Gestul

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Deschid televizorul încă puternic marcat de istoricele cuvinte lansate de doamna Udrea: o puteţi încătuşa pe Udrea, dar nu puteţi încătuşa adevărul! Cuvinte istorice, dar al căror sens nu-l pot pătrunde. Ce adevăr va fi încătuşat? Pentru că dânsa nu e acuzată pentru afirmarea unui adevăr, ci pentru trafic de influenţă sau şpagă, acuzaţii formulate cu mult înainte de a deschide gura în public. Ce au astea cu adevărul? Adevărul că a luat şpagă? Chiar acceptând ideea aceasta eliptică a unui adevăr transcedental, cine o va împiedica să-l facă cunoscut în faţa judecătorilor sau prin intermediul avocaţilor? Dar se pare că dumneaei lucrează puternic la imagine. Aşa cum avem o Beyonce de România, de ce să nu avem şi o Ioana D’Arc de România? Alfel spus, dânsa vrea să ne facă să credem că nu e arestată pentru şpagă, ci pentru că dânsa este Gura Adevărului Naţional, gură care trebuie închisă.
Cum spuneam, puternic marcat de adânca semnificaţie, văd Gestul. Gestul! Gestul despre care vuieşte toată mass-media vehiculând tot felul de ipoteze. Ca o persoană ce nu pot înghiţi nemestecat, încerc şi în acest caz o aprofundare a problemei. Conform propriilor afirmaţii, prin acest Gest a vrut să dea un semnal de bine unei persoane dragi. Zău? Posibil. Dar să vedem în ce sens. Gestul a fost făcut la finalul cuvântării din Parlament. Ce stare de bine ar fi trebuit să comunice? Că a terminat cuvântarea? Ce bine e ăsta? Era un lucru comun, capabil de a fi văzut de o ţară întreagă, nu era nevoie de nicio confirmare. Ce se aştepta persoana cea dragă? Să o vadă executată în Parlament? Finalul fericit se vedea la televizor şi nu avea nevoie de confirmare suplimentară.
Dar haideţi să mergem mai departe cu raţionamentul şi să admitem că dânsa făcuse cine ştie ce ispravă de nevăzut la televizor în timpul cuvântării, lucru care trebuia să liniştească persoana cea dragă. De ce nu a sunat-o la telefon atunci, pe loc, din sală? De ce nu a anunţat-o după-amiază, în drumul spre casă, de ce nu a aşteptat să o sune de acasă şi să-i dea cât mai multe detalii? Răspunsul e simplu: gestul se adresa unei persoane dragi, care putea să o vadă, dar cu care nu putea vorbi, o persoană cu care nu putea avea niciun contact. Nici la telefon, nici personal.
Şi acum, ultimul pas al raţionamentului. Gestul s-a materializat prin atingerea insistentă a nasului. Ce fac oamenii de obicei cu ochii? Privesc. Dar cu urechile? Aud. Dar cu gura? Vorbesc, mănâncă sau se sărută. Şi cu nasul? Miros sau respiră, adică răsuflă. Apăsând o nară, cu ea nu vom mai putea respira, adică răsufla.
Acum, punând totul cap la cap, să vedem concluzia. Doamna Udrea face un gest care semnifică împiedicarea răsuflării adresat unei persoane cu care nu poate vorbi sub nici o formă şi pe care nici nu o poate vedea. Dar care o poate vedea ea pe doamna Udrea prin intermediul televizorului. Exact, aţi ghicit! Gestul se traduce astfel: dragul meu fost soţ, stai liniştit pentru că nu am răsuflat nimic.
Să auzim de bine!

Medicina orientală-presopunctura (3)

