află personajul. Pentru că nu există scenă dramatică într-un film de acţiune în care să nu fie prezent ventilatorul. Prezenţă nu numai periculoasă pentru orice vietate din încăpere prin lipsa oricărei protecţii, ci şi absurdă pentru zgomotul şi curentul infernale pe care le-ar produce.
Sunt de acord că un poliţist poate recurge la diverse şi diferite mijloace pentru a urmări cât mai eficient şi a acţiona cât mai prompt asupra infractorului. Dar nu pot accepta că poziţia în care poliţistul îşi ţine ambele braţe în faţă, braţul cu revolverul sprijint de cel cu lanterna ţinută invers (!) îl va ajuta altfel decât să-l trimită la moarte cât mai repede. Pur şi simplu pentru faptul că rotirea corpului spre stânga sau spre dreapta din talie reprezintă zero grade de libertate comparativ cu numărul infinit de posibilităţi oferite de rotirea braţelor din umăr, articulaţia cotului şi a pumnului. Ca să nu mai vorbim de lentoarea mişcării.
Şi exemplele pot continua. Toate aceste şabloane, şi le spun şabloane pentru că nu lipsesc din niciun film american, îmi formează o imagine falsă, ireală sau, mai bine zis, îmi deformează imaginea realităţii, ele neavând nici măcar justificarea unui caracter SF. Atât de mult şi atât de semnificativ încât nu mai pot recepţiona mesajul dorit de regizor. Şi mă face să prefer să vizionez cu cea mai mare plăcere producţii ale cinematografiei franceze, italiene, spaniole sau ale oricărei alte culturi care nu e atât de tributară şabloanelor.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!