Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Iată că ne apropiem de sfârşitul serialului meu în care îmi expuneam motivele care îmi fac antipatice multe din producţiile hollywood-iene. Mai am două motive pe care vi le prezint în rândurile de mai jos.
Penultimul motiv este cel al „băutului după intrare” pe care, cu siguranţă l-aţi vizionat şi voi de multe şi nenumărate ori şi care vizează comportamentul personajului de film american după ce a intrat în casă. Ce credeţi că face respectivul personaj, fie femeie, fie bărbat, imediat ce a intrat în casă? Se spală pe mâini? Nu! De altfel, în filmele americane se poate observa lesne faptul că personajele, ajunse la ora culcării, se dezbracă, îşi iau pijamalele sau nu, dar se bagă în pat fără să-şi facă elementarul duş. Se descalţă? Nici vorbă! Personajele filmelor americane stau încălţate chiar când se întind în pat să-şi citească corespondenţa sau ziarul. Se dezbracă de hainele de stradă şi se schimbă cu o ţinută de casă? Nici vorbă! Ele stau în aceleaşi haine, fie că lucrează la calculator, că au o discuţie de afaceri, că se joacă cu copiii sau se întind pe canapea. Atunci ce Dumnezeu fac după ce intră în casă? Exact, aţi ghicit! Primul lucru pe care îl fac după ce intră în casă este să se ducă la bar şi să-şi toarne o tărie. Femeie sau bărbat, tânăr sau bătrân nu face altceva decât să-şi toarne o băutură. Nu să citească o carte, nu să facă vreo treabă utilă în casă, nu să stea de vorbă cu copiii sau partenerul. Paharul, paharul e nelipsit. Nimic, dar absolut nimic nu se întâmplă până nu-şi umple paharul cu o tărie. Evident, pot interveni şi completări pe aceeaşi temă: Engelbert, toarnă-mi şi mie un Bourbon! Dar să fie dublu, te rog!
În sfârşit, ultimul motiv al antipatiei mele este şablonul “cănii din mână”. Este un şablon la fel de penibil ca cel cu existenţa ventilatorului în filmele de acţiune. Exceptând telenovelele americane, unde mai există scăpări, nu am văzut niciun film artistic în care două personaje care stau de vorbă, să nu aibe o cană în mână. Cana a devenit în filmele americane un accesoriu al elocinţei. Pur şi simplu, oamenii nu îşi pot vorbi fără o cană cu cafea sau un pahar cu o tărie în mână. Vrea un poliţist să îi raporteze ceva şefului? Întâi îşi ia o cană în mână. Vrea soţia să-i mărturisească soţului că nu îl mai iubeşte? Nu o poate face decât cu o cană în mână. Vrea diva să-şi facă o baie cu spume? Nicio problemă, dar numai cu un pahar după ea. Culmea ridicolului l-am văzut-o într-un film de acţiune în care, în timpul unei acţiuni presante şi periculoase la care se impusese intervenţia Gărzii Naţionale, şeriful local, în loc să-i aducă comandantului Gărzii cât mai curând la cunoştinţă situaţia pe câmpul de luptă, îl întreabă dacă vrea să-i aducă o cană de cafea...
Acestea au fost o serie de şabloane, fără discuţie incompletă, utilizate de regizorii filmelor americane în diferite scopuri artistice, dar care mie nu îmi provoacvă decât o senzaţie de îndepărtare de orice realitate.
Să auzim de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează, comentează! Ceva tot trebuie să fie de comentat!