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Avem zece degete (la mână). De diferite lungimi şi de diferite grosimi, toate cu diferite întrebuinţări şi cât se poate de utile. Multe lucruri putem face cu degetele, aşa că unul în plus nu strică. Haideţi să vedem despre o nouă funcţionalitate acordată degetelor noastre, presopunctura cu degetul, un remediu rapid impotriva durerilor.
Contra INTOXICATIILOR CU DROGURI ŞI MEDICAMENTEDin păcate pentru ei, chinezii s-au confruntat cu problema drogurilor cu mult înainte ca ea să apară în Occident (pentru că la noi nu a apărut, ci a fost importată). Nu e deci de mirare că ei au găsit deja un "punct" activ în tratamentul intoxicaţiilor grave cu opium şi derivaţii săi. Surprinzător este că masarea aceluiaşi punct dă rezultate şi în cazul unor dependenţe mai neaoşe, "de-ale noastre", cum sunt fumatul şi alcoolul. Iar faptul că ne putem ajuta singuri în această privinţă nu e de lepădat. Cum se procedează? Punctul atotputernic al tuturor intoxicaţiilor, numit de chinezi punctul Drogului, este situat pe partea laterală a capului, exact pe verticala care porneşte din cel mai înalt punct al urechii, la trei degete deasupra lui. Este un punct extrem de eficient, atât contra drogurilor dure, cât şi a celor blânde: opium, LSD, haşiş, medicamente, alcoolism etc. În ce priveşte darul beţiei, mai există un punct care trebuie stimulat. El se află exact în vârful nasului şi e de mare ajutor în caz de beţie. Atenţie, stimulându-l, el poate declanşa şi vomă.

Contra NASULUI ÎNFUNDATDe obicei, nasul se înfundă iarna, atunci când răcim sau în restul anului atunci când primim un pumn. Dar există şi alte afecţiuni care provoacă acest disconfort: sinuzita, coriza spasmodică, alergia la fân, care provoacă şi iritaţii oculare. Cum se procedează? Primul punct de masaj se află pe frunte, exact pe linia care trece prin mijlocul ei, deasupra locului unde începe să crească părul (dacă nu eşti chel). Se găseşte uşor prelungind rădăcina nasului în sus, în linie dreaptă, până dăm de o mică adâncitură. Se apasă şi se masează energic. Alaturi de acest punct esenţial, există alte două puncte secundare, care trebuie folosite atunci când avem o singură nară înfundată. Ele se afla chiar la baza nării. Se apasă pe punctul din dreapta pentru nara dreapta şi viceversa.

Contra PALPITAŢIILORO organ atât de complex precum este inima poate să dea, din când în când, şi rateuri, ceea ce ştiinţific se numeşte tahicardie sau brahicardie. Mai sunt şi extrasistolele, atunci când inima bate în afara ritmului ei regulat. Fireşte, interpretarea acestor anomalii se află în competenţa medicului cardiolog, dar în mare, ele se manifestă la fel, la toţi pacienţii: bătăi de inimă puternice, neregulate, întrerupte de scurte pauze, care declanşează panica, mai ales când palpitaţiile durează ore, devenind o adevărată problemă. Şi în cazul acesta, presopunctura este de mare folos, fiindcă există un punct anume care acţionează rapid. Cum se procedează? Punctul e unic şi se află sub palmă, pe pliul acesteia, spre partea degetului mic. Coborâm de la rădăcina degetului mic către îndoitura palmei şi căutăm un punct dureros, imediat sub ea, acolo unde se află o mică protuberanţă. Masajul este de mare efect. În circa 2-3 minute, practicat cu vârful degetului mare, prin apăsare cât mai puternică, întrerupe absolut sigur palpitaţiile şi tahicardia.
Să auzim de bine!

Partida

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!
Cum intri în cameră, eu stau pe fotoliul din stânga uşii. Pe cel din dreapta stă Mihăiţă. Dănuţ, Iulică şi Mirciulică stau pe taburetele aflate în jurul măsuţei din centrul camerei. Eu sorb un suc de roşii, Dănuţ soarbe o Coca Cola, Ilică şi Mirciulică sorb câte o cafea, iar Mihăiţă soarbe din priviri platoul cu cornuleţe aflat pe măsuţă.
Asta era poziţia noastră socială şi în spaţiu la momentul când, într-o vineri seara Dănuţ ne-a adresat întrebarea fatală: ce facem duminică? Evident, întrebarea lui ascundea un egoism feroce prin aceea că se referea doar la noi, la masculii speciei, soţiile din dotare fiind ocupate în altă cameră cu o mică şuetă. E iarnă, a nins, aşa că opţiunile noastre se reduc substanţial.
Pescuitul se exclude de la sine nu pentru că nu ştim să dăm la copcă (şi nu ştim), ci pentru că nicăieri pe planetă nu este atât de frig încât să se formeze o gheaţă care să-l susţină pe Mihăiţă. Să ieşim la un grătar la iarbă verde este la fel de exclus nu pentru că n-am avea ce pune pe grătar, ci pentru că iarbă nu se mai găseşte la ora asta decât în muzee sau ierbare. Să ne strângem la unul din noi şi să jucăm table nici nu se poate pune problema, nu pentru că n-am vrea dar, prin nu ştiu ce procedeu straniu, nevestele ne bat de fiecare dată de ne sună apa în cap.
- Eu o să mă uit la televizor, proclamă Mirciulică.
Afirmaţia lui nu ne miră şi nici nu ne trezeşte vreo reacţie pentru că este de notorietate faptul că omul are un IQ sub valoarea 12.
Noi, ceilalţi bărbaţi adevăraţi ai grupului, continuăm să ne privim întrebători. Dănuţ continuă să se sobească în nas, dar îşi găseşte timp să ne anunţe:
- Eu aş vrea să trec pe la soacră-mea. Ştiţi, nu am mai fost de mult şi îmi este cam dor.
Afirmaţia lui ne lasă bujbe, dar recuperăm rapid când ne dăm seama că uşa spre camera unde sporovăiesc nevestele este deschisă, iar murmurele de admiraţie care se aud ne confirmă că mesajul a fost recepţionat din plin. Iulică, Mihăiţă şi cu mine continuăm să privim viitorul cu încredere. După alte câteva minute de tăcere provocată nu de procesul decizional, ci de îngurgitarea altor câtorva cornuleţe, Iulică se bagă şi el în vorbă:
- Frate, treaba voastră, dar eu mai am câteva reglaje de făcut la maşină.
Vorbele lui sunt de tot râsul când ne gândim că afară ninge, e frig, iar respectivul va trebui să bea cel puţin două ţuici fierte ca să reziste. Ori, e lucru dovedit ştiinţific, după două ţuici, Iulică începe să cânte, necum să mai regleze ceva.
Mihăiţă se foieşte, îşi umflă pieptul, se ridică şi îşi bagă mâinile în buzunare, după care glăsuieşte:
- Să fiţi sănătoşi! Eu voi merge să schiez puţin. N-am schiat de loc iarna asta.
- Pfui, se aude din camera alăturată un sunet ciudat de dispreț scos de nevasta lui.
Suntem cu toţii, chiar şi Mirciulică, puţin contrariaţi de afirmaţia insului pur şi simplu pentru că nu îl ştiam capabil de asemenea aptitudini. Ca s-o spunem pe-a dreaptă, nicio fiinţă vie nu l-a văzut până acum folosind obiectele numite îndeobşte schiuri. Rămas în minoritate, îmi amintesc că sunt leneş, aşa că mă resemnez cu gândul că voi citi ceva.
Odată terminate cornuleţele grupul nostru se destramă spre domiciliile conjugale, dar nu pentru mult timp, pentru că întâmplarea face ca în vinerea viitoare să ne întâlnim în plen. Decorul şi poziţionarea sunt aceleaşi, chiar şi platoul cu cornuleţe aflat pe masă. Doar două deosebiri se pot remarca. Prima este culoarea puloverului lui Dănuţ.
- Mi l-a cumpărat nevastă-mea! exclamă el radios la intrarea în cameră.
Şi continuă cu mândrie:
- Fără mine! Vă daţi seama cât de bine mă cunoaşte?
Îi mărturisim că nu ne interesează profunzimea cunoştinţelor lor domestice şi ne întoarcem spre Mihăiţă. Ca să avem ocazia să observăm a doua schimbare. Este vorba de nasul lui, nas care, împreună cu o parte a frunţii, se prezintă acum foarte umflat şi zgâriat, tumefiat aş putea spune.
- Ce ai păţit? vine întrebarea firească.
- Erh, la schi, ştiţi cum este... ne mărturiseşte el făcând din braţe şi genunchi câteva mişcări care vor să sugereze schiatul.
Nu ştim, dar ne imaginăm un Mihăiţă dârz, îmbrăcat într-un costum strălucitor, făcând slalomuri uriaşe printre nămeţi, spulberând eroic zăpada în admiraţia făţişă a asistenţei. Crengile ţepoase ale brazilor îl lovesc fără milă, genunchii îi lucrează ca nişte arcuri bine unse, reflexele superbe îl salvează în ultimul moment de accidente mortale, schiurile zboară peste munţi şi văi... Dar fanteziile noastre hibernale ne sunt brusc spulberate de soţia lui, care vine cu o nouă farfurioară cu cornuleţe:
- Copii, voi ascultaţi la lăudărosul ăsta? I-a căzut un schiu pe mutră pe când vroia să-l ia din raftul magazinului de închirieri... Ne-am dus ca să ne întoarcem...
Să auzim de bine!

Cine îi dă nas domnului Boc

Tuturor celor prezenţi şi viitori, salutare!

Povestea lui Pinocchio îi aparţine jurnalistului Carlo Lorenzzini şi a fost publicată pentru prima dată în 1883. Povestea am analizat-o în paginile blogului cu timp în urmă, aşa că nu voi mai insista asupra acestui aspect (http://bloguldindrumultaberei.blogspot.com/2010/10/analiza-unui-basm-aventurile-lui.html#ixzz1kMzeI6jo). Astăzi mă voi rezuma la două aspecte definitorii ale povestirii.

Primul este acela că Pinocchio a fost o păpuşă. Prin acest termen se înţelege un obiect neînsufleţit, de obicei de formă umană, care este folosit de copii la joacă sau de adulţi în reprezentări teatrale, un obiect lipsit de viaţă cu care poţi face ce vrei. Vede cineva vreo asemănare între domnul Boc şi o păpuşă? Desigur, o mulţime! Vede cineva vreo deosebire între domnul Boc şi o păpuşă? Absolut niciuna. Să detaliem puţin.

Are domnul Boc formă umană? Are! Este folosit de adultul domn Băsescu la reprezentaţii teatrale? Este! Joacă domnul Boc aşa după cum vrea domnul Băsescu? Joacă! Este domnul Boc lipsit de viaţă? Păi, dacă ne gândim că nu a avut nicio manifestare proprie, nicio acţiune proprie, ci doar la comandă, atunci putem da şi aici un răspuns afirmativ.

Dar haideţi să vedem şi cel de al doilea aspect. Este vorba despre faptul că, lui Pinocchio îi creştea nasul ori de câte ori spunea o minciună. Iar asta s-a întâmplat până a venit zâna şi i l-a tăiat. Să vedem cum stăm şi la acest capitol. Minte domnul Boc? Oho, minte, nu glumă! Să ne reamintim minciuna că a luat măsurile de austeritate conform gândirii unui laureat al premiului Nobel, lucru care l-a făcut pe bietul laureat să sară din papuci sau că a luat măsurile de austeritate pentru că aşa i s-a cerut de Comisia Europeană, afirmaţia care a făcut şi Comisia să sară din papuci (alţii, nu ai laureatului premiului Nobel) şi câte şi mai câte. Continuă domnul Boc să mintă? Continuă şi încă cu sârg! Nu mai târziu decât zilele trecute domnia sa afirma ritos că l-a dat afară pe domnul Baconschi pentru limbajul injurios folosit de acesta din urmă la adresa populaţiei României. Nu mai discutăm despre gafa comisă atunci când domnul Boc şi-a cerut scuze pentru cuvintele domnului Baconschi, în timp ce, pe acesta din urmă, se pare că îl durea în direcţia cotului şi de cuvinte şi de popor şi de scuze. De data asta, minciuna este bine ascunsă. Pentru că, primul gest făcut de domnul Boc după ce domnul Baconschi şi-a făcut publice mârlăniile, a fost să-l numească negociator! Nici vorbă de dat afară. Nici aici nu vreau să insist asupra gafei de a-l numi negociator cu manifestanţii pe un ins care nu dă doi bani pe aceştia. Insist doar asupra perpetuării minciunii. Ca să rezumăm, revin cu întrebarea: minte domnul Boc? Oho, minte de rupe!

Ei, însă aici dăm de o problemă: domnului Boc nu-i creşte nasul... A observat cineva o creştere semnificativă a respectivului organ? Nimeni! Aşa că, aici nu putem să concluzionăm decât că, ori domnul Boc nu este o păpuşă, ori domnul Boc are parte de o zână bună care îi ajustează nasul permanent.

Să auzim de bine!